O mare durere
Ne-am adunat cu toţii, venind din depãrtare,
În casa pãrinteascã a unui camarad;
Însã de-aceastã datã simţim de la intrare
Miros de lumânare şi cetinã de brad.
Se vede lume multã, se cântã şi se plânge,
Plâng jerbe, plâng coroane, buchetele de crini
Iar inima-mi se rupe, fiind fraţi, de-acelaşi sânge,
Români de-aceeaşi seamã şi spiţã de latini.
Vedem încã o datã care e sensul vieţii,
Cã nu e veşnic trupul, cã suntem muritori,
Cum vezi adesea toamna, în faptul dimineţii
Cinteza cãlãtoare şi cârdul de cocori.
Cãci chiar dintru-nceputuri, când cãpãtã putere
Când îşi fãcu intrare în neamul omenesc,
Solia morţii-i strânge în negrele-i unghere
De la Adam încoace, pe cei care trãiesc.
De mii de ani apucã cu gheara ei tenace
Şi-adunã praful lumii în sumbrul ei veşmânt,
Cã tot ce e ţãrânã, în humã se preface
Dar viaţa n-o astupã lopata de pãmânt!
Cãci viaţa, tare este! Şi moartea n-o va-nvinge!
Şi-n Ziua Judecãţii, chiar Moartea va muri,
Prin veşnica sentinţã, ce n-o poate respinge!
Ah, cât de-aproape-i este înfricoşata zi!
E, totuşi, mare jalea şi plâng şi fii şi fiice
Când moartea le desparte cãrarea celor doi!
Rãmân orfani pe drumuri, un dor, o cicatrice,
O casã pãrãsitã şi-un gol în sat la noi...
Категория: Стихи о смерти
Все стихи автора: Cristi Dobrei
Дата публикации: 3 июля 2022
Просмотры: 1748
Стихи из этой категории
amintiri (Si am iubit un fir de iarba)
Ceata isi impinge corpul in zare...
Mistica aratare
acesti copaci ( oameni)fara frunze in care
salasluiesc seminte de iluzii.
...si-n primavara viitoare
vor fi in amintiri confuzii
sau slabe licariri in lampa
care ma -ntreaba sau ma cheama
...si- mi pari ca esti actor la rampa
sau numai firav fir de iarba
...sau frunze povestind de toamna
ai fost iubirea vietii Doamna.
Murind iţi cumperi libertatea
Din minte apare gindul
Din inima iubirea
Din somn apare visul
Din dragoste apare fericirea
Din vorbe-apare scrisul
Iar cei uşor devine greu
Din amintiri te modelez pe tine
Iar din tine-apar şi eu
Din timp apare graba
Şi fuga după fericire
Din clipe alcătueşti trecutul
Şi visezi la nemurire
Din viaţă apare moartea
Din linişte singurătatea
Din dor apare lacrima
Murind iţi cumperi libertatea
,,În vals cu moartea"
Stăteam pe-o piatră,pe vârful unei stânci,
Priveam trist cum soarele răsare.
Ziceam să sar având doar răni adânci
Și-o văd pe ea,pe fata dansatoare.
Vine grațios,îmi pare că zâmbește,
Și eu rămîn pe loc încremenit.
Iar chipul ei senin mă copleșește,
Mă uit la ea și stau nedumerit.
Vroiam de ea să mă apropii,
Să o întreb cum pot să o ajut.
Ea stă cuminte,de parcă-i fata popii,
Eu vreau să sar,nimic n-am de pierdut.
Ea zboară-ncet spre mine,de parcă e o pană,
Mă ia de mînă și mă invită la un ,,dans".
Cu toate că simțeam că e capcană,
Am început să ne rotim în vals.
O muzică din cer se revărsa cu jale,
Iar eu vedeam că dansul se sfârșește.
N-am observat cînd am zburat în vale,
Iar fata sus pe deal zâmbind privește.
Stau la pământ și râd ușor ironic,
Mă gândesc la dansul ăla fermecat.
La fata ceea cu un chip iconic,
Și înțeleg că viața mea s-a terminat.
Obuze de vorbe
Venin, sunt cuvintele ce ies pliscul unui comandant care se crede el prea înalt,
În fața unui soldat
Devotat
Să-și apere inima de gloanțele reci,
Să n-ajungă să stea la nivelul muriturilor din beci.
Și-și zicea: "Sunt doar un câine necruțat de ursii ce îl halesc"
Și iar era speriat și credea că îl pândesc
comandanții cât un munte care-ncep să-l întrebe;
"Unde dracu vrei să mergi?
O să ajungi să stai lângă melci.
O să te mustrăm până mori,
Nu de la puștile ce te înfing cu-n glonț,
Dar de la gurile cu-n colț
Ce te sfâșie neîncetat
Și te-njură repetat.
O las în aer...
Prea convențional?
Vreți ceva mai nou, ceva mai brut?
Absolut! În notes app un război crunt:
Tap, tap, spațiu - un moment de liniște.
Cuvinte, idei, împrăștiate cum îmi vine
Și încă fac rime!
Am nevoie de structură,
asta unu' la mână.
Dă-mi un minut să analizez,
Nu știu cum să mi mă adresez...
Îmi pun bețe-n roate.
Mi-e foame, am mâinile legate la spate.
Știți ce o să spun -
Ceva legat de moarte...
Normal!
Tipic!
Mereu ajungem aici.
De ce mai încerc?
Sunt într-un loop (auuu!)
O mașină de spălat
Mereu băgată în priză.
Consum prea mult curent, să vezi factura...
Centrifugim de viitor,
Centripetot din trecut mă p*ș!
Tic, tac, secundele clipesc.
Timer-ul sună, explodez.
Mi-e dor de pacea pe care mă pot convinge că o simțeam ieri,
Never to be found again.
Hai că mă opresc înainte să termin...
Mă feresc de finalitate, o s-o las in aer...
Cum este?
Cum este sa te intrebi in fiecare dimineată :
Cat va mai dura ?
Cand peste orasul pustiu se aseaza nemiloasa ceată,
Nu se simte lovitura.
Cum este sa te intrebi in fiecare amiază :
De ce ma aflu aici, acuma ?
Dupa ce norii scrumează,
Toti pot sa inceapa a fuma.
Cum este sa te intrebi in fiecare seară:
De ce mi am irosit ziua ?
Tot ce ai facut ii dezgustară,
Dar la fel va fi si maine, nu vei evolua.
Cum este sa te intrebi in fiecare noapte :
Cum pot scapa de probleme ?
Din intuneric raspund niste soapte:
- Doar franghia pune capat la dileme.
amintiri (Si am iubit un fir de iarba)
Ceata isi impinge corpul in zare...
Mistica aratare
acesti copaci ( oameni)fara frunze in care
salasluiesc seminte de iluzii.
...si-n primavara viitoare
vor fi in amintiri confuzii
sau slabe licariri in lampa
care ma -ntreaba sau ma cheama
...si- mi pari ca esti actor la rampa
sau numai firav fir de iarba
...sau frunze povestind de toamna
ai fost iubirea vietii Doamna.
Murind iţi cumperi libertatea
Din minte apare gindul
Din inima iubirea
Din somn apare visul
Din dragoste apare fericirea
Din vorbe-apare scrisul
Iar cei uşor devine greu
Din amintiri te modelez pe tine
Iar din tine-apar şi eu
Din timp apare graba
Şi fuga după fericire
Din clipe alcătueşti trecutul
Şi visezi la nemurire
Din viaţă apare moartea
Din linişte singurătatea
Din dor apare lacrima
Murind iţi cumperi libertatea
,,În vals cu moartea"
Stăteam pe-o piatră,pe vârful unei stânci,
Priveam trist cum soarele răsare.
Ziceam să sar având doar răni adânci
Și-o văd pe ea,pe fata dansatoare.
Vine grațios,îmi pare că zâmbește,
Și eu rămîn pe loc încremenit.
Iar chipul ei senin mă copleșește,
Mă uit la ea și stau nedumerit.
Vroiam de ea să mă apropii,
Să o întreb cum pot să o ajut.
Ea stă cuminte,de parcă-i fata popii,
Eu vreau să sar,nimic n-am de pierdut.
Ea zboară-ncet spre mine,de parcă e o pană,
Mă ia de mînă și mă invită la un ,,dans".
Cu toate că simțeam că e capcană,
Am început să ne rotim în vals.
O muzică din cer se revărsa cu jale,
Iar eu vedeam că dansul se sfârșește.
N-am observat cînd am zburat în vale,
Iar fata sus pe deal zâmbind privește.
Stau la pământ și râd ușor ironic,
Mă gândesc la dansul ăla fermecat.
La fata ceea cu un chip iconic,
Și înțeleg că viața mea s-a terminat.
Obuze de vorbe
Venin, sunt cuvintele ce ies pliscul unui comandant care se crede el prea înalt,
În fața unui soldat
Devotat
Să-și apere inima de gloanțele reci,
Să n-ajungă să stea la nivelul muriturilor din beci.
Și-și zicea: "Sunt doar un câine necruțat de ursii ce îl halesc"
Și iar era speriat și credea că îl pândesc
comandanții cât un munte care-ncep să-l întrebe;
"Unde dracu vrei să mergi?
O să ajungi să stai lângă melci.
O să te mustrăm până mori,
Nu de la puștile ce te înfing cu-n glonț,
Dar de la gurile cu-n colț
Ce te sfâșie neîncetat
Și te-njură repetat.
O las în aer...
Prea convențional?
Vreți ceva mai nou, ceva mai brut?
Absolut! În notes app un război crunt:
Tap, tap, spațiu - un moment de liniște.
Cuvinte, idei, împrăștiate cum îmi vine
Și încă fac rime!
Am nevoie de structură,
asta unu' la mână.
Dă-mi un minut să analizez,
Nu știu cum să mi mă adresez...
Îmi pun bețe-n roate.
Mi-e foame, am mâinile legate la spate.
Știți ce o să spun -
Ceva legat de moarte...
Normal!
Tipic!
Mereu ajungem aici.
De ce mai încerc?
Sunt într-un loop (auuu!)
O mașină de spălat
Mereu băgată în priză.
Consum prea mult curent, să vezi factura...
Centrifugim de viitor,
Centripetot din trecut mă p*ș!
Tic, tac, secundele clipesc.
Timer-ul sună, explodez.
Mi-e dor de pacea pe care mă pot convinge că o simțeam ieri,
Never to be found again.
Hai că mă opresc înainte să termin...
Mă feresc de finalitate, o s-o las in aer...
Cum este?
Cum este sa te intrebi in fiecare dimineată :
Cat va mai dura ?
Cand peste orasul pustiu se aseaza nemiloasa ceată,
Nu se simte lovitura.
Cum este sa te intrebi in fiecare amiază :
De ce ma aflu aici, acuma ?
Dupa ce norii scrumează,
Toti pot sa inceapa a fuma.
Cum este sa te intrebi in fiecare seară:
De ce mi am irosit ziua ?
Tot ce ai facut ii dezgustară,
Dar la fel va fi si maine, nu vei evolua.
Cum este sa te intrebi in fiecare noapte :
Cum pot scapa de probleme ?
Din intuneric raspund niste soapte:
- Doar franghia pune capat la dileme.
Другие стихотворения автора
Eu și sora mea
Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.
Vol. "Din Viaţă"
Te ştiu din anii de demult,
Când te jucai cu mine,
În pajişti cu miros de fân
Şi-n zumzet de albine.
Ce mititei eram atunci
Dar şi ce plini de viaţã
Şi în zãvoaie şi în lunci,
Cu chef şi praf pe faţã!
Şi prin otavã şi prin fân,
Dãdeam noi fuga-fuga,
Când jocul ne era stãpân
Şi voioşia - sluga.
Nici satul nu era prea lung,
Nici Bulza prea departe;
Şi nici prea mult ca sã citim
Poveştile din carte.
Era, în fiecare zi,
Sublimã sãrbãtoare,
În liniştite preerii,
La aer şi la soare.
Pe vale sau pe Izvorel
Ne retrãgeam în tainã,
Strigând pe nume, pe cãţel
Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...
Priveam vreo broascã, clipe lungi,
Cum sta... ziceai cã crapã!
Şi-ntotdeauna ne speriam
Când ea sãrea în apã.
Cu ac şi aţã de cusut
Voiam sã prind vreun peşte;
Şi simţãmântul din trecut
Şi azi mã urmãreşte.
A iernii hainã, o brãzdam
Cu douã tãlpi lucioase
Şi-o cucuvaie, lung striga
Pe hornul vreunei case...
Aşa creşteau şi se jucau
Copiii de-altãdatã,
Cu hazul vreunui camarad
Din curtea-alãturatã.
Dar, peste toate, la un loc
Se aşternurã anii.
Şi azi ne amintim cu drag
De timpurii pãţanii.
Urmaşii noştri mititei
Ne scriu acum pereţii,
Cã ajunserãm amândoi
La jumãtatea vieţii!
La jumătatea vieții
La patruzecişidoi de ani şi-o zi,
Din perspectiva anilor de viaţã,
Eşti undeva la jumãtate...ştii?
Şi-oricât ai vrea copil ca sã mai fii,
Te va trãda a pãrului albeaţã.
Din ce-ţi încredinţase Dumnezeu,
Ai cheltuit aproape jumãtate.
Tot ce ai spus şi ce-ai fãcut, mereu,
Fapta cea bunã, cea de fariseu,
Vor fi, odatã, toate judecate!
Tu nu mai eşti copil, ca sã nu ai
Discernãmânt sau spirit de-observare.
Ai dreptul sã cunoşti. Dar nu numai,
Cãci viaţa ta, cu faptã şi cu grai,
Va fi catalogatã, ca atare!
Chiar dacã ai pãrinţii încã vii,
Tu porţi cu tine-o mare datorie.
Timpul, pe loc, nu vei putea sã-l ţii!
Anii se duc în zbor şi nu mai vin,
Tu nu mai eşti copil, ci OM, deplin:
Trãieşte, dar, ca om de omenie!...
Scrisă la 28.09.2021.
Gingașă copilă...
Scumpã salbã de mãrgean,
Crin de lângã casã,
Stea, ce, de la an la an,
E tot mai frumoasã!
Verde ramurã de nuc,
Filã-nchisã-n carte,
Care plânge, când mã duc
Undeva, departe...
Preaiubit şi scump odor,
Lirã acordatã,
Cartonaş câştigãtor,
Asta-mi eşti, tu, fatã!
Te iubesc, frumoasa mea,
Şi mi-e dor de tine;
Sper sã vin de ziua ta,
Anul care vine!
Azi, din calendarul tãu,
S-a mai rupt o filã;
Însã tu vei fi mereu,
Gingaşã copilã!...
Pentru nepoata noastră, Salomeea , de ziua ei.
Răspunsuri pierdute
(La moartea lui Avramescu, 97 de ani, din Căprioara. Aparţine vol. "Din Viaţă")
Mi-am pus în gând a povesti
Cu cel mai vârstnic om din sat,
Istorii vechi. Dar, omul meu
Cu tot cu ele, a plecat.
Multe voiam sã îl întreb...
Dar, vezi, regretele-s târzii!
Asearã, cineva mi-a spus
Cã nu mai e printre cei vii.
E prea târziu sã-mi parã rãu,
Dar mã gândesc acum, aşa:
Ori moartea lui mi le-a rãpit,
Ori însãşi amânarea mea...
Nu îi e omului nici viaţa,
Nici timpul, la-ndemâna lui!
În grabã mare vine ziua
Sã-l strigi pe nume. Şi el...nu-i!...
☆
Şi viaţa omului, şi vorba-i
Se risipesc, ca prafu-n vânt.
Va mai trãi în amintirea-mi
Şi niciodatã pe pãmânt.
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Îmi place să fiu OM
Omul timpurilor noastre
Loc îşi face, dând din coate.
Are-avânt de mãri albastre
Graiul pãsãrii mãiastre
Dar provoacã mari dezastre:
Limbi de şarpe care muşcã
Pe la spate.
Unul zi de zi cerşeşte,
Altul face pe bogatul.
Însã cel ce cleveteşte
Pe-amândoi îi prinde-n cleşte,
Cum se zice-n româneşte;
Şi cu vorbe mincinoase
Umple satul.
Piatrã scumpã-i cel ce ţine
Pentru sine-a sa pãrere.
O mãsurã de ruşine
Omului îi face bine;
Chiar şi-atunci când nu-i convine
El ascultã şi învaţã
În tãcere.
Fii atent sã nu rãsarã
Vreun lãstar de-amãrãciune.
De eşti om pe dinafarã
Şi-n ascuns pândeşte-o fiarã,
Nu-i mai da apã la moarã
Între oameni sã te facã
De minune.
De pe strãmoşeasca glie
Vei culege doar ce sameni.
Tu fii OM, dupã cum scrie,
Aşezând credinţa vie
Pe o bunã temelie,
Într-o lume-aglomeratã,
Fãrã oameni...
Eu și sora mea
Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.
Vol. "Din Viaţă"
Te ştiu din anii de demult,
Când te jucai cu mine,
În pajişti cu miros de fân
Şi-n zumzet de albine.
Ce mititei eram atunci
Dar şi ce plini de viaţã
Şi în zãvoaie şi în lunci,
Cu chef şi praf pe faţã!
Şi prin otavã şi prin fân,
Dãdeam noi fuga-fuga,
Când jocul ne era stãpân
Şi voioşia - sluga.
Nici satul nu era prea lung,
Nici Bulza prea departe;
Şi nici prea mult ca sã citim
Poveştile din carte.
Era, în fiecare zi,
Sublimã sãrbãtoare,
În liniştite preerii,
La aer şi la soare.
Pe vale sau pe Izvorel
Ne retrãgeam în tainã,
Strigând pe nume, pe cãţel
Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...
Priveam vreo broascã, clipe lungi,
Cum sta... ziceai cã crapã!
Şi-ntotdeauna ne speriam
Când ea sãrea în apã.
Cu ac şi aţã de cusut
Voiam sã prind vreun peşte;
Şi simţãmântul din trecut
Şi azi mã urmãreşte.
A iernii hainã, o brãzdam
Cu douã tãlpi lucioase
Şi-o cucuvaie, lung striga
Pe hornul vreunei case...
Aşa creşteau şi se jucau
Copiii de-altãdatã,
Cu hazul vreunui camarad
Din curtea-alãturatã.
Dar, peste toate, la un loc
Se aşternurã anii.
Şi azi ne amintim cu drag
De timpurii pãţanii.
Urmaşii noştri mititei
Ne scriu acum pereţii,
Cã ajunserãm amândoi
La jumãtatea vieţii!
La jumătatea vieții
La patruzecişidoi de ani şi-o zi,
Din perspectiva anilor de viaţã,
Eşti undeva la jumãtate...ştii?
Şi-oricât ai vrea copil ca sã mai fii,
Te va trãda a pãrului albeaţã.
Din ce-ţi încredinţase Dumnezeu,
Ai cheltuit aproape jumãtate.
Tot ce ai spus şi ce-ai fãcut, mereu,
Fapta cea bunã, cea de fariseu,
Vor fi, odatã, toate judecate!
Tu nu mai eşti copil, ca sã nu ai
Discernãmânt sau spirit de-observare.
Ai dreptul sã cunoşti. Dar nu numai,
Cãci viaţa ta, cu faptã şi cu grai,
Va fi catalogatã, ca atare!
Chiar dacã ai pãrinţii încã vii,
Tu porţi cu tine-o mare datorie.
Timpul, pe loc, nu vei putea sã-l ţii!
Anii se duc în zbor şi nu mai vin,
Tu nu mai eşti copil, ci OM, deplin:
Trãieşte, dar, ca om de omenie!...
Scrisă la 28.09.2021.
Gingașă copilă...
Scumpã salbã de mãrgean,
Crin de lângã casã,
Stea, ce, de la an la an,
E tot mai frumoasã!
Verde ramurã de nuc,
Filã-nchisã-n carte,
Care plânge, când mã duc
Undeva, departe...
Preaiubit şi scump odor,
Lirã acordatã,
Cartonaş câştigãtor,
Asta-mi eşti, tu, fatã!
Te iubesc, frumoasa mea,
Şi mi-e dor de tine;
Sper sã vin de ziua ta,
Anul care vine!
Azi, din calendarul tãu,
S-a mai rupt o filã;
Însã tu vei fi mereu,
Gingaşã copilã!...
Pentru nepoata noastră, Salomeea , de ziua ei.
Răspunsuri pierdute
(La moartea lui Avramescu, 97 de ani, din Căprioara. Aparţine vol. "Din Viaţă")
Mi-am pus în gând a povesti
Cu cel mai vârstnic om din sat,
Istorii vechi. Dar, omul meu
Cu tot cu ele, a plecat.
Multe voiam sã îl întreb...
Dar, vezi, regretele-s târzii!
Asearã, cineva mi-a spus
Cã nu mai e printre cei vii.
E prea târziu sã-mi parã rãu,
Dar mã gândesc acum, aşa:
Ori moartea lui mi le-a rãpit,
Ori însãşi amânarea mea...
Nu îi e omului nici viaţa,
Nici timpul, la-ndemâna lui!
În grabã mare vine ziua
Sã-l strigi pe nume. Şi el...nu-i!...
☆
Şi viaţa omului, şi vorba-i
Se risipesc, ca prafu-n vânt.
Va mai trãi în amintirea-mi
Şi niciodatã pe pãmânt.
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Îmi place să fiu OM
Omul timpurilor noastre
Loc îşi face, dând din coate.
Are-avânt de mãri albastre
Graiul pãsãrii mãiastre
Dar provoacã mari dezastre:
Limbi de şarpe care muşcã
Pe la spate.
Unul zi de zi cerşeşte,
Altul face pe bogatul.
Însã cel ce cleveteşte
Pe-amândoi îi prinde-n cleşte,
Cum se zice-n româneşte;
Şi cu vorbe mincinoase
Umple satul.
Piatrã scumpã-i cel ce ţine
Pentru sine-a sa pãrere.
O mãsurã de ruşine
Omului îi face bine;
Chiar şi-atunci când nu-i convine
El ascultã şi învaţã
În tãcere.
Fii atent sã nu rãsarã
Vreun lãstar de-amãrãciune.
De eşti om pe dinafarã
Şi-n ascuns pândeşte-o fiarã,
Nu-i mai da apã la moarã
Între oameni sã te facã
De minune.
De pe strãmoşeasca glie
Vei culege doar ce sameni.
Tu fii OM, dupã cum scrie,
Aşezând credinţa vie
Pe o bunã temelie,
Într-o lume-aglomeratã,
Fãrã oameni...