Категория: Посвящены стихи
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 2 августа 2022
Комментарий: 1
Просмотры: 1526
Комментарий
Стихи из этой категории
Ecou...
Timp pustiu-
Doruri înlăcrimate
Ascunse în noapte
Vise deşarte,
Tîrziu,
Prea multe păcate...
Speranţa rece-
Neagră închisoare
Răscolind în uitare
Amintire arzătoare
Fără să-şi plece
Orgoliu-n nepăsare...
Suflet în strigăt-
Ecou în tăcere
Străpunge-n durere
Vise-n zăbrele
Uitate în treacăt
Prin clipele grele...
L'anniversaire
Tu as eu quarante-cinq ans
Comme si tu avais vingt-cinq ans.
Fort, tu as beaucoup de chances
Et tu auras cent ans par intelligence.
Sois toujours heureux!
Joies et la vie en réalisations,
Tous créés pour toi par Dieu
Richesse spirituelle en dons.
Beaucoup de moments agréables,
Recevoir un bonheur nécessaire
Avec tous les proches inséparables
Qui te dit joyeux et bon anniversaire!
Prietenia
În lumea asta plină de oameni minunați
Cu sufletul ne-alegem prietenii ca frați.
De-a noastră întâlnire sunt bucuros nespus
Și pentru tine'acuma ridic paharul sus!
Azi e ziua ta , prietene iubit,
Îți doresc din suflet să fii fericit!
Să te știu o viață tânăr și voios,
La mulți ani amice, să fii sănătos!
Să nu ții supărare pe timpul trecător,
Suntem pe lumea asta scânteia unui dor
Și las să bată ceasuri, căci eu aș vrea să-ți spun:
Prietenu-i ca vinul - cu vremea, tot mai bun!
Eram copii năstrușnici și alergam vioi,
Acum ne prind nepoții ce-aleargă după noi.
Se schimbă toate-n lume și tu te vei schimba,
Dar să nu dai uitării prietenia mea!
Eu și sora mea
Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.
Vol. "Din Viaţă"
Te ştiu din anii de demult,
Când te jucai cu mine,
În pajişti cu miros de fân
Şi-n zumzet de albine.
Ce mititei eram atunci
Dar şi ce plini de viaţã
Şi în zãvoaie şi în lunci,
Cu chef şi praf pe faţã!
Şi prin otavã şi prin fân,
Dãdeam noi fuga-fuga,
Când jocul ne era stãpân
Şi voioşia - sluga.
Nici satul nu era prea lung,
Nici Bulza prea departe;
Şi nici prea mult ca sã citim
Poveştile din carte.
Era, în fiecare zi,
Sublimã sãrbãtoare,
În liniştite preerii,
La aer şi la soare.
Pe vale sau pe Izvorel
Ne retrãgeam în tainã,
Strigând pe nume, pe cãţel
Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...
Priveam vreo broascã, clipe lungi,
Cum sta... ziceai cã crapã!
Şi-ntotdeauna ne speriam
Când ea sãrea în apã.
Cu ac şi aţã de cusut
Voiam sã prind vreun peşte;
Şi simţãmântul din trecut
Şi azi mã urmãreşte.
A iernii hainã, o brãzdam
Cu douã tãlpi lucioase
Şi-o cucuvaie, lung striga
Pe hornul vreunei case...
Aşa creşteau şi se jucau
Copiii de-altãdatã,
Cu hazul vreunui camarad
Din curtea-alãturatã.
Dar, peste toate, la un loc
Se aşternurã anii.
Şi azi ne amintim cu drag
De timpurii pãţanii.
Urmaşii noştri mititei
Ne scriu acum pereţii,
Cã ajunserãm amândoi
La jumãtatea vieţii!
Ție...
Ce credeți Bă!? Că țara v-aparține?
Că din născare sunteți voi stăpâni?
C-aveți voi drept de viață și de moarte,
Pe aste suflete ce se numesc români?
Ce v-ați proptit statui în fruntea țării,
Ce draci de adeziv a-ți folosit ?
Că nici acizi ce-ngăuresc metalul
35 de ani de acolo nu v-au dezlipit.
Câte averi voita-ți să mai strângeți
Sute de ani voi credeți că trăiți
Ori 10 generații de-ale voastre,
Bogate, toată viața vreți ca să le știți.
N-ați fost și voi din dragoste făcuți?
Din tată și din mamă, nu v-ați fi născut?
Sau din al iadului cazan cu smoală,
Demoni nebuni, pe voi v-au plămădit.
Vă închinați smeriți la cruci și la icoane.
Și credeți că pe Domnul îl slăviți.
Cu rânjetul sălbatic și demonic,
Sub talpa voastră totul, voi striviți.
Incompetența voastră-i foarte mare
Nici bine voi româna nu o știți.
Și zeci de ani v-am da ,dar nu veți poate
Să zugrăviți ce altu-a construit.
Cât de frumos voi,ne-ați mințit în față
Eram orbiți de-a voastră mască neagră.
În timp ce prin spitale îngeri ne zăceau prin morgă
Vă perindați nevinovați prin fața noastră.
Voi ați distrus cultura și moralul
A celor ce-au muncit o viață-ntreagă
Ați înjosit bătrâni,copii și mame,
Cu neclintita voastră aroganță
Ce trsăriți? Vi se cam duce timpul.
Vă-ngheață sângele păgân în vene?
Dar face-ți cozi, va rog, spre purgatoriu
Acolo unde voua va e locul.
Ecou...
Timp pustiu-
Doruri înlăcrimate
Ascunse în noapte
Vise deşarte,
Tîrziu,
Prea multe păcate...
Speranţa rece-
Neagră închisoare
Răscolind în uitare
Amintire arzătoare
Fără să-şi plece
Orgoliu-n nepăsare...
Suflet în strigăt-
Ecou în tăcere
Străpunge-n durere
Vise-n zăbrele
Uitate în treacăt
Prin clipele grele...
L'anniversaire
Tu as eu quarante-cinq ans
Comme si tu avais vingt-cinq ans.
Fort, tu as beaucoup de chances
Et tu auras cent ans par intelligence.
Sois toujours heureux!
Joies et la vie en réalisations,
Tous créés pour toi par Dieu
Richesse spirituelle en dons.
Beaucoup de moments agréables,
Recevoir un bonheur nécessaire
Avec tous les proches inséparables
Qui te dit joyeux et bon anniversaire!
Prietenia
În lumea asta plină de oameni minunați
Cu sufletul ne-alegem prietenii ca frați.
De-a noastră întâlnire sunt bucuros nespus
Și pentru tine'acuma ridic paharul sus!
Azi e ziua ta , prietene iubit,
Îți doresc din suflet să fii fericit!
Să te știu o viață tânăr și voios,
La mulți ani amice, să fii sănătos!
Să nu ții supărare pe timpul trecător,
Suntem pe lumea asta scânteia unui dor
Și las să bată ceasuri, căci eu aș vrea să-ți spun:
Prietenu-i ca vinul - cu vremea, tot mai bun!
Eram copii năstrușnici și alergam vioi,
Acum ne prind nepoții ce-aleargă după noi.
Se schimbă toate-n lume și tu te vei schimba,
Dar să nu dai uitării prietenia mea!
Eu și sora mea
Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.
Vol. "Din Viaţă"
Te ştiu din anii de demult,
Când te jucai cu mine,
În pajişti cu miros de fân
Şi-n zumzet de albine.
Ce mititei eram atunci
Dar şi ce plini de viaţã
Şi în zãvoaie şi în lunci,
Cu chef şi praf pe faţã!
Şi prin otavã şi prin fân,
Dãdeam noi fuga-fuga,
Când jocul ne era stãpân
Şi voioşia - sluga.
Nici satul nu era prea lung,
Nici Bulza prea departe;
Şi nici prea mult ca sã citim
Poveştile din carte.
Era, în fiecare zi,
Sublimã sãrbãtoare,
În liniştite preerii,
La aer şi la soare.
Pe vale sau pe Izvorel
Ne retrãgeam în tainã,
Strigând pe nume, pe cãţel
Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...
Priveam vreo broascã, clipe lungi,
Cum sta... ziceai cã crapã!
Şi-ntotdeauna ne speriam
Când ea sãrea în apã.
Cu ac şi aţã de cusut
Voiam sã prind vreun peşte;
Şi simţãmântul din trecut
Şi azi mã urmãreşte.
A iernii hainã, o brãzdam
Cu douã tãlpi lucioase
Şi-o cucuvaie, lung striga
Pe hornul vreunei case...
Aşa creşteau şi se jucau
Copiii de-altãdatã,
Cu hazul vreunui camarad
Din curtea-alãturatã.
Dar, peste toate, la un loc
Se aşternurã anii.
Şi azi ne amintim cu drag
De timpurii pãţanii.
Urmaşii noştri mititei
Ne scriu acum pereţii,
Cã ajunserãm amândoi
La jumãtatea vieţii!
Ție...
Ce credeți Bă!? Că țara v-aparține?
Că din născare sunteți voi stăpâni?
C-aveți voi drept de viață și de moarte,
Pe aste suflete ce se numesc români?
Ce v-ați proptit statui în fruntea țării,
Ce draci de adeziv a-ți folosit ?
Că nici acizi ce-ngăuresc metalul
35 de ani de acolo nu v-au dezlipit.
Câte averi voita-ți să mai strângeți
Sute de ani voi credeți că trăiți
Ori 10 generații de-ale voastre,
Bogate, toată viața vreți ca să le știți.
N-ați fost și voi din dragoste făcuți?
Din tată și din mamă, nu v-ați fi născut?
Sau din al iadului cazan cu smoală,
Demoni nebuni, pe voi v-au plămădit.
Vă închinați smeriți la cruci și la icoane.
Și credeți că pe Domnul îl slăviți.
Cu rânjetul sălbatic și demonic,
Sub talpa voastră totul, voi striviți.
Incompetența voastră-i foarte mare
Nici bine voi româna nu o știți.
Și zeci de ani v-am da ,dar nu veți poate
Să zugrăviți ce altu-a construit.
Cât de frumos voi,ne-ați mințit în față
Eram orbiți de-a voastră mască neagră.
În timp ce prin spitale îngeri ne zăceau prin morgă
Vă perindați nevinovați prin fața noastră.
Voi ați distrus cultura și moralul
A celor ce-au muncit o viață-ntreagă
Ați înjosit bătrâni,copii și mame,
Cu neclintita voastră aroganță
Ce trsăriți? Vi se cam duce timpul.
Vă-ngheață sângele păgân în vene?
Dar face-ți cozi, va rog, spre purgatoriu
Acolo unde voua va e locul.
Другие стихотворения автора
Frânturi din gânduri ,,L,, despre ,,DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE,,
E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez parcul care se află în proximitatea locuinței, pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc, prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii, voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare, zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-
Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine, l-a dat copilului meu înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu, merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa cu care a plecat din apartament când a venit executorul judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor să plecăm. Au plecat vorbind între ele.
Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :
Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an. Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav. Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire, Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă dar deja inima încetase…
Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă să-i spun unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !! Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau din bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită, cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.
Poetului Mihai Eminescu
Ascuns în versurile tale
Trec vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit fiind de poezie.
Aveai cu tine şi cavalul,
Pădurea, cerul şi iubita
Soarele îţi luminase harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.
Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când printre flori, când drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu printre aştri un peregrin.
Dacă nu te citeşte lumea
Să-ţi desluşească al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.
Colosul
Mă aflam la poalele tale munte
Privirea îmi era o căutare
Trecând hăul tremurând pe punte
Mușcam stânca la prima încercare.
Covor de pietre alunecătoare ,
Jar fierbinte sub picioare de călcat,
Trăind crezul că îmi fac cărare
Un munte, eu,aveam de escaladat.
Deasupra ploi și vânturile sunt reci,
Uneori un strop sângeriu de soare,
Îmi este frică de hăul ce pe veci
Muntele mi-a săpat la picioare .
Tu plin de bogății mi te-ai arătat
Nu aveam voie să mă înfrupt din ele
Cu fiare sălbatice m-am luptat
Copacii m-au zgâriat cu alor nuiele.
Colosul la apus era escaladat……
OMENIE
De ,,Omenie,, însetată
La porți străine am vrut să o cerșesc,
S-o cumpăr, sau măcar să o privesc
Dar porțile prin lacăte mă gonesc.
………………………………
Am dăruit iubire,
Cuvinte sfinte pe crengi de măslin
Gându-mi n-avea în el nimic meschin
Răsplata…un pahar plin cu pelin.
…………………………..
Mă-ndepărtez de toate
Cărarea-i aridă,mă rătăcesc
De undeva doi ochi, blând mă privesc
Un cățel izgonit…În brațe-l cuibăresc
Și am înțeles, am înțeles
Ce-i ,,Omenia,, pe pământ.
Cugetînd
Mă simt decapitata
Dintr-o lume de vânt purtată
Pe unde mi-o fi ţeasta
Gâde conștiința ia-o plată .
Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…
Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați curmat.
Adunătură ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.
Auz nu am , nici văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un greu mormânt
Și lumea lui își pierde crezul.
Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.
IN MEMORIAM EMINESCU
Îmi este dor, de ultimul tău dor oftat ,, MAI AM UN SINGUR DOR,, și de scrisorile tale îmi este dor, caut pe cer ,, LUCEAFARUL,, și la lumina lui să-ți recitesc ,, SCRISOPRILE,, una câte una de la prima ,, SCRISOARE,, până la a cincea scrisoare, să las gândurile să adune din înaltul cerului versurile tale ca pe niște stele căzătoare pe pământ , pe-al tău mormânt…
Te caut EMINESCU, te caut mereu, printre gândurile mele, printre cărțile tale îl caut pe ,, SĂRMANUL DIONIS,,. Cuprinsă într-un fior de,, MELANCOLIE,, se face seară, recitându-mi ,, SEARA PE DEAL,,, căutând cu privirea prin geam ,, MISTERELE NOPȚII,, privind totodată ,, LA STEAUA,,.. la steaua ta privind.
,, SI DACĂ…,, ,, TRECUT- AU ANII,, ,, UN LUCEAFAR,, și ,, NOAPTEA ,, și ziua rămâne pe cer.
,, NUMAI POETUL,, : ,, Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor
Trece peste nemărginirea timpului,,.
,, O RĂMÂI..,, , rămâi la mine EMINESCU și în cărțile de pa raft și în sufletul meu : ,, Cu mâine zilele-ți adaogi
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua ta de azi ,,
Sfântă zi românească : 15 ianuarie 1850.
Frânturi din gânduri ,,L,, despre ,,DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE,,
E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez parcul care se află în proximitatea locuinței, pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc, prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii, voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare, zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-
Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine, l-a dat copilului meu înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu, merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa cu care a plecat din apartament când a venit executorul judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor să plecăm. Au plecat vorbind între ele.
Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :
Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an. Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav. Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire, Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă dar deja inima încetase…
Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă să-i spun unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !! Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau din bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită, cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.
Poetului Mihai Eminescu
Ascuns în versurile tale
Trec vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit fiind de poezie.
Aveai cu tine şi cavalul,
Pădurea, cerul şi iubita
Soarele îţi luminase harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.
Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când printre flori, când drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu printre aştri un peregrin.
Dacă nu te citeşte lumea
Să-ţi desluşească al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.
Colosul
Mă aflam la poalele tale munte
Privirea îmi era o căutare
Trecând hăul tremurând pe punte
Mușcam stânca la prima încercare.
Covor de pietre alunecătoare ,
Jar fierbinte sub picioare de călcat,
Trăind crezul că îmi fac cărare
Un munte, eu,aveam de escaladat.
Deasupra ploi și vânturile sunt reci,
Uneori un strop sângeriu de soare,
Îmi este frică de hăul ce pe veci
Muntele mi-a săpat la picioare .
Tu plin de bogății mi te-ai arătat
Nu aveam voie să mă înfrupt din ele
Cu fiare sălbatice m-am luptat
Copacii m-au zgâriat cu alor nuiele.
Colosul la apus era escaladat……
OMENIE
De ,,Omenie,, însetată
La porți străine am vrut să o cerșesc,
S-o cumpăr, sau măcar să o privesc
Dar porțile prin lacăte mă gonesc.
………………………………
Am dăruit iubire,
Cuvinte sfinte pe crengi de măslin
Gându-mi n-avea în el nimic meschin
Răsplata…un pahar plin cu pelin.
…………………………..
Mă-ndepărtez de toate
Cărarea-i aridă,mă rătăcesc
De undeva doi ochi, blând mă privesc
Un cățel izgonit…În brațe-l cuibăresc
Și am înțeles, am înțeles
Ce-i ,,Omenia,, pe pământ.
Cugetînd
Mă simt decapitata
Dintr-o lume de vânt purtată
Pe unde mi-o fi ţeasta
Gâde conștiința ia-o plată .
Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…
Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați curmat.
Adunătură ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.
Auz nu am , nici văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un greu mormânt
Și lumea lui își pierde crezul.
Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.
IN MEMORIAM EMINESCU
Îmi este dor, de ultimul tău dor oftat ,, MAI AM UN SINGUR DOR,, și de scrisorile tale îmi este dor, caut pe cer ,, LUCEAFARUL,, și la lumina lui să-ți recitesc ,, SCRISOPRILE,, una câte una de la prima ,, SCRISOARE,, până la a cincea scrisoare, să las gândurile să adune din înaltul cerului versurile tale ca pe niște stele căzătoare pe pământ , pe-al tău mormânt…
Te caut EMINESCU, te caut mereu, printre gândurile mele, printre cărțile tale îl caut pe ,, SĂRMANUL DIONIS,,. Cuprinsă într-un fior de,, MELANCOLIE,, se face seară, recitându-mi ,, SEARA PE DEAL,,, căutând cu privirea prin geam ,, MISTERELE NOPȚII,, privind totodată ,, LA STEAUA,,.. la steaua ta privind.
,, SI DACĂ…,, ,, TRECUT- AU ANII,, ,, UN LUCEAFAR,, și ,, NOAPTEA ,, și ziua rămâne pe cer.
,, NUMAI POETUL,, : ,, Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor
Trece peste nemărginirea timpului,,.
,, O RĂMÂI..,, , rămâi la mine EMINESCU și în cărțile de pa raft și în sufletul meu : ,, Cu mâine zilele-ți adaogi
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua ta de azi ,,
Sfântă zi românească : 15 ianuarie 1850.
Anișoara Iordache