O dimineață

Am întâlnit o dimineață

Pășea strălucitor acoperind stele

Privindu-mă cu raze m-a luminat

Floarea albastră și-a deschis petale

Însetată căutând strop de soare

 

Dimineață ploua roșu tăcut

Curgeau norii pictând curcubeu

Se arcuia poarta culorilor departe

Alergând să deschid am căzut

Doar umbra s-a mai ridicat

 

Dimineață a fost demult

Ziua pleacă fugind înserată

Luna plutește zâmbind palid

Noaptea întunecă tot mai aprins

Vopsește orb aruncând beznă

 

Dimineața luminează departe

Oprit în visare doarme timpul

Speranțele șoptesc amăgitor

Povestesc răsărit efemer

Cufundat înăutru aștept

Dimineața mă stinge-n uitare


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Silvian Costin poezii.online O dimineață

Дата публикации: 17 мая 2025

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 723

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Din cauză de suflet

Din cauză de suflet mă scufund

Tot mai adânc, încet desprins de realitate

Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund

Tras pân’ la fund de o speranță și un poate

 

Din cauză de suflet totu-i strâmb

Departe caut să-l aduc cât mai aproape

Cărarea-mi umblă amețită spre amurg

Orbind  din cauză de suflet se abate

 

Din cauză de suflet nu m-ajung

Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate

Pierind din mine frunza verde nu mai sunt

 S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate

 

Din cauză de suflet am să curg

Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate

Neauzite râuri varsă din cuvânt

O marea tristă de tăceri adânc săpate

 

Ajung din cauză de suflet absentând

Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate

Să mai respir am să mai pot aer visând

Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte

Еще ...

Ce-ar fi să fim

Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm

Când primăvara scoate florile din creangă

Strivind tăcerile să nu le auzim

Vorbind culorile din alb să crească nalbă

 

Ce-ar fi căderile să nu le mai primim

Urcând în suflete lumina către vară

Stârniți de zâmbete pe buze să vopsim

Cu mierea dulce gura roșie de fragă

 

Ce-ar fi privirile să nu le dezlipim

Developănd aceleași stele pe sub pleapă

Când adormim ne va rula în vise film

Despre un soare ce aprinde lunii salbă

 

Ce-ar fi secundele să nu le auzim

Bătăi de inimă surzind eterna roată

Pe timpul rege încurcând să-l ațipim

De noi uitând să ne petrecem doi în șoaptă

 

Ce-ar fi culorile pe toate să le știm

Din curcubeu să adunăm o înghețată

Gustând plăcerile din viață să sorbim

Topind încet buchetul fin de ciocolată

 

Ce-ar fi un doi creat din noi să făurim

Cu eu și tu să împletim o cazemată

Visele toate adunând să le-mplinim

Ce-ar fi să fim același pas pe-aceiași treaptă

Еще ...

Realitatea arde

Trăim în lumea rece pierduți de realitate

O formă fără fond când dragostea te arde

Cine-a decis ce-i rău, ce-i bine, cine poate

Doar reguli fără suflet din inimile moarte

 

De ce mă seacă dor, nu l-am chemat să vină

De ce iubesc de mor, de ce am eu o vină

De ce mă-nalță vis, de ce nu-i realitate

Mă caută de zor să mă trezească-n noapte

 

De ce îmi tulburi gândul, de ce nu ești aproape

Am sufletul plecat, la tine-i dus și arde

Iubirea l-a chemat, tot caută departe

Rămân abandonat, pierdut de realitate

 

O fi strict ce se vede, ce simți doar ți se pare

Ce zornăie prin suflet sunt sparte sticle goale

Iubirea mișcă munți, adună sau desparte

Când doi sunt doar în vis ce-i realitate arde

Еще ...

Nepăsare

E-atâta nepăsare că pare-a fi normală

Şi inima de-arunci e-o chestie banală

 De ea dacă te-ncurci înseamnă că-i o boală

Știu mulţi a te trata cu-o nepăsare goală

 

Un psiholog mi-a spus să torn sufletu-n cană

S-adaug nepăsare că-i cea mai bună zeamă

Cum? te-ai îndrăgostit? Eşti anormal, ce dramă

Să-ţi pese doar de azi, de tine şi de mamă

 

Uită de toţi şi toate că nu-i mare scofală

Să-ţi pese de nimic să foloseşti ca armă

Prefă-te fericit când ieşi prin lume-afară

Nu asculta de suflet, e-un prost fără de şcoală

 

Încet, inima caldă, de nepăsare-ngheaţă

De-atâta nepăsare de tine nu-ţi mai pasă

Din om se pierde om, devine o paiață

Trăind nepăsător storci sufletul de viață

Еще ...

Epilog

Ce-am scris nu am gândit

Doar sufletu-mi dictează

Citind poate-ai simțit

Cum inima vibrează

 

Iubirea-i un destin

Voința nu contează

Stropită e cu vin

Găndirea-ți afectează

 

De-i singură e-un chin

S-o uți încerci degrabă

În doi totu-i sublim

Pe suflete-i podoabă

 

De a venit primește-o

Să n-o arunci degrabă

De nu pleacă e-aceia

Poftește-o în ogradă

 

Rămân puține reguli

Când dragostea se-arată

Te arde zi de zi

Când nu e acceptată

 

Tristețile-s mai multe

Dar cele-ndrăgostite

Înțeap-adânc în suflet

De dor sunt ascuțite

Еще ...

A fi

A fi pare să fie doar o stare

Cum ești sau ce după cortină stă ascuns

Nu reprezintă existență-n atestare

Cu adjectiv în completare ai răspuns

 

Poți fii lumină strălucind în admirare

Prin viață drumul deslușind pân’ la apus

Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare

Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus

 

A fi o stea pare să-nsemne o valoare

Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus

Lăsând privirile greșind în așteptare

Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns

 

A fi iubit poate aduce încântare

Ești un perfect inegalabil juxtapus

Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare

Jucându-ți inima gonind bătăi în plus

 

Oare mai ești sau ce anume în uitare

Trăiești incert când amintirea te-a supus

Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare

Cărând absența un ‚a fi’ e presupus

Еще ...

Стихи из этой категории

O dragoste uitată

Ochii doritori privesc,

dar degeaba se străduiesc

să găsească o sclipire

în a ta simplă privire.

„Pe cerul cuiva

ești cea mai frumoasă stea“

Dar prividu-ți cerul,

tot ce văd e negrul

rămas în urma mea

căci am fost și eu pe el cândva. 

Еще ...

Zorii...nu ne lasă!

Zorii ne intră-n casă nu ne lasă

Să mai dormim puțin să ne iubim,

Iar raza soarelui de la fereastră

Ne zice că e timpul să ne trezim.

 

Privesc la orologiul din perete

Care arată că vremea e târzie,

O las pe doamna încă-n visare

Și o zbughiesc înspre bucătărie.

 

În grabă pregătesc micul dejun

Și pun ibricul pe-un ochi în spate,

Aștept aroma să-mi inunde casa

Și-un psalm citesc din sfânta carte.

 

Abia când masa așteaptă musafiri

Cu un sărut fugar îmi trezesc soția,

Făcându-i invitația de-a sta la masă

Și după împreună să părăsim locația.

 

Gustăm rapid și ne sorbim cafeaua

Și-apoi o rugă către IIsus rostim,

Ne îmbrăcăm și coborâm din bloc

Și iute cu mașina la serviciu pornim.

 

Începem o noua zi cu noi probleme

Care n-așteaptă deloc vreo amânare,

Că e ușor sau greu mergem înainte

Și nu uităm de-a cere...binecuvântare!

 

 

 

 

 

Еще ...

Noapte caldă

Mi-e dor de noi.
O, dragul meu!
Să-ți aud râsetul tău,
Stând pe plajă amândoi.

 

Noapte caldă, noapte caldă!
Mai trezește-mă o dată,
Să fim doar noi amândoi,
Stând pe banca dinapoi.

 

Ia-ți cămașa înflorată.
Hai pe plajă înc-odata.
Și-n păr să-mi pui flori de tei
Săruta-m-ai cu ochi grei.

 

Brațele îmi sunt deschise,
Te așteaptă, nu sunt vise!
Eu vreau doar o-mbrățișare,
Nu o uit pân’ la pierzare.

 

Să te mângâi mult aș vrea,
Să-mi iei mâna-n mâna ta,
Să mă joc cu părul tău.
Doar să uit de dorul meu.

 

Uite-mă, eu sunt aici.
Vreau să îți vorbesc, ce zici?
Mai știi când noi ne-am iubit?
Vai! Am prins și-un răsărit.

 

Iar acum mă risipesc,
Soarele face sclipire.
Nu am vrut să te rănesc!
Am creat o amintire.

Еще ...

Serenadă la Dobrovăț

 

Sosit pe nori să-ți cânt o serenadă la fereastră,

Iubita mea blajină și frumoasă

Ce porți ale iubirii nesfârsite aripi,

Te cer acum când ești la Dobrovăț,acasă

Să-mi fii nevastă!

Ei bine,știu că pare doar o glumă,

Dar spun că treaba asta este serioasă,

Să știe lumea toată,

Chiar dacă nimeni nu ne știe

Sau nu le pasă...

Eu te iubesc precum un condamnat la fericire,

Cel ce-a primit divină condamnare fără scăpare fără ieșire,

Când stă la tine-n brațe,

Sau te sărută....

Și știe că-i condamnat la dragoste pe viață!

(22 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Ce mai e viu

Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă

Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă

Din aparențe se hrănesc cu mare artă

Salvează lumea comentând-o pe la poartă

 

Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?

N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă

Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă

Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă

 

Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară

Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară

Au fost lăsați cărând o dragoste amară

Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară

 

Veți întâlni ființe vii fără de viață

Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață

Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață

Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță

 

De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă

De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă

De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară

Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară

 

Sper să aflați cât e de vie o iubire

N-o alungați căci poate alta nu mai vine

De-o aruncați, veți omorâ ființă vie

În astă lume doar iubirea mai e vie

Еще ...

Durere si suspine

Ai plecat,nu mai e cale de înoarcere

Ai plecat,si inima mea tot zace

Ești prea departe ca să facem măcar pace

Și simt că nimic nu mă mai distrage..

 

Mi ai zis sa trec peste,dar e greu

Cand eu te vedeam ca pe soțul meu

Atatea vise neîmplinite

Si atatea ganduri care îmi bat în minte

 

Știu că am greșit,nu sunt perfectă

În ultima vreme mă simt defectă

Si parcă nici viața nu mai e corectă

Si parcă ea devine tot mai suspectă..

 

Acum ești cu alta de mană,știu

Nici nu știu de ce mai scriu

Cand te vad așa fericit cu ea

Si pielea ei de catifea..

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍