instantaneu 1/5

ceața

silențioasă insidioasă

înaintează acoperă copleșește

vârfurile semețe ale munților-

salutând veghind străjuind

călit imperturbabil

bradul

să  mai urcăm o treaptă

pe- a vieții scara...

lupta dintre atracție și respingere

dezechilibrează balanța:

inima va fi mai ușoară decat

pana?

%

luna-o notă 

pe-un portativ dublu stelar,

sare din octavă- n octavă.

lupul, tulburat de frumusetea ei

întoarce capul.

gulag virtual

eliminați din viață reală

închise

porțile existenței

flori de sakura,

în mersul lor spre nemurire,

oglindesc în

undele lacului

un dans îndrăzneț

al călugărilor Shaolin.//

o aprindere a sufletului

în contact cu infinitul.

un dumnezeu modern si tolerant

se plimbă-n voie

prin toate canalele televizorului.

publicul e satisfăcut

că pâinea și circul

au fost-nlocuite

cu drogurile și jocurile video;

zâmbind,  e de acord

că rugăciunea-i doar

un act de intimidare a utilizatorilor

de servicii.

manifestul

celor 2000 de cuvinte

încă tulbură

primăvara încrâncenată

de la praga....

lanțuri din:

soldați,

avioane

și tancuri

sunt aruncate pe străzi,

pentru

a zdrobi năzuința de libertate;

mamăăă.... invadatorii sunt chiar aliații!

    Nici vis, nici clipă, nici iubire... nu-i... 
    doar nisip călător fără trup... 
    ca o pasăre neagră, Tu, vâsleşti spre apus 
    peste creştetul copacilor amorţiţi...
    lăsând în urmă-ţi pe cer,
    riduri adânci, brazdele acelea, pe care sânge s-a scurs,
    răni care vor arde,
    şi care, ca cenuşa vor fi,
    şi-apoi din înalt, trup nou s-ar slăvi,
    cu penele albe şi aripile lungi,
    curăţite de rouă, tăiate-n stâncile-adânci...
    şi iarăşi veţi arde şi din nou veţi muri... 
    ciclul acesta, nicicând va sfârşi...

Aș vrea sa strâng la piept, într-o îmbrățișare-adâncă,

Copiii ce-au trăit cu inima pe stâncă,

Ce-n viciu și-au găsit doar umbrele-i pierdute,

Rămând pe veci captivi în luptele tăcute.

Copii ce au fost părinți, cărând poveri amare,

În case-n care dragostea era doar-o întâmplare.

S-au zbătut să crească, să fie stâlp și scut,

Uitând că și ei însăși au nevoie de-ajutor.

România se miră, că tinerii-s fugiți,

De gândul unei case, de visuri împliniți.

Dar cum să-și dorească familie și rost,

Când haosul în sânge a devenit adăpost?

Au confundat iubirea cu trupuri trecătoare,

Și casa cu o luptă, o veșnică-ncercare.

N-au cunoscut ce înseamnă să fi iubit curat,

Când prinții lor au doar umbre de-mprumumutat.

Pe cei ce au pierdut părinți, 

căzuți-n negru hău.

Sau alungați de-acasă, învățați că n-au sălășluire-n râu.

Pe cei ce au părinții vii, dar suflete pustii,

Absenți din viețile care ar trebui să fie vii.

Mă credeam muritor ca orice om,
Cu teama-n oase și cu frig în sânge,
Dar când iubirea ta mi-a fost ca un pom,
N-am mai simțit cum viața mea se stinge.

Tu m-ai făcut să uit că pot să mor,
Că trupul ăsta-i trecător și slab,
Mi-ai dat în palme cerul tău din dor
Și m-ai suit pe cel mai înalt prag.

Acum aș merge gol prin ploi de foc,
Aș bea venin și mi-ar fi dulce-n gură,
Aș sta în drum la moarte pe loc
Și i-aș vorbi cu mâna ta pe frunte, caldă și curată.

Căci ce mi-e moartea când tu ești la cap,
Când îmi respiri în piept și mă alinți,
Mi-ești mai aproape decât orice adevăr
Și mă înveți că veșnic nu te-nvinți

Decât dacă iubești așa cum știi
Să iubești tu, femeie, doar cu trupul,
Cu părul tău desfăcut în copii
De vise grele, cu al tău trecutul

Făcut uitat de sărutări adânci.
Și-acum, când mă privești, mi-e clar de tot:
Nu pot să mor atâta timp cât mă gândești
Și-atâta timp cât eu te port în ochi și-n somn și-n tot.

ca o flacăra de foc,

inima suna ocupat ,

aici totul s a terminat,

o iluzie de iubire a fost,

un circuit de scuze și iertări,

însă inima a spus azi acum,

"TE AM IUBIT SI VEI RAMANE O AMINTIRE"

prea mult interes și iubire nemaipomenită,

pentru persoane ușoare,

sună acum ocupat în sufletul meu,

un strigat amarnic îți suflă : 

"nu ai fost niciodată omul pe care l am iubit" 

a fost o iluzie prostească, și gândirea mea excesivă,

un viitor frumos ai lăsat în spate,

și ai ales viata care te ar distruge,

oamenii nu se schimba,

oamenii îți lasa impresii,

și la sfârșit îți lasă urme

Ce se întâmplă acum e necunoscut,

Ceva prin care eu nu cred că am mai trecut.

E prima persoană pe care o iubesc cu adevărat,

Ceva de neimaginat.

Când îl văd și îl aud, simt bucurie,

Ce simt acum e o magie.

Ore în șir noi am vorbit,

Însă niciodată nu m-am plictisit.

Îl voi iubi mereu necondiționat,

Iar felul în care țin la el e greu de explicat.

Ce-i drept, în mintea mea totul e complicat.

De fiecare dată când îl luam în brațe,

Simțeam cum timpul fuge ca o răgace.

Prima dată nu am crezut că va fi ceva,

Însă se pare că nu a fost așa;

Idiotul a apărut „în fața mea”

În momentul în care nu credeam că voi ține la cineva,

Iar acum, pentru mine, a devenit

Tot ce cândva doar m-aș fi gândit

Plânge inima în mine,

Că-mi stă gandul doar la tine.

Sufăr în tăcere...

Suferința-i pacoste,nu plăcere.

Dar mă mint pe mine însumi,

Nu te pot avea nici în visuri.

Nu știu când o să mă fac bine,

Căci nu mă pot vindeca de tine.

Nu mai am cuvinte să îți scriu,

Mă simt uitată in sicriu.

Atât de mare e durerea,

Am crezut pentru o secundă că îți sunt puterea.

Stau și aștept ca un câine,sper că nu în zadar...

Să-mi dai un semn,să pot să trăiesc iar.

(B.L.B)