Iubire adolescentină

Despre tine 


19 octombrie 

Vorbim de mai bine de o lună. Prima dată când ne-am văzut era beat. Ciudat,căci minții mele naive nu-i păsa nici măcar un pic de acest aspect.


20 octombrie 

 

Am ieșit exact de ziua lui de naștere.Nu mă așteptam la acea seară, a fost așa drăguță. Ne-am uitat printre pedofilii mei de pe social media și apoi ne-am sărutat. Chiar dacă ar fi între noi o relație de prietenie e chiar altceva.Mă simt bine.Între timp au apărut și două pisici;una dintre ele s-a urcat peste noi și a fost un moment amuzant.

 

3 noiembrie 

Am mai ieșit noi între timp, doar am uitat să scriu în minunăția mea de jurnal. Am ieșit cu fetele și am zgribulit de frig . E duminică , aștept să-l văd de două săptămâni.Am mers la banca unde ne vedem noi de obicei;l-am așteptat până a venit;ne-am îmbrățișat, "bla bla bla" și m-am pus în brațele lui .

Stăteam așa de bine și corpul îmi ardea pentru ca mi-l încălzea cu trupul lui . Am făcut contact vizual pentru foarte mult timp și m-a făcut să mă simt în siguranță;mă face să mă simt acasă.Tot îl sâcâiam eu și când începeam a vorbi prea mult alegea să mă sărute.

Timpul nu ne permitea neapărat doar să vorbim . Dar oricum timpul cu el trecea mult mai repede. Am avut niște săruturi dedicate timpului.Am făcut toate glumele posibile și i-am dat niște replici de vai de papucii mei;îmi place de el,ba chiar mai mult îl iubesc.Lui doar îi place de mine,ceea ce și asta mă miră .E greu de crezut că s-ar uita el la mine,eu fiind o simplă puștoaică de cincisprezece ani și el fiind un puștan de optsprezece ani , nebun de fel că dacă n-ar fi nebun nu m-ar alege pe mine și mai nebună . Era timpul să plecăm și nu voiam să-l mai las să plece . L-am îmbrățișat strâns de vreo trei ori consecutiv. L-am sâcâit cu “te iubesc-uri “ și așteptam acel “Și eu te iubesc” . L-am sâcâit atât de mult încât l-am primit într-un final , nu conta că șoptit, conta doar ca am auzit acele cuvinte pe care le așteptam cu nerăbdare. Îl iubesc.Mi-am amintit că și-a desprins părul pentru mine , parcă e un gnom uriaș cu părul lung , îl ador , îl iubesc pe el ,nu neapărat părul.

 

17 noiembrie 

 

Am ieșit azi,DUMINICA, ca de obicei și-a fost super. Am mers la banca care ne vedem de obicei și erau două persoane.Am crezut că nu e el și am plecat să mă plimb. După am observat că e el și că era cu un prieten de al lui. M-am pus lângă pletosul meu și l-am făcut în toate felurile (merită).Prietenul lui a plecat și am rămas singură cu el, l-am plesnit de nenumărate ori.

L-am sâcâit încontinuu.Am mai făcut noi ce-am mai făcut și era timpul să plecăm. A fost singura seară când am putut sta amândoi mai puțin , dar a fost o seară interesantă.Când dădeam să plecăm nu voiam să-l las deloc. I-am zis nenumărate te iubesc-uri și fără să mă rog de el mi-a zis “Și eu te iubesc piticanie”. M-am mirat.

 

19 noiembrie 

 

Am ieșit azi după ce a ieșit de la școală și am mers un drum îndelungat până într-un loc secret. Am observat în acest drum un cimitir,iar curiozitatea din mine ardea. Mi-a explicat el că acolo se afla Cimitirul evreilor.Tocmai ce vorbisem de aceștia la ora de română, tocmai ce vorbisem de Holocaust. Mi se părea fascinant. Am ajuns prin apropiere de acel loc și era acolo un fir de curent ; el mi l-a ținut ca să trec pe sub el ; da, l-a durut. Am ajuns în locul propus de el,necunoscut de mine. Era un loc fantastic ca priveliște , se vedeau dealurile și stânile din apropriere.
De asemenea se zarea și pădurea peste acele stâne. Aș zice un loc de poveste... Am stat acolo mai mult decât am crezut . Se înserase deja și aproape era noapte , noi fiind acolo de după-amiază. Îmi era așa frig și vântul bătea în fața mea uscată și crăpată de la atâta vreme de toamnă . Am plecat de acolo , dar am omis ceva ce nu am zis . A fost o zi minunată și la final am mers înapoi ținându-ne de mână . Mi-a plăcut să vorbesc cu tine, dar trebuie să te las în această seară. Pe curând!

 

 

22 noiembrie 

 

Am ieșit astăzi, când am ieșit de la școală . Venise mama să-mi ia bagajele și i-am zis ca am bârfă de spus când ajung acasă . Eu am rămas în oraș cu prietena mea să mergem împreună cu autobuzul.

L-am înnebunit ca vreau flori. Două zile l-am înnebunit. M-am dus înspre locul unde ne întâlnim noi de obicei,nu era acolo. M-am uitat în împrejurimi și l-am văzut pe o altă bancă , salutând voios din mână. M-am dus la el și l-am întâmpinat cu o mare îmbrățișare . Îmbrățișarea aia cred ca era necesară amândurora. După aceea am văzut ca a scos o mică floare de hârtie din ghiozdan și mi-a dăruit-o . Mi-a zis ca e creată de el. IMAGINAȚI-VĂ, FĂCUTĂ DE MÂINILE LUI?! De necrezut!!! Efectiv m-am bucurat așa de tare de îmi venea să sar în sus.
Sunt genul de persoană care iubește lucrurile făcute de mână.Oricum te-am cam lăsat puțin în spate fiindcă tocmai ne-am pus într-o relație acum 3 zile, m ai exact pe 19 noiembrie 2024. Această dată trebuie să o țin minte de acum . Cred ca i-am dat mii de pupici și îmbrățișări . MĂ SIMȚEAM ACASĂ! Însfârșit un loc în care mă pot simți eu liniștită, fără să-mi fie teamă că voi fi judecată. A fost să mă conducă până în Centru,fiindcă prietena mea mă stresa să merg să îi țin de urât,iar el nu dorea sa ne acompanieze .Ceea ce mi se pare firesc .Cine ar alege să iasă cu iubita lui și prietena ei? Cu siguranță nu el.Doamne , deci îl iubesc și nu e prea firesc.

 


26 noiembrie 

Am ieșit puțin astăzi, a fost chiar altfel doar că m-a enervat.M-a enervat din ceva irelevant , ceva spus în glumă.N-am să zic de ce fiindcă vreau sa uit ; oricum sunt genul de persoană care uită absolut orice până e ceva așa de important încât nu pot uita nici dacă încerc din răsputeri . Am stat pe o bancă din spatele unei școli. Mă simțeam așa bine cu el , cu toate ca nu prea m-am simțit așa de bine în ultimele zile… n-am prea mai mâncat... nu știu ce să zic dar nu mi-e foame. Cel puțin asta cred eu…

 

29 noiembrie 

Ești un drogat. Atât. N-am crezut vreodată ca te voi considera așa, chiar dacă te cunosc de puțin timp. Eram gata să te primesc așa cum ești, însă tu, tu nu ai aceleași planuri. 

30 noiembrie 

Astăzi este ziua mea de nume, iar tu continui să vorbești ciudat cu mine. Îmi răspunzi rar și sec, ce să înțeleg prin acest lucru? 

1 decembrie 

Noaptea trecută te-am căutat în disperare. Tu continuai să mă ignori. 

Azi te-ai despărțit de mine. Urât,fiindcă ți-am trimis mii de mesaje și nu mi-ai răspuns ,doar le-ai primit. Scriu cu lacrimi șiroaie care îmi curg pe față. Și până la urmă de ce? De ce te-ai despărțit de mine?


Категория: Проза

Все стихи автора: Irina Patraș poezii.online Iubire adolescentină

Дата публикации: 26 марта 2025

Timp de citire: ~13 min.

Просмотры: 804

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Sub ochii mei

Mă gândesc la tot ceea ce faci;

la tot ceea ce zici;la ce-ți mai iese pe gură.

Îmi fac singură șase mii de draci.

Mă fac singură să am ură.

Ajungi în final să nu mă mai placi...

 

Îmi pun întrebări complicate.

Oare vorbești cu altă fată?

Oare îmi poți citi gândurile amestecate?

Am să o las baltă.

Nu mă pricep nici măcar la soartă...

 

Nu înțeleg cum poți să mă lași așa,

nu înțeleg de ce doar îmi privești mesajele.

Le privești,nu răspunzi,

mă lași cu sufletul cenușă;

cu un lac de apă sărată pe obraji.

 

Mă ignori din nou și din nou

și în final tot te iubesc ca la început.

Voi scrie mereu cu același stilou

chiar dacă începe să scrie neplăcut;

chiar dacă nu mai e nou...

 

Fiindcă în căutarea unui alt mai bun

vei găsi prea multe alegeri,

dar tot pentru cel mai prost vei deveni lăstun.

Apoi vei dori să-ți poți scoate din creieri

toate amintirile care apun...

 

Astea sunt doar gânduri de ale mele;

gânduri nebune;gânduri care nu se știe de unde vin.

M-am plictisit de ele,

am un sentiment de antipatie

în legătură cu ele,cu mine,cu tine, în legătură cu poemele...

Еще ...

Îmi ești defectă

Îmi ești defectă

Cu toate pălăvrăgiile tale

Nu ești deloc atentă

Pe unde s-o iei, pe care cale…

 

Mă enervezi,e-un toxic amurg

Dar îmi ești viață

La fiecare ceartă lacrimi îmi curg

Lacrimi șiroaie îmi curg pe față.

 

Vai,Doamne , dar te iubesc

Și chiar și defectele tale ar vrea

Să le deosebesc.

Să-mi schimbe starea…

 

Când râzi,mi se topește sufletul

Simt că suntem doar noi

Și așa voi deveni poetul

Care te va scrie în mii și mii de foi…

 

Capul mi-e umplut de tine

Și buzele mele încă îți simt gustul

Își fac apariția întrebările străine

Am să-ți mai ating vreodată trupul?..

Voi mai fi la fel chiar dacă viața

îi va da o șansă vocii interioare ?

Voi mai trece eu vreodată ceața

care-mi stă la picioare ?

 

Atâtea întrebări fără răspuns

Tot ce știu e că te admir

Te admir că încă nu m-ai străpuns

Că încă nu m-ai trimis în “cimitir”.

Еще ...

Tu, îngere căzut din rai

 

 

Oh, dulce amor,îmi aparții?

N-ai putut pleca până acum

Însemnând că nu mai pleci.

Tot la mine vii?

 

Glasu’-ți vorbește

Brațele mi te așteaptă

Urechile mi te ascultă

Buzele mi te sărut.

 

Căci ai un farmec

Greu de venerat

Suflet greu de înghițit

Trup greu de explorat.

 

Nu mă satur să-l ating,

Să-ți ating mâinile

Până-ți încleștezi picioarele,

Să te scap de farmece.

 

Te slăvesc,iubirea mea

Ține bine ascunsă cheia

De la inima noastră,

Să nu ți-o fure Libidinosul.

 

Mulțumește-i Domnului,

El ne-a unit într-un singur trup,

Nimeni nu ne-a oprit căsnicia

Mulțumește-i Fiului Lui.

 

Am fost binecuvântat

Să te găsesc în viața aceasta.

Până să te iau pe calea dreaptă,

Am fost îndatorat.

 

Munca mea s-a sfârșit

Iubirea mea pentru tine e eternă.

Cu promisiunea mea solemnă

Atenția mea a sporit.

 

Înger tu fiind

Căzut-ai din Rai

Pe un mare covor de pai’

Lăsându-mă fără grai.

 

Venit-ai cu daruri la mine,

Le-am respins pe loc

Ți-am dat darurile mele,

Căci sunt băiat de împărat.

 

 

 

Еще ...

Prima iubire nu se uită

 

Te ignor și-am s-o fac cât pot de mult

Te-ai pus cu orgoliul meu cumva?

Vai și-amar de ce se va întâmpla

În cel mai rău caz te arunc în Prut.

 

Mă arde sudoarea plină de frustrare

Am ajuns să-mi înfing unghiile în pământ

Ca apoi să îmi devină părul cărunt

Clipe frumoase de crizare.

 

Ți-aș smulge fanteziile alea despre controlul tău asupra mea

Nu mă dăruiesc, pleacă de aici cât mai repede

Oh, dar te iubesc atât de mult, toxica mea iubire

Am să te prind și-am să te sărut.

 

Toxic fiind eu, toxică fiind tu,formăm un întreg

Motiv pentru care ar trebui să nu mă mai poți enerva

Când vei putea tu observa?

Când? Căci pare că nu poți să subînțelegi.

 

Îmi lipsește aroma ta la nebunie

Să-ți simt trupul e doar un vis plăcut

L-am simțit cândva demult, în al nostru trecut

Păcat că deja ai ales pe altcineva pentru cununie…

 

Tu, prima mea iubire, nu te pot uita

Unde am să te găsesc ,din nou, a mea?

Noul tău soț când vei dormi te va veghea?

Ce te-a făcut să mă lași în urmă, să te măriți cu altcineva?

Еще ...

Gânduri

"gânduri"...un cuvânt des întâlnit .

N-are niciun sens,

nu știu de unde e provenit ,

dar m-a schimbat intens. 

 

Oare chiar gândesc?

Oare...oare chiar așa am fost creat?

Dacă a mea minte vede ce privesc 

și simte cum am fost vegheat.

 

Poate-s doar gânduri 

sau poate nu-s nici atât.

Toate se așează în rânduri,

încât mă fac să mă simt hotărât.

 

Stai... stai! Crezi că tot e-așa cum știi?

Nu tot ce zboară se mănâncă.

Nu e ca și cum ai fi ca specialiștii

care pe oameni îi aruncă....

Еще ...

Sticloviu

Mă auzi, dar niciodată nu mă asculți;mă vezi, dar niciodată nu mă privești;mă atingi, dar niciodată nu mă mângâi;mă miroși,dar niciodată nu-mi simți mireasma îmbietoare.

Îmi împrăștii inima în mii de cioburi,

Îmi tai carnea cu un fierăstrău,

Iar când vii și le pui cap la cap

Imi faci inima de sticlă să bată din nou […]

Doar o mică atingere de-a ta,

Doar un chicot mic,

Fac ca lumea mea să-nflorească

Ca florile din mijlocul lui Avril…

Un simplu vis cu tine

O simplă atingere trupească

Fac ca eu să înfloresc din ruine.

Еще ...

Стихи из этой категории

MAKTUB

Viața e un joc imprevizibil. Si nimeni din noi... niciodata  nu va fi pregătit de careva schimbări în el. Au avut loc evenimente bune sau... foarte bune. Iar nucleul lor este iubirea. Toate se fac din iubire. Pentru că ne este menit să iubim ( părinții, rudele, prietenii... o persoana care ne este străină, dar... totodată atât de aproape sufletului nostru) și desigur... să fim iubiți. Cine nu dorește să fie iubit? Să fie sensul vieții cuiva? Iar în momentul când suntem răsplătiți cu aceeași monedă, suntem cei mai bogați. Pentru că iubirea este la fel de scumpă ca și viata. Si, deci nu o poți cumpăra cu bani. Iar de fericire... putem mișca până și munții din loc, ceea ce ne părea anterior imposibil.

     Fiind în anii adolecentini ( cei mai dulci ani), riscul de a ne îndrăgosti  este cel mai mare. Suntem atrași de o persoană ( cea mai cea mai), iar în momentul când ea este prin preajmă fie inima ți se zbate atât de tare vrea să îți sară din piept... fie se oprește pe câteva secunde. Uneori stăpânul sufletului nostru va fi atras de noi ca un magnet,alteori... ne va respinge.. Si, haideți să recunoaștem că prima variantă ne este mai mult pe plac.

     Viața monotonă de cândva, astăzi îți va părea una multicoloră. Si uite se întâmplă și marea minune și uneori persoana care ne-a căzut tronc inimii, singură face un pas. Vom fi atât de fericiți. Sângele va alerga nebun prin vene, schimbându-le culoarea ( din gri în roșu). Si deci, planul nostru săptămânal se va modifica. Deși pe noi personal, deloc nu ne întristează chestia dată.

Spre mirarea noastră, vom fi mai activi, mai atenți, mai energici. Iar pe plan profesional, indiferent ce ar fi: studii, job, proiecte) ne va merge bine. Aș putea spune chiar foarte bine. Vom fi atât de fericiți. Iar în momentele când nimic nu îți merge, apare ea... și iarăși ești plin de forțe... și rezolvi absolut toate problemele... cu atâta ușurință. Fără ea, absolut totul ar merge prost, îți zici mereu. Si îi mulțumești și lui Dumnezeu pentru acest cadou, pentru această schimbare în viață. O schimbare radicală- care te favorizează... te face fericit(ă).

     Zi de zi... ne vom gândi la viața noastră. Zi de zi... ne vom gândi la ea... la persoana ce ne-a luminat viața, ne-a luminat calea. Si îi mulțumim Domnului... cu ochii înlăcrimați.

     Vei fi nespus de fericit(ă). Te vei simți atât de bine cu el- sufletul tău geamăn ( după cum îți place să îi zici). Vor trece zile, vor trece luni... uneori ani. Si te vei  trezi ținând-o de mână... tot pe persoana ce o cunoscusei ceva timp în urmă... la care visai zi și noapte.

     Vei fi atat de fericit(a) alaturi de ea. Vei dori sa iti petreci tot restul vietii tale cu ea, considerand-o destinul tau. Vei fi sigur de fapt, ca iti vei trai absolut tot restul vietii alaturi de ea.

     Dar de fapt... viata nu e chiar asa cum am dori noi. Uneori " sufletul- pereche" nu e chiar acel suflet pereche. Vor fi  doar niste trenuri, care la un moment dat vor fi nevoiti sa paraseasca peronul si sa isi urmeze drumul. Vor fi nevoiti, chiar de vor incerca sa se retina. Unii din ei,chiar si peste ani vor intoarce capul in urma privind trecutul... amintindu-si de tine. Doar de tine.

     Sufletul tau va primi atatea lovituri de cutit... apoi va sangera... pic cu pic... pe amintirile fericite din viata ta... cele mai fericite. Vei fi slabit... fara forte. Si mereu iti vei aduce amite de persoana ce te-a invatat sa "zbori" pana la stele.

     Iti vei gasi un nou hobby in care " EA" .... nu exista.  Si vei munci. Vei munci mult. Foarte mult. Doar ca sa o uiti. Pentru ca mai e prezenta in gandurile  si visele tale. Pentru ca ii simti lipsa. Pentru ca mai ai nevoie de sustinerea ei. O vreai prezenta  in viata ta, dar... te opresti " No No Noooo. Nu trebuie. nu mai am nevoie de ea. Am uitat-o". 

     Si continui sa muncesti. Vei avea o zi  arhi-incarcata ce treptat te va face sa o " uiti". Si uite asa se vor scurge ore... zile... saptamani... luni... ani. Ne vom declara " fericiti". Iar la prima vedere iti va parea ca iubirea a parasit taramul si esti bine mersi. Dar de fapt, lucrurile stau putin altfel. Prezenta ei in viata ta va demonstra contrariul. Si va fi de ajuns doar de o singura privire ca sa-ti faca stomacul " ghem"... inima-un vulcan...gata sa erupa.

Еще ...

Un iepuroi bătrân de o sută de ani

Bunicii mei aveau o căsuță de poveste, pierdută printre salcâmi uriași, care arătau întocmai ca niște coloane înalte de biserică, de parcă sprijineau cerul să nu se năruiască peste noi și toată suflarea. Curtea, nu prea largă, era toată vara umbrită, dar și până mai târziu toamna, de coroanele bogate pline cu bănuți verzi care-și tremurau ușor valoarea în bătaia vântului, fiindcă dacă nu știați, de erau culeși de pe ram, puteai să cumperi cu ei de la bunici, o grămadă de lucruri bune și... dulci, precum caramelele cu lapte, biscuiții zgrunțuroși sau bomboanele de smarald cu mentă...

Odată, bunicul mă luă cu dânsul până la cooperativă, magazinul mixt al satului unde găseai de toate, de la lumânări subțiri și galbene, până la coase cu gurile lucioase, chibrituri, mălai, trebentină și... bomboane!, căci știam eu că truda picioruțelor mele în colbul uliței satului nu va fi fost în zadar!

Acum eram băiat mare - aveam vreo cinci ani! -, și eram de toată încrederea, tot satul mă știa că-s nepotul lui Gheorghe, cum care Gheorghe, a lu' Coana Moașă!, iară de nu știai cine-i Coana Moașă, "iera" clar că nu "iereai" de prin partea locului...

În fine, pe drum, îi spun bunicului că mi-este sete, ne oprim la o fântână cu ciutură, și-mi dă să beau dintr-o căniță de email roșu cu buline albe, care avea tortița legată cu lănțișor de marginea fântânii, să nu cadă în hăul de care nu aveam voie să mă apropii, îmi explica cu blândețe bunicul...

Odată ajunși la cooperativă, intrăm asudați de soare în răcoarea locului, și ne pornim la vorbă cu vânzătoarea, - o femeie mică, plinuță și iscoditoare, îmbrăcată într-un halat ce fusese cândva albastru, acum decolorat -, da' a cui iești (cum? îs nepotu' lu' bunicu', a lu' Coana Moașă), câți ani ai (cinci cu degetuțele răsfirate fără dubiu în aer), dacă-s la grădiniță (cum! la anu' merge la școală pe vremea aiasta), îi place la țară (da-poi cum! că doară la oraș nu prea are ce vedea decât blocuri și betoane, nu ca pi la noi la aier curat cu iarbă verde și orătănii prin curte)!

Și iaca așa, cum stăteam noi la taifas, amețit de mirosul de terebentină cu care fusese ștearsă proaspăt podeaua, ne luăm rămas bun, mai poftiți pe la noi domnișorule, seară bună, mai venim, mai venim, mâne, când aduceți pâne, o să trimit băietu', că amu îi mare să vie și singur, iar eu mă simțeam onorat, în al nouălea cer, și important nevoie mare, fiindcă bunicul avea atâta încredere în mine, iar cucoana de la tejghea îmi spusese "domnișorule"...

A doua zi, nechezam prin curte ca un căluț, ardeam de nerăbdare să plec înspre cooperativă să iau pâine, dar bunicul sfătos, cu vorbă moale, îmi spunea să mai aștept puțintel, fiindcă nu trecuse șareta la deal, încă era devreme, mai bine ia și bea o cană de lapte proaspăt muls de la vaci de tanti Leta "di pisti" drum, femeia ceea care ținea vreo două vaci, dintre-acelea albe pătate cu negru, vaci care-și răgeau la fiecare asfințit (le auzeam din curte de la noi!) ugerele roz de mult prea-plin...

-Amu', îmi zise bunicul întinzându-mi o hârtie mototolită de zece lei, te duci la cooperativă, știi unde e, și-i ceri Savetei, două pâni rotunde, nu franzele!, iar de doi lei să-ți dea bomboane cu mentă, să ți le puie în hârtie, nu la pungă că se topesc până acasă!

-Da bunicule!, îi spun eu zbughind-o pe poartă și ne-mai-așteptând și alte povețe..., n-ai grije că mă-ntorc cât ai clipi!

Trec zece minute..., trece un sfert de ceas..., trece o jumătate de oră!, da' nepotu' nu se vede... 

,-Bre, da' undi sâ hie băietu' aista, câ mâ bagâ-n boali! Iote-l, ia! 

-Bunicule, bunicule!, am izbucnit eu cu inima din piept să-mi zboare afară, am văzut un iepuroi bătrân de o sută de ani!

-D-apoi, cum așa?, îmi zise bunicul prăpădindu-se de râs...

-Da! Era legat de gard, în curte, la nenea Ion!

-D-apoi, cum așa?, râdea pe sub mustăți bunicul.

-Da! Și când am trecut de el, o-nceput să ragă la mine!

-D-apoi, cum așa?, se bătea bunicul cu mâinile pe genunchi.

-Da! Era mare, cu blana gri și avea urechi lungi! Și dădea din copite!

-Nepoate, da' iepurii au copite?

-Păi cum... n-au?, am zis eu cu inima cât un purice.

-N-au! Iepurii au lăbuțe! Ce-ai văzut tu în curte la nen'tu Ion, se numește măgăruș... așa cam cum ai căzut tu acuma!, mai zise bunicul cu blândețe în ochi.

N-o să uit niciodată rușinea aceea dulce pe care am trăit-o în brațele iubitoare ale bunicului meu. A fost o lecție din care am înțeles că uneori imaginația îți poate juca feste atunci când ești mic și un măgăruș îți poate părea "un iepuroi bătrân de o sută de ani"...

Еще ...

Halloween

E noaptea în care liniștea poartă măști. Pe străzi, lumina felinarelor tremură ca o inimă bătrână, iar vântul se joacă prin frunzele uscate ca un copil care nu vrea să doarmă. Copiii râd, aleargă, bat în porți și cer dulciuri, dar sub glumele lor se ascunde ceva vechi, o teamă moștenită din vremuri când focul era singura lumină și umbrele erau zei.

 

În spatele fiecărei măști se ascunde o poveste. Vrăjitoarea care zâmbește ține în buzunar o scrisoare pe care n-a avut curajul s-o trimită. Scheletul care dansează poartă în ochii goi amintirea unei veri în care a fost viu. Vampirul e doar un copil obosit, căruia îi plac nopțile fiindcă nu mai trebuie să spună „bună dimineața”.

 

Pe cer, luna privește peste toți, cu răbdarea unei mame care știe că și frica e o formă de joacă. Casele par mai mici, umbrele mai lungi, iar timpul, un dovleac scobit, în care arde o flacără ce pâlpâie între râs și nostalgie.

 

Halloween nu e doar o sărbătoare. E clipa în care trecutul și prezentul se ating fără rușine. E ziua în care ne permitem să fim fantome, să ne plimbăm printre amintiri, să rânjim în fața morții și să-i spunem: „Te-am prins, dar doar pentru o seară.”

 

Și poate că tocmai de aceea iubim Halloween-ul: pentru că, o dată pe an, ne e permis să fim ceea ce ascundem, vii, speriați, veseli, trecători,  toate la un loc, într-o singură mască.

Еще ...

Surprizele din apartamentul nou în daneză

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

 

Overraskelserne i den nye lejlighed

 

Efter at have flyttet til den nye lejlighed, mere præcist taget alle sine ejendele med, begyndte Cecilia at opdage flere og flere unaturlige ting. For eksempel flyttede han møbler, og på et tidspunkt hørte han et knirken i væggen. Forvirret bankede Cecilia lidt på væggen med sin negl, gipsen kom af på et sekund og afslørede et smukt hul i væggen. Så vores hårdtarbejdende og dedikerede bygherrer dækker hullerne med klar tape, som de påfører kalk over. Det ville mildest talt være mærkeligt, vi skulle også sige, at det kun er arbejde udført af verdens øjne. I tilfælde af jordskælv eller noget, hvad gør vi så med vægge? De falder på lejerne, før de kan flygte fra lejligheden.

Så ville han tage kludene med på badeværelset, hvad kunne han ellers finde på badeværelset, en dobbelt Cheeseburger sandwich, glemt der i en måned, men i næsten perfekt stand. Der er ingen måde, det er spiseligt længere, men det ser fantastisk godt ud. Der er også emballage fra cordon bleu, æbletærte fra Hornbach, østrigsk skinke (den lækreste skinke for byggere), Martinel-pølser, det ser ud til at folk foretrækker tysk kvalitet i maden de spiser, det er bare en observation.

Men disse site ingeniører er lidt søvnige, fordi de glemte deres mekaniske blyanter, notesbøger, jeg ved ikke hvor mange kuglepenne rundt i huset. Det klæder Cecilia, det vil tjene hende rigtig godt at sætte karaktererne fire og to, for det er alt, hvad hendes hjerte tillader. Den, der formår at få en syv på sine prøver, kan virkelig noget engelsk. Men han tror ikke, det ville være svært, han mener, at indsatsen skal komme fra begge sider, ikke bare den ene giver, den anden modtager. Derudover mener hun, at det letter indlæringen meget godt, men hun er lidt usikker på denne evne, hun vil overbevise sig selv ved at læse børneprøverne. Det ser koldt ud, men indeni gemmer sig et varmt, følsomt, endda barnligt hjerte. Af for meget lyst til at være barn bliver hun ikke ked af det, hun griner endda, når hun ser bordet i stuen, det samme gamle bord fra bedsteforældrenes lejlighed. Hvor skriblet, tegnet med farveblyanter, farveblyanter, akvareller forblev hun fra dengang hendes søn var omkring 2-3 år gammel. Når han pakker ud, ser han sine malebøger fra tidligere år, han ser, hvor klodset, men alligevel yndigt, han farvede hver karakter, hvert hus, hver detalje i billederne, hvor godt han fik farvelagt undervejs. Han udelader heller ikke de kort med beskeder, som han modtog, da han var ældre, for omkring 5 år siden. Der var sætninger, som han skulle have afsluttet, såsom: "Hvis jeg havde en blomst, ville jeg give den til hende...", Hvis jeg skulle takke min mor, ville jeg gøre det, fordi..." korte tekster af taknemmelighed, en julegave fra en tante.

Smukke minder, men overraskelserne i lejligheden stopper ikke, fortsætter de. Parketgulvet knirker hver gang Cecilia træder på det. På lignende noder knirker dørene også, når du åbner dem. Skufferne falder ud af natbordet, det eneste natbord i deres soveværelse. Hvad kan vi sige om barnets værelse? Alle de kasser, de opbevarer deres legetøj i, er smækket oven på hinanden, og det er også ubeskriveligt koldt. I alle værelser er temperaturen gennemsnitlig, kun på sønnens værelse er det ulidelig koldt. Vinduet var termoruder, men det var ikke fikset godt, der mangler også et lag varmeisolering.

Cecilia advarede, hvad vil hun gøre med sin dreng, der alligevel bliver ved med at få bihulebetændelse og skal have med sin næse ret ofte, fordi han ligner hende? Han beordrede en badekåbe med hætte at have på hele tiden, inklusive at sove.

Loftslampen giver også et discolys, for det flimrer altid, det er lidt irriterende at skrive, læse eller klippe tånegle, men som rumlys er det godt, som det er, indtil videre. I fremtiden vil hun købe en lysekrone med et køligere lys, fordi hun har en kirsebæruniform og ikke kan lide, hvordan kirsebær ser ud i gult lys. Han kan på den anden side godt lide lilla, og hvis lyset er blåt, vil uniformen se lilla ud, hvilket han ville finde fascinerende, at det ville være en meget mere interessant, visuelt tiltalende uniform end den, han havde været vant til. lange år.

Når man opsummerer alt, hvad snærerne formåede at gøre indtil det øjeblik, hvor Cecilia flyttede ind i lejligheden, var der mange overraskelser, og mudder på gulvet i alle rum, madrester, glemte genstande, men det er en beboelig lejlighed, den er varm nok, i nogle rum virker tv'et, køleskabet, internettet, og vi håber de fortsætter med at virke, det er ikke slut, da vinden blæser i november, alt går i stykker, og de lejere der får det i stykker er skyld pga. ledningerne er gamle, at de er varmefølsomme, at de er en masse tekniske detaljer, der får os til at krybe, ikke giver mening, komplicerer vores liv, og det ville være vigtigt at have adgang til alt, så længe de betaler pris, ikke en halv eller en fjerdedel. Hvorfor skulle barnet få dårlige karakterer, fordi det først blev færdig med sin studentereksamen før klokken to om morgenen, hvorfor skulle det have fordærvet mad i køleskabet, fordi strømmen ikke er konstant, maden i køleskabet er taget og stinker, barn spiser det og så har brug for det for fritagelser fra skolen eller fra meditationer, som han ikke kan præsentere sig selv i den tilstand, han er i? Hvorfor skulle han tage de timer op? Gik de glip af det med vilje? Gjorde han med vilje ikke, hvad andre forventede, at han skulle gøre, eller havde han ingen mulighed? Ja, fortæl os hellere, hvem der søger at dømme andre, der ikke har. Nu om dage, ikke at have lige ikke at kunne.

Det er få, der rigtig kan forstå, sidde og analysere situationer. De, der ikke har, skal have samme chance for alt som de, der har. Dette bør ikke blive en hindring. Hvis han vil give adgang til biologi, og hans internet mislykkes, hvordan kan han så konsultere specialiserede afhandlinger? Forældre skal varetage barnets behov for viden og opfyldelse. Forældre passer på, det er ikke problemet. Problemet starter med, hvem der vidste så godt, hvordan man satte alting op i første omgang. Cecilia, hvis du bekymrer dig om dit barns fremtid, så fratag ham nogle undskyldninger (som undskylder, anklager sig selv), forklaringer "for simple måske" ikke fordøjet af nogen, som han ender med at give år og år senere. Gør ham en tjeneste og flyt ham til en by med flere muligheder, lad ham ikke hænge fast i situationer, han ender med at fortryde på et tidspunkt.

Еще ...

Un coșmar

Nu știu când s-a întâmplat dar m-am trezit peste noapte într-o altă lume decât cea în care trăisem până atunci, o lume care aduce cu un azil de nebuni, în care nebunia este de obicei direct proporțională cu poziția ierarhică!

Da, am mai trăit în astfel de "azil" primii 31 de ani de viață, dar știam toți că nebunia este doar mimată! "Azilul" era însă la nivel național, nu planetar ca acum și majoritatea știau ce este normal și ce este nebunie! In noua lume, în care mă aflu, în azilul asta de boli psihice planetar, normalul a devenit pentru mulți anormal și anormalul normal, impus și acceptat de nevoie, sau de bună voie!

Adevărul nu mai are nici-o valoare chiar dacă e demonstrat știinţific, istoric, logic dacă nu este declarat... adevăr!

Este noapte doar dacă se declară oficial asta! Faptul ca soarele este sus pe cer nu are nici-o importanță!  Este ziuă chiar dacă e beznă și se văd stelele, luna...

Este tot mai cald chiar dacă crapă pietrele de ger!

Sexul unei persoane nu are nici o legătură cu gonadele lui, cu înfățișarea, sau cu cromozomii!

Democrație înseamnă că poporul trebuie să se supună conducătorilor!

Suveranitate înseamnă ca o țară să se supună intereselor altei, sau altor, țări!

Cel mai puternic om din lume cu greu se mai ține pe picioare, este senil și trăiește într-o lume imaginară, dar el este cel care decide cine este îndreptățit să trăiască și cine nu!

Și nu mai continui pentru ca n-as mai termina niciodata!

Ce este însă durerors e faptul ca pe foarte mulți toate astea fie nu-i interesează, fie le susțin ei insăși, fără rezerve , le consideră necesare, utile, echitabile, corecte, într-un cuvânt: NORMALITATEA!

Și că o fac cei tineri, care nu au cunoscut altceva și s-au născu dependenți de net, e una, dar o mulțime de oameni care au trăit zeci de ani de (altă) normalitate, nu par de loc surprinși, iritați, revoltați de lumea noua în care s-au trezit peste noapte ca și mine!

Singura explicație plauzibilă este că ce trăiesc nu este realitatea, ci un coșmar absurd, foarte lung, intens, din care sper să mă trezesc cât mai iute!

Chiar moartea în somn pare o variantă mai atrăgătoare decât să continui să visez în continuare!

 

20.11.2021

Еще ...

CELE DOUĂ SURORI -continuare- prt.2

            -Tot așa ai rămas cum te știu!

             -Numai de câte ori ai încercat tu să mă lămurești să-mi așez viața pe alt făgaș .

Am  apreciat mereu efortul tău ,te-am simțit mereu aproape .Tu ai rămas pentru mine

casa părintească ,locul de baștină și știu bine că atunci când dorul mă va chema,te voi

găsi prezentă .

              -Sunt gata să-ți ascult toate rătăcirile și,cum zici tu de multe ori ,toate păcatele.

               -Apropo,Aristița,știi că uneori mă apasă .Și nu știu ce să fac?A-și vrea să-mi tri-

ez faptele bune de cele rele...

                 -Și la ce concluzie ai ajuns?

                  -Nu prea am fapte bune!...

                   -De când te frământă pe tine astfel de întrebări?Te cunosc ca o persoană dură ,

voluntară,care nu are nevoie de sfaturi,chiar dacă sunt date cu bunăvoință și cu dragoste .

Surioara mea dragă îmi pari foarte schimbată.!

                     -Am timp să-ți povestesc despre tot și toate.Spuneai că te-ai întânlit cu Mircea ?

                      -Da ,Mircea ,coleg ge liceu.Îmi spunea că este căsătorit , are familie și doi copii

frumoși.Abia acum a reușit să -mi spună că pe atunci îi pustiisem inima cu răceala cu care i-am

răspuns la încercarea lui  de -a fi împreună.Eu făcusem pasiune pentru Vali ,iar el era topit pentru

Adriana .Uite așa se învârte roata ,așa este în viață .Așa se face că eu tot am așteptat că Vali se

va întoarce la mine cândva...

                          -Și eu am rămas cu un mare gol în suflet ,am fost bolnavă de dragoste pentru  Fane .

M-am dizolvat si iar m-am adunat .Până acum a fost singura mea iubire .Mi se pare atât mult de atunci .

Nu m-a înțeles sau nu și-a dorit să știe ce mult însemna el pentru mine.De atunci .multă vreme ,caut ,

caut mereu vedeam în orice băiat un posibil îndrăgostit de mine...

                              -În final ai găsit ce căutai?

                               -Nu Aristița ,de aici vine și golul din sufletul meu .Eu nu știu ce-i fericirea ,nu am pe

lângă un suflet apropiat ,cu care să comunic ,să mă destăinui, chiar să plâng atunci îmi este greu!...

M-am amăgit că adunând bani ,pot urca pe scara socială și că o viață îndestulată îmi va aduce împăcarea .

Dar golul din sufletul meu, crește din zi în zi !...

                                 -Mi se pare că esti cam aspră cu tine .Încă mai ai timp să schimbi multe în viața ta !...

Doar abia ai împlinit treizeci de ani ,nu? Ștefania oprește mașina ,își pune mâinile la ochi și plânge în hohote...

Aristița rămâne nemișcată un timp .Asta nu-i Ștefania pe care o cunosc eu ,îți zice ea.

                                    -Te am lăsat să te descarci .Ai adunat multă suferință ,dar toate au o rezolvare .

Hai să vedem cu ce începem! Cu duioșia unei mame,Aristița o cuprinde în brațe o mângâie ca pe un copil și o

scoate din mașină să respire aerul curat , să-și adune puterile și să pornească  mai departe.

                                       -Cum pot eu surioara mea rebelă ,să te desprind de trecutul tău, să te speli de păcate ,

să te purifici și să-ți găsești liniștea drumul drept, fie și mai tărziu?

După cum știu am nevoie de mult curaj și dorința de o lua de la capăt spune cu vocea răgușită  de plâns  Ștefania.

Abia acum cele două surori se îmbrățișează cu adevărat ,regăsindu-se una pe alta .Aristița reprezenta pentru 

Ștefania ,trecutul ei curat, aspirația către împlinire prin învățătură ,o viață ordonată și respectul celor din jur .

Deși roiesc în jurul meu bărbați am o situație materială bună ,nu asta mi-am dorit  Acum vreau un partener, o familie,

copii în primul rând .Știi ,aristița ce am devenit eu?Un obiect de trebuință ,odată uzat cui mai trebuești? Chipul Aristiție

se umbrește ,o idee pusese stăpânire pe mintea ei .

                                        -Știi Aristița ,mă simt ca în fața unei judecăți și nici nu vreau să mă apăr .De ce am ales eu calea

asta care acum mă dezgustă?Îmi amintesc uneori în liniștea mea zbucimată de atmosfera de fericire din familia noastră 

înainte de moartea mamei Ce tainică împăcare în zilele de sărbătoare, când ne adunam toți în jurul mesei!...Ce aură de fericire 

pe chipul mamei când așeza în dreptul fiecărui farfuriile încărcate făcute de mâinile ei harnice,care știau să muncească  der și 

alinte .Părinții noștri se înțelegeau atât de bine ,fără certuri ,fără descărcări nervoase, fără voci ridicate ,stridente .La noi în 

casă domnea armonia ,spiritul datoriei, și al muncii O viață ordonată ,curată , de invidiat .Poate dacă nu murea mama ,soarta

mea era alta. Spun -poate -pentru că ea avea darul de a ne face să înțelegem că mai presus de bani și de bunăstare , este 

calitatea omului , curățenia lui sufletească .Spun asta deoarece tu ai fost mai mult alături de mama , și se văd rezultatele 

educației pe care ți-a dat-o . Însă eu vreau să mă justific, așa simt .Tocmai când aveam cea mai mare nevoie de ea ,mama s-a 

prăpădit .Deși tu ai făcut totul  sâ-i ții locul ,încă de la început am simțit că sunt liberă  și că pot face tot ce doresc .

Mi-am făcut prieteni  pe cine nu trebuia .Nu știam  atunci că  având libertate trebuie să știi și cum s-o folosești .Apoi tata s-a

recăsătorit , avra alte preocupări , iar tu ,din prea multă dragoste  m-ai  acceptat așa cum sunt .Încet ,germenii au încolțit,

ajutată și de anturajul pe care îl frecventam .

                              -Ștefania ,cuprinsă de un val de emoții,rămâne tăcută .Aristița  o strânge în brațe  și îi șterge lacrimile

sărate de pe obraz  Ea se liniștește  treptat ,gustă puțină apă și se urcă cuminte la volanul mașinii.Amândouă păstrează

o vreme tăcerea.Mașina rulează cu vitează  pe auotostradă .Urmează o liniște aparentă ,însă fiecare dintre ele trăiește

sentimente neclare ,contradictorii,iar frământările Ștefaniei se reflectă ,asupra Aristiției.

                                                  va urma

               -

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍