Category: Poems dedicated
All author's poems: Silvia Mihalachi
Date of posting: 2 августа 2022
Comments: 1
Views: 1518
Comments
Poems in the same category
Eminescu
Ai trecut cu brio timpul,
Nemuririi mângâiere,
Și-ai lăsat în urmă-ți gândul
Scris în zeci de giuvaiere.
Nici modest, nici îngâmfat,
Ai fost OM în toate cele;
Ai fost ghimpe la Palat
Și Luceafărul din stele.
Ai adus în lume dorul,
Ai făcut-o să viseze,
Însă ți-a lipsit decorul,
Și-au uitat s-aprecieze.
Judecat pentru nimicuri,
Din invidii, inventate,
Le surâzi, senin, de veacuri,
Geniu, din eternitate!
Când vrăjmași și trădători,
Țara vând, fără de frică,
Versul tău le dă fiori,
Iar pe noi ne tot ridică.
Gând scăldat în praf de Cer,
Azi și mâine și-n tot timpul,
Lumii dăruit mister,
Sa fii plans de-ntreg Pământul!
Astăzi este despre tine,
Despre viața ta de chin;
Neuitat, rămâi cu bine...
- Eminescu, Te Iubim!
Şi dacă despre natură şi om
Și dacă, copacul plânge.
Gerul nu-l atinge.
Și dacă,nu zâmbești.
Bucură-te că trăiești.
Și dacă, soarele nu-ți zâmbește.
Așteaptă puțin și-ți strălucește
Și dacă, totul e pustiu.
Nu uita că tot încă ești viu.
Durere vie
O vacanță plină de trăire, durere dar și viață
Pe atât de fizică cât și psihică
O amintire atât de îndepărtată
Respirația ce încă imi îngheață
În același loc,Doamne eu tot am fost
Oare toți ne așteptăm locul pe hârtie ?
Părintele dj-ul tău Doamne este ,
El tot ne strigă și ne enumeră...
Și rând pe rând cu toți ne vom duce
Alte chipuri vom lasă în urmă
Un strigat spre cer cu toți îndreptăm
Sper că mă îmi captati al meu gând.
Unui X-zecist:
Îți faci aripi din versu-ți gratuit
Și-ncerci să zbori, profitând de vânt
Iar de te-nalți nițel de la pământ
Te dai parc-ai atins spațiul nesfârșit!
...
Te crezi a fi în centrul tuturor
Și le explici ce minunat e zborul,
Dar versul tău e-un zgomot de tractor
Ce-a ieșit la desfundat ogorul!
...
Ești membru-n uniune că-i la modă
Te-ai băgat în seamă printre alți
C-ai reușit nițel să te înalți
Peste loboda prin care trece vodă!
...
Ții prelegeri de cum se scrie proză
Și iei cu tine câte-o-nsoțitoare
Să-nvețe de la tine cum să zboare,
Precum musca ce trage la veioză!
...
Mă distrează înalta-ți chipuire
De-a te enumera printre scriitori,
Ca și cum chiar ai putea să zbori,
Dar zborul tău este-o prăbușire!
Băiatului meu
Îmi amintesc când te-am născut
Eram atât de tânără, singură și nu-mi știam menirea
Nu știu când timpul ăsta a trecut
Și azi, ești un bărbat în toată firea.
Mi-ai arătat cum viaţa prinde sens
Atunci când tu ai apărut pe lume,
Ceva din mine s-a schimbat...
Țineam în brațe un soare cu-al tău nume.
Ești tot ce am mai scump și fără preț,
Al meu copil deștept și frumos,
Atât de mult ador să te privesc
Tu dintre toți ești un chip îngeresc.
O reușită de a ta mă face fericită
Privindu-te în ochi mă simt împlinită,
Lângă al tău braț simt că totul are rost,
Și sunt mândră c-am reușit să te cresc frumos.
Să fii ceea ce porți în suflet, mereu
Un gând, un vis, un drum spre apogeu
Să eviți să te pierzi în pași repetați
Să fii diferit, dar mereu adevărat.
Căci dintre stelele ce strălucesc pe cer
Ești una aparte, ce luminează puternic
Păstrează-ți drumul, să te iubești mereu
Că nimeni nu-ți poate oferi mai mult, decât tu și visul tău.
Eminescu
Ai trecut cu brio timpul,
Nemuririi mângâiere,
Și-ai lăsat în urmă-ți gândul
Scris în zeci de giuvaiere.
Nici modest, nici îngâmfat,
Ai fost OM în toate cele;
Ai fost ghimpe la Palat
Și Luceafărul din stele.
Ai adus în lume dorul,
Ai făcut-o să viseze,
Însă ți-a lipsit decorul,
Și-au uitat s-aprecieze.
Judecat pentru nimicuri,
Din invidii, inventate,
Le surâzi, senin, de veacuri,
Geniu, din eternitate!
Când vrăjmași și trădători,
Țara vând, fără de frică,
Versul tău le dă fiori,
Iar pe noi ne tot ridică.
Gând scăldat în praf de Cer,
Azi și mâine și-n tot timpul,
Lumii dăruit mister,
Sa fii plans de-ntreg Pământul!
Astăzi este despre tine,
Despre viața ta de chin;
Neuitat, rămâi cu bine...
- Eminescu, Te Iubim!
Şi dacă despre natură şi om
Și dacă, copacul plânge.
Gerul nu-l atinge.
Și dacă,nu zâmbești.
Bucură-te că trăiești.
Și dacă, soarele nu-ți zâmbește.
Așteaptă puțin și-ți strălucește
Și dacă, totul e pustiu.
Nu uita că tot încă ești viu.
Durere vie
O vacanță plină de trăire, durere dar și viață
Pe atât de fizică cât și psihică
O amintire atât de îndepărtată
Respirația ce încă imi îngheață
În același loc,Doamne eu tot am fost
Oare toți ne așteptăm locul pe hârtie ?
Părintele dj-ul tău Doamne este ,
El tot ne strigă și ne enumeră...
Și rând pe rând cu toți ne vom duce
Alte chipuri vom lasă în urmă
Un strigat spre cer cu toți îndreptăm
Sper că mă îmi captati al meu gând.
Unui X-zecist:
Îți faci aripi din versu-ți gratuit
Și-ncerci să zbori, profitând de vânt
Iar de te-nalți nițel de la pământ
Te dai parc-ai atins spațiul nesfârșit!
...
Te crezi a fi în centrul tuturor
Și le explici ce minunat e zborul,
Dar versul tău e-un zgomot de tractor
Ce-a ieșit la desfundat ogorul!
...
Ești membru-n uniune că-i la modă
Te-ai băgat în seamă printre alți
C-ai reușit nițel să te înalți
Peste loboda prin care trece vodă!
...
Ții prelegeri de cum se scrie proză
Și iei cu tine câte-o-nsoțitoare
Să-nvețe de la tine cum să zboare,
Precum musca ce trage la veioză!
...
Mă distrează înalta-ți chipuire
De-a te enumera printre scriitori,
Ca și cum chiar ai putea să zbori,
Dar zborul tău este-o prăbușire!
Băiatului meu
Îmi amintesc când te-am născut
Eram atât de tânără, singură și nu-mi știam menirea
Nu știu când timpul ăsta a trecut
Și azi, ești un bărbat în toată firea.
Mi-ai arătat cum viaţa prinde sens
Atunci când tu ai apărut pe lume,
Ceva din mine s-a schimbat...
Țineam în brațe un soare cu-al tău nume.
Ești tot ce am mai scump și fără preț,
Al meu copil deștept și frumos,
Atât de mult ador să te privesc
Tu dintre toți ești un chip îngeresc.
O reușită de a ta mă face fericită
Privindu-te în ochi mă simt împlinită,
Lângă al tău braț simt că totul are rost,
Și sunt mândră c-am reușit să te cresc frumos.
Să fii ceea ce porți în suflet, mereu
Un gând, un vis, un drum spre apogeu
Să eviți să te pierzi în pași repetați
Să fii diferit, dar mereu adevărat.
Căci dintre stelele ce strălucesc pe cer
Ești una aparte, ce luminează puternic
Păstrează-ți drumul, să te iubești mereu
Că nimeni nu-ți poate oferi mai mult, decât tu și visul tău.
Other poems by the author
CUVĂNTĂTORE
,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….
SE DECOJESC COPACII…
În vremuri ce nu se definesc
Se decojesc copacii
De - atâta sevă plânsă
Neputincioși ei ne privesc
Când fructul e doar o etichetă
De străine mâinii expusă
Pe taraba cu cerere și ofertă.
……………………
Se decojesc stejarii
Plâng frunzele în locul meu
Eu, îl rog, îl rog pe Dumnezeu
Să le lase drept soclu tulpina
Pentr- un prețios trofeu
Doamne ! Lasă-le și rădăcina
A lor e strămoșescul sfânt pământ
………………………………….
Se decojesc copacii, se decojesc stejarii..!
Ce ţi-aş spune
Îmi sunt zilele anodine
Când cu mine tu nu ești
Aștept strigătul de la tine
Să-nțeleg că mă iubești
Și aștept să aud chemarea
De pe țărmul liniștii
Să îmi ridici disperarea
Și tristețea inimii.
DECIZII
Când, timpul, cerul și pământul
Nu vor, nu pot să mă mai vadă
Îmi strig numele să vină
Să stea ascuns în a mea haină.
Când cerul, timpul și destinul
Ecoul nu mi-l ia dovadă
Pe poartă pun multe zăvoare
Iar gândurile las să zboare.
Când timpul, soarta și cuvântul
Speranțele mi le înnoadă
M-așez tăcută la fereastră
Cerul mi-i eșarfă albastră.
Când timpul…destinul..cuvântul…
DE CE
MEREU ÎNTREBARI TRĂITE, RĂMASE FĂRĂ DE RĂSPUN..?
DE ce să fie război și oamenii din tranșee posibil să fie omorâți, posibil să omoare, au un singur țel să mai primească arme, noi arme și mult mai performante?..
Mai bine ar răsădi lanuri de crini albi și arbori de măslin la hotare l
De ce trebuie să fie boli și să ne facem semnul crucii că mai găsim medicamente-n farmacii și mai sunt medici printre paturile din spitale…?.
Mai bine s-adunăm roua dimineții într-un potir și soarele pe cerul senin să ne dea vigoare..
DE CE să cadă grindină ca să poți face în pumn , un bulgăre de zăpadă în plină primăvară, când florile pe crengi de măr deja au zâmbit cu rod în toamnă..
Mai bine în toamnă ,să culegem un măr din propria livadă și zăpezile să ne albească intr-un anume anotimp...
DE CE așa ușor se moare, când viteza vieții este o povară, povară grea…
Mai bine ascultă o baladă cântată de vioară și timpul să se grăbească încet.
DE CE atât de multe întrebări când trandafirul nu mai poate fi privit din prea multa buruiană.
Mai bine dăm dimensiune dimineților și fapte bune zilei îi dăruim ca să ne călăuzească până-n purpuriul ei apus..
De ce voi oameni, lăsați viorile să fie sfărmate de patul puștilor, de frica mitralierelor când concertul lor era doar o frumoasă Rapsodie…
Mai bine haideți să ridicăm ruga către propriile puteri si din deziderate împliniri să ne facem, iar din florile iubirii să clădim de jos până la capitel propriul pilastru….Poate așa nu vor mai rămâne întrebări fără răspuns..
Dar, prea multe minciuni ne sunt spuse și prea mult adevăr ne este ascuns si de aceea rămân întrebări fără răspuns..
LUTIERUL ȘI PĂDUREA
La cântul lăuntric
Paltinul, de pădure s-a îndepărtat
Multe zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure a plecat…
O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.
Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii, cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!
CUVĂNTĂTORE
,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….
SE DECOJESC COPACII…
În vremuri ce nu se definesc
Se decojesc copacii
De - atâta sevă plânsă
Neputincioși ei ne privesc
Când fructul e doar o etichetă
De străine mâinii expusă
Pe taraba cu cerere și ofertă.
……………………
Se decojesc stejarii
Plâng frunzele în locul meu
Eu, îl rog, îl rog pe Dumnezeu
Să le lase drept soclu tulpina
Pentr- un prețios trofeu
Doamne ! Lasă-le și rădăcina
A lor e strămoșescul sfânt pământ
………………………………….
Se decojesc copacii, se decojesc stejarii..!
Ce ţi-aş spune
Îmi sunt zilele anodine
Când cu mine tu nu ești
Aștept strigătul de la tine
Să-nțeleg că mă iubești
Și aștept să aud chemarea
De pe țărmul liniștii
Să îmi ridici disperarea
Și tristețea inimii.
DECIZII
Când, timpul, cerul și pământul
Nu vor, nu pot să mă mai vadă
Îmi strig numele să vină
Să stea ascuns în a mea haină.
Când cerul, timpul și destinul
Ecoul nu mi-l ia dovadă
Pe poartă pun multe zăvoare
Iar gândurile las să zboare.
Când timpul, soarta și cuvântul
Speranțele mi le înnoadă
M-așez tăcută la fereastră
Cerul mi-i eșarfă albastră.
Când timpul…destinul..cuvântul…
DE CE
MEREU ÎNTREBARI TRĂITE, RĂMASE FĂRĂ DE RĂSPUN..?
DE ce să fie război și oamenii din tranșee posibil să fie omorâți, posibil să omoare, au un singur țel să mai primească arme, noi arme și mult mai performante?..
Mai bine ar răsădi lanuri de crini albi și arbori de măslin la hotare l
De ce trebuie să fie boli și să ne facem semnul crucii că mai găsim medicamente-n farmacii și mai sunt medici printre paturile din spitale…?.
Mai bine s-adunăm roua dimineții într-un potir și soarele pe cerul senin să ne dea vigoare..
DE CE să cadă grindină ca să poți face în pumn , un bulgăre de zăpadă în plină primăvară, când florile pe crengi de măr deja au zâmbit cu rod în toamnă..
Mai bine în toamnă ,să culegem un măr din propria livadă și zăpezile să ne albească intr-un anume anotimp...
DE CE așa ușor se moare, când viteza vieții este o povară, povară grea…
Mai bine ascultă o baladă cântată de vioară și timpul să se grăbească încet.
DE CE atât de multe întrebări când trandafirul nu mai poate fi privit din prea multa buruiană.
Mai bine dăm dimensiune dimineților și fapte bune zilei îi dăruim ca să ne călăuzească până-n purpuriul ei apus..
De ce voi oameni, lăsați viorile să fie sfărmate de patul puștilor, de frica mitralierelor când concertul lor era doar o frumoasă Rapsodie…
Mai bine haideți să ridicăm ruga către propriile puteri si din deziderate împliniri să ne facem, iar din florile iubirii să clădim de jos până la capitel propriul pilastru….Poate așa nu vor mai rămâne întrebări fără răspuns..
Dar, prea multe minciuni ne sunt spuse și prea mult adevăr ne este ascuns si de aceea rămân întrebări fără răspuns..
LUTIERUL ȘI PĂDUREA
La cântul lăuntric
Paltinul, de pădure s-a îndepărtat
Multe zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure a plecat…
O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.
Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii, cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!
Anișoara Iordache