Fecioarei
Te intimidează cu glas rânjit
O lume ce nu ți-a înțeles
Neputința dorului tău cel îndârjit
Și al tău principiu este smuls.
Dar răsărind din buchetul de fete
Fecioara cu obraji ca de bujor,
Și cu împlinirile sale complete,
Poate totul în viață va deveni ușor.
Și-atuncea rânjetul zăcut
De pe-a lor buze se va duce,
Și s-or așterne într-un tăcut
Uimiți, ne mai având ce zice.
Iară fecioara, în faptul serii
Ca o copilă sub clar de lună,
Își va accepta clipa trecerii
Încuvințând un dor sub pază bună.
Category: Poems dedicated
All author's poems: Cornelia Buzatu
Date of posting: 17 сентября 2023
Views: 638
Poems in the same category
Eminescu
Trandafir , rege al florilor
Pentru că ai crescut în curtea ta
Flori de versuri plăpânde
Culese din ochii tai de catifea.
Oare te mai plimbi prin pădurile de aur ?
Sau ai mai stat tu tânăr, culcat lângă izvor ?
Și vreau să-ți aflu răspunsul la întrebare
Căci ce este amorul ? E oare dor si ploaie ?
Dispar și ceruri și pământ
Și tu ai dispărut
Și ai lăsat doar lacrimi
Durere în urma ta
Oh, Eminescu , Luceafăr însuflețit
O veșnică lumină prea greu de înțeles
Noi te păstrăm în gând , prefer să nu te uit
Cu ale tale versuri , trăind pe-acest pământ
Prea scumpii mei părinți
Scumpii mei,iubiți părinți:
Pentru tot vă mulțumesc,
Pentru că ades ,cuminți
Ma-ndreptați cînd eu greșesc.
Greutăți ați înfruntat
Ca eroii din povești.
Cu soarta voi cum ați luptat,
Nici dușmanului nu îi dorești..
Nopți la rînd cînd nu dormeați,
N-am uitat,iubiți părinți!
Somnul dulce ni-l vegheați:
Prea frumoși și prea cuminți!
Chear și noi,copii deja avem..
Pentru voi,micuți însă suntem.
Dulci,iubiți și scumpi părinți,
Prea frumoși și prea sfinți,
Prea scumpii mei părinți!
Cu mult drag pentru cei ce mi-au oferit astăzi
șansa să profit de clipele unice,
pentru voi iubiții mei Mihail și Natalia!
Copilărie cu iz dulce
Copilărie dragă,cu iz dulce,
Nu mă lăsa și nu te duce
Pe tărămul amintirilor eterne,
Unde trecerea nu te discerne..
Al tău miraj mă urmărește,
Din basme uitate îmi șoptește
Sub cerul fără pic de nori,
In lanul pestriț cu flori.
Să zburdăm mă chemi sfios,
Un cântec fredonezi,duios,
Pueril te-arunci în iarbă,
Din margarete -mi faci o salbă.
Pripit te pierzi în ceață
Într-o sumbră dimineață,
Eu adultă m-am trezit,
Tu in trecut te -ai risipit...
Off,timpule,mai stai pe loc,
Fluierând, să mă mai joc ..
La joie de vieillir
Un petit garçon est très joli.
Il a sept ans aujourd'hui.
Et pour ça, je dois lui y faire
Un cadeau qu'il lui y plaire.
Toutes les fleurs sont fanées,
Les sucrés bonbons sont mangés.
Ces paroles dureront toujours
En rappelant de ces ans purs.
Petit garçon, je te souhaite le meilleur!
Ne pas connaître dans la vie la douleur!
Prends l'amour et l'apanage d'une poétesse
Que son désir donne beaucoup d'allégresse.
Eu și sora mea
Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.
Vol. "Din Viaţă"
Te ştiu din anii de demult,
Când te jucai cu mine,
În pajişti cu miros de fân
Şi-n zumzet de albine.
Ce mititei eram atunci
Dar şi ce plini de viaţã
Şi în zãvoaie şi în lunci,
Cu chef şi praf pe faţã!
Şi prin otavã şi prin fân,
Dãdeam noi fuga-fuga,
Când jocul ne era stãpân
Şi voioşia - sluga.
Nici satul nu era prea lung,
Nici Bulza prea departe;
Şi nici prea mult ca sã citim
Poveştile din carte.
Era, în fiecare zi,
Sublimã sãrbãtoare,
În liniştite preerii,
La aer şi la soare.
Pe vale sau pe Izvorel
Ne retrãgeam în tainã,
Strigând pe nume, pe cãţel
Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...
Priveam vreo broascã, clipe lungi,
Cum sta... ziceai cã crapã!
Şi-ntotdeauna ne speriam
Când ea sãrea în apã.
Cu ac şi aţã de cusut
Voiam sã prind vreun peşte;
Şi simţãmântul din trecut
Şi azi mã urmãreşte.
A iernii hainã, o brãzdam
Cu douã tãlpi lucioase
Şi-o cucuvaie, lung striga
Pe hornul vreunei case...
Aşa creşteau şi se jucau
Copiii de-altãdatã,
Cu hazul vreunui camarad
Din curtea-alãturatã.
Dar, peste toate, la un loc
Se aşternurã anii.
Şi azi ne amintim cu drag
De timpurii pãţanii.
Urmaşii noştri mititei
Ne scriu acum pereţii,
Cã ajunserãm amândoi
La jumãtatea vieţii!
Cum se roaga tata
Se roagă o mamă, se roagă și plânge,
Iar lacrima ei către ceruri ajunge,
Ori până scade făclia de ceară-
De dis-dimineață și până în seară.
Se roagă un tată, genunchii nu-i pleacă
Şi n-aprinde candeli și nici lumânare,
Ci zice ceva, mergând la culcare,
Dar ruga lui face și vântul să tacă.
Se roagă o mamă și ruga-i în fire,
Căci știe și Crezul, demult, pe de rost,
Iar zile de miercuri și vineri -e post
Şi-n jurul ei câmpul e numai iubire.
Se roagă un tată în grabă spunând,
Ar vrea să cuprindă tot bunul din lume,
În vorbe lipite la dragul lui nume
A celui, ce-l vede în ochii crescând.
Nu știe nici rânduri, nici reguli din carte,
Le spune cum crede și cum i s-arată.
Pe fiu îl învață el singur, aparte,
Iar seara se roagă, mai mult, pentru fată .
Eminescu
Trandafir , rege al florilor
Pentru că ai crescut în curtea ta
Flori de versuri plăpânde
Culese din ochii tai de catifea.
Oare te mai plimbi prin pădurile de aur ?
Sau ai mai stat tu tânăr, culcat lângă izvor ?
Și vreau să-ți aflu răspunsul la întrebare
Căci ce este amorul ? E oare dor si ploaie ?
Dispar și ceruri și pământ
Și tu ai dispărut
Și ai lăsat doar lacrimi
Durere în urma ta
Oh, Eminescu , Luceafăr însuflețit
O veșnică lumină prea greu de înțeles
Noi te păstrăm în gând , prefer să nu te uit
Cu ale tale versuri , trăind pe-acest pământ
Prea scumpii mei părinți
Scumpii mei,iubiți părinți:
Pentru tot vă mulțumesc,
Pentru că ades ,cuminți
Ma-ndreptați cînd eu greșesc.
Greutăți ați înfruntat
Ca eroii din povești.
Cu soarta voi cum ați luptat,
Nici dușmanului nu îi dorești..
Nopți la rînd cînd nu dormeați,
N-am uitat,iubiți părinți!
Somnul dulce ni-l vegheați:
Prea frumoși și prea cuminți!
Chear și noi,copii deja avem..
Pentru voi,micuți însă suntem.
Dulci,iubiți și scumpi părinți,
Prea frumoși și prea sfinți,
Prea scumpii mei părinți!
Cu mult drag pentru cei ce mi-au oferit astăzi
șansa să profit de clipele unice,
pentru voi iubiții mei Mihail și Natalia!
Copilărie cu iz dulce
Copilărie dragă,cu iz dulce,
Nu mă lăsa și nu te duce
Pe tărămul amintirilor eterne,
Unde trecerea nu te discerne..
Al tău miraj mă urmărește,
Din basme uitate îmi șoptește
Sub cerul fără pic de nori,
In lanul pestriț cu flori.
Să zburdăm mă chemi sfios,
Un cântec fredonezi,duios,
Pueril te-arunci în iarbă,
Din margarete -mi faci o salbă.
Pripit te pierzi în ceață
Într-o sumbră dimineață,
Eu adultă m-am trezit,
Tu in trecut te -ai risipit...
Off,timpule,mai stai pe loc,
Fluierând, să mă mai joc ..
La joie de vieillir
Un petit garçon est très joli.
Il a sept ans aujourd'hui.
Et pour ça, je dois lui y faire
Un cadeau qu'il lui y plaire.
Toutes les fleurs sont fanées,
Les sucrés bonbons sont mangés.
Ces paroles dureront toujours
En rappelant de ces ans purs.
Petit garçon, je te souhaite le meilleur!
Ne pas connaître dans la vie la douleur!
Prends l'amour et l'apanage d'une poétesse
Que son désir donne beaucoup d'allégresse.
Eu și sora mea
Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.
Vol. "Din Viaţă"
Te ştiu din anii de demult,
Când te jucai cu mine,
În pajişti cu miros de fân
Şi-n zumzet de albine.
Ce mititei eram atunci
Dar şi ce plini de viaţã
Şi în zãvoaie şi în lunci,
Cu chef şi praf pe faţã!
Şi prin otavã şi prin fân,
Dãdeam noi fuga-fuga,
Când jocul ne era stãpân
Şi voioşia - sluga.
Nici satul nu era prea lung,
Nici Bulza prea departe;
Şi nici prea mult ca sã citim
Poveştile din carte.
Era, în fiecare zi,
Sublimã sãrbãtoare,
În liniştite preerii,
La aer şi la soare.
Pe vale sau pe Izvorel
Ne retrãgeam în tainã,
Strigând pe nume, pe cãţel
Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...
Priveam vreo broascã, clipe lungi,
Cum sta... ziceai cã crapã!
Şi-ntotdeauna ne speriam
Când ea sãrea în apã.
Cu ac şi aţã de cusut
Voiam sã prind vreun peşte;
Şi simţãmântul din trecut
Şi azi mã urmãreşte.
A iernii hainã, o brãzdam
Cu douã tãlpi lucioase
Şi-o cucuvaie, lung striga
Pe hornul vreunei case...
Aşa creşteau şi se jucau
Copiii de-altãdatã,
Cu hazul vreunui camarad
Din curtea-alãturatã.
Dar, peste toate, la un loc
Se aşternurã anii.
Şi azi ne amintim cu drag
De timpurii pãţanii.
Urmaşii noştri mititei
Ne scriu acum pereţii,
Cã ajunserãm amândoi
La jumãtatea vieţii!
Cum se roaga tata
Se roagă o mamă, se roagă și plânge,
Iar lacrima ei către ceruri ajunge,
Ori până scade făclia de ceară-
De dis-dimineață și până în seară.
Se roagă un tată, genunchii nu-i pleacă
Şi n-aprinde candeli și nici lumânare,
Ci zice ceva, mergând la culcare,
Dar ruga lui face și vântul să tacă.
Se roagă o mamă și ruga-i în fire,
Căci știe și Crezul, demult, pe de rost,
Iar zile de miercuri și vineri -e post
Şi-n jurul ei câmpul e numai iubire.
Se roagă un tată în grabă spunând,
Ar vrea să cuprindă tot bunul din lume,
În vorbe lipite la dragul lui nume
A celui, ce-l vede în ochii crescând.
Nu știe nici rânduri, nici reguli din carte,
Le spune cum crede și cum i s-arată.
Pe fiu îl învață el singur, aparte,
Iar seara se roagă, mai mult, pentru fată .
Other poems by the author
Viața drumețului
Drumețule din calea vieții
Ce porți pelerina bătrâneții,
Și pe umeri multe primăveri,
Să nu gândești că sunt poveri.
Semnele destinului cel hărăzit
Pe drumul ce-ai fost călăuzit,
Îți va aduce un dulce strop auriu
Și seri tandre cu parfum purpuriu.
Speranța în toți anii care vor veni
Sufletește-n bucurie ți s-ar cuveni.
Iară gândul sincer cu drag împletit
În buchet de cuvinte este adăpostit.
Plăcutul sentiment ce nutrești
Când pe cerul vieții privești,
Accepți mișcarea mirifică a norilor
Și trecerea uluitoare a anilor.
Deasupra noastră
Revină-ți vântule din amorțeală!
Împrăștie prin boarea ta-n văzduh
A vieții înfățișare ideală,
Sfințită-n ceruri de cel duh!
Adună-i pe cei buni, o lume,
Ce-n calea gândului se-ntrec
Cu litere și cifre-n sume,
Iuțeala minții ce-o petrec.
Să împletești cu ani și ani
A timpului rotire-n infinit,
Ca spiritele, vechii castelani,
Să țină Universul neclintit.
Presară semințele vieții.
Să crească bujorii din apa vie.
Și udă-n roua dimineții
O prea frumoasă "împărăție".
Cu sceptrul ce destinu-l ține
Să-nobilezi pe cei sortiți
Să poarte spiritul în sine,
Și gând de-a nu fi părăsiți.
Încântare
Noaptea a trecut pe furiș,
Și razele de soare strălucesc.
Iar păsările vesel în luminiș,
Ciripesc și viața o îndulcesc.
Aș putea gândi la o scrisoare,
Dar mi-e frică de răspuns.
Ca-l meu dor să îl măsoare,
Iar s-ar pierde în nepătruns.
Oare în sufletu-mi s-a strecurat
Simbolul clipei de emoționare,
Subconștientul meu s-a bucurat
Și s-a înclinat spre înduioșare?
Dar soarele se-ascunde la apus,
Și o priveliște ca a unui vârstnic
La care luna sus pe cer s-a interpus
Gândului meu unic și năstrușnic.
Ganduri
Timid este gândul
Cu care ai descoperit
Tainele din priviri.
Frumos este visul
Cu care ai dezvăluit
Subconstient din adâncuri.
Credul este sufletul
Ce speră intr-un sfârșit
Al suferinței din corpuri.
Umil este trupul
Lovit si vlăguit
Sub grele poveri.
Plăpând este spiritul
Ce nu s-a dezlănțuit
Din liana de ocări.
Liniștitor este fumul
Ce se-nalță în infinit
Ducând mii de gânduri.
Mister este destinul
Ce nu l-ai deslușit
Ascuns în căutări.
Creatura
Ființa plăsmuită din noroaie,
Fără de inimă și fără de creier,
Crescută din apa de șuvoaie,
Gândirea-i mai mică de-un greier.
O nebuloasă enormă are-n minte,
Urzeală, intrigă și răutate,
Folosind amalgam de cuvinte
Cu care duce viața pe mai departe.
False păreri față de spirite.
Culege fără limite, minciuna,
Pe care-o îmbracă în haine poleite
Unde are culcuș cald, ura.
Ura față de cei cu credință,
Pizma pe cei cu idei,
Frica de cei cu voință,
Îndoiala de cei cu un temei.
Să îndepărtăm creatura aceasta!
Pătrundă lumina-ntre flori.
Să nu ne mai aducă năpasta
Rămășițe care dau fiori.
Fapte
Zeci de mii de povestiri
Prin a veacurilor curs,
Au slăvit în amintiri
Vremurile ce au apus.
Dar din înțelepte fapte,
Omul nu a înțeles nimic.
Gândind doar la fructe coapte,
Păzind frica de epidemic.
Cu câte o aură a îngroșat
Straturile în spirit ale ființei,
Astfel că cel nou, înduioșat
Lasă loc doar umilinței.
Nu se poate spune oare
Că un rău e și mai rău?
Și că generații viitoare
Se vor feri de ferăstrău?
Dorind să uite de trecut
Fără să aibă un deznodământ,
Și nici ce-i bine de recunoscut
Iubirea de țară, ca drept simțământ.
Viața drumețului
Drumețule din calea vieții
Ce porți pelerina bătrâneții,
Și pe umeri multe primăveri,
Să nu gândești că sunt poveri.
Semnele destinului cel hărăzit
Pe drumul ce-ai fost călăuzit,
Îți va aduce un dulce strop auriu
Și seri tandre cu parfum purpuriu.
Speranța în toți anii care vor veni
Sufletește-n bucurie ți s-ar cuveni.
Iară gândul sincer cu drag împletit
În buchet de cuvinte este adăpostit.
Plăcutul sentiment ce nutrești
Când pe cerul vieții privești,
Accepți mișcarea mirifică a norilor
Și trecerea uluitoare a anilor.
Deasupra noastră
Revină-ți vântule din amorțeală!
Împrăștie prin boarea ta-n văzduh
A vieții înfățișare ideală,
Sfințită-n ceruri de cel duh!
Adună-i pe cei buni, o lume,
Ce-n calea gândului se-ntrec
Cu litere și cifre-n sume,
Iuțeala minții ce-o petrec.
Să împletești cu ani și ani
A timpului rotire-n infinit,
Ca spiritele, vechii castelani,
Să țină Universul neclintit.
Presară semințele vieții.
Să crească bujorii din apa vie.
Și udă-n roua dimineții
O prea frumoasă "împărăție".
Cu sceptrul ce destinu-l ține
Să-nobilezi pe cei sortiți
Să poarte spiritul în sine,
Și gând de-a nu fi părăsiți.
Încântare
Noaptea a trecut pe furiș,
Și razele de soare strălucesc.
Iar păsările vesel în luminiș,
Ciripesc și viața o îndulcesc.
Aș putea gândi la o scrisoare,
Dar mi-e frică de răspuns.
Ca-l meu dor să îl măsoare,
Iar s-ar pierde în nepătruns.
Oare în sufletu-mi s-a strecurat
Simbolul clipei de emoționare,
Subconștientul meu s-a bucurat
Și s-a înclinat spre înduioșare?
Dar soarele se-ascunde la apus,
Și o priveliște ca a unui vârstnic
La care luna sus pe cer s-a interpus
Gândului meu unic și năstrușnic.
Ganduri
Timid este gândul
Cu care ai descoperit
Tainele din priviri.
Frumos este visul
Cu care ai dezvăluit
Subconstient din adâncuri.
Credul este sufletul
Ce speră intr-un sfârșit
Al suferinței din corpuri.
Umil este trupul
Lovit si vlăguit
Sub grele poveri.
Plăpând este spiritul
Ce nu s-a dezlănțuit
Din liana de ocări.
Liniștitor este fumul
Ce se-nalță în infinit
Ducând mii de gânduri.
Mister este destinul
Ce nu l-ai deslușit
Ascuns în căutări.
Creatura
Ființa plăsmuită din noroaie,
Fără de inimă și fără de creier,
Crescută din apa de șuvoaie,
Gândirea-i mai mică de-un greier.
O nebuloasă enormă are-n minte,
Urzeală, intrigă și răutate,
Folosind amalgam de cuvinte
Cu care duce viața pe mai departe.
False păreri față de spirite.
Culege fără limite, minciuna,
Pe care-o îmbracă în haine poleite
Unde are culcuș cald, ura.
Ura față de cei cu credință,
Pizma pe cei cu idei,
Frica de cei cu voință,
Îndoiala de cei cu un temei.
Să îndepărtăm creatura aceasta!
Pătrundă lumina-ntre flori.
Să nu ne mai aducă năpasta
Rămășițe care dau fiori.
Fapte
Zeci de mii de povestiri
Prin a veacurilor curs,
Au slăvit în amintiri
Vremurile ce au apus.
Dar din înțelepte fapte,
Omul nu a înțeles nimic.
Gândind doar la fructe coapte,
Păzind frica de epidemic.
Cu câte o aură a îngroșat
Straturile în spirit ale ființei,
Astfel că cel nou, înduioșat
Lasă loc doar umilinței.
Nu se poate spune oare
Că un rău e și mai rău?
Și că generații viitoare
Se vor feri de ferăstrău?
Dorind să uite de trecut
Fără să aibă un deznodământ,
Și nici ce-i bine de recunoscut
Iubirea de țară, ca drept simțământ.