"Tata"

Din vălul nopții, lin, ne-am ridicat,

Ca pulbere de stele în dans ușor,

Privirea ta, un cer înstelat,

Iar eu, un vis ce-n brațe prinde dor.

Pe calea vremii, timpul s-a oprit,

Când mâna ta m-a prins, ușor de tot,

Ne-am regăsit într-un cosmos infinit,

Două scântei ce-n umbră fac un tainic rost.

Și dacă viața-i praf, un scurt fior,

Noi suntem vântul ce-l va risipi,

Din infinit, spre alt nemuritor,

Ca un ecou ce-n stele va sclipi

Mi-ai fost și rai, când mă țineai de mână,

și iad, când mă lăsai să ard în noi,

mi-ai fost lumină caldă, peste-o rană,

și focul care se-ntorcea apoi.

În ochii tăi găseam cândva salvare,

dar tot în ei mă rătăceam mereu,

erai altarul meu de închinare,

dar și păcatul sufletului meu.

Cu tine, fericirea era vie,

dar fiecare clipă avea un preț,

căci raiul nu rămâne veșnic rai

când dragostea începe să te doară-n piept.

Și poate nu-i iubirea nici lumină,

nici întuneric, nici un simplu drum

ci raiul care-ți vindecă o vină

și iadul ce te face să-l alegi din nou.

De te-aș întâlni la margine de lume,

între un înger și-un demon rătăcit,

n-aș ști dacă să-ți spun "iubire” sau "păcat”,

dar știu că te-aș recunoaște negreșit.

Te-am întâlnit când sufletul meu tăcea,

și-ai pus lumină-n locuri fără nume,

de parcă inima mea te știa,

dintr-o poveste rătăcită-n lume.

N-ai promis eternul și poate de-asta

te-am crezut mai mult decât pe oricine,

că uneori iubirea nu cere „rămâi”,

ci doar o clipă-n care să fie bine

Ai fost fereastra mea spre dimineață,

când nopțile păreau fără sfârșit,

și încă îți aud pașii prin viață,

deși, de mult, în urmă ai pornit.

Iar dacă într-o zi ne vom uita,

să nu regreți că ne-am iubit prea tare,

că unele suflete nu se pierd,

ci doar învață să se poarte-n depărtare.

Sub cerul instelat, un dor nemărginit,

Stelele dansează-n ritmuri de lumină,

Și vântul lin se-așterne în grădină,

Eu te privesc, pierdut, îndrăgostit.

În nopți linistite, timpul s-a oprit,

Cu ochii tăi în suflet să alinte,

Iar inima în șoapte să mă-mbline,

Simt universul cum m-a copleșit.

De dorul tău, în mine tot s-a frânt,

Și timpul pare veșnic ne-nceput,

În visul meu, rămâi ca la-nceput,

Când lumea toată era doar un cuvânt.

Ea plânge-n taină, dar în lume-i zâmbet,

și-și poartă frica-n suflet, fără glas,

își pune peste răni același cântec,

și merge înainte, pas cu pas.

Ea poartă casa, grijile și dorul,

și pentru toți găsește câte-un "pot”,

își lasă pentru mâine plânsul, golul,

căci s-a obișnuit să ducă tot

E emotivă ,ei spun că e prea slabă,

dar n-au văzut-o când a rezistat,

când, deși frântă, s-a ridicat din grabă

și-a mers mai departe, deși a sângerat

Iar omul care-ar trebui s-o apere

îi poate face casa un coșmar,

când palma ce-ar fi trebuit s-o mângâie

se schimbă într-un gest rece si amar

Dar vine ziua când își șterge fața,

își ia curajul strâns în piept și pleacă,

și-nvață, după ani în care-a fost frântă,

că viața ei nu-i dată ca să tacă.

Că nu e slabă pentru că simte,

nici vinovată pentru ce-a îndurat;

o femeie poate plânge printre frici,

și totuși să rămână de neclintit

În tainița nopții plânge luna,

Pe-un altar de vise ne-ncetat,

Iubirea-i flacăra ce apare

Atunci când doua suflete s-au dezgolit.

Un vânt albastru, ce-nfioară,

Ne-aduce șoapte de departe,

Căci dragostea nu vrea să moară,

Ci leagă timpul printr-o carte.

Deasupra lumii, stele cad,

Ne scriu pe cer un legământ,

Iar dorul se preface-n jad,

O flacără ce naște-un jurământ.

Sunt eu și tu, o clipă vie,

Purtată-n umbre de mister,

Și tot ce-i drag în veci să fie,

Ca un parfum prins în etern.

Şi patimi şi suspine

Au tot venit ca să-ți confirme, ție

Şi vieții tale rătăcite

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi rând pe rând, ți se tot spun

Filosofii, idei, moralități de plumb

Căci zece au trecut de când ți se tot spune

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi de-ai fi tu chiar şi perfect, 

În mintea lor, eşti doar defect

Un singur drept ei cred că se cuvine:

Să schimbe eul lor, la tine!

Răbdare, milă şi blândețe

Cuvinte tot mai ne-nțelese

Cerute parcă doar din sete

Să spargă fresca ta în zece

Ce tu ai plămădit, în zile râncede şi lungi 

Chinuitoare cruci

Azi, negru vechi a devenit

Şi nu mai poți s-aştepți, să plângi

E alb pe negru sfânt: un veşnic sufletesc prurit

Cerințe tot mai uzate vin în aval

Curgând în şiroaie, în tulburi puhoaie

Cu debite mari, dar goale de har

Pe-un suflet deja tot mai amar

E trist, e dureros că într-un fals de dulce

Ai stat atâta timp şi-ai pus

O mare inimă pe cruce

Eliberează-te deci, du-te! 

Elblag, Poland, 29 Mai 2023, 18⁰⁰

Vai ce repede mai trece anul

Și înapoi nu poate să mai vie,

Este la fel cum irosește banul

Când e la shopping..a mea Mărie!

Mi s-a părut că e frumoasă

Când am vazut-o pe-nserat,

Ieri o vedeam a mea mireasă

Azi mi-a trecut...de însurat!

Sunt la piață pentru pepeni

Și poate mai sunt verdețuri,

Nu văd cumpărând pe nimeni

Toți se uită și se plâng..de prețuri!

Azi salariu mi-am aflat

După ce l-au indexat,

Și-am rămas tare mirat

Că n-au pus și...au tăiat!

Ne-au luat norma de hrană

Că aveam câștiguri mari,

Voi cânta seara în strană

Și primi bani..de la pălămari!

Ne pregătim, că vin alegeri

Iar Ei se luptă pentru liste,

Unii ne mint cu-a lor prelegeri

Iar alții la biserici...dau acatiste!

ochiul

întors spre interior,

are pupila dilatată.

imagini simbolice arhaice

decodează

credința țăranului în nemurire.

vulturul sur -din octogon,

atinge 

pătratul și cercul.

prima lumină mă tulbură....

Pământul şi lutul s-aşterne 
Să-ngroape durerea în mine. 
Azi parcă nu mă mai pot teme 
Decât de distanţă de tine. 

E negrul în jur şi e gheaţă. 
E frigul din stropii de ploaie. 
Departe sunt astăzi de viaţă 
Şi cerul în mine se-ndoiae 

Mi-e lumea nespus de străină, 
Asemeni sicriului-mi este, 
Căci moartea se simte regina 
În scurta şi trista poveste. 

Aşteaptă-mă bulgar de ceară! 
Topine-vom odat’ amândoi 
Şi îngerii plânge-vor iară, 
Că-n lume nu-s oameni că noi.

Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,

Opreste te putin si Si te mai odihneste ,

Asaza te sub cerul clar de Rasarit

Sa vezi Lumina cum se naste

Si cum invaluie ființa  toata!

Si bucura te si mai iarta

Si nu mai fi tu necajit!

O viata ai, invata să trăiești!

Si nu mai alerga in mii de randuri …

Invata sa te odihnesti!

Opreste te si vezi Apusul!

Opreste ti mintea, aduna ti  gandul

Si bucura te de frumosul dar

Caci clipele prea repede se sting

Si mult prea repede ne trecem

Si ajungem tristi si reci la capat!

Fara a sti de ce-am trait

Si fara sa fi zabovit

In clar de Luna sa ne fi plimbat,

Si cantecul naturii sa il fi cantat!

O melodie este viata, Si noi compozitorii ei

Deci scrie-o  lin , si nu in graba,

Asterne strofele pe rand,

Ia pauza cand versul se destrama

Si ncepe de la capat surazand!