De-aș avea...

De-ai fi iar aici

Mi-ar dispărea o parte din cicatrici

Cand erai aici, reușeai să mă lipsești de frici

Doar când erai aici, prin simplul fapt ca erai aici

Ce zâmbet larg și ce ochi frumoși, mici

Vorbind de mult dor si răni adânci,

Mi-e sincer dor de tine aici

Cât despre cicatrici, reușeai să le împiedici

Rar intram noi în polemici..

Starea mea proasta, reușeai s o identifici

Mi-e dor de sâmbăta de vară, cand eram ca doi alcoolici

De ai fi iar aici,

Ai putea sa mă ridici

Și pe mâinile mele mici

N-ai mai vedea cicatrici

Te rog, întoarce-te aici! 

Grâul spicul îşi dezbină.
Vântul fulgere aşterne.
Peste dealuri şi colină
Florile s-adun troiene.
Păsări cântă la vioară.
În ansamblu apa trece
Printre pietre ca de moară,
Suspinând în murmur rece.
Cerul e mai plin de stele.
Se îndoaie frunza-n nuc
De podoabele lui grele
Şi de anii ce se duc.
Numai eu, întins în iarbă,
Mă topesc ca un zefir,
Ca la capul meu să fiarbă
Roşii, flori de trandafir.
Şi iubita-mi stă aproape-
Lacrima îmi udă dorul.
Dacă mă visezi la noapte,
Va-nvia din morţi amorul.
Dacă mă visezi diseară,
Vreau să te găsesc frumoasă
Si în ochii tăi să-mi ceară-
Lacrima - să vin acasă.
Şi-am să vin atuncea, dragă,
Am să vin la pieptul tău
Mai aproape, viaţa-ntreagă,
Să te chem la Dumnezeu.

În lumea noastră, în reci culori, 

Un băiat rătăcește, în jocuri și dorințe,

Repetă greșeala, ce ne frânge inimile, 

În neînțelegere și în tăcere, ne despărțim triști.

Prin zori de zi și serile lungi și sumbre,

El evadează în lumi pline de fantezii, 

Timpul lui e un zbor fără rost și pierdere de timp, 

neștiind ca diferite persoane ne fac sa ne simțim mai vii.

În fiecare zi, cuvinte goale și absențe, 

El lasă distanța să crească și să strivească, 

În sufletul nostru, se ivește durerea apărută,

În lumea lui, timpul se scurge, iar iubirea ni se risipește.

În colțuri întunecate, ne-am pierdut amândoi, 

În tăcerea nopții, ne strigăm numele, fără de folos,

În inimile noastre, se ascunde tristețea,

În lumea lui, iubirea noastră e doar un fleac.

Așa că ne despartim, cu lacrimi și regrete,

Un băiat ce repetă greșeala, ne-a rupt din nou în două,

În inimile noastre, rămân doar amintiri frumoase,

Iar noi, neștiind ne aflăm pe căi separate..

În căutarea unui alt început, 

Un nou început, fără de rău.

Odată ce ai frânt inima cuiva nu o mai poţi "repara".

Nici toate scuzele din lume

sau "te iubesc"-urile nu o vor mai repara.

Pentru că încrederea odată pierdută se recapătă cu greu ..

şi iubirea poate deveni ură într-o secundă . 

Chiar dacă persoana acea te iubeşte

nu va trece mereu peste faptul

că poţi oricând să-i frângi inima şi să pleci .

Iubiti-va unul pe altul,frati,surori,sotzi si sotzie,

nu va uriti si va distrugeti inimile voastre,c

a-ci pe linga voi mai sufara cel de linga voi,

------copii,parintii...

Va doresc o Duminica binecuvantata la toti ...

Pace si liniste sufleteasca sa aveti mereu..

Zorii ne intră-n casă nu ne lasă

Să mai dormim puțin să ne iubim,

Iar raza soarelui de la fereastră

Ne zice că e timpul să ne trezim.

Privesc la orologiul din perete

Care arată că vremea e târzie,

O las pe doamna încă-n visare

Și o zbughiesc înspre bucătărie.

În grabă pregătesc micul dejun

Și pun ibricul pe-un ochi în spate,

Aștept aroma să-mi inunde casa

Și-un psalm citesc din sfânta carte.

Abia când masa așteaptă musafiri

Cu un sărut fugar îmi trezesc soția,

Făcându-i invitația de-a sta la masă

Și după împreună să părăsim locația.

Gustăm rapid și ne sorbim cafeaua

Și-apoi o rugă către IIsus rostim,

Ne îmbrăcăm și coborâm din bloc

Și iute cu mașina la serviciu pornim.

Începem o noua zi cu noi probleme

Care n-așteaptă deloc vreo amânare,

Că e ușor sau greu mergem înainte

Și nu uităm de-a cere...binecuvântare!

Vreau sa ma ascund în roua dimineții

Să pășesc pe iarba rece,precum e inima mea

Căci oricum tind să descoper sensul vieții

Să nu visez în timp ce fericirea adormea...

Vreau ca pentru totdeauna să mă refugiez

Din tot acest coșmar

Cum să mai înaintez ?

Spre un viitor frumos,dar cu un trecut amar...

Vreau să cunosc ce ai făcut

Să nu te pierd,dar e prea târziu

Căci de prețuit nu ai știut

Și acum despre asta scriu...

Vreau ca tu din nou să apari

Deși știu că doar un zâmbet e destul

Însă nimic nu mai repari

Mi-am încuiat și sufletul.

În ochi ascunși, hipnotizanți

Stă farmecul tău minunat;

Tu cu iubire mă încalți,

De gura ta mă las furat.

Mai ieri mi-ai dat o sărutare,

Pe piept și gât s-a scufundat,

Urmat suav de-un zâmbet mare,

De-atunci eu tot ți l-am purtat.

O moarte nu-i de-ajuns 

Să mă țină departe

De cea care mi-a pus 

A inimii jumătate...

Un sicriu nu-i de-ajuns

Să mă țină în frâu

De-a face drum întors

'Napoi la al ei brâu...

Țărâna nu-i de-ajuns

De ea să mă alunge;

Vorbește-mi de-al ei plâns

Și-atunci te vei convinge

Că nimeni și nimic 

Nu ne va separa

Și purerea, eternă,

Mi se va-ntoarce ea...

La fiecare ceas de miez de noapte

Mi-ascult iar gândul vorbindu-mi la pertu,

Și las condeiul să treacă iar la fapte,

Eu simt, iubito, că muza mea ești tu.

O zi de aș avea numai cu tine,

Ți-aș recita tot ce-am scris pân-acum,

Dar cum noi dormim în paturi străine

Fac din strofe până la tine drum...

Versul, rima, e fața ta zglobie,

Iar ritmul, chiar ochii tăi de catifea,

Scumpo, ești material de poezie

Fii inspirația din viața mea... 

Și dacă prin neșansă,

Într-o zi oarecare,

Viața ne vine-n cale,

Noi rămânând străini,

Atunci măcar am știi,

Și nu din întâmplare,

Că noaptea, fiecare,

Privim același cer

Și-același clar de lună

Care ne încunună,

Ne leagă în albastrul

Zenitului etern.

Și-aici am să petrecem

Nunta cea mult vestită,

Noi, cu viața finită,

Și muritori de fel,

De totuși pe pământ

N-am găsi leac de gând,

De gândul celuilalt,

De dorul prea înalt,

Iar cerul ne-ar rămâne

Singura călăuză

Care-n final s-auză

Dorința mult apusă...