Iubire fără limită

Termin de scris scrisoarea,

Finisând textul meu cu două puncte,

Unul după altul.

pun în plic,scrisoarea.

Lipesc plicul,punând o floricică mică,deasupra lui.

Și plec la locul unde se transmit scrisorile.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia este scrisă pe 09.10.2024

S-ar părea că cer prea mult,

Și Dumnezeu nu mă aude,

Și îmi dă puțin.

Însăși, sunt mulțumită de ceia ce am,

Nu am nevoie de mai mult,

Doresc , doar un lucru să se împlinească,

Să fie sănătoși părinții, fratele meu să crească mare,

Să-i văd mereu alături de mine pe cei dragi.

Pe prietena mea scumpă, să o privesc cu mândrie.

Sunt mândră pentru ceia ce am,

Îți sunt recunoscătoare, Dumnezeu!

Îți spun astăzi mulțumesc,

Ca mâine, să nu fie prea târziu.

Doamne îți mulțumesc încă odată,

Pentru ceia ce am.

Îți spun mulțumesc! 

Pentru zile oferite,nopți oferite,

Tot,pentru tot mulțumesc!

Pentru soare astru,roșu dis-de-dimineață,

Pentru nouri și cer albastru aprins!

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 20.10.2024

Umbre dansează pe pereți,

De dor și plângeri, de amărăciuni grele.

Nu am puteri să mă ridic, cad iar,

Tristețea mă strânge, oftez iar și iar.

Ascult muzică în camera mea,

Îi las pe toți prietenii, nu-i treaba mea.

Nisipul pustiului mă înconjoară,

Se umple lumea mea, singură mă adapăra.

Sufăr, e real, dar nu mai pot minciună,

Adevărul lor e fals, o falsă pătură.

Singură cu mine, eu nu mă mint nicicând,

Adevărul meu e drept, și-l port în gând.

Autoarea Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 01.11.2024

Chinuitoare-mi pare viața uneori,

Zile și nopți trec fără să știu de ce,

Probleme și necazuri se strâng în zori,

Dar eu nu renunț, știu că pot să cresc mereu.

Să iubesc? Poate nu-i momentul acum,

Prieteni? Poate unul sau doi e de-ajuns,

Dar singură mă ridic, pas cu pas, încet,

În altă viață voi zâmbi, mai bogată, mai perfect.

Acum port în inimă dor și speranță,

Iar curajul îmi dă o nouă balanță,

Și nu uit niciodată fraza ce strălucește:

„I believe in myself!” — mereu mă susține și crește.

deux yeux qui m'aimaient

ils se sont fermés devant moi.

tes bras m'ont embrassé

et les pleurs semblent m'avoir quitté.

mes roses mortes ont refleuri

dans le rude hiver

parce que je t'aime encore aujourd'hui.

Autor Alina Zamurca 

 Poezia compusă pe 19.10.2024

Niciodată nu m-am văzut poetă,

Dar versul mă arde, inima-mi e completă.

Fără poezii, nu mai pot trăi,

Ele-s sensul vieții ce vreau să-l știi.

Poezia e focul meu sacru și sfânt,

În fiecare poem sufletul îl cânt.

Fără cuvinte, viața-i pustie și gri,

Și zilele trec fără sens pentru mine, știi.

De azi și de mâine, nu pot să tac,

Cuvintele-mi ard, le las să zboare-n trac.

Fără poezii, lumea nu mai are culoare,

Ele-mi sunt lumina, dor și alinare. 

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia compusă pe 18.10.2024

Te- aruncă viața -n calea mea precum pe-un val de mare
Si mă privești cu ochi de foc, dar plini de disperare-
Mai strânge -n brațe poate iar, mai aprig și fierbinte,
Dar te oprești ca un copil la pieptul, ei, cuminte,,,


Si o urăști poate atunci, că stă -ntre noi ca piatra,
Dar eu îți spun prin zîmbet trist - “Așa ne este soarta”!
Poate-o urăsc și eu atunci, că-n mâini îți ține fața,
Dar tu-mi faci semn de ea ascuns - “Așa ne este viața”!

Privirea mea

De-ai putea să vezi prin ochii mei,

Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,

Cum te vedeam ca pe un zeu

Într-o lume plină de furtuna.

Erași lumină-ntr-un colț de cer,

Un vis nespus, un gând stingher,

Un foc aprins în noaptea grea,

O pace ce doar tu-mi puteai da.

Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?

Privirea mea te-a tot iubit.

A rămas tăcută, străpunsă de dor,

Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.

De-ai putea vedea ce-am ascuns,

În fiecare lacrimă ce s-a strâns,

Poate-ai înțelege ce-ai lăsat

În ochii mei, când ai plecat.

De-aș avea o floare

Pentru fiecare

Gând de-al meu în care

Tu, fermecătoare,

Îmi apari în cale,

Ne-am putea plimba

În grădina mea

De flori colorate,

De lume uitate,

La infinitate...

De-aș avea un strop

Pentru fiecare

Gând de-al meu în care

Tu, fermecătoare

Îmi apari în cale,

S-ar ivi potop

Cu care să-ngrop

A ta supărare,

S-aduc alinare

Inimii de foc...

De-aș avea o clipă

În brațe să te strâng,

Pe-al tău piept să plâng

Și-adormind s-ascult

Glasu-ți alinând

Și ultimu-mi gând

De neîmplinire

N-ar mai trebui

Să trăiesc o zi

Pe acest pământ...

De-aș avea orice,

Te-aș avea pe tine...

Te aștept afară,

ne vedem la ora

patru și jumătate.

Soarele se sparge

pe geamurile crăpate.

Păcat că nu ești aici

să vezi cât de frumos

se frământă

lumina și întunericul

între două blocuri comuniste.

Singură,

strada e pustie,

dar vai -

ce bine că ai sosit!

Exact când eram

pe cale să fiu

înghițită de claustrofobie.

Tu ești eternitatea

iar lângă tine,

blocurile comuniste

par a se întinde

la infinit...

Safirul cu aur al inimii mele

Îmi ține dorința și nu pot vorbi,

Ce simt,ce gândesc e scris doar în stele,

Și n felul meu de a fi. 

Tăciunea din ochii holbați la perete,

A fost demult un foc de nestins,

Trecuți candva prin multe probleme,

Se pierd în vedere ca fata din vis. 

Zâmbetul fals ascuns de tristețe,

Adoră sa facă iluzii și chin,

Buza rănită refuza sa nvețe,

Se înecă mereu in durere și vin. 

Puterea din brațe mi cedează treptat,

Când văd a ei inocență,

Dar nu pot s o am,din nou am uitat,

Sunt prea insolent în esență. 

Prefer sa o uit decât sa pierd șansa

Să fiu a ei sărbătoare,

Prefă te înc o dată ca nici nu ma placi

Și pleacă în lumea mea mare. 

Sufletu mi plange și ți face cu mâna,

Un cald rămas bun,pe curând,

O lacrima atinge podeaua și frâna,

Târziu,dar totuși spunând: 

"Dar poate ne vom revedea,

Căci vântul nu s a liniștit,

Și vocea ta azi mă conduce

Pe drumul meu spre infinit."

    Peste lacul dintre codri, 
    Mândră, luna-i adunată, 
    Peste munţi, înalţi şi sobri, 
    Raza albă, îşi arată. 
    
    Iar din ape, ca o zână, 
    Tu răsari precum o stea: 
    Susur alb, fără de vină, 
    Trup de marmură-i şoptea. 
    
    Printre norii ce dansează 
    În licoarea parfumată, 
    Luna, păru-i luminează, 
    Aurindu-i tâmpla mată. 
    
    Fără zgomot, fără umbră, 
    Fiindcă n-ar fi-ntâia oară, 
    Hoţul, cu privirea-i sumbră, 
    În crâng verde, se strecoară.
    
    Iar pe când domniţa doarme, 
    Furişându-se-n grădină, 
    Fără să îi lase urme, 
    O sărută, în surdină. 
    
    Dimineaţa, când apare, 
    Iar domniţa se trezeşte, 
    (Cine-o sărutase oare?) 
    Căci senin el îi zâmbeşte!