Sufletul pereche

In cerul meu plin de stele îndepărtate ,
Seara de vineri, fericiri de mult uitate,
Si doar o stea căzătoare.
Uimita de caldura arzătoare,
eu, un copil cu speranțe
am fugit sa o prind in brațe.
 
Știam ca e ceva special
Caldura nu m a ars, un sentiment original
Lumina ta ma zbura peste ocean
Ceva incredibil
fix când ma gândeam ca e imposibil,
O stea pe cerul meu-
in momentul in care nici nu ma mai uitam la stele,
Atunci ai căzut direct in brațele mele.
 
Nu ma mai uit la cer, ce motiv sa am oare
Când lângă mine este Steaua cea mai strălucitoare
Lumina ta ,val de caldura
Născuta din iubire pura
Pe zi ce trece tot mai mare
Străluceam din ce in ce mai tare.
 
Fata care visa la stele
A ajuns sa fie lângă una dintre ele
Este vis sau e realitate?
Sentimente ce nu vor putea fi uitate
Dragoste, putere, fericire, tot ce mi am dorit vreodată
Aveam acum,eu, o simpla fată.
 
Tu Steaua mea,eu cerul tau
Ne completam perfect
In mod indirect.
In trecut, stele îndepărtate pe cer
Tu lângă mine acum,ce pot sa ți mai ofer?
Nu pot suporta un moment sa te îndepărtezi
Lumina in cerul meu trebuie sa o păstrezi
Tu din mine esti o jumătate
Lângă tine e totalitate
Intre noi o mare atracție
Când suntem împreuna nu exista gravitație.
 
Cerul meu strălucea
Inocent ca un soare desenat pe o foaie de hârtie
Noi doi ,o galaxie -
…guvernata de iubire.
 
Fiecare secunda ne aducea mai aproape
De strălucire nu putea nimeni sa ne scape
Cerul tau vechi rareori o idee
in noua galaxie ,calea lactee
ce lasă in urma praf de iubire
din ochii nostri ce au o sclipire.
 
Totuși e firesc,strălucirea cutremurătoare
Stelele îndepărtate aveau nevoie de culoare
Te voiau inapoi de unde ai venit
Eu fără tine, un trandafir ofilit
 
Dar cine nu ar vrea sa ia
Chiar cea mai frumoasa stea?
Ușor ușor ai început sa le simți chemarea
Eu pentru tine voiam sa fiu salvarea.
Cum sa te condamn, vechiul tau cer
Stelele cu care ai stat, sincer
Acasa pentru tine,
Locul de unde ai venit la mine.
Varianta sa rămâi la mijloc pentru noi diferă
Ai fi o stea Pierduta in atmosfera.
Cum sa renunți la familia ce te chema inapoi sus?
Universul mai frumos creat pe noul cer a apus.
imaginația te zbura in locul tau inițial
Noul cer pentru tine nu a fost vital
Nu a fost de ajuns sa rămâi aici
Sa rămânem noi doi, aștrii unici…
 
Multe promisiuni ce sunau ca o arta
Nimeni nu se gândea ca cerul vechi o sa poată sa ne desparta
Mi ai promis cea mai frumoasa
Cea mai colorata
Cea mai strălucitoare galaxie
Dar se pare ca nu a fost sa fie,
când stăteau bobocii galaxiei sa înflorească
Lumina ta s a decis sa ma ocolească.
 
Ca un Boomerang m am convins ca esti
Ai venit și ai plecat pana sa clipești ,
Steaua căzătoare pe care o strângeam in brațe
S a desprins si a zburat inapoi ca prin magie
Totul pare sa fi fost o regie.
 
Cerul meu, plin de întuneric
Se simte doar un puternic-
gol atmosferic.
Universul fără stele, o gaura neagră
Chemarea mea sper sa te atragă.
Și uite cum o galaxie s a distrus
Totuși încă mai sunt multe de spus…
 
Am rămas eu, un cer fără stele
Cine sa fie pe urmele mele
Am ajuns sa traiesc in infern
Crezând in universul nostru etern
Un cer fără strălucire
Nicio galaxie
Un cer gol, si doar calea lactee a rămas,
Teama ca o sa plece după tine ma oprește sa fac un pas.
 
In prezent ne rotim , suntem comete
Când vine vorba de tine nu am regrete.
 
Revin la vechile obiceiuri,
Dar nu ca pe vremuri
Acum stau si privesc
Și sper sa te găsesc.
Văd doar cea mai frumoasa stea
Ma gandesc ,cândva am fost lângă ea
Deși revederea îmi aduce multă bucurie,
Dorul, amintirea timpurie
Îmi spune ca esti prea departe,
Sentimente desprinse ca dintr o carte.
Sa te simt din nou e tot ce îmi doresc
Doar atunci o sa pot sa înfloresc.
 
Inapoi in galaxia mea e locul tau
Aici nimeni nu îți va face rau
Vine seara, ma uit iar pe geam
Lângă mine vreau sa te am
Îmi spuneai multe povesti
Hai aici, e timpul sa le adeverești
In cerul meu esti primăvara
Împreuna știm,orice putem repara.
 
Cum vine seara ma uit la Steaua mea
Și știu ca intr o zi din nou vei cădea
Vei veni inapoi sa imi umpli cerul
Sa formam o galaxie
Noi doi- tu si cu mine.

Amintiri rostogolite,

Pe obrazul meu plăpând,

Stau în lacrimi urgisite,

Dintr-un suflet prea flămând.

Flămând de simțuri, de iubire,

Ceva ce n-a trăit demult,

Respirând dintr-o amintire,

Uitată într-un colț prea mult.

A înviat cu amintirea,

Dulce-amară a durului trecut,

Trezită a fost, din cușca ei, iubirea,

Năpustind asupra sufletului mut.

S-a zvârcolit în ale sale lanțuri,

A dat din coate și a pătimit,

Iubirea s-a târât prin mii de șanturi,

Până la sufletul cel pustiit.

Și-a luat ce-a fost al ei menit,

Pe suflet a pus stăpânire,

De-acum durerea n-a venit,

Rămâne-n vechea amintire.

Chiar dacă ne năşteam departe

Şi-n alte galaxii trăiam,

Ne-ar fi legat aceeaşi soartă,

Că tot pe tine te iubeam.

Şi oriunde-n timp ne-am fi născut,

Mai la-nceput sau la sfârşit,

Am fi avut aceeaşi soartă,

Că tot la fel te-aş fi iubit.

Deci, scriu această poezie,

Cu gândul să-ţi mărturisesc,

Din când în când, când vei citi-o,

Că-n timp şi spaţiu...te iubesc!

Ridică-mă când sunt căzut,

Ajută-mă când am pierdut,

Răneşte-mă când sunt ostil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Ajută-mă când nu mai pot,

Învaţă-mă când sunt netot,

Şi-atunci când sunt cuprins de teamă,

Mă mângâie cu mâini de mamă.

Răneşte-mă când sunt viclean,

Învaţă-mă să fiu mirean,

Şi când greşesc ca altădată,

Tu să mă ierţi precum un tată.

Iubeşte-mă când sunt prea crud,

Învaţă-mă cum să te ascult,

Pătrunde-n somnul meu tiptil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Îmi place cum reciţi

Poeme, diafan,

Cum cânţi la mandolină,

Chitară şi pian.

Îmi place cum scrii versuri

Şi cu şi fără rimă,

Cum excelezi în proză,

Care îţi e sublimă!

Îmi place cum pictezi

Şi în ulei şi-n guaşe,

Cum realizezi portrete,

Diverse peisaje.

Îmi place tot ce faci

În diferite arte,

Dar cel mai mult artisto

Îmi placi tu, de departe!

În ochii tăi găsesc lumina ce-mi dă speranța,

iubirea noastra ce strălucește ca o aura sublimă.

În fiecare zi, în sufletul meu izbucnește valsul

când mă gândesc la tine,iubirea mea cea divină. 

Cuvintele tale îmi alină sufletul cu tandrețe 

și fiecare gest mă face să mă simt specială. În preajma ta, timpul își pierde noțiunea de măsură,

și sufletul meu se deschide în a ta prezență magicală.

tu ești răsăritul ce-mi luminează diminețile, 

și apusul ce-mi aduce liniștea în serile întunecate. 

Cu fiecare bătaie a inimii mele, îți aduc slavă, 

pentru că ești izvorul iubirii ce mă hraneste și mă-nalță.

În brațele tale găsesc adăpostul ce-mi alină ranile, 

pe care-l căutam toată viața.

Și în săruturile tale descopăr întreg universul. 

Tu ești visul ce-mi colorează zilele cu bucurie,

și iubirea ce-mi dă puterea să zbor către eternitate,

cu tine, 

cu dragoste..

Sub cer senin, se-ntinde-o vale,

Cu râuri care strălucesc,

Păduri bătrâne, munți în zare,

Și vânturi care-n frunze cresc.

Lumina-n ape se desfată,

Plutind pe unde de argint,

Iar cerul nopții ni se arată,

Cu stele-n vise de alint.

E liniște și dor se-așterne,

Pe creste verzi și dealuri moi,

Iar luna printre umbre cerne,

Sclipiri de taină peste ploi.

Natura cântă în tăcere,

Un vals al vieții fără grai,

Iar timpul trece, efemer,

În peisajul ei de rai.

În noaptea adâncă, singurătatea mă strigă,

Privesc în gol, îmi simt inima grea.

Frica de a fi lăsată în urmă, mereu mă bântuie,

Și mă împinge să fac greșeli in viața mea.

Fiecare pas pare să mă ducă către eșecul meu,

Și greșelile, regretele mă obsedează..

În lumea gândurilor, pierdută eu rătăcesc.

Drumul spre lumină, un mister devine,

Fiecare pas mă duce spre-ntuneric,

În valul de amărăciune și dorințe ce nu se împlinesc.

În clipele de neputință, sufletul e prizonier,

Universul meu, neînțeles și mut,

Dansând cu frica, pierdut printre umbre,

Căutând salvare, dar găsind doar abis.

Cu inima grea și lacrimi ce ard,

Îmi pierd sufletul într-un dans al pierderii și fricii,

Frica de abandon mă-ngenunchează, dar nu mă-nfrânge,

În lumea mea sumbră, unde durerea își lasă semnătura sinistră.

În lumea noastră, în reci culori, 

Un băiat rătăcește, în jocuri și dorințe,

Repetă greșeala, ce ne frânge inimile, 

În neînțelegere și în tăcere, ne despărțim triști.

Prin zori de zi și serile lungi și sumbre,

El evadează în lumi pline de fantezii, 

Timpul lui e un zbor fără rost și pierdere de timp, 

neștiind ca diferite persoane ne fac sa ne simțim mai vii.

În fiecare zi, cuvinte goale și absențe, 

El lasă distanța să crească și să strivească, 

În sufletul nostru, se ivește durerea apărută,

În lumea lui, timpul se scurge, iar iubirea ni se risipește.

În colțuri întunecate, ne-am pierdut amândoi, 

În tăcerea nopții, ne strigăm numele, fără de folos,

În inimile noastre, se ascunde tristețea,

În lumea lui, iubirea noastră e doar un fleac.

Așa că ne despartim, cu lacrimi și regrete,

Un băiat ce repetă greșeala, ne-a rupt din nou în două,

În inimile noastre, rămân doar amintiri frumoase,

Iar noi, neștiind ne aflăm pe căi separate..

În căutarea unui alt început, 

Un nou început, fără de rău.

În umbre lungi de tristețe, ne despărțim,

Cu lacrimi reci și suflete stinghere,

În inimi pustii, ne simțim străini,

Iubirea noastră devine doar amintire.

Răsăritul soarelui nu ne aduce alinare,

Ci doar umbre nesfârșite de regrete,

Înserarea aduce doar mai multă durere,

Când inimile noastre se despart cu greutate.

Pășim pe cărări separate, pierduți în timp,

Cuvintele noastre rămân fără ecou, fără glas..

În tăcerea nopții, simțim golul imens,

Despărțirea ne arde, ne lasă fără basm.

Cu sufletele sfâșiate și vise spulberate,

Ne privim în ochi ca doi străini pe pământ,

În poiana vieții, iubirea noastră a murit,

În rime triste, despărțirea ne lasă plângând.

Pe cerul surd un nor încet plutea,

Și vântul cald aducea amintiri,

Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,

A vremurilor trecute fara de priviri

Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,

Și s-a pierdut în goluri neștiute,

Ca un ecou din ce a fost necuprins,

Trecând pe lângă visele pierdute.

Lumina pală tremură-n tavan,

Și serile sunt pline de tăcere,

Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,

Răsare blând și cere mângâiere.

Un ceas străin tot bate într-un colț,

Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,

Dar undeva, sub pleoape reci și goale,

Se-ascunde-un chip ce

încă mă petreacă.