Dragostea cea mare
În lumea noastră, iubirea strălucește,
Cu fiecare clipă, mai mult crește.
În ochii tăi, o lumină arzătoare,
Îmi spune că ești dragostea cea mare.
Prin vântul blând, pe câmpuri de dor,
Iubirea noastră curge, ca un izvor.
În fiecare atingere, în fiecare sărut,
Simt că iubirea noastra strabate tot mai mult.
Pe calea noastra, impreuna am pornit
Ca doi copii noi am devenit.
În lumina zorilor și sub cerul senin,
Destinele noastre se unesc, fără sfârșit, divin.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Romina Pop
Дата публикации: 6 марта 2024
Просмотры: 454
Стихи из этой категории
Amintire amară
Oh suflet drag,
In miez de noapte iar nu dorm
Si dupa el tanjesc
Cu foc in inima
Si aspru regret
Ma gandesc ce ar fi fost ?
Unde am fi ajuns ?
Dar oare ...?
Si iar ma trezesc
Ca am uitat sa traiesc
În amintiri ma pitesc
Doar acolo siguranta gasesc
Si caldura iluzorie primesc
Cand doar de fapt ma amagesc ...
Ma cobor si nu reusesc
Sa mai ating stele ce lucesc
În înaltu" ceresc ...
Si aleg
A vedea ce mi-ai daruit
Si mereu invatat
Sa rad,
Sa zambesc,
Sa i-au viata la misto,
Si sa traiesc frumos,
Caci cu amintirile am sa traiesc
Si dupa cum mi ai spus
Cand n-am sa mai fiu
O viata frumoasa
In urma am sa las
Presarata cu momente de haz
Si zambete cand e necaz
Caci cu veselie am trait
Fara regrete si amagiri
Nu cu lacrimi amare
Cu parfumul greoi incarcate
Al unor trairi de mult uitate.
Cele două surori part..3
În curând ,le atrage atenția tufele impesionante de leandru sălbatic de diverse culori
de pe marginea autostrăzii. Prin geamul deschis pătrunde parfumul dulce-amărui al
florilor.Aristița își roagă sora să oprească mașina să rupă câteva ramuri cu care să îm-
podobească parbizul încălzit de soare.Deosebiții de frumoși erau și lămâii sălbateci ,
plini de fructe și flori .Pe ceul de un albastru senin nu era nici un nor.iar vântul ,pare că
doarme printre ramuri.Se făcuse abia ora 10.00.Soarele ardea generos,iar până acasă
mai era cale lungă .Ștefania începe să-i povestească fapte pe care ,nu și le-ar fi putut
închipui ,cu ceva timp în urmă.
Aristița ,eu nu merg la biserică ,dar cred în Dumnezeu .Mă consider prea păcătoasă
să întru în casa Domnului.Simt nevoia să mă spovedesc ție .Știu că o să te surprindă ceia ce
ai să auzi ,dar cât de bună ești și milostivă , cât de mult mă iubeși ,socot că mă vei ierta.Mă
întreb uneori cum două surori pot fi atât de diferite una de alta .Eu cui îi semăn?Al cui blestem
îl port ?.Dacă ai știi cât mă frământă aceste gândur!...
- Surioară ,dacă așa simți și dacă te va ajuta să te descarci,eu sunt aici să te ascult.A vem
timp destul .Ia să vedem ce te doare cel mai mult!...
-Surioară ,cred că ai să rămâi șocată, dar te rog să ai răbdare până la sfârșit.
-Ai ucis pe cineva ,atunci păcatul e mare !
-Ascultă,te rog ,și apoi ,dacă poți , să-mi dai binecuvântarea ta.Tot ții tu loc de mamaă ,nu?!
-Seriozitatea și gravitatea cu care vorbești chiar îmi dau fiori..Ai conștiința încărcată,se vede.
-Nu neg și am să-ți mărturisesc acum Nu am avut curajul să spun nimănui.Se spune că păca-
tul mărturisit e pe jumătate iertat ,e o vorbă din bătrâni . Când am plecat prima oară ,mai ții minte?
Mi-am făcut prietenii și relații printre cei mai decăzuți oameni ,fără să știu ce hram poartă sau cu se
ocupă .Mă fascina doar că aveau bani mulți ,pe care îi cheltuiau ,făcând risipă .Mă aflam într-un cerc
deocheat din toate punctle de vedere
-Știu ceva despre unul ,Gabi ,erai atrasă de el , îmi spuneai câte ceva ,atât cât voiai tu să știu.
-Gabi era un fost luptător ,după care fetele alergau înebunite,avea bani ,se îmbrăca modern ,
avea mașină scumpă ...Fetele după ce aleargă ?Era ușor penrtu el să cucerească o fată naivă ca mine.
Am fost flatată că m-a ales pe mine ca prietenă.Apoi am aflat că era căsătorit.El era mai tot timpul cu
gașca .Se adunau la o bere ,vorbeau codificat,își dădeau întânliri nocturne.Mai târziu am aflat că puneau
la cale lovituri ,spargeri, șantaje și chiar asasinate foarte bine plătite .Primeau bani grei pentru serviciile
lor ,iar angajatorii rămâneau în umbră ,scpând de concurența din diferite domenii Comenzile curgeau și
banii primiți le permiteau să trăiască în huzur.
-Dar tu ce făceai? Nu prea veneai pe acasă .Îmi spuneai că esti într-o relație și că totul este bine.
Atunci am făcut niște boacăne .Aveam nevoie de niște bani și am împrumutat de la Gabi .Ca șă-și
recupereze banii mi-a propus să le fiu șofer în treburile lor murdare .Așa am devenit părtașă la faptele la
faptele condamnabile.Atacau în special străini pentru valoti și acte ,pentr care cereau răscumpărare
Avea o relație printre polițiști ,încât mulți dintre reclamanți nu erau luați în seamă.După o vreme sunt cău-
tați de poliție .Cineva i-a avertizat ,au intrat în alertă și au fugit în grabă din țară În ace moment nu aveau
bani iar mașinile lor erau sub observație .Le-am oferit mașina mea ,cu condiția să mă ia și pe mine cu ei.
În graba lor ,au uitat să mă ia sau au vrut să scpe de mine ,nu știu Am plecat după ei și i-am ajuns la
Brăila .Când m-a văzut Gabi a devenit furios ,gesticula și înjura ,dar nu știu cărui gând ,s-a liniștit ,s-a
înseninat .Însă sistemul meu de apărare a întrat în alertă .Dacă atunci a-și fi rămas în țară ,nu mai treceam
prin atâtea umilințe ,...suferințe...Le știam planul ,aveau o legătură prin ASIA Mică de unde luau ponturi
pentru jafuri și spargeri .Am ajuns la Istambul și au început să sune telefoanele conform înțelegerilor .
Pe rând toate ofertele au căzut .Banii s-au dus pe nimicuri .Peste o săptămână nu mai erau banii penrtu
hotel și pentru mâncare.
-Te-ai gândit atunci să vii acasă?
-Ba da ,dar nu mai aveam bani .Nu concepeam să te anunț Credeam că sunt la răscruce și mai
speram în miracole .Presimțeam că inevitabilul era posibil .Gabi mi-a spus mai în glumă mai în serios :
-Ștfania ,acm numai tu ne poți scoate din impas ,ce zici ?O femeie poate să facă ușor rost de bani -
va continua
Prea multă sensibilitate în norvegiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
For mye følsomhet
Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.
La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .
La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!
Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"
Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.
Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.
Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.
Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.
Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).
Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.
Eterna iubire.
As vrea sa fiu o floare
Sa iti daruiesc un gand
As vrea sa cresc in mare
Sa te veghez,iubind.
As vrea sa fiu oceanul
Ce te iubeste in furtuna
As vrea sa fiu o perla
Cantand sonate ,cand e luna.
As vrea sa fiu iubirea
Ce-n suflet se sadeste
As vrea sa fiu dorinta
De dragoste celesta.
As vrea sa fiu si marea
Cea care iti zambeste
As vrea sa fiu lumina
Cea care te priveste.
Sunt toate astea si mai mult
Iubirea mea zambeste
Ca agasit un cer pierdut
Iubind pe cel ce il doreste.
Dragoste
Într-o seară de vară...
Răcoroasă, specială,
Noi doi ne-am întâlnit
Și destinele le-am unit
Am vorbit, ne-am plăcut ,
Și cu entuziasm am început
Planuri pentru viitor ,
În care sa existăm noi doi.
Astfel 2 luni trecuse
Și dragostea noastră crescuse,
A trebuit ca să pleci,
Dar noi doi am fost puternici .
În ciuda distantei am rezistat ,
Pentru că ne iubim cu adevărat.
Iar pe zi ce trecea
Iubirea noastră aducea:
Clipe numeroase, drăgăstoase
Frumoase și prețioase!
Multe certuri, neînțelegeri
Întotdeauna multe plângeri
La toate le facem față
Încât și eu sunt șocată....
For you my dear 4
Your voice is like a siren's melody,
You got me hypnotised,
And that's when i realised,
I was in a trance,
That only you can break if with me you dance.
Другие стихотворения автора
Gândurile
În umbre lungi de tristețe, ne despărțim,
Cu lacrimi reci și suflete stinghere,
În inimi pustii, ne simțim străini,
Iubirea noastră devine doar amintire.
Răsăritul soarelui nu ne aduce alinare,
Ci doar umbre nesfârșite de regrete,
Înserarea aduce doar mai multă durere,
Când inimile noastre se despart cu greutate.
Pășim pe cărări separate, pierduți în timp,
Cuvintele noastre rămân fără ecou, fără glas..
În tăcerea nopții, simțim golul imens,
Despărțirea ne arde, ne lasă fără basm.
Cu sufletele sfâșiate și vise spulberate,
Ne privim în ochi ca doi străini pe pământ,
În poiana vieții, iubirea noastră a murit,
În rime triste, despărțirea ne lasă plângând.
Primăvara
În grădina lumii, cântă primăvara,
Cu flori ce-n rouă și soare strălucesc,
În vântul blând, natura se trezește,
Și inimile noastre pur si simplu înfloresc
Prin livezi și câmpii, izvoare curg lin,
În aerul dulce, dragostea plutind,
În sufletele noastre, speranța renaște,
Primăvara aduce regrete uitate și visuri ce vin
Așa că bucură-te de vremea frumoasă,
De parfumul florilor și de verdele crud ce ne împrospătează,
Căci primăvara e o minune, o poveste frumoasă!
Natura
Sub cer senin, se-ntinde-o vale,
Cu râuri care strălucesc,
Păduri bătrâne, munți în zare,
Și vânturi care-n frunze cresc.
Lumina-n ape se desfată,
Plutind pe unde de argint,
Iar cerul nopții ni se arată,
Cu stele-n vise de alint.
E liniște și dor se-așterne,
Pe creste verzi și dealuri moi,
Iar luna printre umbre cerne,
Sclipiri de taină peste ploi.
Natura cântă în tăcere,
Un vals al vieții fără grai,
Iar timpul trece, efemer,
În peisajul ei de rai.
Dorul
O umbra trece lin pe langa prag,
În taină-și poartă pașii pe alei,
Un vechi parfum ramas dintr un șirag,
De vise-nchise între foi de tei
E glasul mut ce l port adânc în piept,
Și ascult chemarea noptilor tacute,
Un nor pe cer ce pare ca aștept,
Din zori închise-n zilele pierdute
Prin colturi moi, adie gândul dus,
Ca frunza-n vântul care o rătăcește,
Un timp ascuns, căzut de mult de sus,
Dar încă-n minte parcă se trezește.
Pe un drum ascuns, pășește visul stins,
Și ochii s marea unui dor ce-apasă,
În fiecare clipă ce s-a prins,
De-un loc pierdut, ce încă mă apasă.
Pur și simplu
Pe cerul surd un nor încet plutea,
Și vântul cald aducea amintiri,
Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,
A vremurilor trecute fara de priviri
Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,
Și s-a pierdut în goluri neștiute,
Ca un ecou din ce a fost necuprins,
Trecând pe lângă visele pierdute.
Lumina pală tremură-n tavan,
Și serile sunt pline de tăcere,
Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,
Răsare blând și cere mângâiere.
Un ceas străin tot bate într-un colț,
Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,
Dar undeva, sub pleoape reci și goale,
Se-ascunde-un chip ce
încă mă petreacă.
Frica de abandon
În noaptea adâncă, singurătatea mă strigă,
Privesc în gol, îmi simt inima grea.
Frica de a fi lăsată în urmă, mereu mă bântuie,
Și mă împinge să fac greșeli in viața mea.
Fiecare pas pare să mă ducă către eșecul meu,
Și greșelile, regretele mă obsedează..
În lumea gândurilor, pierdută eu rătăcesc.
Drumul spre lumină, un mister devine,
Fiecare pas mă duce spre-ntuneric,
În valul de amărăciune și dorințe ce nu se împlinesc.
În clipele de neputință, sufletul e prizonier,
Universul meu, neînțeles și mut,
Dansând cu frica, pierdut printre umbre,
Căutând salvare, dar găsind doar abis.
Cu inima grea și lacrimi ce ard,
Îmi pierd sufletul într-un dans al pierderii și fricii,
Frica de abandon mă-ngenunchează, dar nu mă-nfrânge,
În lumea mea sumbră, unde durerea își lasă semnătura sinistră.