Amurg ucis de nori de ploaie

Sufletul mi-a devenit un cimitir fără soartă,

Al iubirilor ucise şi prefăcute în scrum,

Iar eu, preotul şi mulţimea îndoliată,

Ce le-a condus pe ultimul drum.

Un vot în urna disperării e fiecare clipă trăită,

O nouă creaţie a mea, e fiecare om întristat,

Iar cuvintele tandre rostite de iubită,

Au devenit jigniri şi aduceri de păcat.

Privesc fără să văd, ascult fără să aud,

Miracolul invoc la petrecerile din cavouri,

Aici unde speranţele adorm ori se ascund,

Mustrate de demonii coborâţi din nouri.

Mă sfâşii pentru ca să pot trăi,

Iubirile se sting în mine asemeni scânteilor,

Nimic din lumea aceasta nu mai pot iubi,

Căci nu mai pot respecta poruncile zeilor.

Aştept cu nerăbdare vremea când viermii,

Vor visa zâmbitori pe oasele mele,

Şi timpul când mama în mijlocul iernii,

Îmi va pune la cap mănunchiuri de stele.

Unui fumător

De copil el a fumat,

Pentru noi a fost mister,

Dar de azi ne-a anunţat,

Că se simte exact ca-ncer.

Nedumerire

Vă întreb, fără să supăr,

Să-mi răspundă-un omolog,

De stomac, eu dacă sufăr,

De ce nu merg la stomatolog?

Fanatism

Cu Poşta Română, eu nu lucrez,

Şi toţi, să spun de ce, îmi cer…

Ei bine, vă divulg acest mister,

Eu sunt de mic: Fan – Courier.

Halterofil

Halterofil cu foarte mare palmares,

Dar pentru sine poartă o mare ură,

A încercat mereu dar fără de succes,

Ca să-şi ridice, nivelul de cultură.

Obezitate

E supraponderală a mea vecină,

M-am întâlnit cu ea lângă tufişuri,

Şi pare genul de femeie fină,

La care nu prea merge cu ocolişuri.

Vânătorul

Am drept vecin un vânător,

Dar nu găseşti trofeu în casa sa,

Şi nu-i un lucru întâmplător,

Fiindcă trage numai la măsea.

Uleiul

La suprafaţă a ieşit,

Uleiul foarte supărat,

Spunând că e năpăstuit,

Căci prea la icre e frecat.

Unuia cu multe minusuri

Face socoteli ce-i dă cu plus,

Și analizele la sinusuri,

Căci cineva deştept i-a spus,

Că are multe minusuri.

Unei grase

A aşteptat grăsuna rezultatul,

Şi da, va fi angajată mâine…

A terminat-o cu oftatul,

Căci va putea mânca o pâine.

Vorbă din popor

S-a dovedit a fi real,

Acea vorbă ce la ea socot,

Am văzut aseară în bar,

Cum doi ciungi beau cot la cot.

Mi-e somnul rupt din vise fără vină,

Mi-e gândul frânt în ceasuri fără drum,

Tăcerea mușcă nopțile de-acum,

Iar zorii par o rană clandestină.

Mi-e frig în oase și mi-e dor de-o clipă,

În care somnul să mă ia pribeag,

Să mă îmbrace-n umbrele ce trag,

Cortina peste lacrima ce-n taină țipă.

Târziu mă poartă noaptea către mine,

Dar somnul nu mă prinde nicidecum,

Sunt doar un gând ce rătăcește-n fum,

O umbră prinsă-n orele străine.

Dar n-am să dorm, și n-am să caut tihnă,

Căci somnul nu-i decât un duh străin,

Și-n trupul meu de gheață și venin,

Am hotărât să nu mai am odihnă.

La fel ca somnambulii, cu pleopele în bernă,

Voi merge fără drum, pe-acolo unde,

E casa zeului Morfeu, și voi pătrunde,

Să-i fur un pui de somn, să-l pun sub pernă.

Și dacă-n vis nu-mi este dat ca să ajung,

Voi merge obosit, cât mai departe,

Nesomnul mi-l voi scrie într-o carte,

Iar pleoapele cu beznă-am să le ung.

Dacă tu ai dispărea,

Ca un vis sfârșit deodată,

Te-aș sculpta din umbra mea,

Într-o noapte înstelată.

Ți-aș croi din dor veșmânt,

Pe suspine te-aș aduce,

Să te port până-n mormânt ,

Să-mi fii și pământ, și cruce.

Dacă tu ai dispărea,

M-aș topi în neființă,

Și m-aș face-n cer o stea,

Să te-ndrum spre biruință.

Mai apoi, să poți, să vii,

Ca un zumzet îngeresc,

Lin, pe aripi să mă ții,

Și să-ți spun cât te iubesc.

Dacă tu ai dispărea,

Ți-aș zidi icoana vie,

Dintr-un colț uitat de stea,

Dintr-o lacrimă târzie.

Și-ntr-o zi, din visul meu,

Ți-aș întoarce pașii-n lume,

Și-am să-l rog pe Dumnezeu,

Să îți dea același nume.

Dacă tu ai dispărea,

Ți-aș găsi urma în vânt,

Aș culege aroma sa,

Și aș pune-o în pământ,

Să răsară câmp cu flori,

Și izvoare ce suspină,

Să te nască apoi în zori,

Dimineața cea divină.

Dacă tu ai dispărea,

Ți-aș lua clipa trăită,

Și m-aș îngropa în ea,

Ca o șoaptă nerostită.

Și-ntr-o zi, cu cer superb,

De mă vei striga, ca ciută,

M-aș întoarce ca un cerb,

În pădurea ta, pierdută.

Du-mă Doamne-n lume, 

Fără chip și nume, 

Fără trup și haină, 

Să fiu ca o taină. 

Pune-mă-n pământ, 

Să răsar ca vânt, 

Toarnă-mă-n hârdoaie, 

Să cad ca o ploaie. 

Fă-mă răsărit, 

Să mă știu iubit, 

Ori un bob de rouă, 

Lacrimi să mă plouă, 

Să curg în izvoare, 

Ca o taină mare, 

Să mă bea cu sete, 

Tinerele fete. 

Fă-mă vis subțire,

Dus de amintire,

Să m-ascund în șoapte,

Rostite în noapte,

De-un tânăr fecior,

Ca un cald fior,

Și să duc pe pleoape,

Ale mării ape.

Fă-mă stea de ceară,

Să ard doar o seară,

Ori cuvânt uitat,

Într-un vers curat,

Să mă pierd în lume,

Fără chip și nume,

Fără trup și haină, 

Să fiu ca o taină. 

În taina nopții încet pătrunde, 

Lumini dintr-o apusă stea, 

Și-n visul nostru se ascunde, 

Și pasul tău, și urma mea. 

Pe buze arde-un lung fior,

Din umeri aripi ne-au crescut, 

Și ne-aruncăm în primul zbor, 

Prin ochii tăi, cu-al meu sărut. 

Subit ne-am înălțat spre stele,

Iar tainice lumini ne-mbrățișa,

Ca veșnic să dansăm cu ele, 

Cu zborul tău și aripa mea.

Și-ncet tăcerea ne-a cuprins, 

Când în priviri ne licărea apusa stea, 

Și-am vrut să-ți spun... dar m-a surprins, 

Că gândul meu... era chiar șoapta ta. 

Și-n liniștea ce arde lent,

Ne-am regăsit fără cuvinte,

Căci visul nostru transcendent,

Era în trup, și nu în minte. 

Rămânem pas, rămânem zbor,

Sub cerul ce ne știe bine,

Iar trupul tău cu-al meu amor, 

O nouă stea în univers devine.

Vorbesc și gândul îmi ascult 

Cum inima pulsează pentru tine, 

Iubire și dragoste făr 'de sfârșit 

Și simt că-s mulțumit cu mine. 

Și cum n-aș fi eu fericit pe lume 

Când tu ești jumătate din întreg, 

Ești floarea visului de dimineață 

Pe care am știut când s-o culeg. 

Mi-ai apărut pe timp de toamnă 

Și mi-ai pătruns adânc în suflet, 

O muză ce versul mi l-a inspirat 

Și m-am trezit al tău iubit...poet. 

De-atunci n-am încetat a scrie 

Și pune pe hârtie ce m-a atins, 

Iar de mi-a fost bine sau greu 

Am plâns, am râs și am învins. 

Acum ne prețuim unul pe altul 

Că ne avem și zilnic mulțumim, 

Celui de Sus, când rugă înălțăm 

De cum trăim...cu-al nost' destin!

Din mii de flori din univers
Stele intuneruc si pustiu,
Doar una singur am ales,
Nu mi-au fost piedic sa te stiu.
Poate ma placi sau poate nu,
Iti spun acum: ca te iubesc.
Te stiu si eu,ma stii si tu,
Si sigur, sper ca nu gresesc.

Copacul rătăcit din curtea îngerului inimii
Îmi șoptea adesea, cunoscător din fire,
Puterea unui înger căzut printre sicrie.

Se întâlnea cu suflete care mai de care
Rătăcite multe printre lacrimi amare.

Mi-a mângâiat și mie al meu păr bălai
Și mi-a cusut o rană ca să ajung în rai.

Stăteam la poarta iadului
Căci eu aveam păcat,
Nu am iubit o viață pe cine mi-a fost drag.

La rândul așteptării
Aparu un drac
Și-mi spuse cu furie:
Tu nu ai loc în iad!

Atunci un înger blând
S-a așezat în prag,
Mi-a spus în șoapta mării:
Tu vii cu mine-n rai.

Intrat pe poarta aurie,
O lumină mi s-a arătat:
Ți-am șters păcatul, Gane,
Dar ea nu te-a iertat.

Mi-a plâns și inima,
Căci nu înțelegeam de ce,
Dar îngerul mi-a șoptit:
Așteaptă moartea ei.

Atunci am înțeles că, să am iertare,
Trebuie să aștept
A mea cuvântătoare.

La două luni distanță, îngerul meu veni,
Dar nu cu mâna goală, ci și cu un plic.

"Dragă iubite, dacă citești din rai,
Așteaptă-mă fierbinte,
Căci eu am ajuns în iad...

Citesc, citesc din Cartea Sfântă
Să înțeleg minunea pe pământ,
Cum am venit pe lume și despre
Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Și iar citesc și mă întreb în gând
Ce-i viața, sufletul și ce e duhul,
De ce Adam și Eva... au păcătuit
Gustând din Pomul Vieții, fructul.

E scris că șarpele le-a fost păcatul
Și pentr-o clipă au uitat

...Cuvântul,
Prin care Domnul, la facere le-a zis
Bucurați-vă, dar nu atingeți Pomul.

Durerea Domnului, pe ei s-a abătut
Și din Eden, Ei, pe pământ

...izgoniți,
Cu trudă-n lume, să se-nmulțească
Și trai să aibă...în dureri și suferinți.
..........................................

De la Adam și Eva, toți ne tragem
Dar prin a Domnului... însuflețire,
În noi e duhul, ce va pleca... la Cer
Iar trupul, în mormânt... la putrezire!

Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă

Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă

Din aparențe se hrănesc cu mare artă

Salvează lumea comentând-o pe la poartă

Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?

N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă

Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă

Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă

Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară

Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară

Au fost lăsați cărând o dragoste amară

Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară

Veți întâlni ființe vii fără de viață

Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață

Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață

Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță

De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă

De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă

De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară

Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară

Sper să aflați cât e de vie o iubire

N-o alungați căci poate alta nu mai vine

De-o aruncați, veți omorâ ființă vie

În astă lume doar iubirea mai e vie

Pășesc printre frânturi 

Pe marginea unei prăpăstii,

Mă frământă niște gânduri 

Sumbre,inutile,pustii.

Flutură în jurul meu

Iluzii ce mă răscolesc .

Le fac față cu greu;

Calea spre tine n-o găsesc..

Mă strecor printre ruine,

Să zbor ,as vrea spre tine,

Căci sufletu-mi îți aparține,

Chiar de-l învăluii în suspine .

Eu te iubesc fără prihană,

Dă-mi un sărut,o -mbrătisare;

Nu mă privi iar cu dojană.

Oferă -mi În dar o floare.

Nu mă uita -n trecutul tumultos,

Căci intr -o zi vei regreta,

Spulberând ceva frumos,

Că n ai puterea de -a ierta..