Ultimul sunet cu prietenii mei
E 31 mai, ora 08:17
Stăteam în dosul școlii la careul școlar.
Eu puțin am întârziat la ultimul sunet,
Mama unui copil îmi pune lenta școală cu numele meu.
Trecem printre rândul de elevi
Și după stăm cam vreo două ore
în soare,care ne topește.
Vorbesc elevii, profesoarele ,după directoarea
după finisarea careului plecăm în clasă
și ne luăm venetele noastre.
Diriginta plângând cu lacrimi pe față
Îsi ia bun rămas,
de la copii care pleacă din școală.
și după eu cu Mihaela și cu Constantin
prietenii mei plecăm la primărie, într-un parc.
facem o mie de poze pentru amintire,
Zâmbind ne uităm la pozele care s-au primit,
Și după plecăm acasă.
De foarte multe ori,
Îmi aduc aminte.
Cât de bine a fost la ultimul sunet,
Cu prietenii mei dragi Mihaela și Constantin.
Dedicație prietenilor mei Mihaela R,și Constantin M(sfârșit clasei a 9)
Autor Alina Zamurca 🤍 🎀
Poezia este scrisă pe 18.09.2024
Категория: Посвящены стихи
Все стихи автора: Alina
Дата публикации: 19 сентября 2024
Добавлено в избранное: 2
Просмотры: 326
Стихи из этой категории
Tată!
Am greșit atât de grav...
Nici Dumnezeu nu poate ierta
Fapta unui om bolnav
Ce nimeni-n veci n-o va purta.
I-am șocat pe toți, pe Dis și Deus,
I-am scârbit cum nu credeau;
La Judecată nu voi fi adus,
Nemuritorii mureau de mă vedeau.
Tată! Voi putea eu oare
Să obțin a ta iertare?
Iadul cel mai rău să mă-nghită,
Sunt ființa cea mai umilită,
S-aruncați cu pumnale-n mine,
Pământu-mi scuipă al meu sânge,
Sunt mort-n extrema rușine
Că mi-am făcut tatăl a plânge.
Am simțit cum se topește
Sufletu-n mine de disperare,
Cum viața de tot mi-o stârpește
A lui lacrimă și-ntristare.
Tată, nicicând nu voi primi iertarea
Și-mi refuz șansa, mântuirea,
În genunchi mă prăbușesc la toți-n cale
Să mă-ngroape tot în smoale,
Să-mi smulgă inima s-o rod,
Sângele prin gât să ardă,
Să mă zbat ca un irod.
Nicicând chinul să sfârșească,
Suferința să-mi sporească,
Cu remușcări să mă străpungă
Căci mi-am făcut tatăl să plângă!
Poetului Mihai Eminescu
Ascuns în versurile tale
Trec vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit fiind de poezie.
Aveai cu tine şi cavalul,
Pădurea, cerul şi iubita
Soarele îţi luminase harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.
Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când printre flori, când drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu printre aştri un peregrin.
Dacă nu te citeşte lumea
Să-ţi desluşească al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.
Te rog, nu fii la fel
(din colecția poeziilor cu rol terapeutic)
Te rog, nu fii la fel ca cei pe care i-ai ajutat, fără tine n-ar fi putut face nimic la momentul respectiv, dar, de bine ce le-a priit ajutorul dat, au ,,uitat" să-ți mulțumească;
Te rog, nu fii la fel ca cei care te judecă, neștiind, de fapt, nimic despre tine, despre povestea ta, îți știu doar numele, nu și structura ta morală ca persoană;
Te rog, nu fii la fel ca cei cărora le trebuie o explicație plauzibilă pentru orice;
Te rog, nu fii la fel ca coautorii unei cărți care și-au însușit toată munca, excluzându-te din proiectul respectiv, NU era proiectul LOR, era al VOSTRU;
Te rog, nu fii ca cei pentru care nimic nu contează pe fața pământului, important e doar lor să le iasă pasența, să își îndeplinească obiectivele la timp, fix în maniera în care au vrut, nu contează ce și cum;
Te rog, nu fii ca cei pentru care exiști doar când au nevoie de ceva, în realitate, 95% din timp, nu exiști pentru ei;
Te rog, nu fii ca acei prieteni care vin doar să ceară, mai rar, dacă nu chiar niciodată, să ofere;
Te rog, nu fii genul de persoană care să însămânțeze stres și supărare în inimile celorlalți, distrugându-i încet, dar sigur;
Te rog, nu fii genul de persoană care să treacă peste merite și eforturi depuse;
Te rog, nu fii genul care să elimini oameni doar pentru că în viziunea ta nu erau ok, în realitate, adevărul era cu totul altul;
Te rog, nu fii genul care să uite de unde a plecat, oricât de mult s-ar perfecționa pe parcurs;
Te rog, nu fii genul care crede că știe totul, viața este prea scurtă pentru a le putea afla pe toate, oricât am vrea;
Te rog, nu trece cu vederea oamenii buni pe care ți-a fost dat să-i cunoști, pentru că poate au fost ocazii cu care nu te vei mai întâlni.
Q*** 20!
Totul a-nceput..plăpând
În doi şi doi de zero şi un trei
Trecut-au anii, cei mai cei
Golind din noi, noi idealuri si idei
În aprigi ani ce-au tot venit
Noi, unici, vii, măreți copii
Am tot crescut, am şlefuit
Mărețe visuri de argint
Am tot sperat, am tot trudit
Să prindem 20 la Q***, ca mit
Quidditatea ne-a unit
Uitat-am că ne-am despărțit
Fost-am noi văzuți ca slujitori ififlii?
Dar hotărâți în verbul "a munci"?
Sau pricepuți a şlefui, a măiestrii
Estetice şi meritorii, mici şi mari
Repere mii şi mii..şi mii?!
Un răsărit de-acum apus
Din când în când se reaprinde
Ne întâlnim să ne expunem
Simbolice de-acum, trăiri profunde
Pe întâiul celui nou Septembrie..
Din nou, cu toți, pe toate le-om aduce
Vom respira sublim un aer nou,
De vechi, dar unic Q***, pe buze
* ififliu = lefter
*quidditate = ansamblul factorilor care condiționează sau determină esența unui lucru
*** - contine nume cu caracter juridic , de aceea, numele nu poate fi facut public. Aceasta poezie este scrisa la cerinta unui grup care au lucrat si lucreaza la Q*** in semn de amintire la implinirea a 20 de ani de la infiintare.
Marius Ene, Elblag, Polonia, 22.06.2023, 13:20
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Tată!
Am greșit atât de grav...
Nici Dumnezeu nu poate ierta
Fapta unui om bolnav
Ce nimeni-n veci n-o va purta.
I-am șocat pe toți, pe Dis și Deus,
I-am scârbit cum nu credeau;
La Judecată nu voi fi adus,
Nemuritorii mureau de mă vedeau.
Tată! Voi putea eu oare
Să obțin a ta iertare?
Iadul cel mai rău să mă-nghită,
Sunt ființa cea mai umilită,
S-aruncați cu pumnale-n mine,
Pământu-mi scuipă al meu sânge,
Sunt mort-n extrema rușine
Că mi-am făcut tatăl a plânge.
Am simțit cum se topește
Sufletu-n mine de disperare,
Cum viața de tot mi-o stârpește
A lui lacrimă și-ntristare.
Tată, nicicând nu voi primi iertarea
Și-mi refuz șansa, mântuirea,
În genunchi mă prăbușesc la toți-n cale
Să mă-ngroape tot în smoale,
Să-mi smulgă inima s-o rod,
Sângele prin gât să ardă,
Să mă zbat ca un irod.
Nicicând chinul să sfârșească,
Suferința să-mi sporească,
Cu remușcări să mă străpungă
Căci mi-am făcut tatăl să plângă!
Poetului Mihai Eminescu
Ascuns în versurile tale
Trec vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit fiind de poezie.
Aveai cu tine şi cavalul,
Pădurea, cerul şi iubita
Soarele îţi luminase harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.
Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când printre flori, când drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu printre aştri un peregrin.
Dacă nu te citeşte lumea
Să-ţi desluşească al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.
Te rog, nu fii la fel
(din colecția poeziilor cu rol terapeutic)
Te rog, nu fii la fel ca cei pe care i-ai ajutat, fără tine n-ar fi putut face nimic la momentul respectiv, dar, de bine ce le-a priit ajutorul dat, au ,,uitat" să-ți mulțumească;
Te rog, nu fii la fel ca cei care te judecă, neștiind, de fapt, nimic despre tine, despre povestea ta, îți știu doar numele, nu și structura ta morală ca persoană;
Te rog, nu fii la fel ca cei cărora le trebuie o explicație plauzibilă pentru orice;
Te rog, nu fii la fel ca coautorii unei cărți care și-au însușit toată munca, excluzându-te din proiectul respectiv, NU era proiectul LOR, era al VOSTRU;
Te rog, nu fii ca cei pentru care nimic nu contează pe fața pământului, important e doar lor să le iasă pasența, să își îndeplinească obiectivele la timp, fix în maniera în care au vrut, nu contează ce și cum;
Te rog, nu fii ca cei pentru care exiști doar când au nevoie de ceva, în realitate, 95% din timp, nu exiști pentru ei;
Te rog, nu fii ca acei prieteni care vin doar să ceară, mai rar, dacă nu chiar niciodată, să ofere;
Te rog, nu fii genul de persoană care să însămânțeze stres și supărare în inimile celorlalți, distrugându-i încet, dar sigur;
Te rog, nu fii genul de persoană care să treacă peste merite și eforturi depuse;
Te rog, nu fii genul care să elimini oameni doar pentru că în viziunea ta nu erau ok, în realitate, adevărul era cu totul altul;
Te rog, nu fii genul care să uite de unde a plecat, oricât de mult s-ar perfecționa pe parcurs;
Te rog, nu fii genul care crede că știe totul, viața este prea scurtă pentru a le putea afla pe toate, oricât am vrea;
Te rog, nu trece cu vederea oamenii buni pe care ți-a fost dat să-i cunoști, pentru că poate au fost ocazii cu care nu te vei mai întâlni.
Q*** 20!
Totul a-nceput..plăpând
În doi şi doi de zero şi un trei
Trecut-au anii, cei mai cei
Golind din noi, noi idealuri si idei
În aprigi ani ce-au tot venit
Noi, unici, vii, măreți copii
Am tot crescut, am şlefuit
Mărețe visuri de argint
Am tot sperat, am tot trudit
Să prindem 20 la Q***, ca mit
Quidditatea ne-a unit
Uitat-am că ne-am despărțit
Fost-am noi văzuți ca slujitori ififlii?
Dar hotărâți în verbul "a munci"?
Sau pricepuți a şlefui, a măiestrii
Estetice şi meritorii, mici şi mari
Repere mii şi mii..şi mii?!
Un răsărit de-acum apus
Din când în când se reaprinde
Ne întâlnim să ne expunem
Simbolice de-acum, trăiri profunde
Pe întâiul celui nou Septembrie..
Din nou, cu toți, pe toate le-om aduce
Vom respira sublim un aer nou,
De vechi, dar unic Q***, pe buze
* ififliu = lefter
*quidditate = ansamblul factorilor care condiționează sau determină esența unui lucru
*** - contine nume cu caracter juridic , de aceea, numele nu poate fi facut public. Aceasta poezie este scrisa la cerinta unui grup care au lucrat si lucreaza la Q*** in semn de amintire la implinirea a 20 de ani de la infiintare.
Marius Ene, Elblag, Polonia, 22.06.2023, 13:20
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Другие стихотворения автора
Fie...
Fie că ploaia bate-n geam
și norii sunt mâniați
Noi bucuroși suntem
și fericiți.
Fie cât de puțin avem
și poate ceva ne lipsește
Suntem noi de ceia ce
avem fericiți
și mulțumiți.
Fie că suntem departe
de cei dragi
în inimă rămân ei pentru totdeauna
Și nu ne desparte pe noi nici gerul
nici furtuna.
Autor Alina Zamurca 🤍
Дни как день и ночь
Я не такая как все.
И что ?
Может я бедная и не богатая.
Может я не красивая а другая
Да.
Ну и что ?
Конечно в этом мире я не единственная,
Та кто не богатая.
А бедная.
Ну и что ?
Нечего поделать,такая уж жизнь,
Ночь и день с одним союзом.
Минута и секунды один из,
Них в битве проиграет .
Часто меня порожает,
Да , и тот день и та ночь
Видно все на сквозь.
Бедная,моя жизнь.
Не рада может иногда,
Но,рада что живу.
Рада что воздухом дышу.
Дышу чисто и прекрасно из груди.
Так,хочется улитеть туда,
По дальше .
Где никого нет,
Нет его,её нет ни их
Нет никого.
Только пустое письмо,
Что лежит на бумаге.
Скажу я будущей себе.
Живи,и жди когда надо,
Всё приходит,
Всё когда-то уходит.
Живи и радуйся жизни,
Она у тебя одна.
И сказав один человек.
Живи и дыхание перехватит тебя,
Сердце тихо будет биться,
От начала всё сильнее
И готова за кричать.
И закончить все это,
Но, всё равно живу.
В стихе очень просто,
И красиво, так-то поэму начать .
Сказала бы если бы жизнь как стих,
Была.
Не имело конец .
Но это не так .
Как же жаль, что жизнь коротка
И живём один раз.
Замурка Алина
Твой ангел
Твой ангел
Пусть ангел тебя хранит
Даже тогда, когда
ты далеко от дома,
Когда нет ни брата ни сестры,
И,ты только со своей тенью
Один.
Пусть ангел услышит тебя
и приподнимет тебе руку,
И поможет тебе,и тогда
Ты будешь гордым,
Даже очень.
Взглянет на тебя,и скажет тебе:
Что ты не один на этой земле.
Замурка Алина 9-класс, Теоретический Лицей Варница.
Rău și frumos
Rău și frumos,să pleci,
din casa cu amintiri.
Rău și frumos,să uiți.
totul din trecut.
Rău și frumos,să zici că pleci,
din cartea vechilor momente.
Rău și frumos,să cânți,
Blândul poem,al poetului
Autor Zamurca Alina 🌷
Ты и я
Жди туман как свет
В тишине чумной.
Крикнуть! Ах,как хочется на море,
С тобой и мы только вдвоем.
Буду ждать и надеяться,
Что ты где-то есть в моем сердце.
Только мы с тобой.
Единственные кто ещё любим,
И часто, мечтаем .
Я и ты мы два создания.
Я сердце,
Ты любовь.
Ты солнце,
Я небо.
Мы любим друг друга .
Как никогда.
И никто.
(Замурка Алина)
Fie...
Fie că ploaia bate-n geam
și norii sunt mâniați
Noi bucuroși suntem
și fericiți.
Fie cât de puțin avem
și poate ceva ne lipsește
Suntem noi de ceia ce
avem fericiți
și mulțumiți.
Fie că suntem departe
de cei dragi
în inimă rămân ei pentru totdeauna
Și nu ne desparte pe noi nici gerul
nici furtuna.
Autor Alina Zamurca 🤍
Дни как день и ночь
Я не такая как все.
И что ?
Может я бедная и не богатая.
Может я не красивая а другая
Да.
Ну и что ?
Конечно в этом мире я не единственная,
Та кто не богатая.
А бедная.
Ну и что ?
Нечего поделать,такая уж жизнь,
Ночь и день с одним союзом.
Минута и секунды один из,
Них в битве проиграет .
Часто меня порожает,
Да , и тот день и та ночь
Видно все на сквозь.
Бедная,моя жизнь.
Не рада может иногда,
Но,рада что живу.
Рада что воздухом дышу.
Дышу чисто и прекрасно из груди.
Так,хочется улитеть туда,
По дальше .
Где никого нет,
Нет его,её нет ни их
Нет никого.
Только пустое письмо,
Что лежит на бумаге.
Скажу я будущей себе.
Живи,и жди когда надо,
Всё приходит,
Всё когда-то уходит.
Живи и радуйся жизни,
Она у тебя одна.
И сказав один человек.
Живи и дыхание перехватит тебя,
Сердце тихо будет биться,
От начала всё сильнее
И готова за кричать.
И закончить все это,
Но, всё равно живу.
В стихе очень просто,
И красиво, так-то поэму начать .
Сказала бы если бы жизнь как стих,
Была.
Не имело конец .
Но это не так .
Как же жаль, что жизнь коротка
И живём один раз.
Замурка Алина
Твой ангел
Твой ангел
Пусть ангел тебя хранит
Даже тогда, когда
ты далеко от дома,
Когда нет ни брата ни сестры,
И,ты только со своей тенью
Один.
Пусть ангел услышит тебя
и приподнимет тебе руку,
И поможет тебе,и тогда
Ты будешь гордым,
Даже очень.
Взглянет на тебя,и скажет тебе:
Что ты не один на этой земле.
Замурка Алина 9-класс, Теоретический Лицей Варница.
Rău și frumos
Rău și frumos,să pleci,
din casa cu amintiri.
Rău și frumos,să uiți.
totul din trecut.
Rău și frumos,să zici că pleci,
din cartea vechilor momente.
Rău și frumos,să cânți,
Blândul poem,al poetului
Autor Zamurca Alina 🌷
Ты и я
Жди туман как свет
В тишине чумной.
Крикнуть! Ах,как хочется на море,
С тобой и мы только вдвоем.
Буду ждать и надеяться,
Что ты где-то есть в моем сердце.
Только мы с тобой.
Единственные кто ещё любим,
И часто, мечтаем .
Я и ты мы два создания.
Я сердце,
Ты любовь.
Ты солнце,
Я небо.
Мы любим друг друга .
Как никогда.
И никто.
(Замурка Алина)