And still we met

Când apun stelele ea îmi vorbește

Printre lacrimi de suspine îi las glas

Știu…, îi zic în șoaptă să n-audă nimeni

Nu mă pot ascunde , căci sunt de sticlă

Prin ochii ei , îi strălucește fața …

Îmi zâmbește dar cu lacrimi

Știe ce mă apasă , nu pot să i mint ochii

Căci doar ei îi pot spune de săgeata

Ce-mi străpunge sufletul în noapte

Și de fumul sumbru ce mă îneacă

Luna e roșie și arzătoare căci

Prin vene curge-un sânge otrăvit

Ce-mi îmbată abisul făcut franjuri

De-un cuțit subtil ce-mi stă la gât

Otrava ruinand tot ce am simțit vreodată

Te mai doare încă sufletul ?

Mi-ai recitit din nou biletul

Te mai doare și încă îți e dor ?

Mai vezi un “noi” în al tău viitor ?

Amândoi acum pe un alt drum

Din tot ce am fost a rămas doar scrum…

Și poate într-o seară o să mă suni

„Vrei să fim iar împreună, fără minciuni ?”

Îmi e sufletul tot gheață

Doar tu mi-ai ținut inima în viață

Știu că vrei să rămân în trecut

Dar nu mă pot abține,te tot sun cu necunoscut…

Doar că acuma totul e clar

Pentru tine e sfârșit, dar eu mai am poeme să-ți declar

Nu pot să te-nlocuiesc cu altcineva

Dar știu că am nevoie de altceva

Dacă ți-aș spune că îmi e dor, mă crezi nu ?

Că mă gândesc la tine noaptea până-n unu

În poemele mele te regăsești, știu

Asta pentru că despre tine le scriu

Și parcă aș vrea să mă opresc, da’ e greu

S-ar pierde ceva din mine de nu m-aș gândi la tine mereu

Îmi plânge inima, iar durerea asta îmi place

Iar suferința mea nu mai tace

Îmi rup părți din mine, le întind pe hârtie

Și scriu despre tine, poate te-ntorci prin martie

Și o să tot scriu chiar de cuvântu-mi-e anemic

Până când nu mai rămâne nimic.

Mă compătimesc pentru durerea ce-o port în piept,

Oare când armura grea o dau pe-ntreg

Când voi simți că sunt în viață, ca sunt un întreg?

Poate într-o zi… dacă scap, dacă trec.

Nu știu dacă-am fost cândva fericită,

Doar am jucat rolul fericiri , mințind amăgită.

De nu m-aș mai simți singură-n locurile pline,

Să pot să adorm în liniște, nu doar în zgomotul ce-l port în mine.

Simt cum mă sufoc în aerul tăcut,

De parcă nimeni n-a fost aici, nimeni n-a trecut.

Mă-nec în adevăruri pe care le-ascund,

De cuvinte ce îmi e frică să le spun.

E al naibii de greu să tot încerc să mă ascund,

Mi-e teamă de slăbiciunea care-i ca un gând

Îmi șterg lacrimile înghețate cu mâna mea,

Zâmbesc fals, de parcă nimic nu mă durea

Aș vrea să urlu cât de mult mă frâng,

Dar vina îmi rupe fiecare plămân.

Aș vrea să strig cât de adânc mă taie,

Și cum rănile mi se vindecă doar când ploaie

Port aceeași mască prostească mereu,

Să simt că trăiesc… e un drum mult prea greu.

Egoistă aș zice, să-mi doresc ceva al meu,

N-am stiut niciodată ce m-ar face fericită, ce clișeu…

My love, once mine but slipping away

Without you near, I lose my way

My dear D, I loved you so

I was the flower, you were my glow

If life had never torn us apart

I’d die with you again, heart to heart

If I could turn back time’s embrace

I’d choose you still, my heart knows its place

My dear D, I try to forget

But how erase the love I met?

My nights are full of dreams of you

And days of longing grow fewer too

So many thoughts weigh down my soul

My eyes won’t let your eyes grow cold

I locked my heart with a heavy key

But only you can set it free

I want you to know how strong I feel

How you made my smile real

No one has done what you’ve done before

Beneath the stars, kiss me once more

I’d forget all the bitter in my life’s song

To tell the world I’ve been yours all along

My dear D, I still yearn for your embrace

To hold you at night on the motor’s grace

To hold me close, to whisper you care

To look at me with that loving stare

Your brown eyes melting into my green

Lost in my clumsy arms unseen

But it’s a dream I cannot touch

Our fire fades, though I miss it so much

Time drives us farther, yet one truth stays

My dear D, you’re in my heart always

Around the start of two thousand four,

A fragile girl, so young, unsure,

Almost eighteen, yet far away,

In white she stood, on wedding day.

Her “chosen one” was running late,

As always — maybe it was fate.

She knew, deep down, it’s all a mess,

But life had left her no redress.

She bore a child, she had no choice,

The world ignored her trembling voice.

Poor Iuly fell through hell’s cruel gate,

Beside a man who’d only hate.

He’d pull her hair, he’d make her bleed,

He crushed her bones with wicked greed.

The child was born, though love was gone,

Her tears kept falling, on and on.

She dreamed to run, to flee one night,

To take her child and seek the light.

But each attempt would end in pain,

With broken ribs and tears again.

For twenty years she lived in fear,

Depression whispering in her ear.

Through therapy, she tried to mend,

But pain refused to ever end.

One day, when darkness filled her head,

When every dream and hope was dead,

She walked onto the bridge so high,

And whispered soft, her last goodbye.

Beneath the green bridge’s embrace,

She sank away without a trace.

The river took her pain away,

And silence claimed her soul that day.

Mă arunc în gânduri în vise căzute

Îngeraș ce are aripile rupte

În mii de bucăți, brațele simt că mă dor

Cu pulbere de stele și durere mă înfășor

Inima e praf oricum , de ce s-o mai strâng

Doar petalele de trandafir ce mai plâng

În tăcere mă pierd, mă consum

Și poate totu-i doar o mreajă oricum

Și tot ce simt e un gol în gri

De suspine se făcură ochii negrii

Strâng disperarea sub piele-n tăcere

Otrava sufletului a mea plăcere

Căci cel ce-ți pune sărut pe frunte

Te va rănii cu adevăruri crunte

Lăsând să zacă-n tine doar furtuna

Ce-ți frânge dragostea totdeauna

Să nu-ți amintești nici un sărut

Nici iubirea și nici pe cel ce te-a durut

Azi de-ar fi doar un gol în piept

Căci de mâine n-am să te mai aștept

Pare că tot ce scrie,

tot ce simte

are legătură cu el.

O pură coincidență de sentimente comune,

necunoscute.

Îl vede…

El zâmbește.

Vrea să-l uite,

dar cei doi ochi căprui

o privesc

nu o lasă să-l scoată din sufletul ei…

Atâtea gânduri, atâtea întrebări,

Toate duc la el.

A uitat de sine.

Inima ei, întreaga, îl caută.

Va fi ea cea care va reuși să îi aducă fericirea?

S-a apropiat încet, timid

A auzit -șoptit-  un simplu: „Te iubesc!”

Atunci a înțeles tot ce părea de necrezut.

Așa e dragostea…

S-aprinse în mine o lumină, 

caldă și molcomitoare, 

ce-a crescut într-o văpaie... 

Trup fragil și singuratic 

ce nu știe să se poarte, 

captiv este stângăcie 

dragostei împărtășire...

Gura mi se-mpleticește în

cuvinte de amor,

Priviri confuze, înlăcrimate,

te-ndrăgesc, Lumină, 

Mâini stângace ce încearcă 

cu greu să te fericească,

Pași înceți în jurul tău, 

împleticindu-se valsează...

În locul inimii ce-a fost 

se tot zbate un gol de moarte. 

Lănțuit într-o văpaie 

mă tot lupt fără puteri, 

trup, priviri și glas spre-a spune

neînțeles amorul ce ți-l port...

Precum ceilalți nu-nțelegi 

lupta ce-o trăiesc 

și în pașii lor urmezi, 

uitându-mă pe mine...

Un singur lucru pot în viață, 

și acela-i a iubi, 

nimeni, însă, nu așteaptă 

Amorul a-l destăinui....

Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării

Cu brațe de fibre, cu nervi de iubire

Ca să poți simți tot, să te simt pe tine

Lasă-mă să preiau controlul

Să știu ce vrei să spui, ce gândești

Să îți văd perspectiva, ce iubești

Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării

Voi fi alert, te protejez

Sunt egoist, exagerez?

Lasă-mă să te susțin

Voi fi acolo, in spatele tău

La propriu, îți voi face rău?

Lasă-mă să mă gândesc

Să-ți fiu acolo, să fiu mut

Nu de asta m-am temut?

Nu mă lăsa să-ți fiu acolo

Gandesc prea mult, alo... ALO?

Te caut in taina nopții mereu

Ești umbra vie din sufletul meu

Un vis pierdut ce mă doare

Ești focul ce nu îmi mai moare...

Te port in minte ca un veșnic ecou

În fiecare zi același clișeu...

Stiu bine nu intorci, dar mi-e dor... 

Uitarea nu te vrea în al ei decor.

Te port mereu ca un dulce fior

Tu nici nu simți cât mi-e de dor

Am rămas o umbră nici măcar amintire

Și-ntre noi o infinită tăcere străină.

Te port in suflet ca pe-un vis 

În realitate mi te-ai interzis 

Mi-e dor de tine mai mereu

Tu nu mă vrei... te vreau doar eu.

Te caut cu gândul dar ești prea departe 

Si dorul mă rupe în mii de bucăți 

Ca ești doar ecoul unui vis pierdut

Dragul meu... un drum pierdut....

Nu vreau să mă iubești,

Doar să mă vezi in stele,

Să mă visezi in noapte,

Când arde lumânarea

Să mă ascunzi în șoapte,

In ploaia mult prea rece

In lacrima-ti sa fiu,

Să mă pictezi in gânduri

Chiar dacă-i prea târziu,

Nu vreau să mă iubești,

Doar când apusul creste

Să-ți fiu astre cerești...

Doar în vise mă-ntâlnești,

Cine sunt? Tu cine ești?

Eu un dor, tu o chemare,

Două inimi sub o zare.

Eu sunt luna ce te-așteaptă,

Tu ești raza ei de-altădată,

Eu un pas pierdut în ceață,

Tu ești timpul ce-mi dă viață.

Doar în noapte ne-om găsi,

Umbre-n vise, poate vii,

Eu un gând, tu o poveste,

Cine știe ce mai este?

Doar în vise mă-ntâlnești,

Cine sunt? Tu cine ești?

Poate-un suflet ce te cheamă

Sau un nume fără seamă.