Viața omului constă într-o judecătorie

Я не такая как все.

И что ?

Может я бедная и не богатая.

Может я не красивая а другая 

Да.

Ну и что ? 

Конечно в этом мире я не единственная,

Та кто не богатая.

А бедная.

Ну и что ? 

Нечего поделать,такая уж жизнь,

Ночь и день с одним союзом.

Минута и секунды один из,

Них в битве проиграет .

Часто меня порожает,

Да , и тот день и та ночь 

Видно все на сквозь.

Бедная,моя жизнь.

Не рада может иногда,

Но,рада что живу.

Рада что воздухом дышу.

Дышу чисто и прекрасно из груди.

Так,хочется улитеть туда,

По дальше .

Где никого нет,

Нет его,её нет ни их 

Нет никого.

Только пустое письмо,

Что лежит на бумаге.

Скажу я будущей себе.

Живи,и жди когда надо,

Всё приходит,

Всё когда-то уходит.

Живи и радуйся жизни,

Она у тебя одна.

И сказав один человек.

Живи и дыхание перехватит тебя,

Сердце тихо будет биться,

От начала всё сильнее

И готова за кричать.

И закончить все это,

Но, всё равно живу.

В стихе очень просто,

И красиво, так-то поэму начать .

Сказала бы если бы жизнь как стих, 

Была.

Не имело конец .

Но это не так .

Как же жаль, что жизнь коротка

И живём один раз.

Замурка Алина 

Dumnezeu.O, domnule.

Ești doar unul și veșnic,

Și unicul pe Pământ.

De ce nu-mi dai încă?

o șansă pentru a mai trăi?

Să-mi văd părinții,

Să-mi sărut copii? 

Soarele să-l îmbrățișez.

În lumina lunii să mă ivesc din nou,

Și poate incă odată,

Să mai iubesc.

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

E 31 mai, ora 08:17

Stăteam în dosul școlii la careul școlar.

Eu puțin am întârziat la ultimul sunet,

Mama unui copil îmi pune lenta școală cu numele meu.

Trecem printre rândul de elevi 

Și după stăm cam vreo două ore

în soare,care ne topește.

Vorbesc elevii, profesoarele ,după directoarea 

după finisarea careului plecăm în clasă

și ne luăm venetele noastre.

Diriginta plângând cu lacrimi pe față 

Îsi ia bun rămas,

de la copii care pleacă din școală.

și după eu cu Mihaela și cu Constantin 

prietenii mei plecăm la primărie, într-un parc.

facem o mie de poze pentru amintire,

Zâmbind ne uităm la pozele care s-au primit,

Și după plecăm acasă.

De foarte multe ori,

Îmi aduc aminte.

Cât de bine a fost la ultimul sunet,

Cu prietenii mei dragi Mihaela și Constantin.

Dedicație prietenilor mei Mihaela R,și Constantin M(sfârșit clasei a 9)

Autor  Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia  este scrisă pe 18.09.2024

 Când bate vântul,

Frunzele se scutură.

Peste vremuri,peste ploi,

Copacul rămâne gol.

Peste fulgi,peste troiene,

Vântul bate cu frunze grele.

Vântul milă n-are,

Nici de lună nici de soare.

Când bate vântul,

De e primăvară.

Pe când mugurii ies afară,

Se scutură jos pe țărână.

Sau cad pe palme în mână.

Când bate vântul,

Se scutură amintirile,

A doua oară vântul bate,

Ne aducem aminte.

Se scutură frunzele odată,

Atunci când vântul, 

tot mai bate.

Poezie despre natură

Autor:🖤Zamurca Alina 🖤🖤

Între ceruri și pământ 

Aseară o stea a căzut .

De demult n-am mai văzut

Cum vreo stea pe pământ ,

s-a mai coborât.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Arma în jos..

Nu-ţi sunt duşman!

Arma o vei ridica,

Când ţi-oi fi duşman.

Iar acum tu taci şi ascultă! 

Fără vorbă multă.

Mi-ai fost un bun amice,

Iar acum îmi eşti duşman.

Timp nu mult a trecut,

Şi răutatea ţi-a crescut.

Arma în sus ai ridicat,

Şi erai neînfricat.

În ochii tăi nici nu vedeai,

Cât de mult greşeai.

Nici frică nu-ți era,arma s-o ridici,

De atunci tu-mi ești dușman.

Să te bată Dumnezeu.

Să te vadă Dumnezeu.

Ce greșeală ai făcut,

Ridicând arma-n sus la mine.

Poezie dedicată dușmanului.

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Femeia nu te lasă niciodată,
să duci o frază până la sfârșit;
abia ai scos o vorbă și de-îndată,
consideră că știe ce-ai gândit!

Te întrerupe și-ți spune altceva,
ce nici-un fel de legătură n-are,
cu ce-ai fi spus, de te lăsa
ca să vorbești, având răbdare!

Apoi când îi arăți că s-a înșelat,
în loc s-accepte și să tacă poate,
aduce argument și cerul înstelat,
că tu greșești și ea are dreptate!!!

Femeia e împotrivă întotdeauna,
la tot ce spune, îi cere, un barbat,
de când era pe tot pământul una
și până azi, când s-au „emancipat„!

Știe și poate totul mult mai bine
ținând morțiș să-o demonstreze,
nereușita cu lacrimi și suspine,
apoi încearcă să-o atenueze!

Femeile sunt toate de la o mamă,
afară de Preacinstita Născătoare,
și pentru ele este o mare dramă;
să-o ia model, de viață îndrumătoare!

25.04.2024 

Imi torn în pahar un vin sec

Sec ca tine...la final,

Desi pasiunea ți-e demidulce

Ai lăsat in urmă un gust amar.

E-un vin rozé, un Malbec,

Papilele mă-ndeamnă să-l încerc 

Dar mi-am promis că vinul tău 

Nicicând va fi înlocuit cu altul...

Și doar privesc de la distanță 

Cum picăturile i se preling ușor 

Mă face să nu-mi doresc în astă viață 

Decât o picătură ....din vinul cel ador...

Și nu-mi rămâne decât să aștept 

Printre rafturi cândva să-l găsesc 

Si-atunci să-mi torn un pahar, 2, 3

În gând să-ți soptesc..."Ai reușit! Sante!"

Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii

Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…

Fumul de pușcă mă înconjoară

Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?

Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude

Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude

Trebuie să avem încredere, o voce spune

Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune

Știam că moartea e la o aruncare de zaruri

Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri

Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...

Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc

Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun

Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun

Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...

Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...

S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată

S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată

S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată

S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...

Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.

Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.

Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare

Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.

Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri

Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi

Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov

Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.

Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru

Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru

Mă întreb ce i-a spus Mikhail când

Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...

Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată

Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată

Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...

Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!

Tu as eu quarante-cinq ans

Comme si tu avais vingt-cinq ans.

Fort, tu as beaucoup de chances

Et tu auras cent ans par intelligence.

Sois toujours heureux!

Joies et la vie en réalisations,

Tous créés pour toi par Dieu

Richesse spirituelle en dons.

Beaucoup de moments agréables,

Recevoir un bonheur nécessaire

Avec tous les proches inséparables

Qui te dit joyeux et bon anniversaire!

În ochii tăi, fetița mea, văd stelele aprinse,

Și al tău râs îmi curge prin vene,

Sunt clipe sfinte, dulci și necuprinse,

Ce-mi leagă inima de tot ce-i bine. 

Din plânsul tău mi-am strâns curaj și viață,

Și din iubirea ta m-am înălțat,

Cu fiecare pas, cu fiecare dimineata,

În suflet doar fericire mi-ai lasat.

Sunt mamă, sunt femeie și furtună,

Dar când mă cheamă glasul tău divin,

Mă-nmoi, și sufletul mi-e plin,

Și tot ce port în el, devine mai senin.

Mereu am vrut să scriu,

Un rând, poate o strofă,

Prin vers eu s-o descriu,

Pe-a noastra, iubită profă

Te-am întâlnit în liceu,

Unde româna ne predai,

Erai pentru noi un zeu,

Când de români vorbeai

Ora era atât de scurtă,

Când poezii ne recitai,

Aveam cu toții gura mută,

Pentru că tu ne captivai

Ne-ai spus să iubim limba,

În care-au scris poeții noștri,

Și bine să ne alegem vorba,

Să ne-nțeleagă chiar și proștii

Și ne-ai mai spus să nu uităm,

Când mari în viață vom ajunge,

De adevăr să nu ne-ndepărtăm,

Chiar atunci când ochiul plânge

Privirea blândă ne-a însoțit,

Pe drumul greu spre afirmare,

Și de povața ta ne-am amintit,

Cuvântul dat să fie de onoare

..........................

Când astăzi scriu, demult tu ai plecat,

Româna s-o predai în Cer cu grai curat,

Eu voi rămâne pe veci elevu-ndurerat,

Ce versul tău cu drag...cândva l-a ascultat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!