Amorezati!!!

Acum când anii mulți s-au adunat

Și las în urmă munca de laborator,

O tandră nostalgie azi mă cuprinde

Când las trecutul cu amintiri și dor

Gândul îmi fuge departe-n timp

Când tânăr stagiar și eu am fost,

Și cum emoția atunci m-a copleșit

Până ce am primit la stat un post

Apoi a început munca de doctor

Cu realizări, eșecuri și provocări,

Viața mi-a fost cu bune și cu rele

Am râs, am plâns și găsit rezolvări

Cu voi am lucrat mii de probe

Și analize diverse am efectuat,

Și mulțumirea a fost supremă

Când cel bolnav s-a vindecat

Timpul s-a scurs fără-ncetare

Și am ajuns să fiu pensionară,

De acum dorința-mi este clară

Să vizitez eu anual câte o țară

Nu vreau s-aud de audit RENAR

Și nici să pun vreun diagnostic,

Și doar ca Domnul să îmi dea

În tot ce fac un bun prognostic

De microscop ce să vă spun

De plăci Petri și de lamele,

Toate-mi vor fi doar amintire

C-am rezolvat cazuri cu ele

Călătoria o voi începe-n Franța

Până s-apară din nou pandemia,

Cu drag, vă rog primiți salutul

Venit de la Paris..bonjour..eu Mia!

Doamna mea e doamna buna si draguta-i felul ei

Ea ma iarta la greseala,ea ma iarta cand greșesc

Ea imi da culoare in viata,

                 doamna mea eu ,,te iubesc,,

Şi ca ploaia şi ca vântul şi ca lacrimi care cad,
Eu respir un aer rece, din mic colţul meu de iad.
Vă alung. Fugiţi departe, de durerea-mi vă feriţi,
Dar în inima mea tristă - cât aş vrea să nu fugiţi...

Cât aş vrea pe timp de noapte, cât e chinul un voinic,
Să stea lângă mine mama, povestind despre nimic.
Eu s-ascult, ca-n vremea ceea când eram copil zglobiu
Şi când mă zbăteam, ca zmeul, dorind toate să le ştiu.

Cât aş vrea de dimineaţă, când e soarele amar,
Să mă scol de vocea tatei ce să cheme iar şi iar;
Dintre gene aţipite, să-i văd chipul cald şi blând.
Doamne, pentru-aşa trăire aş da toate pe pamânt.

Cât aş vrea în miezul zilei să aud că-n uşă bate
Şi-ntristată de vre-o ştire - să mă bucur de un frate.
Să deschid. Să stăm de vorba cum nicicând nu mai făcum,
Căci mai mult ca niciodată, de folos îmi e - acum.

Cât aş vrea din departare iar scrisorile să vie 
Şi pe drumul către casă să alerg cu bucurie,
Sa-mi găsesc în prag părinţii cum stăteau odinioară
Şi să sting în mine dorul care arde ca o pară.

Mereu am vrut să scriu,

Un rând, poate o strofă,

Prin vers eu s-o descriu,

Pe-a noastra, iubită profă

Te-am întâlnit în liceu,

Unde româna ne predai,

Erai pentru noi un zeu,

Când de români vorbeai

Ora era atât de scurtă,

Când poezii ne recitai,

Aveam cu toții gura mută,

Pentru că tu ne captivai

Ne-ai spus să iubim limba,

În care-au scris poeții noștri,

Și bine să ne alegem vorba,

Să ne-nțeleagă chiar și proștii

Și ne-ai mai spus să nu uităm,

Când mari în viață vom ajunge,

De adevăr să nu ne-ndepărtăm,

Chiar atunci când ochiul plânge

Privirea blândă ne-a însoțit,

Pe drumul greu spre afirmare,

Și de povața ta ne-am amintit,

Cuvântul dat să fie de onoare

..........................

Când astăzi scriu, demult tu ai plecat,

Româna s-o predai în Cer cu grai curat,

Eu voi rămâne pe veci elevu-ndurerat,

Ce versul tău cu drag...cândva l-a ascultat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Te plânge România, te plânge și poporul tot în voce tare,

Că ne-ai lăsat aşa devreme, sub văpaia albastră a visării.

Codrii de dorul tău, se vestejesc şi mor suspinând,

Apusul de soare roşu din nou dispare visând.

Izvoarele îți cântă cu glas înlăcrimat,

Lipsa ta e o rană, ce cu vremuri nu s-a vindecat.

Pe cer, stelele palide te caută iar,

Când visul tău se-nalță spre hotar.

Numai, teiul bătrân şi frunza ştiu cât suflet ai lăsat,

Iar vântul şopteşte, versurile tale ce devreme le-ai lepădat.

Ai fost un cântec, un dor neîmpăcat,

Un geniu pe care poporul în inimi l-a purtat.

Din paginile nenumărate, renaști cu fiecare glas,

Eşti veşnicul Luceafăr, ce sparge timpul de ceas.

Şi chiar, de te-ai stins în lumea noastră trecătoare,

Tu vei rămâne viu, sub fiecare apus de soare.

de Zamurca Alina

Poezie dedicată lui Mihai Eminescu în cinstea zilei sale de naștere care a fost ieri pe15 ianuarie.

Poezie compusă pe 13.01.2025

Cartea este un izvor al întelepciunii Este tot ce avem mai sfânt, Ea e ca o mama care ne călăuzeste în lume, Un soare care ne încălzeşte blând. Ea ne învaţă să iubim Graiul şi plaiul strămoşesc Oameni cu adevarat să fim, Un lucru atât de firesc. Are şi ea suflet şi o doare Când de dânsa mai uităm, Căci ea este o comora Care trebue s-o păstrăm. Cartea este o minune Dată de zeii cereşti, E un templu al înţelepciunii Dacă o ştii s-o preţuieşti. poezie de Vladimir Potlog

Ti-am fost fidel, o , viata nemarginita,
Am incercat sa te inteleg citusi de putin…
Pe calea ta, in vazul meu inflorita,
Inchideam ochii la barbarele maracini.
Am pasit mereu doar cu capul sus,
Asa cum am invatat inca de la parinti.
Vedeam un rasarit in fiece apus,
O adiere in vifore fierbinti…
Din rusinoasa naruire,
Inaltat-am sufletu-n putere,
Cu zimbet, spre a ta uimire,
Scuturam praful de durere…
Vedeam un tel, o scuza spre realizare..
Pas cu pas infloream al tau urcus
Chiar si cind ma lasa in uitare
Fantastica speranta ca voi ajunge acus…
M-ai inecat in oceanul de indoiala,
Cu discretie am cautat un mal,
In luntrea desperatiei pina astazi goala
Am spintecat nu doar un val..
Si azi,nu ultima ta incercare
In cioburi mii am sa zdrobesc…
Primeste aceasta ca o razbunare
Pentru credinta oarba ca n-am sa reusesc!...

Prin viata fiind inca copii

In suflet,chip si constiinta,

Indragim persoane fara a noastra vointa,

Persoane care ne aduc bucurii,

Fermecati de zimbete zglobii

Si sincere priviri de fetite...

Ne indragostim...

Cind ajungi sa cresti mai mare,

La fel naivi in sinceritate-

Suflet deschis persoanelor toate

Cu priviri fermecatoare,

Suflete scaldate'n soare

Si zimbete de copil alintate.

Ne indragostim...

Si doar maturi ajunsi in viata,

Visam sa indragim pe cineva,

Copilareste ca acum cindva

Cu acelasi zimbet de copil pe fata,

Deschise suflete ce'agata

Dintr'o privire inima...

Visam sa ne indragostim...

Sunt multe clipe grele cind as da inapoi...

In melancolii ma'nnec ca-n volburate ploi...

Ma'mpiedic in greseli,desi asta e firesc,

Visez deseori la vise in care ma ratacesc...

Privesc real la viata,dar cred si in minuni..

Sinceritatea'n palme,desigur nu-i fara minciuni...

Dar cred in tot ce-i bine si bunatatea'n viata,

restul tot se trece cu zimbetul pe fata!!!

Timp pustiu-
Doruri înlăcrimate
Ascunse în noapte
Vise deşarte,
Tîrziu,
Prea multe păcate...

Speranţa rece-
Neagră închisoare
Răscolind în uitare
Amintire arzătoare
Fără să-şi plece
Orgoliu-n nepăsare...

Suflet în strigăt-
Ecou în tăcere
Străpunge-n durere
Vise-n zăbrele
Uitate în treacăt
Prin clipele grele...

Ti-am fost fidel, o , viata nemarginita,
Am incercat sa te inteleg citusi de putin…
Pe calea ta, in vazul meu inflorita,
Inchideam ochii la barbarele maracini.
Am pasit mereu doar cu capul sus,
Asa cum am invatat inca de la parinti.
Vedeam un rasarit in fiece apus,
O adiere in vifore fierbinti…
Din rusinoasa naruire,
Inaltat-am sufletu-n putere,
Cu zimbet, spre a ta uimire,
Scuturam praful de durere…
Vedeam un tel, o scuza spre realizare..
Pas cu pas infloream al tau urcus
Chiar si cind ma lasa in uitare
Fantastica speranta ca voi ajunge acus…
M-ai inecat in oceanul de indoiala,
Cu discretie am cautat un mal,
In luntrea desperatiei pina astazi goala
Am spintecat nu doar un val..
Si azi,nu ultima ta incercare
In cioburi mii am sa zdrobesc…
Primeste aceasta ca o razbunare
Pentru credinta oarba ca n-am sa reusesc!...

Prin viata fiind inca copii

In suflet,chip si constiinta,

Indragim persoane fara a noastra vointa,

Persoane care ne aduc bucurii,

Fermecati de zimbete zglobii

Si sincere priviri de fetite...

Ne indragostim...

Cind ajungi sa cresti mai mare,

La fel naivi in sinceritate-

Suflet deschis persoanelor toate

Cu priviri fermecatoare,

Suflete scaldate'n soare

Si zimbete de copil alintate.

Ne indragostim...

Si doar maturi ajunsi in viata,

Visam sa indragim pe cineva,

Copilareste ca acum cindva

Cu acelasi zimbet de copil pe fata,

Deschise suflete ce'agata

Dintr'o privire inima...

Visam sa ne indragostim...