De la o vreme-ncoace
de la o vreme-ncoace,
indiferent de ce as face,
umbra ta mereu o simt,
zici ca am innebunit
lumea de-as putea ti-as da-o,
lumina-ti ochilor de-as vedea-o.
zambetul cel ce ma invie,
de l-as putea tine la cutie.
tu, steaua cea mai lucitoare,
din pacate, doar fata muncitoare,
lupti cu lumea cea nedreapta,
dar tu mereu mai desteapta.
luptatoarea mea-ndragita,
sa nu te lasi ,te rog, orbita,
de ale lumii minciuni,
este doar plina de inselaciuni.
Стихи из этой категории
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Napoleon la Austerlitz
Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii
Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…
Fumul de pușcă mă înconjoară
Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?
Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude
Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude
Trebuie să avem încredere, o voce spune
Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune
Știam că moartea e la o aruncare de zaruri
Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri
Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...
Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc
Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun
Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun
Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...
Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...
S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată
S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată
S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată
S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...
Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.
Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.
Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare
Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.
Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri
Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi
Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov
Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.
Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru
Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru
Mă întreb ce i-a spus Mikhail când
Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...
Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată
Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată
Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...
Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!
Ciocolată amară
Știu că doare,
Dragostea cea arzătoare,
Știu că încerci
Să nu mai răcești.
Să nu-ți mai răcească inima dupa o conversație amara,
Ca ciocolata aceea din primăvara.
Știu ca-i greu, iar si iar
Dar de data asta, ai evoluat.
Ai văzut cum e sa plângi, sa simți briceagul atingându-ti blând pielea.
Ai văzut cum e sa suferi din dragostea dulce ca mierea cea sărată.
Dar acum te vindeci,
Rănile ti se închid,
Si parca viața un pic mai bine a devenit.
Eu te iubesc, prietena mea draga,
Si viața nu-i asa amara ca ciocolata de primăvara, sau ca mierea cea sărată,
E dulce ca lichiorul si dulce ca sarea,
Mai e acra ca zaharul si arzătoare ca marea.
E buna când o vezi cu ochii blânzi si amorțiți de-atâta ciocolata dulce.
O sa treacă, o sa vezi, doar trebuie sa aștepți, ca acel gust amuțitor, sa-ti ajungă in suflet ca lacrima iubirii.
Gingașă copilă...
Scumpã salbã de mãrgean,
Crin de lângã casã,
Stea, ce, de la an la an,
E tot mai frumoasã!
Verde ramurã de nuc,
Filã-nchisã-n carte,
Care plânge, când mã duc
Undeva, departe...
Preaiubit şi scump odor,
Lirã acordatã,
Cartonaş câştigãtor,
Asta-mi eşti, tu, fatã!
Te iubesc, frumoasa mea,
Şi mi-e dor de tine;
Sper sã vin de ziua ta,
Anul care vine!
Azi, din calendarul tãu,
S-a mai rupt o filã;
Însã tu vei fi mereu,
Gingaşã copilã!...
Pentru nepoata noastră, Salomeea , de ziua ei.
Nazdravanul meu
Nazdravan sau nu, esti tu
Iti place sau nu ,tot esti tu
Inteligent nativ , ce crezi ,esti tu
Un suflet bun si plin de har
Esti tu, un nazdravan
Iti mulțu ca esti tu
Perfect sau nu, esti tu
Zambesti frumos si radiezi , esti tot tu
Sa nu lasi pe nimeni sa nu fi tu
Voi fi aici pentru ca esti tu
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Napoleon la Austerlitz
Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii
Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…
Fumul de pușcă mă înconjoară
Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?
Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude
Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude
Trebuie să avem încredere, o voce spune
Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune
Știam că moartea e la o aruncare de zaruri
Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri
Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...
Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc
Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun
Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun
Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...
Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...
S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată
S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată
S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată
S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...
Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.
Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.
Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare
Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.
Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri
Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi
Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov
Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.
Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru
Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru
Mă întreb ce i-a spus Mikhail când
Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...
Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată
Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată
Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...
Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!
Ciocolată amară
Știu că doare,
Dragostea cea arzătoare,
Știu că încerci
Să nu mai răcești.
Să nu-ți mai răcească inima dupa o conversație amara,
Ca ciocolata aceea din primăvara.
Știu ca-i greu, iar si iar
Dar de data asta, ai evoluat.
Ai văzut cum e sa plângi, sa simți briceagul atingându-ti blând pielea.
Ai văzut cum e sa suferi din dragostea dulce ca mierea cea sărată.
Dar acum te vindeci,
Rănile ti se închid,
Si parca viața un pic mai bine a devenit.
Eu te iubesc, prietena mea draga,
Si viața nu-i asa amara ca ciocolata de primăvara, sau ca mierea cea sărată,
E dulce ca lichiorul si dulce ca sarea,
Mai e acra ca zaharul si arzătoare ca marea.
E buna când o vezi cu ochii blânzi si amorțiți de-atâta ciocolata dulce.
O sa treacă, o sa vezi, doar trebuie sa aștepți, ca acel gust amuțitor, sa-ti ajungă in suflet ca lacrima iubirii.
Gingașă copilă...
Scumpã salbã de mãrgean,
Crin de lângã casã,
Stea, ce, de la an la an,
E tot mai frumoasã!
Verde ramurã de nuc,
Filã-nchisã-n carte,
Care plânge, când mã duc
Undeva, departe...
Preaiubit şi scump odor,
Lirã acordatã,
Cartonaş câştigãtor,
Asta-mi eşti, tu, fatã!
Te iubesc, frumoasa mea,
Şi mi-e dor de tine;
Sper sã vin de ziua ta,
Anul care vine!
Azi, din calendarul tãu,
S-a mai rupt o filã;
Însã tu vei fi mereu,
Gingaşã copilã!...
Pentru nepoata noastră, Salomeea , de ziua ei.
Nazdravanul meu
Nazdravan sau nu, esti tu
Iti place sau nu ,tot esti tu
Inteligent nativ , ce crezi ,esti tu
Un suflet bun si plin de har
Esti tu, un nazdravan
Iti mulțu ca esti tu
Perfect sau nu, esti tu
Zambesti frumos si radiezi , esti tot tu
Sa nu lasi pe nimeni sa nu fi tu
Voi fi aici pentru ca esti tu
Другие стихотворения автора
rusine
pacat ca vei ramane dezamagita cand vei afla,
ca in toata durerea mea,
numai pe tine te voi cauta.
cand ranile-mi curg mai tare,
si parca nu mai am suflare,
ma voi tara rusinata,
ca sa fiu imbratisata.
cand noaptea nu pot adormi,
la tine ma voi gandi.
cand gandirea ma ineaca,
mereu voi fi salvata
ma scufund fara sa vad,
vederea mi-e blocata de tot.
lupti cu mine parte-n parte,
de viata ta sper ca nu te desparte
rusine
pacat ca vei ramane dezamagita cand vei afla,
ca in toata durerea mea,
numai pe tine te voi cauta.
cand ranile-mi curg mai tare,
si parca nu mai am suflare,
ma voi tara rusinata,
ca sa fiu imbratisata.
cand noaptea nu pot adormi,
la tine ma voi gandi.
cand gandirea ma ineaca,
mereu voi fi salvata
ma scufund fara sa vad,
vederea mi-e blocata de tot.
lupti cu mine parte-n parte,
de viata ta sper ca nu te desparte
rusine
pacat ca vei ramane dezamagita cand vei afla,
ca in toata durerea mea,
numai pe tine te voi cauta.
cand ranile-mi curg mai tare,
si parca nu mai am suflare,
ma voi tara rusinata,
ca sa fiu imbratisata.
cand noaptea nu pot adormi,
la tine ma voi gandi.
cand gandirea ma ineaca,
mereu voi fi salvata
ma scufund fara sa vad,
vederea mi-e blocata de tot.
lupti cu mine parte-n parte,
de viata ta sper ca nu te desparte
rusine
pacat ca vei ramane dezamagita cand vei afla,
ca in toata durerea mea,
numai pe tine te voi cauta.
cand ranile-mi curg mai tare,
si parca nu mai am suflare,
ma voi tara rusinata,
ca sa fiu imbratisata.
cand noaptea nu pot adormi,
la tine ma voi gandi.
cand gandirea ma ineaca,
mereu voi fi salvata
ma scufund fara sa vad,
vederea mi-e blocata de tot.
lupti cu mine parte-n parte,
de viata ta sper ca nu te desparte