Dor de dor

Târziu înțeleg, dar prea greu să rostesc,

Ce-a fost adevăr și ce-a fost nefiresc.

Cuvintele toate rămân suspendate,

În spații pierdute de timp și de fapte.

Atât de târziu, încât n-are rost

Să spun ce-am ascuns și ce-am adăpost.

Un ceas fără glas a trecut în tăcere,

Lăsând doar priviri pierdute-n durere.

Întrebări fără răspuns, regrete-n declin,

Când inima-i gata, trecutul e strin.

Cine-a fost vinovat? Cine-a vrut să înțeleagă?

Târziul răspunde: „E doar o etapă.”

Prea târziu să repar, dar destul să învăț,

Din pașii greșiți, din focul ce-ngheț.

Începuturi mă-ndrumă din umbre spre zare,

Și las un ecou în lumea-n schimbare.

Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,

Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.

Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,

Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.

Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,

Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.

Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,

Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.

Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?

Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?

Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,

Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.

Nu-i așa că-n vis, în carte,

Vindecăm viața de moarte?

Că prin versuri, printre rime,

Împletim iubiri sublime?

Că un gând ce-n zori răsare

Poate fi un colț de soare,

O scânteie de lumină,

O speranță ce alină?

Poezia ne împarte

Timpul în clipe deșarte,

Dar în ea, sub cer de stele,

Viața-nvinge doruri grele.

Dragostea ne-întâmplată nu va trece niciodată,

Rămâne-n gând o flacără ce arde blând, curată.

E visul ce nu s-a-mplinit, dar ne-a schimbat tăcut,

E dorul fără margini, ce-n suflet a crescut.

Rămâne-n amintiri un glas ce n-a vorbit destul,

O umbră de lumină pierdută în tumult.

Un pas ce nu s-a făcut, o mână ce-a rămas,

O clipă ce, în loc să vină, s-a frânt în al său ceas.

Dar dragostea, deși tăcută, e vie undeva,

O amintire ce tresare, străină de uitare.

Căci ce n-a fost, nu poate fi pierdut pe niciun drum,

Rămâne-n noi ca un ecou, în umbra unui fum.

Luna ai fost și  luna ești,

O taină vie din povești,

Strălucitoare, rece, blândă,

Ce sufletul mi-l prinde-n undă.

Eu, soare-n zori, ce-n mine arde,

Te caut, ziua-mi cade-n spate,

Și noapte de noapte te chem în vis,

Un dor nestins, un gând promis.

Tu strălucești pe cer tăcut,

Eu ard, mereu necunoscut,

Dar, între noi, rămâne-n șoapte

Povestea nopții fără moarte.

Luna ai fost, luna vei fi,

Un far al sufletului gri,

Căci în lumina ta divină

Eu regăsesc a mea lumină.

Renunțare

A fost greu, și încă doare,

Ca un strigăt prins în nori,

Sufletul ce-l adoram

L-am pierdut printre fiori.

Am strâns clipele-n tăcere,

Le-am cusut cu fir de dor,

Dar iubirea mea curată

M-a rănit până-n izvor.

Am fost nevoită, Doamne,

Să-mi desprind inima-n două,

Să aleg tăcerea aspră

Peste sufletul ce plouă.

L-am iubit cu tot ce sunt,

Cu fărâme de lumină,

Dar destinul, crud și rece,

A făcut din vis ruină.

Acum merg pe drumuri stinse,

Fără umbra lui în spate,

Dar iubirea ce-am avut-o

Arde-n mine neuitate.

A fost greu, dar din durere

Am făcut un cer senin,

L-am lăsat să plece-n lume,

Chiar dacă mi-e dor deplin.

Îți aduci aminte când purtam cămașa ta 

Și nu o  puteam da jos 

Parfumul tău mi s-a îmbibat în piele 

Am adunat niște flori de la tine 

Le-am și acuma ofilite 

Puse intr-o cutie 

Mai am niște inele cu care îmi jurai iubire 

Mai am o poza cu noi mici 

Sper ca ești, bine fostul meu iubit...

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Glem nostalgi!

Riven av snøen blant snøklokkene

Det har alltid en hensikt,

Det er et ekko av vinteren som har gått,

Det som ikke lenger vekker en tapt drøm.

Glem nostalgi,

Ingen flere tårer!

Alltid synge

Våren din!

Glem nostalgi

fortid,

Syng glede

At vi møttes.

En gammel kjærlighet etterlater minner,

Men også åpne veier til nye kjærligheter.

Noen ganger ser solen smilende ut.

Glem nostalgi,

Ikke snakk om henne

Og fra blå øyne

Tørk tårene!

Glem nostalgi,

Det er et tidligere emne,

Syng glede

At vi møttes.

Glem nostalgi,

Ingen flere tårer!

Alltid synge

Våren din!

Glem nostalgi,

Ikke snakk om henne

Og fra blå øyne

Tørk tårene!

Og fra blå øyne

Tørk tårene!

Glem nostalgi,

Ingen flere tårer!

Alltid synge

Våren din!

Glem nostalgi

fortid,

Syng glede

At vi møttes.

Glem nostalgi!

Astăzi am decis și m-am despărțit de iarnă…
Eram deja precum doi străini unul față de altul,
Fiecare luând-o pe alt drum, un pic încrâncenați.
Ea s-a pierdut tăcut, pe cărări cețoase înspre munte,
retrasă în tăcerea vânturilor reci și norii plumburii
Iar eu, cu mâinile pline de lăstarii sângerii
am pornit pe lângă firul argintat al apei
În care Soarele, precum Narcis, își dezmiardă chipul.
Ce simplă despărțire, parcă am fi fost departe tot timpul
Doi foști îndrăgostiți, care au înghețat toate cuvintele
Și nu au mai simțit decât nevoia de a evada fără regrete
In alte anotimpuri mai puțin imperfecte.  
Știam chiar locul unde noile ape își sting tumultul
Știam de fluviul care sărută impudic marea si vântul
In fiecare dimineață, la aceeași oră, tablouri dedicate
O pată albastră printre insule de culoare, acuarele delicate
Și un soare răsturnat peste silueta mea între nori
Așteptând încă o Primăvară frivolă adusă de cocori!
Ce indecentă despărțire, ce exuberantă regăsire…

AUTOR : IOAN CRISTINEL ZAHARIA

O îmbrățișare de la tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar dor și o tăcere...

Zâmbetul ce m-a fermecat

Ochii ar vrea să îl vadă

Dar ei nu stiu că ai plecat

Și-ai tăi nu vor să îi revadă...

Un vin născut din tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar gânduri și durere...

Sufletul, ochii și brațele te cer 

Într-o clipă de sublimă plăcere 

Nu știu că ai fost trecător 

Și că te întorci...e o părere 

    Eu mi-am dorit sărutul tău aseară, 
    Precum fitilul ce topeşte-n ceară, 
    - Să-l simt pe buze dureros şi-amar -
    Străluminând icoanele-n altar... 
    
    Căci lângă mine tu n-ai stat, 
    Iar aşternutul mi-a fost pat, 
    Doar pentru gânduri inutile, 
    Ce s-au trecut lăuntric şi futile... 
    
    Această noapte nedormită,
    Confuză-n vise şi-ncâlcită,
    Cu greu s-a prăpădit în zori, 
    Înrourând petalele de flori... 
    
    Acum, zadarnic mă săruţi...
    Degeaba vrei să mă ajuţi,
    Să uit de noaptea asta grea 
    Şi de cumplita nepăsare a ta…

I was searching the late realm,
Laddering the core bookcase,
Opening every script and psalm.
Vehement emotions for collapse,

Each drop of blood surveying for
Your precious bittersweet kisses,
Odyssey adventures to my endeavor,
Uplifting me to your happy promises.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"