Stau și privesc
Stau și privesc focul încet
Și ma întreb cât poat' sa doară
O iubire ce a'nceput
Nu tocmai însă într-o vară
A început atât de simplu de la doua trei cuvinte
Dar acum ma uit în față și mult te oi mai tine minte
Poate ce simt nu pare însă o fi iubire pentru mulți
Însă știu ca din iubire pentru tine-aș muta munți
Stau noaptea cu ochii în lacrimi, privind tăcut prin amintiri
Dorul de tine ma cheamă de dincolo din altă lume
Aș vrea să-ți ating doar mâna sau pe nume eu ați spune..
Dorul ăsta-i greutate
Ce-mi pasă sufletul..
Ma apasă zi și noapte
Mi as dori să-mi fi aproape
:)
Alexandru TamazlicaruСтихи из этой категории
Floarea din vârf de stâncă
Nu se-nclină oricărei raze,
Nu se supune niciunui vânt,
Crește departe, fără pază,
Nu-și lasă rădăcina-n rând.
Pe stânci albastre, printre ceață,
Acolo-i leagănul dintâi,
Puțini ajung, puțini o-nvață,
Puțini o smulg din al ei cui.
Dar eu, cu mâini temătoare,
M-am apropiat încet, tăcut,
Să nu-i strivesc a ei suflare,
Să n-o rănesc cu dor durut.
Am vrut s-o iau, dar mi-a fost teamă,
Că-n palme mi s-ar veșteji,
Că-n dorul meu, ca-n foc de vamă,
S-ar mistui, s-ar risipi.
Și-atunci, privind-o-n nopți cu lună,
Am înțeles ce nu știam:
Nu-i floarea mea, doar mă adună,
Și-o port în suflet... nu în ram.
Si ne trec zile
Și îmi trec zilele... pe buze încercând să port un zâmbet
Și nopțile îmi trec... cu dorul ce mă rupe până la urlet
Și-mi simt trupul arzând de parcă te-ai gândi la mine
Și gândul mi se agăță de câte-o amintire...
Deși a trecut mai bine de un an
Sunt tot aici blocată între bolovani,
Am împietrit și eu tot stând lângă ei
Au strivit fericirea lăsând-o pradă ciornei.
Și îți trec zilele... tot prefăcându-te că nu mă vezi
Că nu m-auzi... că nu mă simți....
Că îți lipsesc nu vrei nicicum să crezi
Și-n fiecare zi, nu faci decât să minți!
Totuşi
Si chiar de-ar fi ultima zi a noastra
Si chiar de insusi soarele s-ar stinge
M-as aseza cu calm, la masa, acasa
Si gandul tot la tine mi s-ar duce
Ti-as scrie, cred, tot ce-am simtit vreodata
Chiar de sunt ganduri bune, ori sunt rele
Si chiar de n-o mai fi ca altadata
N-as regreta nici momentele grele
Si chiar de-ar fi pe dos sa se rastoarne globul
Si chiar de-o fi sa nu ma recunosti
Si chiar de-ai fi regina, iar eu robul
Si chiar de-am sta pe prispa, ca doi mosi-
Ti-as povesti de noi. Chiar dac-uneori pare
Ca poate-i de prisos, ori dac-ai vrea
Am sta-n lumina soarelui, la mare
Eu sa-ti mana ta, tu pe a mea
Si chiar de-n alta viata straini iarasi am fi
Si chiar de n-am fi oameni, ci-animale
Te-as cauta prin lume, pe campuri pustii
Si sunt convins ca as gasi o cale-
M-oi duce de-unul singur in pustiu
Imi voi fi-nvatat lectia.
Si chiar de m-oi trezi apoi, tarziu
Ca am gresit directia-
As sta. As incerca sa uit, dar n-as putea
Si nu m-as minti iarasi, ca-n trecut
As mirosi o floare, o lalea
Si m-as gandi la ce as fi putut
Sa fac mai bine, sa-ti fi fost pe plac
Si totodata sa-mi fi fost si mie
As trece peste orice gafa, orice trac
Chiar de-or fi fost doar una, ori o mie.
Chiar daca noi de la inceput ne stim
De cand au inceput spatiul si timpul
Uneori preferam sa ne mintim
Si nu dansam, chiar daca simtim ritmul
Si uneori ma prefac ca sunt surd
Si chiar imi pun mainile la urechi
Incerc sa-ti spun ce simt printr-un cuvant,
Un cuvant rasucit, pribeag si vechi.
Si ma gandesc ca poate-ar fi mai bine-
Sa nu mai spun nimic. Caci prin cuvinte
N-as putea niciodata sa-ti explic
Cum ma faci sa ma simt. Cum nu imi vine
Pofta de nimic, cand am pofta de tine
Si cum ma faci cumva din om, neom
Si poate ca in locul unor rime
As prefera sa fim... atom langa atom.
Cuvintele... nu mereu imi servesc
Si par, pe-alocuri, c-ar fi-mpotriva mea
Oricat le-nvart, le-mbin, le plamadesc
Nu pot pe-antregul sa iti spun ce-as vrea.
Spun cerului o ruga, o dojana
Si Doamne, daca intr-adevar existi
Oare-am cerut prea multe? Spune-mi, Tata
De ce ma vrei tu singur si piezis?
Caci fara ea totu-i lipsit de sens.
Si de nu-i ea, altele sa nu fie.
Doar spune-mi pana unde-am de mers
Cat sa cutreier lumea ca-o stafie?
Chiar nu e evident? De ce-ai nevoie?
Si cate nopti la rand mai vrei sa pierd?
Da-mi cerule macar o data voie
Si chiar de-o sa ma ierti, eu nu te iert.
Da-mi voie sa invat ce e iubirea
Si da-mi macar putin, cat sa-nteleg
Chiar de uneori neg, asta mi-a fost menirea.
Ca langa ea sa-nvat ce-i omenesc
De nu esti de acord, sa taci pe veci
Nici chiar tu insuti nu ai intelege
Intruchipeaza-te din nou si treci
Prin ce trec eu, asa-numite rege.
De regi, ciocoi si dumnezei, lehamite.
Cand ea mi-e si amurg si rasarit
De vei avea curaj, inhama-te
Si sufera cat eu am suferit.
Macar pe jumatate, si-intelege
Ca nu esti absolut. Nici chiar pe jumatate
De nu o fi asa, iar sa te lege.
Din iubire se fac cele mai mari pacate.
De il sfidez pe El. Sfarsesc in iad?
Durerea asta nici nu se compara.
Caci daca eu pe tine nu te am
Pot s-am orice, ca n-am nimic. Si daca
Mor de sete, fii-mi tu apa.
Si de merg la razboi fii-mi tu spada.
De ce sa lupt, ma-ntrebi? Si care-i scopul?
Vreau sa invat sa fiu om. Pentr-o fata.
Chiar daca nu mereu ce e uman
E la fel de-omenesc
Imi asum riscul cand iti spun:
Te voi iubi. Te-am iubit. Te iubesc.
Să nu mă uiți
Să vii din cầnd in când... să nu mắ uiţi
Să vii să ștergi o lacrimă uitată
Ce s-a născut atunci când ai plecat
Și a ramas pe-obraz, îndurerată.
Din când în când să vii să nu mă uiți
Chiar de tacerea domneste intre noi
Pe-o aripă de dor să te întorci
Şi să-mi aduci vinul inapoi
lar dacă timpul, nemilos cum este
Asterne depărtări în calea ta
Ascultă..poate dorul iti șoptește:
Să nu mă uiț;i..Să te întorci..cândva!
Să nu rămân un simplu călător
în lumea vinului si-a ta.
S-a dus iubirea...
S-a dus iubirea,
În tainică noapte.
Umblă cu călcâie goale,
Pășind pe șoapte.
Suspine susură,
În tainică ploaie,
Luna se scaldă-ntr-o baie
De lacrimi greoaie...
Pe jos e ghețuș, cerul e smoală,
E rece afară.
Crengi încărcate de sloată,
Sunt rama tabloului în care luna se-arată.
M-afund în abis,
Abisul se-afundă întru mine.
Vântul bate, stau singur cu sufletu-nchis,
Amorțesc, și simt cum noaptea fură iubirea, dar uită de mine.
Privește draga mea...!
Privește draga mea la ram
La muguri și la floarea lor,
Cât de frumos este copacul
Tabloul viu, în fața ochilor
Și de te uiți tu mai atent
Poți admira dansul albinei,
Ce florii-i fură tot nectarul
Din zori pân' la finalul zilei
Iar printre frunze poți zări
Cum păsări își fac cuiburi,
Și-ai să distingi din ciripit
Gama Major pusă pe triluri
Așa că te invit la o plimbare
De mână să ne ținem strâns,
Să vezi petalele cum zboară
Și cum pământul totu-i nins
Pe-alei îți voi șopti prin vers
Cuvinte dulci și pline de iubire,
Și din copaci flori îți voi dărui
Ca semn de-aleasă prețuire
Pe banca ninsă ne vom așeza
Să-ți zic câte-n lună și-n stele
Și-am să mă întind în poala ta
Să uit că am avut și clipe grele
Când seara ne va trimite-acasă
Vom lua cu noi povestea noastră,
Ca peste timp s-avem ce povesti
La o cafea, ghicită...la fereastră!
Floarea din vârf de stâncă
Nu se-nclină oricărei raze,
Nu se supune niciunui vânt,
Crește departe, fără pază,
Nu-și lasă rădăcina-n rând.
Pe stânci albastre, printre ceață,
Acolo-i leagănul dintâi,
Puțini ajung, puțini o-nvață,
Puțini o smulg din al ei cui.
Dar eu, cu mâini temătoare,
M-am apropiat încet, tăcut,
Să nu-i strivesc a ei suflare,
Să n-o rănesc cu dor durut.
Am vrut s-o iau, dar mi-a fost teamă,
Că-n palme mi s-ar veșteji,
Că-n dorul meu, ca-n foc de vamă,
S-ar mistui, s-ar risipi.
Și-atunci, privind-o-n nopți cu lună,
Am înțeles ce nu știam:
Nu-i floarea mea, doar mă adună,
Și-o port în suflet... nu în ram.
Si ne trec zile
Și îmi trec zilele... pe buze încercând să port un zâmbet
Și nopțile îmi trec... cu dorul ce mă rupe până la urlet
Și-mi simt trupul arzând de parcă te-ai gândi la mine
Și gândul mi se agăță de câte-o amintire...
Deși a trecut mai bine de un an
Sunt tot aici blocată între bolovani,
Am împietrit și eu tot stând lângă ei
Au strivit fericirea lăsând-o pradă ciornei.
Și îți trec zilele... tot prefăcându-te că nu mă vezi
Că nu m-auzi... că nu mă simți....
Că îți lipsesc nu vrei nicicum să crezi
Și-n fiecare zi, nu faci decât să minți!
Totuşi
Si chiar de-ar fi ultima zi a noastra
Si chiar de insusi soarele s-ar stinge
M-as aseza cu calm, la masa, acasa
Si gandul tot la tine mi s-ar duce
Ti-as scrie, cred, tot ce-am simtit vreodata
Chiar de sunt ganduri bune, ori sunt rele
Si chiar de n-o mai fi ca altadata
N-as regreta nici momentele grele
Si chiar de-ar fi pe dos sa se rastoarne globul
Si chiar de-o fi sa nu ma recunosti
Si chiar de-ai fi regina, iar eu robul
Si chiar de-am sta pe prispa, ca doi mosi-
Ti-as povesti de noi. Chiar dac-uneori pare
Ca poate-i de prisos, ori dac-ai vrea
Am sta-n lumina soarelui, la mare
Eu sa-ti mana ta, tu pe a mea
Si chiar de-n alta viata straini iarasi am fi
Si chiar de n-am fi oameni, ci-animale
Te-as cauta prin lume, pe campuri pustii
Si sunt convins ca as gasi o cale-
M-oi duce de-unul singur in pustiu
Imi voi fi-nvatat lectia.
Si chiar de m-oi trezi apoi, tarziu
Ca am gresit directia-
As sta. As incerca sa uit, dar n-as putea
Si nu m-as minti iarasi, ca-n trecut
As mirosi o floare, o lalea
Si m-as gandi la ce as fi putut
Sa fac mai bine, sa-ti fi fost pe plac
Si totodata sa-mi fi fost si mie
As trece peste orice gafa, orice trac
Chiar de-or fi fost doar una, ori o mie.
Chiar daca noi de la inceput ne stim
De cand au inceput spatiul si timpul
Uneori preferam sa ne mintim
Si nu dansam, chiar daca simtim ritmul
Si uneori ma prefac ca sunt surd
Si chiar imi pun mainile la urechi
Incerc sa-ti spun ce simt printr-un cuvant,
Un cuvant rasucit, pribeag si vechi.
Si ma gandesc ca poate-ar fi mai bine-
Sa nu mai spun nimic. Caci prin cuvinte
N-as putea niciodata sa-ti explic
Cum ma faci sa ma simt. Cum nu imi vine
Pofta de nimic, cand am pofta de tine
Si cum ma faci cumva din om, neom
Si poate ca in locul unor rime
As prefera sa fim... atom langa atom.
Cuvintele... nu mereu imi servesc
Si par, pe-alocuri, c-ar fi-mpotriva mea
Oricat le-nvart, le-mbin, le plamadesc
Nu pot pe-antregul sa iti spun ce-as vrea.
Spun cerului o ruga, o dojana
Si Doamne, daca intr-adevar existi
Oare-am cerut prea multe? Spune-mi, Tata
De ce ma vrei tu singur si piezis?
Caci fara ea totu-i lipsit de sens.
Si de nu-i ea, altele sa nu fie.
Doar spune-mi pana unde-am de mers
Cat sa cutreier lumea ca-o stafie?
Chiar nu e evident? De ce-ai nevoie?
Si cate nopti la rand mai vrei sa pierd?
Da-mi cerule macar o data voie
Si chiar de-o sa ma ierti, eu nu te iert.
Da-mi voie sa invat ce e iubirea
Si da-mi macar putin, cat sa-nteleg
Chiar de uneori neg, asta mi-a fost menirea.
Ca langa ea sa-nvat ce-i omenesc
De nu esti de acord, sa taci pe veci
Nici chiar tu insuti nu ai intelege
Intruchipeaza-te din nou si treci
Prin ce trec eu, asa-numite rege.
De regi, ciocoi si dumnezei, lehamite.
Cand ea mi-e si amurg si rasarit
De vei avea curaj, inhama-te
Si sufera cat eu am suferit.
Macar pe jumatate, si-intelege
Ca nu esti absolut. Nici chiar pe jumatate
De nu o fi asa, iar sa te lege.
Din iubire se fac cele mai mari pacate.
De il sfidez pe El. Sfarsesc in iad?
Durerea asta nici nu se compara.
Caci daca eu pe tine nu te am
Pot s-am orice, ca n-am nimic. Si daca
Mor de sete, fii-mi tu apa.
Si de merg la razboi fii-mi tu spada.
De ce sa lupt, ma-ntrebi? Si care-i scopul?
Vreau sa invat sa fiu om. Pentr-o fata.
Chiar daca nu mereu ce e uman
E la fel de-omenesc
Imi asum riscul cand iti spun:
Te voi iubi. Te-am iubit. Te iubesc.
Să nu mă uiți
Să vii din cầnd in când... să nu mắ uiţi
Să vii să ștergi o lacrimă uitată
Ce s-a născut atunci când ai plecat
Și a ramas pe-obraz, îndurerată.
Din când în când să vii să nu mă uiți
Chiar de tacerea domneste intre noi
Pe-o aripă de dor să te întorci
Şi să-mi aduci vinul inapoi
lar dacă timpul, nemilos cum este
Asterne depărtări în calea ta
Ascultă..poate dorul iti șoptește:
Să nu mă uiț;i..Să te întorci..cândva!
Să nu rămân un simplu călător
în lumea vinului si-a ta.
S-a dus iubirea...
S-a dus iubirea,
În tainică noapte.
Umblă cu călcâie goale,
Pășind pe șoapte.
Suspine susură,
În tainică ploaie,
Luna se scaldă-ntr-o baie
De lacrimi greoaie...
Pe jos e ghețuș, cerul e smoală,
E rece afară.
Crengi încărcate de sloată,
Sunt rama tabloului în care luna se-arată.
M-afund în abis,
Abisul se-afundă întru mine.
Vântul bate, stau singur cu sufletu-nchis,
Amorțesc, și simt cum noaptea fură iubirea, dar uită de mine.
Privește draga mea...!
Privește draga mea la ram
La muguri și la floarea lor,
Cât de frumos este copacul
Tabloul viu, în fața ochilor
Și de te uiți tu mai atent
Poți admira dansul albinei,
Ce florii-i fură tot nectarul
Din zori pân' la finalul zilei
Iar printre frunze poți zări
Cum păsări își fac cuiburi,
Și-ai să distingi din ciripit
Gama Major pusă pe triluri
Așa că te invit la o plimbare
De mână să ne ținem strâns,
Să vezi petalele cum zboară
Și cum pământul totu-i nins
Pe-alei îți voi șopti prin vers
Cuvinte dulci și pline de iubire,
Și din copaci flori îți voi dărui
Ca semn de-aleasă prețuire
Pe banca ninsă ne vom așeza
Să-ți zic câte-n lună și-n stele
Și-am să mă întind în poala ta
Să uit că am avut și clipe grele
Când seara ne va trimite-acasă
Vom lua cu noi povestea noastră,
Ca peste timp s-avem ce povesti
La o cafea, ghicită...la fereastră!
Другие стихотворения автора
SPLENDOARE
Privind la cer, zâmbesc mereu
și inima-mi surâde;
Căci Creator e Dumnezeu
și Ziditor a toate.
Căci El m-a izbăvit din greu
M-a ajutat întruna,
Mi-a fost alăturea mereu
Când grea mi-era povara.
Ea, doar ea
O văd,e aici !
E aproape,o simt ,
Obosit cu ochii mici,
Dar,o văd,vreau s-o ating.
Pielea catifea,
Mirosul iasomie,
Simt că mă vrea,
Intre noi simt chimie.
In ale mele brațe o iau,
Energiile se contopesc,
Mă strânge tare, drumul nu-i dau,
Oare să ii spun că o iubesc ?!
Miruna
Zambesc spre viitor cu ochii inchisi
Pentru ca nu vreau sa vad
Raul ce ne inconjoara
Visez fara sa vad sau sa ma misc
Fara sa vreau ca planul meu
Sa moara
Gandesc si aud un cantec mut
Ce imi
Strica auzul
Si vad cum lacrimi cad din nou
Tu mi ai stricat surasul
Tu lume rea ce imi gonesti visarea
Tu lume rea ce ma scufunzi ca marea
Dar soarele sta sa rasara si
Fug de aici legata
Inerc sa imi simt inima n piept dar
A fost
Retezata
SPLENDOARE
Privind la cer, zâmbesc mereu
și inima-mi surâde;
Căci Creator e Dumnezeu
și Ziditor a toate.
Căci El m-a izbăvit din greu
M-a ajutat întruna,
Mi-a fost alăturea mereu
Când grea mi-era povara.
Ea, doar ea
O văd,e aici !
E aproape,o simt ,
Obosit cu ochii mici,
Dar,o văd,vreau s-o ating.
Pielea catifea,
Mirosul iasomie,
Simt că mă vrea,
Intre noi simt chimie.
In ale mele brațe o iau,
Energiile se contopesc,
Mă strânge tare, drumul nu-i dau,
Oare să ii spun că o iubesc ?!
Miruna
Zambesc spre viitor cu ochii inchisi
Pentru ca nu vreau sa vad
Raul ce ne inconjoara
Visez fara sa vad sau sa ma misc
Fara sa vreau ca planul meu
Sa moara
Gandesc si aud un cantec mut
Ce imi
Strica auzul
Si vad cum lacrimi cad din nou
Tu mi ai stricat surasul
Tu lume rea ce imi gonesti visarea
Tu lume rea ce ma scufunzi ca marea
Dar soarele sta sa rasara si
Fug de aici legata
Inerc sa imi simt inima n piept dar
A fost
Retezata