Lucruri mari
Mare lucru e sã ştii
Sã îţi vezi de-a ta lucrare
Şi în dreptul ei sã pui
Semnele de întrebare.
Mare lucru e sã poţi
Sã te-abţii când ai dreptate,
Sã nu cauţi sã-i înveți
Pe cei ce le ştiu pe toate!
Mare lucru sã-ţi cunoşti
Locul tãu în astã lume,
Nerâvnind în niciun fel
O distincţie anume.
Mare lucru e sã vrei
Sã te porţi ca fiu de Rege.
Sprijinind pe cei ce-i dor
Des, picioarele betege.
Mare lucru e sã ai
O ureche ce n-aude
Bârfele şi şoaptele
Celor mai de treabã rude!
Стихи из этой категории
disensiuni/5
anemone,
desprinse, parcă, dintr-un tablou de
Luchian,
răsfirate-s pe marginea drumului.
÷
masca tiranului
pătată-i de
neîncredere.
Cursul vietii
Eram acasa,ma gandeam cum ar fii viata mea in viitor
O sa fiu in tari straine, o sa fiu un calator.
Trecut-au anii nu demult,vazui acum ce gandeam atunci.
Acum imi este clar ca noi suntem creatorii
Cum astazi te gandesti
Maine deja traiesti .
Gandeste omule bine
Bucura-te de tot
Asa a zis si Tatal
Cuvantul are un rost.
Cuvantul iti da viata
Cuvantul te mareste
Cuvantul te destrama
Cuvantul te sfinteste.
Destin
Ușor, îmi vine dorul, ce dus, el a apus
instantaneu 1/1
prin perdeaua brodată cu fluturi
luna încețoșată
adâncește tăcerea
valuri de umbre
se izbesc zgomotoase
de crengi de mesteacăn
Ploaia mea
Tu ploaie curatä, iar cazi pe pămånt,
Să curăți pământul de tot ce-i murdar!
Mä plouă pe mine, pătrunde-mi in suflet
Vorbeste cu mine, sopteste-mi în gänd!
Ascultă -mi chemarea și stai langă mine,
Te rog sä m-alinți cu picăturile tale!
De-ai ști ce mult mi te-asemeni cu mine,
Citeste-mă -n suflet, ș-apoi mă arată la lume!
Tu vii să adapi orice gură-nsetată de apă
Eu mă zbat să våslesc corabia drept,
Tu vii calmă, alteori esti rece, si-nvolburată,
Eu însă, îs naivă și bună, alteori is nebună!
Tu ștergi lacrimi ce dor, din suflete goale,
Tu stingi arșița si focul, când arde planeta,
Tie florile toate ți se-nchină și toate învie,
Tu creezi fantezie, tu ploaie, compui poezie!
Tu mă faci fericitä si mă faci să zâmbesc
Tu mă mângâi, când eu plâng și nu mă trădezi,
Când eu strig , picăturile tale ma liniștesc .
-Hai să bem o cafea, mai am să îți povestesc!
Hai, tu scaldă-mă, să nu mi se vadă lacrimile
Ce se preling brăzdandu-mi obrazul!
Ia-mă de mână, hai să dansăm, vreau sa mă joc
Ca in copilărie mea, când nu îmi lipsea hazul.
Te rog, dacă pleci, ia cu tine tristețea și răul
Ce ne bântuie viata si gândul și dorul,
Aruncă-le in hăul cel mai adanc și abrupt!
Si-napoi, s-aduci liniște și fericire pe pământ!
Hai, acuma tu du-te, căci soarele mă ceartă
El vrea să-mi zâmbească, șovăind ca un rege.
Te rog sa mai vii, să m-alinti, să mă curati
De toatä intinäciune ce zace in mine, îs rece!
Eu te voi aștepta în fiecare zi si noapte
Sä mai barfim despre ce se întâmplă...și noi.
Sä mă inspiri , să mai scriu despre cine sunt
Si ce fac si ce rost am eu pe acest pămant!
Iti multumesc PLOAIA mea, că m-ai ascultat,
Tu , stiu cä esti fără de päcat și mai stiu,
Că tainic, imi vei păstra tot ce ti-am spus
Si imi vei da aripi să zbor până,...la apus!
Eu te asteeeept , ploaia mea!
31 iulie 2019, Adriana.
disensiuni/5
anemone,
desprinse, parcă, dintr-un tablou de
Luchian,
răsfirate-s pe marginea drumului.
÷
masca tiranului
pătată-i de
neîncredere.
Cursul vietii
Eram acasa,ma gandeam cum ar fii viata mea in viitor
O sa fiu in tari straine, o sa fiu un calator.
Trecut-au anii nu demult,vazui acum ce gandeam atunci.
Acum imi este clar ca noi suntem creatorii
Cum astazi te gandesti
Maine deja traiesti .
Gandeste omule bine
Bucura-te de tot
Asa a zis si Tatal
Cuvantul are un rost.
Cuvantul iti da viata
Cuvantul te mareste
Cuvantul te destrama
Cuvantul te sfinteste.
Destin
Ușor, îmi vine dorul, ce dus, el a apus
instantaneu 1/1
prin perdeaua brodată cu fluturi
luna încețoșată
adâncește tăcerea
valuri de umbre
se izbesc zgomotoase
de crengi de mesteacăn
Ploaia mea
Tu ploaie curatä, iar cazi pe pămånt,
Să curăți pământul de tot ce-i murdar!
Mä plouă pe mine, pătrunde-mi in suflet
Vorbeste cu mine, sopteste-mi în gänd!
Ascultă -mi chemarea și stai langă mine,
Te rog sä m-alinți cu picăturile tale!
De-ai ști ce mult mi te-asemeni cu mine,
Citeste-mă -n suflet, ș-apoi mă arată la lume!
Tu vii să adapi orice gură-nsetată de apă
Eu mă zbat să våslesc corabia drept,
Tu vii calmă, alteori esti rece, si-nvolburată,
Eu însă, îs naivă și bună, alteori is nebună!
Tu ștergi lacrimi ce dor, din suflete goale,
Tu stingi arșița si focul, când arde planeta,
Tie florile toate ți se-nchină și toate învie,
Tu creezi fantezie, tu ploaie, compui poezie!
Tu mă faci fericitä si mă faci să zâmbesc
Tu mă mângâi, când eu plâng și nu mă trădezi,
Când eu strig , picăturile tale ma liniștesc .
-Hai să bem o cafea, mai am să îți povestesc!
Hai, tu scaldă-mă, să nu mi se vadă lacrimile
Ce se preling brăzdandu-mi obrazul!
Ia-mă de mână, hai să dansăm, vreau sa mă joc
Ca in copilărie mea, când nu îmi lipsea hazul.
Te rog, dacă pleci, ia cu tine tristețea și răul
Ce ne bântuie viata si gândul și dorul,
Aruncă-le in hăul cel mai adanc și abrupt!
Si-napoi, s-aduci liniște și fericire pe pământ!
Hai, acuma tu du-te, căci soarele mă ceartă
El vrea să-mi zâmbească, șovăind ca un rege.
Te rog sa mai vii, să m-alinti, să mă curati
De toatä intinäciune ce zace in mine, îs rece!
Eu te voi aștepta în fiecare zi si noapte
Sä mai barfim despre ce se întâmplă...și noi.
Sä mă inspiri , să mai scriu despre cine sunt
Si ce fac si ce rost am eu pe acest pămant!
Iti multumesc PLOAIA mea, că m-ai ascultat,
Tu , stiu cä esti fără de päcat și mai stiu,
Că tainic, imi vei păstra tot ce ti-am spus
Si imi vei da aripi să zbor până,...la apus!
Eu te asteeeept , ploaia mea!
31 iulie 2019, Adriana.
Другие стихотворения автора
Gândurile celor vii
Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea
Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.
Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,
Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.
Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei
Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei
Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,
Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.
Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi
Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.
Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,
Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.
Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,
Cu care împãrţirãm merindea din desagi;
Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi
Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.
Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,
Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,
Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,
Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!
Cugetări asupra timpului
Te întâlneşti cu TIMPUL, când nici nu te aştepţi
Şi poţi sã fii tu însuţi, chiar primul dintr-o sutã;
Dar treci, la despãrţire, în lumea celor drepţi,
Când viaţa ta cea lungã, se face nevãzutã.
Tu-ai fost sãdit într-ânsul, iar nu dânsul în tine,
Şi-n orice zi, din mânã îţi scapã puţintel!
Din ziua ta trecutã, rãmân numai suspine,
Mulţime de regrete sau doruri, fel şi fel.
Cãci soarele rãsare. Iar, cât din palme bați,
Se-aratã firul ierbii, ieşind de sub zãpadã.
El iese. Dar nu singur: mai are şi alţi fraţi!
Şi-aceeaşi soartã crudã, stã peste toţi sã cadã!
Pe-ogorul vieţii tale, un plug în grabã trece
Iar, pãsãri de tot felul se-aruncã-n urma lui!
În patul tãu de paie, stai nemişcat şi rece,
Şi uşa casei tale se-nchide cu un cui...
În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
Iubită copilă a neamului meu...
Iubitã copilã a neamului meu
Ce zaci, pãrãsitã-n ţãrânã,
Când cel mai de-aproape, te lasã la greu
Şi vorbe de-ocarã-ţi îngânã.
Tu ai o nãdejde, un sens şi un ţel:
Priveşte lumina ce vine,
Hotare sã punã şi porţi de oţel
Şi capãt, atâtor suspine!
Cãinţa, mâhnirea, pãrerea de rãu
De tine-s atãt de aproape!
Dar cel ce se luptã cu sufletul tãu,
Nu vrea nicidecum, sã te scape.
Iubitã copilã a neamului meu,
Ridicãte-acum, din ţãrânã!
Şi-ndreaptã-ţi privirea şi gândul, mereu,
Spre Cel ce-ţi întinde-a Sa mânã!
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Timpul tău
Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,
Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,
S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,
Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!
Adunã-ţi iar puterea şi socoate
Puţinãtatea zilelor rãmase;
Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,
Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!
Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!
Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!
Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute
Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!
Gândurile celor vii
Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea
Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.
Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,
Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.
Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei
Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei
Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,
Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.
Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi
Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.
Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,
Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.
Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,
Cu care împãrţirãm merindea din desagi;
Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi
Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.
Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,
Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,
Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,
Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!
Cugetări asupra timpului
Te întâlneşti cu TIMPUL, când nici nu te aştepţi
Şi poţi sã fii tu însuţi, chiar primul dintr-o sutã;
Dar treci, la despãrţire, în lumea celor drepţi,
Când viaţa ta cea lungã, se face nevãzutã.
Tu-ai fost sãdit într-ânsul, iar nu dânsul în tine,
Şi-n orice zi, din mânã îţi scapã puţintel!
Din ziua ta trecutã, rãmân numai suspine,
Mulţime de regrete sau doruri, fel şi fel.
Cãci soarele rãsare. Iar, cât din palme bați,
Se-aratã firul ierbii, ieşind de sub zãpadã.
El iese. Dar nu singur: mai are şi alţi fraţi!
Şi-aceeaşi soartã crudã, stã peste toţi sã cadã!
Pe-ogorul vieţii tale, un plug în grabã trece
Iar, pãsãri de tot felul se-aruncã-n urma lui!
În patul tãu de paie, stai nemişcat şi rece,
Şi uşa casei tale se-nchide cu un cui...
În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
Iubită copilă a neamului meu...
Iubitã copilã a neamului meu
Ce zaci, pãrãsitã-n ţãrânã,
Când cel mai de-aproape, te lasã la greu
Şi vorbe de-ocarã-ţi îngânã.
Tu ai o nãdejde, un sens şi un ţel:
Priveşte lumina ce vine,
Hotare sã punã şi porţi de oţel
Şi capãt, atâtor suspine!
Cãinţa, mâhnirea, pãrerea de rãu
De tine-s atãt de aproape!
Dar cel ce se luptã cu sufletul tãu,
Nu vrea nicidecum, sã te scape.
Iubitã copilã a neamului meu,
Ridicãte-acum, din ţãrânã!
Şi-ndreaptã-ţi privirea şi gândul, mereu,
Spre Cel ce-ţi întinde-a Sa mânã!
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Timpul tău
Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,
Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,
S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,
Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!
Adunã-ţi iar puterea şi socoate
Puţinãtatea zilelor rãmase;
Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,
Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!
Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!
Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!
Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute
Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!