Realitatea arde

Când o să piară din speranță ‘Te Iubesc’’

N-o să mai bată inimi calde pentru nimeni

Golind pământul de tot neamul omenesc

Desprindem sufletul crezându-ne mai liberi

În astă viaț-am așteptat să plece nori

Și au plecat lăsând în urmă flori uscate

Nu mi-au rămas decât distanțele-ntre noi

Tot așteptând se vor topi zilele toate

Căzut din ceasuri timpul freamătă-n decor

M-aruncă-n gol strivindu-mi inima uitată

Călătorind spre așteptare mă strecor

Lăsând un stol de amintiri spre altă dată

Uitând durerile de dor să plec în zbor

Nopțile scurse fără tine-au să nu ardă

Rămase-n urmă așteptările nu dor

Plutind ușor m-or însoți norii de vată

Să-mi crească iarbă după ploi și-n mână flori

S-ajung copac cu umbră deasă lângă casă

Stropii de apă să-mi dea hrană storși din nori

Pe crengi cântând să șadă păsări, cuib să-și facă

Timpul nu iartă, mă apleacă la pământ

Urmând lumina către locul cel de taină

Lăsând povestea așteptării ce m-a frânt

Aștept din nou îngerul blând în albă haină

Spune-mi iubire, cum devii îndrăgostit

Abstractul orb sădind în suflet primăvară?

Poate să fie un miracol fericit,

Poate să fie o sămânță de povară

Spune-mi, de dragoste poți fi îndrăgostit

Veșnic umblând în căutarea interioară?

Pare greșit, ori imperfectul te-a lovit

Și-atunci e totul o impresie formală

Din toate florile doar una ți-e sortit

Să-ți înflorească la fereastră diafană

Parfumul ei  poate să fie otrăvit

De ai noroc e potrivirea ideală

Tu m-ai chemat când te-ai aprins, și am venit

Nu știu să-ți spun dacă simțind o să te doară

Săgeata zeilor adânc te-a nimerit 

Doar buze dulci și mâini fierbinți vindecă rană

Îndrăgostit fiind e totul sau nimic

Dorul îți tulbură gândirea rațională

Te risipești între apus și răsărit

Plutind în vise ai căzut într-o capcană

Eu pot să plec doar dacă tu m-ai izgonit

Dar stau în suflet și nimic nu ne separă

Poate uitarea să te ierte iscusit

Însă plecând tu m-ai văzut ultima oară

Nimeni să-ți sară-n ajutor nu s-a grăbit

Cu nepăsare vor fugi ca de o boală

Deși lumină sunt și totuși m-au gonit

Să nu mai vin aș vrea căci prea mulți mă condamnă

Instincte ancenstrale de chibrit

Predispoziția de-aprindere subită

Pornește iute cu voroave zgândărit

Alunecând pe supoziția pripită

Intempestiv arde în roșu năucit

Dansează sprinten vâlvătaia mucalită

Pătruns de arșiță stâlcindu-se chircit

Esența-i moale săvârșindu-se rănită

Stăruitor din propriul sine-a înghițit

Rămas tăciune-i stă coloana gârbovită

Râul nu-i stige jarul aprig asmuțit

Curge în rime o speranța amăgită

Setea deșertului îl scutură topit

Cenușa zboară în uitare veștejită

Bolnav de soare clocotește mistuit

Lumina stelei strălucește otrăvită

Cine-i de vină pentru sufletul zdrobit?

Oare  cuvintele nu au oareșce vină?

Între hotarele de ceață rătăcit

Chibritul arede fără apă să îl stingă

Știm că există Dumnezeu, și-atunci există suflet

Ni-l dă o viață să-l purtăm, păzind să nu-l răpunem

Dar ce te faci de-ai să iubești și-a răsărit din suflet

Nu poți din tine să-l gonești, cu reguli nu-l supunem

Nu cred să fie adevăr mai pur decât iubirea

Un sentiment fără cusur, o rază de lumină

Uni-o privesc nedumeriți, se-ascund de ea, se-nchină

Dezechilibru o numesc, se-nchid într-o rutină

Nu-l va primi oricine-n gând, doar suflete-ncercate

Vor ști cum să-l aline blând topind tristețea-n brațe

Gândiți la cei de lângă voi, nu mai priviți departe

Iubirea crește-n suflet sfânt, țineți-o strâns aproape

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de noi

Ce-a fost odat’

Ce-a fost în doi

Mi-e dor de zile

Mi-e dor de mor

Ce-ai pus în mine

Ce-aduce nor

Mi-e dor de soare

Mi-e dor de brazi

Ce-a fost visare

Ce nu e azi

Mi-e dor de muză

Mi-e dor de ochi

Ce-aduce lacrimi

Ce-am scurs pe drum

Mi-e dor din suflet

Mi-e dorul stors

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tot

Iubito-ascultă rătăcirile din mine

Atins de patimă ființa ta e tot

Cresc însetate rădăcinile spre tine

Stârnite-n inimă bat clopote de foc

Un infinit ascund privirile divine

Răsare soarele sclipind din ochii tăi

Lumina curge înflorind zile senine

Oprește mut în contemplare timpu-n loc

Șoptește zâmbetul pe buzele rubine

Obrazul tremură sub purpura de foc

Urmele caută să vindece suspine

Mă colorează în albastru dulce joc

Vioara glasului aprinde poezie

Arcușul  mângâie oceanele de foc

Sunetul corzillor vibrează cristaline

Tristețea fumegă primindu-și antidot

Vrăjește freamătul petalelor caline

Mâinile picură în vene aprig foc

Topește lacătul durerilor peline

Îmbată sufletul miresmele de soc

Ne-am întâlnit între bătăile de inimi

Ne-am despărțit între hotarele de foc

A mai rămas praful cărunt al amintirii

Visele zboară împletind absurdul mort

Când te privesc așa cum numai liniștea mai știe,

Îți spun de fapt tot ce nu îndrăznesc,

Că ești visul meu și că îmi place felul în care știi să exiști,

De ai fi mai aproape aș putea să te privesc într-una fără să obosesc.

Între vise haide sa ne întâlnim,

De aș putea te-aș agăța într-un vers

Ca de-un cuier din inima mea, să nu poți să mai scapi,

Așa cum îmi scapă mie acum te iubesc.

Nu vreau să fac nimic mai greu decât este,

În toată povestea noastră noi nu ne avem decât unul pe celălalt,

Eu sunt aici, lângă tine, frumoasa mea iubită vioară

Și brațele mele nevăzute cu dor te înconjoară.

Ți-am scris spre dimineață să te las să dormi,

Te-am văzut căscând des, iar inima mea nu se îndură

Să-ți fure somnul cu prea multe cuvinte.

Închei aici, nu mai spun nimic…

Că dacă spun prea multe, dimineața mi te fură.

Îți mulțumesc iubito pentru frumosul ce-ți aparține,

Îți mulțumesc pentru răbdarea ta,

Îți mulțumesc pentru iubirea ce vine de la tine,

Speranța, fericirea și lumina sunt astăzi cuvinte ce-și au ființa vie pentru mine,

Din șansa vieții ce tu mi-ai dat-o mie,

Căci fără tine dragoste nu este,

Și nici poveste de amor sau bucurie!

(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ești ca și o Floare,înțepătoare

Ca și un fir de trandafir

Prea frumoasă prea deșteaptă

Dar totodată ticăloasă🫶🏻

Ești ca și luna numa-i una

Vreau ca tu să-mi fi furtuna

Doar eu să te învelesc cu duna

Pentru totdeauna❤️

Ești o Zeiță pe pământ

Doar lângă tine am așezământ

Cu tine aș fi de neînfrânt

Cu tine aș face față la vânt🫵🏻

Ești focul care-n mine arde

Pentru tine aș da miliarde

Dar tu ai prea mari standarde

Așa că poate te voi pierde :((

Ești spinul care mă rănește

Dar poate de aici pornește

Ce-a ce ne unește

Poate asta-i ce-a ce ne strunește 👣

Îmi aduc aminte prima oară când ne-am văzut

A fost ceva neprevăzut

Dar în același timp ceva nemaivăzut

Și de atunci ne-am tot revăzut 👥

Când te vedeam inima îmi tresărea

Inima din piept îmi sărea

Și doar atunci soarele răsărea

Și dragostea mea pentru tine se mărea🫀

Tu așa timidă erai

Atunci poate să nu ne fi întâlnit preferai

Când nu îmi vorbeai inima mi-o secerai

Și mi-o încarcerai🗣️

Dar eu nu am vrut să mă las

Mereu voiam să aud doar al tău glas

Într-un final a trebuit să mă fi retras

Și atunci în urmă am rămas🖐🏻

Dar dragostea n-a încetat

Inima pentru tine bătea neîncetat

Contul mereu ți l-am cercetat

Și că de lângă tine am plecat am regretat 👐🏻

Dar într-o zi te-am reîntâlnit

Eu la tine am venit

Asta nu ți-a prea convenit

Poate așa ne-a fost menit 🤔

Eu atunci m-am îndepărtat

Presiunea n-am suportat

și ca și rezultat

Inima cu lacrimi mi-am consultat😥

Dar toate astea au trecut

Și într-o zi un cadou ți-am făcut

Și de acolo a început

Și chiar la o întâlnire ne-am văzut :))

La final de seară eu să te pup am vrut

Dar nu am putut

Dar măcar în brațe m-ai ținut

Și tare mult mi-a plăcut 🥰

De atunci mereu înapoi încerc să ajung Poate cândva buzele am să ți le sărut

Asta ar fi foarte plăcut

Dar momentan ăsta-i un lucru necunoscut😇

Într-o zi în brațele tale voi fi

Și nimic nu ne va m-ai despărți

Buzele tale voi simți

Și le voi prețui❤️❤️❤️

In zadar am incercat... 

Luna tie sa ti-o dau,

Sa prind stelele-într-o plasa, 

Plasa tie sa ti-o dau

In zadar m-am tot zbatut...

Zi si noapte sa-ti fac bine 

Tu voiai sa te distrezi

Eu voiam sa fiu cu tine

Si îmi trec zilele amintindu-mi cu dor, 

De al meu prim vin Merlot...

De notele rosii ce mă duceau în visare

Si cum mă simteam... ca-ntr-o îmbrăţişare

Si mi-au trecut veri cu al tău blanc în gând

Și zile-ntregi I-am pomenit sperând

Să-ti amintesti c-ai fost cel ce mi-a arătat

Taina vinului bun.. dar nu.... n-a contat.

Si îmi trec zilele mintindu-mă frumos

Că ai păstrat din promisul Sauvignon

Că te gândesti când savurezi Bordeaux

Și ții o sticlă pitită sub torpedo...

...................................................................

Sunt ceva luni de la această poezie

Am scris-o când speranţa mi-era vie

O recitesc acum cu-atäta drag

Și mă întreb... toamna asta, ce vin ti-o curge în pahar?...

Când iubești nu există hotare

Există doar EL în lumea asta mare.

Tot pământul se oglindește-n ochii lui căprui 

Numai pe EL ai vrea sa îl săruți!

Nimic si nimeni nu-ți stă în cale

Nici drumurile lungi sau tăcerea prea mare,

Căci inima iti bate din ce în ce mai tare

Când te gândești la o ultimă îmbrățișare.

Nu există distanță când pe EL îl iubești 

Și nici piedici impuse nefiresc 

Nimic nu ți-l poate scoate din gând 

Pe EL... ce ți-a cucerit inima pe veci!