Sufletul pereche

Și dup-atâta timp încă simt dor

Nu mă-ntreba de ce..

Știu doar că doare

Când sufletul mi-I taie,

Cu-atâtea semne de-ntrebare..

Nu mă-ntreba de ce nu-mi trece

O fi de la cumplitele tăceri

Ce-ascund un țipăt mut..nebun...

Nu știu...in cuvinte să îl pun.

As vrea sa-I scriu frumos..

"Te-astept, te vreau, te sper"

Să-mi bată-n piept un soare

Dar nu..si totuși îmi e dor..

Și uneori..mă doare..

Lumea mea e frumoasă,
Lumea ta,e preafrumoasă,
Împreuna cînd ne-ntîlnim,
O putere devenim.

Tu zîmbind,mă motivezi
Multe ganduri le salvezi,
Tu esti o ființă pozitivă,
Și mereu tot atractivă.

Cînd în ochi cand te privesc,
Vreau să-ți spun un „Mulțumesc”,
Pentru amintiri de neuitat
Uneori sunt de emitat!

De mult,noi nu am vorbit,
De parca am fi orbit
Nici macar un „Bună”
Suntem prinși intr-o lume nebună.

De ce nu mai vorbim?
Sau deja nu mai prietenim?
Orice va fi,vreu să-ți....
Vreau să-ți spun că „Te iubesc”

De mult timp alergi iubire
Prin hățișurile vieții
Te-ai îndepărtat de tine,
Te-ai îndepărtat de mine
Cu fiecare anotimp,
Cu fiecare amintire
Încolăcită pe-al meu destin.

Nu te mai zăresc iubire
Și proprii pași te rătăcesc
Părăsită în păienjeniș
Aduni zdrențele amintirii
Răspândită-n lăstăriș
E tot ce- a mai rămas din tine
Iubire fără de iubire…

Un ac de iubire dacă mi-ai oferit

Eu am încercat să construiesc un întreg viitor,

Am rămas în abstinență și tu doar absent

Nici că te mai iubesc,nici că te mai ador.

O greșeală și o galaxie a murit

O vorbă și un sărut și ai picat în  univers,

Iar eu? Eu am rămas să culeg ce nu a fost,

Iar tu? Tu ai plecat cu iubire și stele în ochi în paradis.

Dar ce este iubirea în final?

Un blestem,un apogeu de trandafiri spinoși și sânge vărsat în străzi străine,

Și tu? Tu ai fost doar un criminal

Și eu? Eu am fost doar un visător în țări străine.

A  fi poet  e 0 încântare

Să reușești  a spune-n  versuri

Sentimente și  trăiri

Să fii măreț ca Eminescu

Falnic ca Alexandri

Șugubăț ca Topârceanu

Și ca alții mii și mii.

Astăzi ce-i poeza?

Înșiruiri de cuvinte,

Mai nobile ,mai hulite

Însă rămân necitite.

Pe aripile vântului,

Ca frunzele-n toamnă, de timp și doruri ispitiți.

Cândva ne legănam în raze, în zori de zi îmbrățișați,

Acum doar amintirea ne-a rămas.

Odată, cuvinte de prisos,

Priviri și gesturi , neîntrerupți.

Râuri ce curg, iar apele nu se mai întorc acasă,

Și ce-a fost cândva o flacără, acum cenușă și uitare.

Cum să uit acele seri,stelele vegheau și somnul,

Când luna ne păzea sărutul și timpul părea Domnul.

Acum, în locul acelui pat, distanță și recul,

O înstrăinare rece, un zid.

Iubire pierdută ,pagini dintr-o carte smulsă

Povestea s-a oprit, finalul un suspin, în vânturi cufundate.

Am căutat în mii de stele, sfinxul îngâmfat,

Scânteia ce-a unit și iarã n-a vorbit.

În adieri de vânt și picături de ploaie ,

În licăriri  de soare, te caut evadare,

Povară ce o port, un vis frumos ce-a fost,

Acum o amintire ,în zborul unui idiot.

În lumea noastră, în reci culori, 

Un băiat rătăcește, în jocuri și dorințe,

Repetă greșeala, ce ne frânge inimile, 

În neînțelegere și în tăcere, ne despărțim triști.

Prin zori de zi și serile lungi și sumbre,

El evadează în lumi pline de fantezii, 

Timpul lui e un zbor fără rost și pierdere de timp, 

neștiind ca diferite persoane ne fac sa ne simțim mai vii.

În fiecare zi, cuvinte goale și absențe, 

El lasă distanța să crească și să strivească, 

În sufletul nostru, se ivește durerea apărută,

În lumea lui, timpul se scurge, iar iubirea ni se risipește.

În colțuri întunecate, ne-am pierdut amândoi, 

În tăcerea nopții, ne strigăm numele, fără de folos,

În inimile noastre, se ascunde tristețea,

În lumea lui, iubirea noastră e doar un fleac.

Așa că ne despartim, cu lacrimi și regrete,

Un băiat ce repetă greșeala, ne-a rupt din nou în două,

În inimile noastre, rămân doar amintiri frumoase,

Iar noi, neștiind ne aflăm pe căi separate..

În căutarea unui alt început, 

Un nou început, fără de rău.

Pe cerul surd un nor încet plutea,

Și vântul cald aducea amintiri,

Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,

A vremurilor trecute fara de priviri

Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,

Și s-a pierdut în goluri neștiute,

Ca un ecou din ce a fost necuprins,

Trecând pe lângă visele pierdute.

Lumina pală tremură-n tavan,

Și serile sunt pline de tăcere,

Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,

Răsare blând și cere mângâiere.

Un ceas străin tot bate într-un colț,

Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,

Dar undeva, sub pleoape reci și goale,

Se-ascunde-un chip ce

încă mă petreacă.

În grădina lumii, cântă primăvara,

Cu flori ce-n rouă și soare strălucesc,

În vântul blând, natura se trezește, 

Și inimile noastre pur si simplu înfloresc 

Prin livezi și câmpii, izvoare curg lin, 

În aerul dulce, dragostea plutind, 

În sufletele noastre, speranța renaște, 

Primăvara aduce regrete uitate și visuri ce vin

Așa că bucură-te de vremea frumoasă,

De parfumul florilor și de verdele crud ce ne împrospătează,

Căci primăvara e o minune, o poveste frumoasă!

În lumea noastră, iubirea strălucește,

Cu fiecare clipă, mai mult crește.

În ochii tăi, o lumină arzătoare,

Îmi spune că ești dragostea cea mare.

Prin vântul blând, pe câmpuri de dor,

Iubirea noastră curge, ca un izvor.

În fiecare atingere, în fiecare sărut,

Simt că iubirea noastra strabate tot mai mult.

Pe calea noastra, impreuna am pornit

Ca doi copii noi am devenit.

În lumina zorilor și sub cerul senin, 

Destinele noastre se unesc, fără sfârșit, divin.

În umbre lungi de tristețe, ne despărțim,

Cu lacrimi reci și suflete stinghere,

În inimi pustii, ne simțim străini,

Iubirea noastră devine doar amintire.

Răsăritul soarelui nu ne aduce alinare,

Ci doar umbre nesfârșite de regrete,

Înserarea aduce doar mai multă durere,

Când inimile noastre se despart cu greutate.

Pășim pe cărări separate, pierduți în timp,

Cuvintele noastre rămân fără ecou, fără glas..

În tăcerea nopții, simțim golul imens,

Despărțirea ne arde, ne lasă fără basm.

Cu sufletele sfâșiate și vise spulberate,

Ne privim în ochi ca doi străini pe pământ,

În poiana vieții, iubirea noastră a murit,

În rime triste, despărțirea ne lasă plângând.

Sub cerul instelat, un dor nemărginit,

Stelele dansează-n ritmuri de lumină,

Și vântul lin se-așterne în grădină,

Eu te privesc, pierdut, îndrăgostit.

În nopți linistite, timpul s-a oprit,

Cu ochii tăi în suflet să alinte,

Iar inima în șoapte să mă-mbline,

Simt universul cum m-a copleșit.

De dorul tău, în mine tot s-a frânt,

Și timpul pare veșnic ne-nceput,

În visul meu, rămâi ca la-nceput,

Când lumea toată era doar un cuvânt.