Umbra

Bună ziua! 

Sunt ignorată 

Dispare zâmbetul,

de pe față.

La revedere.

Autor Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 15.11.2024

Ea a plecat să învețe în altă țară,

El a uitat de ea.

Minutele,toate anotimpurile pe ei i-au unit,

De o prietenie strânsă.

Apusul și răsăritul soarelui,

L-au întâlnit împreună.

Cântecele la chitară,

Amândoi le cântau.

Mâncarea la doi o împărțeau,

Sentimentele și prietenia un rol mare jucau.

S-au văzut ei peste zece ani,

El ridică ochii și o observă,

Pe prietena sa, din adolescență.

Ea cu fața de copilaș a rămas,

Dar băiatul a devenit matur și frumos.

Fetița nici nu la cunoscut,

Iar când i-a auzit vocea,

La cunoscut,este el ce nu îl poate scoate din 

Al său gând.

-Salut draga mea ,ce faci ,cum la tine?

-Salut,la mine e tot bine dar tu ?

-Eu mă pregătesc de un nou proiect

la locul de muncă.

-Bine pa trebuie să plec, soția mă așteaptă.

-ce??? Pa

În gândul său fata a zis

Ne-am jucat vesel tot anul întreg 

Dar acum el e însurat, și soție are.

A privit pentru ultima oară,la prietenul său.

Și tristă a plecat la soțul ei.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 17.10.2024

Am deschis ochii - ora șapte.

M-am dus la magazin - e sâmbătă,

Am băut cafea - e primăvara,

M-am pus să mă odihnesc -  noapte cu stele stinse.

Am privit la ea, ochii vreau să nu-i deschid.

Poezia compusă pe 04.05.2025

Plec în spre seară la cimitir,

Să stau de vorbă 

Cu scumpii ai mei bunici 

Măcar un picuț.

Nu am nevoie de mai multe, 

Doar să mă asculte ce doresc eu să le spun.

Lacrimile îmi curg deodată, 

Când mă îndrept spre mormântul lor, 

Și mi este foarte jale că nu mai sunt ei cu noi,

Când mă scufund în amintiri, 

Le povestesc lor despre tot, 

Cum ne jucam noi împreună 

și cum ei iubeau,

Și tot rar, în visuri îmi apar ei, 

Și acolo tot nu reușesc tot eu să le spun ce doresc.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 30.10.2024

Plânge bustul lui Homer,

Aristotel lacrimile-i șterge.

Din neguri negre, pe cerul stins de Dumnezeu,

Plânge Orion pe cer, cu sacul furat de stele.

Ochii ei privesc la haosul apocaliptic

Și plânge în liniștea dezastrului ucigător.

La morminte a pus o floare

Pentru omul așa mult iubit.

Trec zeci de ani, pe morminte apar mai multe flori,

Dar sunt uscate, căci deja e toamnă.

Ea vine acolo, iar cade fata.

Orion se coboară de pe cer, pe raza de multe stele.

Îi cheamă pe ceilalți rămas-bun să-și ia.

Voi sunteți niște genii, eu sunt o simplă fată,

Spuse duhul fetei în șoaptă,

Urcând de scara de stele lăsată de Orion.

Autor Zamurca Alina 

Compusă pe 24.04.2026

Multe dispoziții am avut,

Și la fel în toate am crezut,

Pe toate le-am ascultat,

Pe toate le-am auzit.

Doar o dispoziție de bază a fost!

Pe nume FERICIREA.

De voiam să plâng,să mă bucur,

să sar în sus de bucurie și noroc,

Din nou repet, 

De bază îmi stătea fericirea.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 16.10.2024

Distanța ne desparte 

Provoacă doar durere 

Pe timp de zi sau noapte 

Să nu mai am putere 

Cu gîndul doar la tine 

Și ochii înlăcrimați 

Cu lipsa de iubire 

Și mii de nervi stricați 

Distanța ne desparte 

Și vreau acum la tine 

Acum cîtă dreptate 

Că-mi este dor de tine .

Curând, iubitule, am să te uit
Imaginea ta, sufletul..
Clipele mi-au fost mărgele..
Iar luna o martoră pentru ele..

Stelele ne-au vegheat mereu,
Tu zâmbeai cu zâmbet "greu"
Speranța mi-e pusă în tine
Soarele mi-a șoptit de bine..

Nu uita de steaua ta,
Care cândva te plângea
Trăiește și spune-i lunii,
Că totul a fost din cauza minciunii..

I-am zis lui nea Radu că nu mai pariez,

La cursa de câini unde tot dau târcoale.

Mereu pun toți banii, mereu oscilez,

Mereu plec acasă cu mâinile goale.

Mă voi închide în casă, voi ieși doar în curte,

Te mint când îți zic că șanse sunt multe.

Ce-i al tău e pus deoparte, și are balta pește.

Azi mincinosul pe mincinos îl numește.

Demnitatea e grea și e solitară,

Când îți recunoști că prințul nu o să apară,

Lași zarul jos, te împaci cu zmeul.

Și cumva reușești să duci la capăt traseul.

Puterea Cărții

Citește azi, căci vei zbura

Pe-aripi de vis, în lumea ta.

O carte-i cheia spre mister,

Te duce sus, dincolo-n cer.

Cu fiecare rând citit,

Un drum nou ți s-a deschis grăbit,

Ești călător prin univers,

În pagini scrise-n tainic vers.

Întâlnești zâne, împărați,

Eroi puternici, înțelepți, curați.

Din vremuri vechi până departe,

Te poartă cartea mai departe.

Ea te învață să visezi,

Să lupți, să crezi, să nu cedezi.

Cuvântul scris e dar divin,

Izvor de har, al tău destin.

Așa că-n fiecare zi,

O carte-n suflet îți va fi,

Prieten bun și sfetnic drag,

Când pașii-n lume ți se-nșir pe prag.

Viața, cu gust de măr necopt,

mi-a fost cândva pedeapsă și început.

Am mușcat din ea cu dinții strânși,

cu buzele arse de nerăbdare,

și-am simțit cum îmi curge prin vene

o primăvară prea crudă.

Nu știam atunci

că acreala aceea era foc.

M-a ars pe dinăuntru,

mi-a dezgolit fragilitățile,

mi-a scuturat din păr visele prăfuite

și mi-a lăsat sufletul gol,

ca o ramură după furtună.

Dar din golul acela

s-a aprins o lumină.

Am căzut —

nu ca o frunză,

ci ca o femeie care își leapădă pielea veche.

Am ars —

nu din slăbiciune,

ci pentru că aripile nu cresc

decât prin jar.

Și m-am ridicat.

Cu gustul vieții încă acru pe buze,

dar cu inima coaptă în focul propriei renașteri.

Din cenușa tăcerilor mele

s-a ridicat o femeie nouă —

mai blândă,

mai întreagă,

mai vie.

Viața nu mai e un măr necopt acum.

E pomul întreg

care a învățat să înflorească

după ce a îndurat iarna.

Și dacă mai mușc din ea

și simt o urmă de asprime,

zâmbesc.

Pentru că știu —

în mine trăiește pasărea aceea

care nu se teme de foc.

Care iubește până la capăt.

Care renaște de fiecare dată

mai femeie,

mai lumină,

mai eu.

Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!

Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!

Și ce frumos te machiezi pe față

Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.

Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine

Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,

Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine

Îmi vine, de pământ, să te trântesc...

Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;

Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă

Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă

De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"

Ah!  Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare, 

Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,

Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...

Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...

Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!

Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări

Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,

Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.

Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim

Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.

Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim

Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.

Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață

Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!

Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!

Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.

....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!