Rămâi

Mi-e inima strânsă-ntr-un nod de durere,

Și tremur când pașii noștri se-mpletesc și dispar,

Când mi-ai șoptit să rămân, m-am pierdut în tăcere,

Credeam că visez cu ochii deschiși...iar.

 

Aș fi vrut să-ți răspund, dar cuvintele toate,

Au rămas fără glas, s-au pierdut în dorință,

Și-n loc să rămân, m-a răpit o-ntâmplare,

O clipă frumoasă învăluită în neputință.

 

Mi-e inima prinsă între pleoape și apus

Și-n pașii tăi simt un sfârșit ce nu mi-l doresc,

Dar nu vreau să pleci fără să îți fi spus...

Cât de mult te iubesc!

 

Aș vrea să vorbim, mâine...într-o zi,

Sub umbre de timp să fim nebuni de noi,

Căci știu că pe pământ, deși nu pare acum,

Există un loc oricât de mic și pentru noi.

 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: AnaS poezii.online Rămâi

Дата публикации: 22 мая 2025

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 667

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Cuvinte concrete

Să stăm de vorbă, să ne spunem cuvinte

despărțite în silabe, sinonime, antonime, adjective și multe câte nemenționate au rămas…

și tu crezi că am făcut mult prea multă risipă

de timp și de glas?

 

Vreau să vorbim despre ce vrei tu,

putem să vorbim chiar și despre o știre,

îmi place să te ascult când vorbești

pentru că ai cuvintele calde și pline.

 

Putem să vorbim despre copaci, despre flori, despre cer, despre lună, despre oameni pe care nu-i placem, despre un pix, despre o foaie, despre vânt, despre ninsoare, despre o ușă, despre o mașină, despre un film oarecare, poate despre mâncare, despre cine ești tu, cine sunt eu, despre cum ești așa de frumoasă mereu, despre stele, despre pietre, despre pereți, despre tren, despre șine…

absolut despre orice,

mi-e dor de vocea ta,

mi-e dor de tine 🥺

 

Putem să vorbim despre tot ce se poate,

folosind cuvinte curbate, rotunde, ori drepte,

vreau să te am o clipă doar pentru mine,

să ne spunem cuvinte concrete.

Еще ...

Din seria motive pentru care ar trebui să vorbim

Dintre toate motivele de până acuma

acesta este cel mai studiat,

niște savanți nebuni care au mai studiat cu privirea înainte și luna

(eu)

au decis că studiul e gata de-a fi lansat.

 

Ei bine, studiul arată că acest cuvânt “imposibil”,

este un cuvânt compus care era posibil înainte să apară “im” pe post de anion,

deci nimic nu este imposibil, înainte să fie posibil, ca o conversație între noi…

(fără să exagerez cred că la strofa asta mi-am pierdut vreo câțiva neuroni).

 

Am nevoie să mă recuperez după atâta studiu intelectual,

am nevoie de o zi întreagă de pauză până creierul meu își revine,

într-un loc foarte scump…

(în brațe la tine)

Еще ...

Privire

Sunt recunoscătoare ca pot vedea pădurea,

Că pot vedea frunzele cum pică toamna dansând,

Că pot vedea cum păsările călătoare,

Trec peste cerul albastru cântând.

 

Sunt recunoscătoare că pot atinge cu privirea o floare,

Că pot atinge cu privirea un fir de iarbă înalt,

Că pot vedea cum norii se joacă cu ploaia,

Și cum din joaca lor se naște un curcubeu animat.

 

Sunt fericită că pot vedea munți și oceane,

Ca pot atinge cu privirea puțin din infinit, dar mai ales,

Sunt fericită că deși nu pot vedea dincolo de toate acestea,

Te voi vedea mai des.

Еще ...

După o zi lungă

După o zi lungă,

pe înserat,

te caut cu dor în gândurile mele.

Știu că ești pe undeva prin mine,

te ascunzi

ba prin inimă,

ba printre stele.

Te găsesc abia când te împiedici

de respirația mea,

de coaste,

de piele,

și cazi, foarte încet,

exact

în brațele mele.

 

Nu rămâi mult,

dar te strâng cu grijă,

ca și cum am încerca să umplem

toate îmbrățișările

care ne așteaptă încă

să se întâmple.

 

Vorbim despre nimic

și despre tot,

cu șoapte apropiate.

Îți mângâi obrazul

și privesc în ochii tăi

ca la un cer liniștit,

văzut de aproape.

Tu spui mai multe,

eu te ascult.

Nu răspund…

am buzele prea ocupate

să-ți lase,

pe nas,

pe urechi,

pe ochi,

pe gât,

mulți pupici,

pentru zilele

în care vei fi departe.

 

Te grăbești să pleci.

Te așteaptă o zi nouă,

o lume care te cheamă.

Și eu te las,

De parcă n-aș ști sigur

Că după ce pleci

O să te urmez

Călcând pe urmele

pe care le-ai lăsat în zăpadă.

Еще ...

Portret

Tu ești răsuflarea ce-n soare apune,

Ești focul, ești visul, ești totul în lume.

Pe gene îți joacă lumini argintii,

Și-n zâmbet îți cântă balade târzii.

 

Părul tău arde ca frunza-n amurg,

Se joacă cu vântul și valuri se scurg.

Iar ochii tăi poartă oceane adânci,

Privirea-mi se pierde prin picuri profunzi.

 

În glasul tău blând înfloresc primăveri,

Și timpul se-oprește în dulci mângâieri.

Nu-i loc pentru umbre, doar raze de soare,

Când ești lângă mine, iubirea-i culoare.

 

Când pașii tăi calcă tărâmul sub stele,

Pământul tresare sub visele mele.

Ești vântul ce-alină, ești ploaia de vară,

Ce spală tăceri și dorul măsoară.

 

Te-aș ține aproape, ca umbra de zi,

Să-ți simt răsuflarea în nopți aurii.

Să scriem pe cer o poveste curată,

Ce timpul nu poate s-o lase uitată.

 

În tine se-adună tot cerul senin,

Un cântec de dor, un surâs clandestin.

Și-n brațele tale, când lumea dispare,

Iubirea rămâne – tăcută, dar mare.

Еще ...

O nouă lume

Vezi, ți-aș spune că

Nu știu de ce anume

Mă tot gândesc la mâine

Când am putea construi pentru noi

O nouă lume.

 

În care ploaia nu-i rece

Și timpul nu trece,

Și cerul e mov.

Când plouă,

plouă cu verde

O lume a noastră

În care ne iubim

Și nimeni nu vede.

 

Și din nori construim orașe,

Din ochii tăi case,

Care să poarte căldură

Din sufletul tău

Frumoasă făptură.

 

Din minute facem ore,

Din ore alte ore cresc,

Noi ne mutăm undeva

Înspre vest.

Într-o casă cu vedere la mare

Să-ți răsară dimineața pe chip

Cel mai strălucitor soare.

 

Vezi, ți-aș spune că

Eu consider și cred,

Cât de norocoasă sunt

Să-mi fie teamă

Că pot să te pierd.

 

Nu vreau să mă resemnez,

Dar cât de norocoasă sunt

Că pot să te visez.

Că pot să privesc

la oameni zburând

Cu tine în gând.

 

Cât de norocoasă sunt!

 

De asta îmi doresc pentru noi

O lume nouă

În care există doar azi

Și soarele îți răsare pe obraji.

Еще ...

Стихи из этой категории

Iarna asta

Știu că m-aș putea înzăpezi 
în șirul gândurilor tale,
seară de seară
fără-ncetare;
și înghețat de tot,
de tot ce mă-nconjoară, 
mă prefac într-un bulgăre
și încep a mă rostogoli în sufletul tău cald...
și mă topesc încet, încet
aproape de inima ta...
și aburi ies din ființa noastră,
și iar mă îndrăgostesc,
- iar restul e istorie.

Еще ...

Noapte bună

Sub o luna palidă ce-n taină ne veghează,

Degetele mele te caută si mintea te visează.

Pe pielea ta caldă, printre multe șoapte,

Vreau atingeri fierbinți și dorințe-n noapte.

 

Îți simt si-acum parfumul pe perna pustie,

Buzele încă-mi ard de a ta nebunie.

Închide ochii și dă-mi drumul în gând,

Să te iubesc încet, cu foc. Fremătând.

 

Și când somnul te fură, adu-ți aminte,

Că-n vise te-aștept de acum înainte.

Noapte bună, iubito și nu uita:

Sub stele plăpânde, inima mea e a ta!

Еще ...

CĂLĂTOR STRĂIN...

CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte

printre clădiri cu felinare

la care nimeni nu soseşte...

 

De strajă, stat-au noaptea întreagă

şi, obosite, se aşează

pe cai pierduţi în zarea largă

la care sufletu'mi veghează...

 

Tu te-ai trezit mult mai devreme...

Cocoşii tăi cântau pe când,

de demoni, încercai a nu te teme,

dar te temeai de al tău gând...

 

În prispa'ţi au cântat cocoşii

cu mii de clipe înainte!

Tu nu-i auzi căci, pene roşii

te-au prins în mreje, jurăminte!...

 

Şi n-ai văzut cum dimineaţa

s-a prefăcut într-o sulfină

şi n-ai simţit în tine viaţa

cerându-şi rolul de verbină...

 

În nopţile de sărbătoare...

Ştiu că visezi dar, în zadar,

dacă nu rogi această floare

să îţi vindece un gând hoinar...

 

Verbina, numai dânsa, ştie

a ne fi leac desăvârşit

de aceea, o sădeau prin vie

romanii şi cei din Egipt...

 

Or, dacă astă iarbă sacră

ne-ar fi salvat de dor, de chin,

am fi aflat ce ne consacră...

Iubirea sau un alt destin!

 

Căci, a iubi nu e un drept,

nu e pedeapsă de la zei,

ci e destin de înţelept

pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!

 

Încă e timp, de înţelegi

că tu eşti soarta, eşti puterea,

întinde mâna să alegi

iubire pură, nu durerea!

 

Întinde mâinile amândouă,

nu obosi, mai e puţin

şi alte mâini pline cu rouă

te-or mângâia, ţi-or fi alin!

 

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte,

printre clădiri cu felinare

un călător străin soseşte...

 

Еще ...

Ție...Îți mulțumesc!

Te văd în fiecare zi frumoasă 

Și-acum când ani-s peste noi, 

Tu-mi ești o candelă aprinsă 

Ce calea o lumini la amândoi. 

 

Ne-am întâlnit cândva demult 

Când toamna era pe terminate, 

Fără a ști atunci că ai să-mi fii 

Prietenă, soție și-a mea jumate. 

 

Țin minte cum inima-mi bătea 

Și cum curgea șuvoi în mine, 

Când rușinat, timid eu am cerut 

Să mă așez pe bancă lângă tine. 

 

Atenție prea multă nu am primit 

Din partea ei cum eu mă așteptam, 

Ba dimpotrivă,  s-a ridicat și a plecat 

Zâmbind și salutând pe-un alt băiat. 

 

Privirea mi-a rămas tot către ea 

Până ce depărtarea a pus umbră, 

Pe chipul drag și-a mea speranță 

De ai șopti cuvinte cu a mea gură. 

 

Și timpul se scurgea fără-ncetare 

Sădind în mine destulă întristare, 

Că nu găsesc motiv să mă apropii 

Vorbă să-i zic, sâ uit de supărare. 

 

Când totul mi se părea pierdut 

Norocul a bătut pe partea mea, 

Pe ea s-o întâlnesc la o serată 

Și-n pas  de dans a început povestea. 

......................................

Acum după decenii duse-n doi 

Rostim la fel de des,,eu te iubesc",

Și nu uităm zilnic rugă să înălțăm 

Cerând iertare și Ție...Îți mulțumesc!

 

Еще ...

Prizonierul iubirii

 

Al carei iubiri sunt astăzi prizonier?

Nu despre tine fac acum vorbire,

Iubita mea cea blândă?

Sunt eu captiv al frumuseții tale fără vreun sfârșit

Cuprins de încleștarea gesturilor îngerești

Și subjugat de tine ?

Sunt oare fericit stiindu-mă prins

Precum e peștele-n năvod,

Zbatându-mă cuprins de multele nedumeriri

Și temeri ce dragostea le-aduce?

Da,sunt fericit iubindu-te pe tine,

Căci nu-i mai dulce lucru pe pământ,

Decât să stau încătușat de tine!

(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

Еще ...

Ultima stație

Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.


Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...

Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.

Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație, 
Tramvaiul ăsta merge la depou.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍