Frica de abandon

muțenia-

unei foi albe de hârtie,

 poate trezi  din adâncuri

lumini nebănuite

de iubire.

muțenia

unei foi imaculate

inspăimântă

stăpânul.

Decizii si directii, momente si proiectii...

credinta, introspectii, ramane doar samanata de credinta...,

sau uitare, alegerea i schimbare sau poate doar o alta nepasare

si nu stii ce e n sensul nevazut, ascuns in eu l tau cel absolut 

divin ? profan? nu mai conteaza, sunt rime simple pline de emfaza,

sau tipat simplu, doar de om ranit, cuvintele l nu s de ajuns,

credinta, visul doar au suferit, speranta? doar un mit ranit,

pictat pe ziduri de palat si apreciat doar de profani,

dispusi sa dea un sac de bani in neant...nebanuiti c ar crede in ceva.

...sau chiar de ar spera ceva, se- asterne dogma , non concept...

dar acceptat de toti, sperat, in noapte, final?
prozaic
o ciorba de legume ce in centru, doar se descompune...
sa fim seriosi, nu i epicentru de emotii,

ce i drept un pic tardiv,,,descompunere fara motiv . ciorba nu crede n ea\
doar eu credeam
ca ea zambea
si ma gandesc la ea, si sper in ea, si cred in ea,,, si....

Opt martie, zi de soare,

Femeia e-n sărbătoare.

Flori parfumate, multicolore,

Un zâmbet larg, cu ochi sclipitori.

Mama, fiica, sora, prietena,

Toate azi sunt regine, lumini de lună.

Respect și admirație le dăm,

Pentru tot ce fac, cu drag le mulțumim.

Curajul lor ne inspiră,

Frumusețea ne fascinează,

Dragostea lor ne înconjoară,

O lume mai bună ele o creează.

Fie ca această zi să fie magică,

Plină de bucurie și lumină,

Să le arătăm cât de mult le iubim,

Și respectul nostru să le dăruim.

La mulți ani, femei minunate,

Fiți mereu fericite și iubite!

Fie ca primăvara vieții voastre

Să fie veșnic înflorită!

nu-i clar dacă ai existat vreodată cu adevărat

vopseaua de pe șevaletul meu sub formă de inimă

s-a uscat  peste noapte

lângă tabloul neterminat

mă îndrăgostisem de propria-mi închipuire

în dreptul gâtului tău

unde m-am oprit  o clipă să-mi trag respirația

a fost însă destul ca tu să te smulgi din vraja gândului

și să dispari

am rămas cu gustul amar al poetului părăsit de cuvinte

la mijlocul drumului

cu imaginea ta nebuloasă

zăvorâtă în turnul de fildeș al amintirii

cu pen***cenzure*** încremenită în fața oglinzii amăgitoare

Doamne

strig abia auzit dintr-o lacrimă

dă pagina aceasta nescrisă cu Galateea înapoi

ai răsfoit-o prea repede

și lasă-mă să termin acest tablou al iubirii divine

trecut prin ascuțișul dălții lui Pygmalion

cât încă îmi mai pot număra bătăile inimii…

În uniforma grea, timpul s-a scurs,

Pe drumuri de onoare, în umbra de curse.

Dar astăzi, vântul schimbării îmi șuieră,

Retrag pasul din linia militară.

Echipamentul cândva purtat cu mândrie,

Azi e depus, în amintiri înfășurat.

Pe câmpul de luptă, am fost un soldat,

Dar acum în inima mea, altceva bate.

În ochii mei se oglindește amurgul,

De pe câmpia militară, privind în trecut.

Gândurile mele, ca stelele din cer,

Își găsesc drumul, către un nou început.

Am luptat cu devotament și cinste,

În uniforma de culori strălucitoare.

Dar acum, inima își caută liniștea,

Sub cerul liniștit, în zbor de pasăre.

Gândurile mele rătăcesc, ca soldați ai visului,

Într-o lume nouă, departe de tunete și strigăte.

Prin prisme diferite privind destinul,

 Retragându-mă, dar nu uitând niciodată.

Din lumea militară, trec acum în alt univers,

Cu gândurile ce dansează, ca frunzele în vânt.

În fiecare pas, îmi simt eliberarea,

Din cariera militară, spre visuri ce mă cheamă.

O nouă pagină se deschide în cartea vieții,

Cu speranțe și vise către orizonturi nesfârșite.

Retragerea mea, o transformare cu tălmăcire,

Din câmpul de luptă, către lumea iubirii și fericirii.

strămoșii

ducând pe umeri

războaie si foamete

n-au trădat patria

Încă te caut, deși e târziu,

În visele-n care te chem înapoi,

Tu, suflet pierdut, dar mereu viu,

Rămâi în inima mea de-amândoi.

Oricât de departe, tu ești al meu,

Și timpul nu poate iubirea s-o șteargă,

În fiecare dor, tot a ta sunt eu,

Deși ești departe și totuși te leagă.

Nu pot renunța, nu pot să mă-mpac,

Cu gândul că nu vei mai fi lângă mine,

Ești rana ce doare, dar nu pot să tac,

Căci inima mea încă plânge de tine.

În umbre lungi de tristețe, ne despărțim,

Cu lacrimi reci și suflete stinghere,

În inimi pustii, ne simțim străini,

Iubirea noastră devine doar amintire.

Răsăritul soarelui nu ne aduce alinare,

Ci doar umbre nesfârșite de regrete,

Înserarea aduce doar mai multă durere,

Când inimile noastre se despart cu greutate.

Pășim pe cărări separate, pierduți în timp,

Cuvintele noastre rămân fără ecou, fără glas..

În tăcerea nopții, simțim golul imens,

Despărțirea ne arde, ne lasă fără basm.

Cu sufletele sfâșiate și vise spulberate,

Ne privim în ochi ca doi străini pe pământ,

În poiana vieții, iubirea noastră a murit,

În rime triste, despărțirea ne lasă plângând.

În grădina lumii, cântă primăvara,

Cu flori ce-n rouă și soare strălucesc,

În vântul blând, natura se trezește, 

Și inimile noastre pur si simplu înfloresc 

Prin livezi și câmpii, izvoare curg lin, 

În aerul dulce, dragostea plutind, 

În sufletele noastre, speranța renaște, 

Primăvara aduce regrete uitate și visuri ce vin

Așa că bucură-te de vremea frumoasă,

De parfumul florilor și de verdele crud ce ne împrospătează,

Căci primăvara e o minune, o poveste frumoasă!

În lumea noastră, iubirea strălucește,

Cu fiecare clipă, mai mult crește.

În ochii tăi, o lumină arzătoare,

Îmi spune că ești dragostea cea mare.

Prin vântul blând, pe câmpuri de dor,

Iubirea noastră curge, ca un izvor.

În fiecare atingere, în fiecare sărut,

Simt că iubirea noastra strabate tot mai mult.

Pe calea noastra, impreuna am pornit

Ca doi copii noi am devenit.

În lumina zorilor și sub cerul senin, 

Destinele noastre se unesc, fără sfârșit, divin.

În ochii tăi găsesc lumina ce-mi dă speranța,

iubirea noastra ce strălucește ca o aura sublimă.

În fiecare zi, în sufletul meu izbucnește valsul

când mă gândesc la tine,iubirea mea cea divină. 

Cuvintele tale îmi alină sufletul cu tandrețe 

și fiecare gest mă face să mă simt specială. În preajma ta, timpul își pierde noțiunea de măsură,

și sufletul meu se deschide în a ta prezență magicală.

tu ești răsăritul ce-mi luminează diminețile, 

și apusul ce-mi aduce liniștea în serile întunecate. 

Cu fiecare bătaie a inimii mele, îți aduc slavă, 

pentru că ești izvorul iubirii ce mă hraneste și mă-nalță.

În brațele tale găsesc adăpostul ce-mi alină ranile, 

pe care-l căutam toată viața.

Și în săruturile tale descopăr întreg universul. 

Tu ești visul ce-mi colorează zilele cu bucurie,

și iubirea ce-mi dă puterea să zbor către eternitate,

cu tine, 

cu dragoste..

Pe cerul surd un nor încet plutea,

Și vântul cald aducea amintiri,

Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,

A vremurilor trecute fara de priviri

Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,

Și s-a pierdut în goluri neștiute,

Ca un ecou din ce a fost necuprins,

Trecând pe lângă visele pierdute.

Lumina pală tremură-n tavan,

Și serile sunt pline de tăcere,

Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,

Răsare blând și cere mângâiere.

Un ceas străin tot bate într-un colț,

Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,

Dar undeva, sub pleoape reci și goale,

Se-ascunde-un chip ce

încă mă petreacă.