Născut din tăcere

Cea mai vie dintre lumi

nu e cea pe care o vedem,

ci cea care prinde formă

doar când ne atingem gândurile

și timpul nu mai știe să respire.

 

Cele mai puternice clipe

ale mele,

ale tale…

se nasc abia atunci,

atunci când noi îndrăznim 

să ne deschidem inimile

până ajungem la lumină.

 

Iar gândul pe care îl port 

nu e o scânteie risipită,

e un drum care începe cu mine

și se sfârșește cu tine,

ori de câte ori mi-l amintesc.

 

Și cel mai tandru gând

pe care l-aș încredința inimii tale

e un gând simplu,

născut din tăcere.

M.L.R., 24.XI.2025; ,,Născut din tăcere”. 

 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Lucian Ruse poezii.online Născut din tăcere

Дата публикации: 24 ноября 2025

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 453

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Contemplare

Ar trebui să existe o rugăciune și pentru uitare, 

și un psalm tăcut pentru cei care au rămas 

cu mâinile goale de atâta iertare. 

O catedrală de tăceri, de vină, de sânge 

pentru cei ce nu mai pot spune „Îmi pare rău!”.

 

Dumnezeule, încep să devin o margine, 

nu o margine de lume, ci una din mine, 

și nu brusc,

ci cu fiecare clipă pe care n-o mai pot opri, 

cu fiecare pas pe care nu-l mai simt,

cu fiecare rugă uitată sub limbă.

 

Nu există altar pentru durerea care nu țipă,

nici clopot pentru păcatul care tace.

Unde, Doamne, să se roage frunza căzută pentru ramura care n-a mai venit?

 

Sau poate că toate acestea stau într-o margine de lume,

Într-un loc unde nici păsările cerului

nu-și amintesc cântecul lor.

 

Și dacă există un cer al celor fără cer,

unde se spovedesc norii 

pentru tot ce nu au putut plânge prin ploi?

Еще ...

Pas secund

La urma urmei, nu-mi mai pasă mult,

că ieri ai fost iar umbra de-altădată,

doar un actor pe scena unui cult,

jucând un om în pielea lui uitată.

 

Te simt pierdut, stingher în vântul surd,

prin nopți pustii și zile fără nume,

ești doar un vis al unui orb, absurd,

un chip pierdut pe veci în astă lume.

 

Și te înalți ca fumul risipit,

un dor fără ecou, pierdut în mine,

o urmă veche, vagă, de iubit,

ce nici tăcerea n-o mai poate ține.

 

Trăim în vremi bufonice, căci iată,

se dă regatul tot pentru un cal

și căutăm în umbra altora ce-n noi,

s-a stins pe veci ca într-un dans fatal. 

 

În golul tău, nimic n-a mai rămas,

doar liniștea ce mușcă din hotare,

ești clipa dintre ieri și azi, 

un pas…

ce cade fără umbră pe cărare.

 

Și-așa te duci, ca ziua ce apune,

departe, într-un veac nedefinit,

azi un străin ce n-are dor or’ nume

doar amintirea unui timp

neprețuit.

M.L.R, 27.10.2024

Еще ...

Стихи из этой категории

O iubire, Maria

Eram singur ca acum,

Era noapte, și încă cum;

Te voiam în viața mea,

Ai venit ca si o stea.

 

Am vorbit cu al meu dor,

Dorul de-acel viitor;

Dorul de acel trecut;

Dorul de ce a început.

 

Acum simt iar ca-năinte,

Nu-mi găsesc gram de cuvinte;

Doar cu tine aveam tot,

Acum doar durere pot.

 

Еще ...

Dragostea cea mare

În lumea noastră, iubirea strălucește,

Cu fiecare clipă, mai mult crește.

În ochii tăi, o lumină arzătoare,

Îmi spune că ești dragostea cea mare.

 

Prin vântul blând, pe câmpuri de dor,

Iubirea noastră curge, ca un izvor.

În fiecare atingere, în fiecare sărut,

Simt că iubirea noastra strabate tot mai mult.

 

Pe calea noastra, impreuna am pornit

Ca doi copii noi am devenit.

În lumina zorilor și sub cerul senin, 

Destinele noastre se unesc, fără sfârșit, divin.

Еще ...

Tăcerea iubirii

 

Cei ce cred că iubirea-i zgomot

Sau paradă cu fanfară militară

Cu daruri din aur,cumparată

Cu alte cuvinte furată

Cu mulă emfază,exagerări în cascadă,

Fățarnică dovadă de suprafață

Ei bine,se-nșală!

Iubirea-i suferința în tăcere,

E simplă,curată,frumoasă de la prima vedere,

Nimic nu cere,

Pășește pe cale domol,

Fără vorbe-ncrezute ori slute

Vrea să sărute obrazul iubitei

Și-atât!

(13 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

Еще ...

Șoapte

Șoptește vântul prin frunze, îngălbenite nostalgii

Rătăcesc spre nicăieri confuze, ținându-și pașii vii

Șoptește vântul și-mi poartă spre suflet fiori

Amintiri în nuanțe de toamnă, din toamna cu noi...

 

Octombrie e gata și el... totul începe să moară 

Frunzele tot mai ușor se desprind de copaci

La fel cum te-ai desprins de povestea noastră 

Fără regret, fără un vin... neîmbrățișați...

 

Șoptește vântul prin ramuri și-mi mângâie părul 

Unei amintiri cu noi devin prizonieră îndată,

Mă dezleg repede să nu mă-mbrățișeze dorul

Că ceasul putem să-l întoarcem, timpul... niciodată.

 

Șoptește toamna pe alei... ce simt, cuvintele-s puține 

Privesc tăcută apusul în umbra unui nor

Șoptește vântul prin frunze ca o aducere aminte 

Că sunt mai frumoasă de când port visuri... ce dor. 

Еще ...

Fără de rost și gol

Răsare fără rost o altă dimineață

Las gol în patul gol, tot gol să mă primească

Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă

E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă

 

Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute

Doar visele plutind mai vin să mă sărute

Cu buze reci  m-ating pe firele cărunte

S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte

 

Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă

Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră

Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față

Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă

 

E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă

Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată

Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă

Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă

 

Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă

Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră

Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră

Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață

 

Se pierde om din om, devine o paiață

Un corp amorf din lut, statuie fără față

Tablou în amintiri, decor lipsit de viață

Trimis în loc străin se vinde într-o piață

 

Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă

S-adune timpul gol scurtând firul de ață

Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă

Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață

Еще ...

Să mă săruți fără să doară

 

Să mă săruți dulce, fără să doară

Să nu mă mai lași ca ultima oară

Să nu mă lași cu ochii-n ploaie

Să nu mă lași în lacrimi șiroaie

 

Să mă săruți cu-n dor curat

Să nu-mi lași a meu suflet fisurat

Să nu-mi promiți ceva ce n-ai să faci

Iar cu iubirea să nu mi te prefaci,

 

Căci viața ne trece, și doare rău

Când eu te chem, iar tu nu ești al meu

De-ar fi iubirea cum el îmi povestea

Aș fi iubit mai mult, dar doare dragostea…

 

Să vii să mă săruți cu foc cu al tău dor

Să nu mă faci să simt doar un sentiment de gol,

A mea inima ar vrea doar alinare

Nu să rămână iarăși în nepăsare.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍