De ce oare
Copacii trosnesc
sub greutatea gândurilor
Florile curg șuvoi
Ochii le primesc
Vântul norii a risipit
și liniștea pletelor.
Tu… de ce oare
pui mâna mea
pe mâna ta
Și amândouă unesc
Frunţile fierbinţi
La apus de soare.
Gânduri și flori
Amurg răvășit
Într-un cerc numai doi
Așteptăm răsplătiți
Roua din zori.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 12 июля 2022
Комментарий: 1
Просмотры: 1204
Комментарий
Стихи из этой категории
1 2 3 1
Aș scrie despre noi,
Noi la început doi, acum trei, de fapt unul
Unul despre noi și noi doi despre unul,
Un strop în spațiu, un punct în timp,
Un praf de stele amestecat în...trei... în unul.
Și când suntem trei noi suntem unul,
Suntem întregul Univers arzând în noi,
În stelele ce poartă în ele praf,
Din doi, în trei, în unul.
Și ard și luminează bolta,
Cu neutronică iubire,
Noi vom fi cândva de sus,
Povesti de doi, de trei, de unul.
Și vom veghea sclipind în doi,
La ani lumină de iubire,
Undeva in spațiu timp,
Cum 1 este 2 în 3 doar 1.
IARBĂ CRUDĂ, VERDE...
Vorbeam, deunăzi, așa, în treacăt,
Visând cu ochii larg deschiși,
La soare, cer și-al verii freamăt,
La briza lacului îmbrățișat de iriși...
Sorbeam încet aroma ceaiului din cană,
În liniștea de templu a odăii mele,
Uitând de truda zilelor de toamnă,
Și strălucirea prafului de stele...
Te-am respirat cu teamă că se vede,
Fiindu-mi dor de trupul tău păgân,
De-aroma ta de iarbă crudă, verde,
Scăldată-n floare de salcâm...
Eu, melancolic, focul ascultam,
În fața șemineului din piatră,
Uitând rugina frunzelor pe ram,
Și veșnicia focului din vatră...
Tu, m-ai pierdut în serile plăcute,
Și-n jocul de lumină și-ntuneric,
Ne-am regăsit în umbrele tăcute,
Ce se-mpleteau pe pielea ta frenetic...
Și tot așa, ademeniți cu-arome de serai,
Trecut-am iarna cea cumplit de lungă,
Acum e timpul florilor de mai,
Și a nopților în care mierla cântă...
Poezia lui răsună
Poezia lui răsună,
Răsună dintr-o casă părăsită și lipsită...
Lipsită de iubire și speranță...
Crezând ca cineva mai poate sa o aducă la viață.
La viață s-o aducă,dar ce sa crezi...
ca-i năucă...
Naucă de tristețe și bătrânețe
Naucă de speranță și trăiri.
Poezia lui va răsuna,din acea casă pentru ea!
Pocalul iubirii
Sorb din pocalul iubirii cu sete;
Fiecare strop îmi intensifica lumina din ochi,
Fiecare picur adaugă o petala inimii mele..
Simt că mă plimb printre stele,
Sau poate chiar sunt una..
Sorb pana la fund și simt că îmi cresc aripi de fericire.
Dorință
Să-mi fii muzeu, eu să-ți fiu muză,
Și să-mi faci degetul mai greu.
Să-mi cunoști gustul de pe buză,
Să fiu a ta, iar tu al meu.
Să-ți fiu culoare în pictură,
Să te iubesc cum îmi e felul.
Să-mi fii cuvânt de legătură,
Și să-mi ștergi rujul, nu rimelul.
Să-ți fiu liniște, siguranță,
Tu să-mi fii barcă de salvare.
Să-ți fiu fărâmă de speranță,
Tu să-mi fii zi de sărbătoare.
Doar lasă-mă să-ți fiu mireasă,
Să fiu a ta, să fii al meu.
Să-ți fiu într-un cuvânt ,,acasă",
Ca să fim ,,noi" și nu doar ,,eu".
Cu un surâs...!
Cu un surâs m-ai cucerit
Sau poate au fost două,
Când lângă mine ai venit
C-afară începea să plouă.
Umbrela era atât de mică
Că doi nu încăpeam sub ea,
Așa că te-am ținut în brațe
Simțind atunci că ești a mea.
Norul nu se oprea să curgă
Parcă dorind să fim împreună,
Iar eu să îndrăznesc mai mult
Chiar un sărut, să fur în glumă.
Dar cum să se întâmple asta
Când amândoi purtam rușine,
Așa că am rămas îmbrățișați
Rostind cuvinte foarte puține.
Ploaia nu a durat o veșnicie
Cum eu mi-as fi dorit să fie,
Fata a mulțumit râzând și zis
Întreabă la cămin de o Mărie.
Am vrut s-o mai întreb ceva
Dar s-a pierdut în depărtare,
Fără să-mi dea o mică șansă
Să o găsesc și să-i ofer o floare.
Mult timp am răscolit cămine
Să-mi caut fata ce m-a vrăjit,
Dar în zadar am irosit timpul
Că am rămas cu sufletul rănit.
După un timp am obosit să caut
Și încercat s-o uit cumva pe fată,
Ca mai apoi cu greu să recunosc
Că fiecare își are propria soartă.
Dar cum în viață sunt minuni
Una mi s-a întâmplat și mie,
Să ne-ntâlnim și să vorbim
La o petrecere de cununie.
Însă dezamăgirea a fost enormă
Când am aflat că fata avea iubit,
Așa că m-am scuzat și am plecat
Purtând în suflet...visul neîmplinit!
1 2 3 1
Aș scrie despre noi,
Noi la început doi, acum trei, de fapt unul
Unul despre noi și noi doi despre unul,
Un strop în spațiu, un punct în timp,
Un praf de stele amestecat în...trei... în unul.
Și când suntem trei noi suntem unul,
Suntem întregul Univers arzând în noi,
În stelele ce poartă în ele praf,
Din doi, în trei, în unul.
Și ard și luminează bolta,
Cu neutronică iubire,
Noi vom fi cândva de sus,
Povesti de doi, de trei, de unul.
Și vom veghea sclipind în doi,
La ani lumină de iubire,
Undeva in spațiu timp,
Cum 1 este 2 în 3 doar 1.
IARBĂ CRUDĂ, VERDE...
Vorbeam, deunăzi, așa, în treacăt,
Visând cu ochii larg deschiși,
La soare, cer și-al verii freamăt,
La briza lacului îmbrățișat de iriși...
Sorbeam încet aroma ceaiului din cană,
În liniștea de templu a odăii mele,
Uitând de truda zilelor de toamnă,
Și strălucirea prafului de stele...
Te-am respirat cu teamă că se vede,
Fiindu-mi dor de trupul tău păgân,
De-aroma ta de iarbă crudă, verde,
Scăldată-n floare de salcâm...
Eu, melancolic, focul ascultam,
În fața șemineului din piatră,
Uitând rugina frunzelor pe ram,
Și veșnicia focului din vatră...
Tu, m-ai pierdut în serile plăcute,
Și-n jocul de lumină și-ntuneric,
Ne-am regăsit în umbrele tăcute,
Ce se-mpleteau pe pielea ta frenetic...
Și tot așa, ademeniți cu-arome de serai,
Trecut-am iarna cea cumplit de lungă,
Acum e timpul florilor de mai,
Și a nopților în care mierla cântă...
Poezia lui răsună
Poezia lui răsună,
Răsună dintr-o casă părăsită și lipsită...
Lipsită de iubire și speranță...
Crezând ca cineva mai poate sa o aducă la viață.
La viață s-o aducă,dar ce sa crezi...
ca-i năucă...
Naucă de tristețe și bătrânețe
Naucă de speranță și trăiri.
Poezia lui va răsuna,din acea casă pentru ea!
Pocalul iubirii
Sorb din pocalul iubirii cu sete;
Fiecare strop îmi intensifica lumina din ochi,
Fiecare picur adaugă o petala inimii mele..
Simt că mă plimb printre stele,
Sau poate chiar sunt una..
Sorb pana la fund și simt că îmi cresc aripi de fericire.
Dorință
Să-mi fii muzeu, eu să-ți fiu muză,
Și să-mi faci degetul mai greu.
Să-mi cunoști gustul de pe buză,
Să fiu a ta, iar tu al meu.
Să-ți fiu culoare în pictură,
Să te iubesc cum îmi e felul.
Să-mi fii cuvânt de legătură,
Și să-mi ștergi rujul, nu rimelul.
Să-ți fiu liniște, siguranță,
Tu să-mi fii barcă de salvare.
Să-ți fiu fărâmă de speranță,
Tu să-mi fii zi de sărbătoare.
Doar lasă-mă să-ți fiu mireasă,
Să fiu a ta, să fii al meu.
Să-ți fiu într-un cuvânt ,,acasă",
Ca să fim ,,noi" și nu doar ,,eu".
Cu un surâs...!
Cu un surâs m-ai cucerit
Sau poate au fost două,
Când lângă mine ai venit
C-afară începea să plouă.
Umbrela era atât de mică
Că doi nu încăpeam sub ea,
Așa că te-am ținut în brațe
Simțind atunci că ești a mea.
Norul nu se oprea să curgă
Parcă dorind să fim împreună,
Iar eu să îndrăznesc mai mult
Chiar un sărut, să fur în glumă.
Dar cum să se întâmple asta
Când amândoi purtam rușine,
Așa că am rămas îmbrățișați
Rostind cuvinte foarte puține.
Ploaia nu a durat o veșnicie
Cum eu mi-as fi dorit să fie,
Fata a mulțumit râzând și zis
Întreabă la cămin de o Mărie.
Am vrut s-o mai întreb ceva
Dar s-a pierdut în depărtare,
Fără să-mi dea o mică șansă
Să o găsesc și să-i ofer o floare.
Mult timp am răscolit cămine
Să-mi caut fata ce m-a vrăjit,
Dar în zadar am irosit timpul
Că am rămas cu sufletul rănit.
După un timp am obosit să caut
Și încercat s-o uit cumva pe fată,
Ca mai apoi cu greu să recunosc
Că fiecare își are propria soartă.
Dar cum în viață sunt minuni
Una mi s-a întâmplat și mie,
Să ne-ntâlnim și să vorbim
La o petrecere de cununie.
Însă dezamăgirea a fost enormă
Când am aflat că fata avea iubit,
Așa că m-am scuzat și am plecat
Purtând în suflet...visul neîmplinit!
Другие стихотворения автора
Aniversarea resemnării
Vă rog să vă așezaţi la masă
Sunteți oaspeți mei
Vă voi ospăta cu vorbe de taină
Din cupa vieții fără grimasă.
Pe-o tipsie voi pune lumânări,
Băutură, mâncare
Și poate o cafea
Ospătați-vă,viața-i un drum
Neîntreruptă și grea goană
Printre liane și trădări
Pustiul îmi este veșnicul olum.
Împărtășanie din vin să beţi,
Spargeți de mine paharul
Dar nu ciocniţi, fără urare
Să nu aud azi, ,,la muţi ani,,
Sunt pregătită de uitare
Aniversarea-i fără ani.
Și când ospățul v-a săturat
Nu călcaţi pe firimituri,
Nu călcați!..Mă doare
Sunt resturile răbdării,
Cuvinte spuse și nespuse
Din zile mărunțite-n țăndări.
…………………………….
Plecaţi! E noapte,jungla-i mare
Călătoriți-vă în voi cu voi
Lăsați-mă printre liane
Capcane, capcane,capcane …
Aniversarea? O resemnare.
DANSEAZĂ DOAMNĂ TOAMNĂ
Dansează doamnă, dansează
Cu vraja ta, iarna mai scurtează
Să nu arunce peste mine
Hlamida iernii albă și rece
Când timpul bate în poartă
Cu izbituri de lemn uscat
În vârtejul gri și învolburat.
E trist…Nu toți cocorii au plecat
Iar cei rămași aripa și-o visează
Că este-n vol și nu e frântă.
Mai plimbă-te toamna cu mine
Prin anotimpuri vivaldine
Din cer tumult de nori mă privesc,
Nu uita toamna că te iubesc.
Ruga pentru mama
Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i nenumărate
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n pietate.
Și vino, Doamne, pogorând blândețea
De care toții avem nevoie
De-a sta învingător sub nor de ploaie
Și MAMEI lasă-i frumuseţea...
Cu năframă în zi de sărbătoare
În ruga-i binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!
QUO VADIS MELANCOLIE, QUO VADIS
De unde vii melancolie,
,,Unde te duci? ,, adesea te-am întrebat.
Nu năvăli a mea gândire
Și lasă-mă, azi, să fiu înseninat.
Mă învăluie timpul de ieri
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m - a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire.
Cât timp mai stai melancolie
și bătrânețea mea încotro o duci ?
Nu vreau cărările uitării
Și nici într-un amfiteatru cu năluci.
Întortocheate-s drumurile
Ce duc spre iminenta înserare ,
Dangăt de clopot din alamă
Trezește norii dintr-o așteptare .
Pasul și visarea s-au oprit
Recitesc destinul ce mi s-a promis
Întrebarea este un ecou
Toamnă, toamnă
Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.
Ai norii paji
Cu zile galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.
Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.
NĂFRAMA MAMEI
Împăturită-n clipele de vălmășeală,
Păstrată printre amintiri
Năframa mamei am despletit-o
Pictând din mângâierile-i calde
Punte peste timp
Năframa mamei
Mi-a fost....Îmi este sfânt veșmânt.
Aniversarea resemnării
Vă rog să vă așezaţi la masă
Sunteți oaspeți mei
Vă voi ospăta cu vorbe de taină
Din cupa vieții fără grimasă.
Pe-o tipsie voi pune lumânări,
Băutură, mâncare
Și poate o cafea
Ospătați-vă,viața-i un drum
Neîntreruptă și grea goană
Printre liane și trădări
Pustiul îmi este veșnicul olum.
Împărtășanie din vin să beţi,
Spargeți de mine paharul
Dar nu ciocniţi, fără urare
Să nu aud azi, ,,la muţi ani,,
Sunt pregătită de uitare
Aniversarea-i fără ani.
Și când ospățul v-a săturat
Nu călcaţi pe firimituri,
Nu călcați!..Mă doare
Sunt resturile răbdării,
Cuvinte spuse și nespuse
Din zile mărunțite-n țăndări.
…………………………….
Plecaţi! E noapte,jungla-i mare
Călătoriți-vă în voi cu voi
Lăsați-mă printre liane
Capcane, capcane,capcane …
Aniversarea? O resemnare.
DANSEAZĂ DOAMNĂ TOAMNĂ
Dansează doamnă, dansează
Cu vraja ta, iarna mai scurtează
Să nu arunce peste mine
Hlamida iernii albă și rece
Când timpul bate în poartă
Cu izbituri de lemn uscat
În vârtejul gri și învolburat.
E trist…Nu toți cocorii au plecat
Iar cei rămași aripa și-o visează
Că este-n vol și nu e frântă.
Mai plimbă-te toamna cu mine
Prin anotimpuri vivaldine
Din cer tumult de nori mă privesc,
Nu uita toamna că te iubesc.
Ruga pentru mama
Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i nenumărate
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n pietate.
Și vino, Doamne, pogorând blândețea
De care toții avem nevoie
De-a sta învingător sub nor de ploaie
Și MAMEI lasă-i frumuseţea...
Cu năframă în zi de sărbătoare
În ruga-i binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!
QUO VADIS MELANCOLIE, QUO VADIS
De unde vii melancolie,
,,Unde te duci? ,, adesea te-am întrebat.
Nu năvăli a mea gândire
Și lasă-mă, azi, să fiu înseninat.
Mă învăluie timpul de ieri
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m - a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire.
Cât timp mai stai melancolie
și bătrânețea mea încotro o duci ?
Nu vreau cărările uitării
Și nici într-un amfiteatru cu năluci.
Întortocheate-s drumurile
Ce duc spre iminenta înserare ,
Dangăt de clopot din alamă
Trezește norii dintr-o așteptare .
Pasul și visarea s-au oprit
Recitesc destinul ce mi s-a promis
Întrebarea este un ecou
Toamnă, toamnă
Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.
Ai norii paji
Cu zile galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.
Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.
NĂFRAMA MAMEI
Împăturită-n clipele de vălmășeală,
Păstrată printre amintiri
Năframa mamei am despletit-o
Pictând din mângâierile-i calde
Punte peste timp
Năframa mamei
Mi-a fost....Îmi este sfânt veșmânt.
Gabriela Chihaia