O mare durere

Nu mã plâng de supãrare,

Cã nu are niciun rost;

Fiindcã nu-i o zi sub soare 

Sã nu dau peste vreun prost! 

Când îşi cascã gura mare

Şi-mi transmite-al sãu venin,

Mult prea blândã mi se pare

Muşcãtura de asin!

Parcã-l scoate ciuma-n cale,

Sau eu însumi l-aş chema!

Dar lui i se par normale

Cheful lui, rãbdarea mea...

Când îmi merge cel mai bine,

Când mi-e soarele mai drag,

Mã trezesc, din zãri senine,

Peste ceafã, c-un ciomag!

Când vrea cerul sã m-asculte

Şi e roş la orizont,

O lichea, din cele multe

Sare-n cale-mi, c-un afront.

De n-ar exista prostia

Şi, de n-ar avea copii,

Seacã, nu ar fi pustia,

Viaţa, viaţã n-ar mai fi!

Pe neisprãvitul mare,

Cât şi pe cel mititel,

Netratându-i, ca atare,

Veţi pãţi şi voi, la fel!

Decât falnica prostie

Sã vã facã vreun hatâr,

Preferaţi, cu bucurie,

Muşcãtura de catâr!

Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:

Ca adevãrul sã i se supunã!

Sã strige însuşi el, la lumea toatã,

Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!

Sã-i facã propagandã: poate, poate,

Va fi crezutã în societate,

Va fi privitã ca o mamã bunã,

De toţi, nesocotita de minciunã.

Ea-şi bagã nasu-n orişice domeniu,

În timp ce poartã-un aer grav, de geniu;

Ne prinde-n laţ şi ne nenoroceşte

Şi-n groapã ne împinge-apoi, fireşte!

Îi cere celui fãrã judecatã

Ce n-o sã poatã da el, niciodatã:

A-l aborda pe cel cu mintea-ntreagã

Şi sã-i vorbeascã-aşa, sã înţeleagã.

Mai face multe afirmaţii grave,

Sucind, în speţã, minţile firave;

Şi se pricepe, iatã, de minune,

S-argumenteze ceea ce le spune.

                           ☆

Auzi ce îndrãzneşte sã ne spunã

Cu gura ei, nãtânga de minciunã:

Cã vorba ei chiar meritã crezare

Şi cã rãmâne veşnic în picioare!

Minciuna chiar cunoaşte orice limbã,

Prin toatã lumea paşii ei se plimbã!

Ea nu se ruşineazã niciodatã,

Şi vorba ei nu meritã-ascultatã!

Scumpã salbã de mãrgean,

Crin de lângã casã,

Stea, ce, de la an la an,

E tot mai frumoasã!

Verde ramurã de nuc,

Filã-nchisã-n carte,

Care plânge, când mã duc

Undeva, departe...

Preaiubit şi scump odor,

Lirã acordatã,

Cartonaş câştigãtor,

Asta-mi eşti, tu, fatã!

Te iubesc, frumoasa mea,

Şi mi-e dor de tine;

Sper sã vin de ziua ta,

Anul care vine!

Azi, din calendarul tãu,

S-a mai rupt o filã;

Însã tu vei fi mereu,

Gingaşã copilã!...

Pentru nepoata noastră, Salomeea , de ziua ei.

Au înflorit salcâmii pe la noi;

Se-aud în toate curţile, poveşti,

Lãtrat de câini şi behãit de oi,

Pe tot întinsul Ţãrii Româneşti!

E linişte acum. Şi pace e,

Mãcar cã nu demult a fost rãzboi,

Ce ne-a împins în grea mizerie

Şi n-a luat şi pielea, mai apoi.

Vântul pustiu şi ploile, s-au dus,

Şi nu mai e nimic din tot ce-a fost!

Doar firul bolii, adunat pe fus,

Doar el a mai rãmas singurul gost.

Şi cine ştie-n anii care vin,

Poate cã se va mai schimba ceva...

Eu, pentru ţara mea, mã rog. Amin!

Sã aibã Dumnezeu grijã de ea!

29.05.2022, Zgorzelec, PL

Te văd ieşind adesea din cerdac

Pe prispa care dă înspre grădină;

Dar trandafirii roşii nu-ţi mai plac

Şi plângi mereu, fără a fi de vină...

Căci seri şi dimineţi s-au petrecut,

Atâtea... că nu poţi să le mai numeri!

Iar, vremuri grele... cât un car de lut,

Ţi-apasă fără milă ai tăi umeri.

Te dor picioare, mâini şi... trupul tot

Da-ncerci s-ascunzi mereu a ta durere...

Şi-aştepţi să-ţi bată-n poartă vreun nepot,

Să-ţi spună, cel puţin, "La revedere!".

Desagii tăi sunt plini de lucruri vechi

Şi îndrumări, pentru posteritate;

Poveţe, pentru cei ce au urechi,

Ce au bun simţ, si grai, şi demnitate.

Aş vrea eu însumi să îţi spun ceva,

Să simţi că ai şi tu un rost pe lume:

Vreau să pun poza mea lângă a ta,

Să nu îţi pierdem chipul prin albume...

Eu n-am crescut, cum, alţi copii,

În puf se deşteptarã;

Dar am avut şi jucãrii

Şi parte de-o chitarã.

Eu, am fost, eu! Nimic mai mult!

Nici n-aş fi vrut sã fie!

Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu

De tot ce mi-a dat mie!

Avut-am parte de pãrinţi

Şi de copilãrie.

De unde nu... eram pribeag

Sau mort, sau... cine ştie!...

Nu am pierdut pe drumuri, nopţi,

Nici zile, prin spitale;

Şi-ntotdeauna mi-au plãcut

Cântãrile corale.

Cãci, şi biserica din sat

Mi-era atât de dragã!

Şi-atât de multe amintiri

De vremea ei, mã leagã!

Cã parcã şi acuma vãd

Cum se deschide uşa,

Şi cum apare, surâzând,

În pragul ei, mãtuşa!

Pe moş' Petreanu, cum venea,

Scoţându-şi pãlãria,

Pe Bunu', pe bunica mea

Şi pe sora Maria!...

Cum sã nu vreau, acele vremi

Ca ochii-mi sã le vadã?

Dar timpul le-a acoperit,

Cu ani şi ani, grãmadã!

Ai mei nu au avut averi

Dar, m-au purtat în şcoalã;

Şi, de acasã n-am plecat

Nicicând cu mâna goalã.

Super-talente n-am avut,

Nici aer de vedetã,

Decât cã, dupã ce-am crescut,

Mi-au luat o bicicletã.

De hoţi şi de linguşitori,

N-am dus vreodatã lipsã;

La fel, cum soarele de nori,

Şi luna, de eclipsã.

Dar, Dumnezeu de sus, mi-a dat

Atunci când mã rugasem,

Mai mult decât am meritat,

Sau, decât Îi cerusem.

Mã-ntrebi care e gândul meu

Şi scopul meu, anume?

De-a-i mulţumi lui Dumnezeu,

Cã sunt şi eu pe lume...

Cã-n mâna Lui, e mâna mea,

Cã nu am a mã teme,

Cã-n zorii vieţii m-a chemat

Şi m-a gãsit devreme.

Sus, acolo unde ești,

Dincolo de nori cerești,

Te simt aproape, veghetor,

Un dor al meu nemuritor.

Lumina ta mă însoțește,

Un far ce-n suflet îmi vorbește,

Iar pașii mei, oricât de grei,

Îți caută urmele-alei.

Tată drag, când vântu-i rece,

Și noaptea-n gânduri mă petrece,

Eu știu că steaua ce-o privesc

E glasul tău cel părintesc.

Sus, acolo, printre astre,

Îți duci destinul peste noastre,

Dar eu, aici, pe-acest pământ,

Îți port iubirea în cuvânt.

Cu fiecare zi ce trece,

Te simt mai viu, nimic nu plece.

Ești rădăcina ce mă ține,

Ești cerul meu, ești totu-n mine.

Așa că, tată, sus privește,

Din zări albastre-mi zâmbește.

Eu știu că timpul nu-i hotar –

Tu ești cu mine-n gândul clar.

Încerc să-ascund ochii privirii,

După lentila neagră, sub ochelari,

În el e sentimentul despărțirii,

Și lacrima ce mi se scurge pe maxilari

Mi-am zis să fiu puternic să rezist,

Să nu arăt că sunt și eu emoționat,

Însă momentul a fost prea trist,

Și n-am putut să mă opresc din lăcrimat

Cu toții ne-am exprimat regretul,

Pentru colegul nostru din liceu,

Știiam că încă nu avea biletul,

Dar am aflat că l-a răpus un AVCeu

Gândul acum devine rătăcitor,

Zburând și în trecut și-n viitor,

Și îți șoptește...și tu ești călător,

Și vei pleca, când ești chemat..de Mântuitor!

Scrisă cu durere de Cezar!

Pe curând!

Am vrut să-ți scriu mai înainte,

Nu e ca și cum aș regreta că nu ți-am scris.

Regret că n-am trecut prin ale tale brațe în toate zilele

Să te simt lângă mine tot mai mult, viu să te mai fi prins…

Oh,bunicule te duci deja spre ceruri

Sau poate că erai de mult în drum către Dumnezeu…

Chiar dacă a trecut puțin timp îmi este dor de tine

Te-aștept să ne întâlnim pe patul tău moale,să ne revedem cu bine chiar dacă asta-i greu.

Am să mă gândesc la tine când soarele apune,

Mai ales când o să răsară și îmi va atinge fața lin.

Am să mă gândesc cum ale tale mâine

Îmi vor mângâia sufletul , mă vor calma și mă vor sfinți.

Peste trei zile sufletul tău va pleca sus de tot.

Aș vrea să-l trag la mine înapoi și să-l păstrez…

În trei zile îți va bate ultimul clopot

Și ți se va rosti la căpătâi ultimul Crez.

Te văd cu mâinile pe piept, palid și cenușiu,

Mi-e greu să cred că te văd murind încet,

Mi-e greu să cred că nu te voi mai vedea printre noi,căci nu mai ești viu,

Sper să nu îmi simți interiorul bocet.

Sper că nu vei duce dorul rândunicii tale

Fiindcă aceasta îți va duce un dor apăsător , cumplit.

Am să-ți duc dorul ,bunicule,și am să-ți scriu

Chiar dacă n-ai să vezi din nou, chiar dacă totul s-a sfârșit.

Sunt fericită,fiindcă știu chinuiala unui om bolnav.

Sper ca Dumnezeu să-ți facă cale-n rai,

Să te cheme la El în ceruri cu glasul Său suav,

Sper să te ierte chiar dacă ai fost păcătos, căci credință-aveai.

Mi-a fost greu să-ți văd călătoria,

Mi-a fost așa milă să te văd cu frică de spitale

Și tot aici să ajungi, în final să-ți pierzi memoria

Și să nu mai poți ieși pe picioarele tale.

Sper că îți vei aminti mereu de mine oriunde te-ai afla cu sufletul

Căci trupul îți va zace adânc în pământ.

În gândul tău cred că se află regretul

Fiindcă tu ai spus tot ce ai avut de spus, dar eu n-am avut cuvântul.

Mi-ai lăsat un testament prin a ta voce,

În timp ce te vedeam nepuntincios ai spus totul, mi-au dat lacrimile

Am să îți văd curând numele scris pe o cruce

Și,încet,încet se vor împrăștia lumile noastre…

Atunci când am fost vie,

Nimeni nu și-a adus aminte de mine,

Nimeni nu-mi scria,nu vorbea,nu se interesa 

Cum sunt eu.

Iar atunci când eu am murit

Toți își aduc aminte de mine 

Și vin să mă petreacă,

Pe ultimul drum.

Și dragi cunoscuți ai mei 

Pentru voi 

O singură întrebare!

Unde ați fost voi când am fost eu vie?

Și am avut nevoie de sfatul vostru? 

De o vorbă scurtă .

corect răspuns :nu ați avut când.

Autor  Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia scrisă pe 19.09.2024,ora 18:01

 Umbra de soare și umbra de luna albă,

Ma însoțești mereu conturând

a mea forma firava.

Sa fi tu al meu spirit mut ce

nu-mi scoate o silaba?

Caut sa alung cu tine a

singurătății otrava.

Umbra de neon și umbra de

lumini reflectoare,

Apari și dispari,

ma desenezi prin cardinale întunecat.

Ma oglindești prin gesturi,

te văd fermecătoare!

Jocuri de lumini și umbre

mișcându-se criptat.

Umbra de foc și umbra de

lumânări parfumate,

Dansand cu tine ma adâncesc

in mister.

Intuneric curios in jurul

meu ilustrate,

Fara chip,

un pătrunzător negru eter.

Mister necunoscut pentru

mințile distrate,

Voi aprinde lumânări sa te văd

in nuanțe incolor!

Muzica mi te va desena cu

miscarile flambate,

Iar flama flăcărilor luminează-n

umbra amator.

Oglinda întunecată,

un adăpost sufletesc!

Lumina e puternica,

pătrunde și in abis.

Sufletul conturează lumea

umbrelor craiesc,

Conturand întunecat,

reflexie de paradis.

Privesc spre tine și închinăm

un pahar rebel,

Licori ce prin timp le savurăm sincer!

O imagine pixelată si in

culorile pastel,

Sarbatorind sufletul,

care pote fi etern.

Alaturi o viața întreaga prin

vastul timp și spațiu, 

Moartea ne va desparti sau

uni când ca fi ceasul!

Misterul romantic și poezia sa

înlocuiască viciul,

Iar stăpânirea și clădirea sinelui

sa fie testul! 
 

Mă simt gol , miros a mucegai

Vreau alcool , tu, mă tăi

Mă simt cadavru, miros a mucegai

Văd cuțitul , pe care tu , mi-l dai .