De la o vreme-ncoace

pacat ca vei ramane dezamagita cand vei afla,

ca in toata durerea mea,

numai pe tine te voi cauta.

cand ranile-mi curg mai tare,

si parca nu mai am suflare,

ma voi tara rusinata,

ca sa fiu imbratisata.

cand noaptea nu pot adormi,

la tine ma voi gandi.

cand gandirea ma ineaca,

mereu voi fi salvata

ma scufund fara sa vad,

vederea mi-e blocata de tot.

lupti cu mine parte-n parte,

de viata ta sper ca nu te desparte

sacra bila de foc,

ce nu vrea sa stea in loc

revoltata ne priveste

saracuta se uimeste

noi, oameni fiind,

pe capete murind,

nepasatori pierind.

infierbantata urmareste,

cu totul se scarbeste.

"oamenii" ce acum traisc,

vietile isi irosesc.

Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.

Vol. "Din Viaţă"

Te ştiu din anii de demult, 

Când te jucai cu mine,

În pajişti cu miros de fân

Şi-n zumzet de albine.

Ce mititei eram atunci

Dar şi ce plini de viaţã

Şi în zãvoaie şi în lunci,

Cu chef şi praf pe faţã!

Şi prin otavã şi prin fân,

Dãdeam noi fuga-fuga,

Când jocul ne era stãpân

Şi voioşia - sluga.

Nici satul nu era prea lung,

Nici Bulza prea departe;

Şi nici prea mult ca sã citim

Poveştile din carte.

Era, în fiecare zi,

Sublimã sãrbãtoare,

În liniştite preerii,

La aer şi la soare.

Pe vale sau pe Izvorel

Ne retrãgeam în tainã,

Strigând pe nume, pe cãţel

Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...

Priveam vreo broascã, clipe lungi,

Cum sta...  ziceai cã crapã!

Şi-ntotdeauna ne speriam

Când ea sãrea în apã.

Cu ac şi aţã de cusut

Voiam sã prind vreun peşte;

Şi simţãmântul din trecut

Şi azi mã urmãreşte.

A iernii hainã, o brãzdam

Cu douã tãlpi lucioase

Şi-o cucuvaie, lung striga

Pe hornul vreunei case...

Aşa creşteau şi se jucau

Copiii de-altãdatã,

Cu hazul vreunui camarad

Din curtea-alãturatã.

Dar, peste toate, la un loc

Se aşternurã anii.

Şi azi ne amintim cu drag

De timpurii pãţanii.

Urmaşii noştri mititei

Ne scriu acum pereţii,

Cã ajunserãm amândoi

La jumãtatea vieţii!

Cu 13 cărți la început,
Un coleg să plângă a început.

"E nebună!" mulți au crezut.
(probabil)
Dar niciunul nu a avut dreptate,

Ea are atâta bunătate,
Că de atâtea ori ne-a ajutat,
Să trecem peste greutate
Cu o profesoară ca ea,
Domnul ne-a binecuvântat.

Ea e profesoara mea.
Ca ea, alta nu mai e.

Ce lume-ar fi ! nebuna ori frumoasa !

Oare ar mai fi , de tu n-ai exista !

Esti ingerul ce viata-mi coloreaza !

O ! esti comoara vesnica a mea !

Esti o raza care zboara ,  mereu calatoare

Reprezinti o stea ca mierea calda , lucitoare,

Daruiesti cu a ta privire, dulcea mare de pe cer,

Cu respect pentru iubita, de l-al tau  luceafar.

Încă din generală

Ai fost o persoană foarte specială.

Sper să țină până la infinit

Această prietenie de nedefinit.

Nu vă mint când vă spun

Că fară voi aș fi o simplă piatră

Care nu ar cunoaște viață.

Nu-ți mai caut amprenta pe gâtul de sticlă,

Nici truda, nici murele, nici praful pe drum,

Am învățat că licoarea e liberă-n cupă

Și n-are stăpân, e doar gust și e fum.

Ai fost un profesor de taine amare,

Mi-ai arătat cerul ascuns într-un bob,

Dar ucenicia s-a stins la apusuri...

Azi beau ca o regină, nu scriu ca un rob.

E curat și-acest vin, fără al tău nume,

Ce nu cere scuze, nici note de trei,

E darul pe care mi-l fac eu, din lume,

Când tu nu mai ești printre zeii mei.

Rămâi în urmă, un ecou ce se stinge,

Un postgust amar de care nu-mi mai e dor,

Rămân cu acest vin de veghe pe buze,

Iertându-te-n taină că-ți sunt... trecător.

....................................................

Rămâi o vitrină cu sticle închise,

O amintire ce-și pierde din jar,

Iar eu plec spre zări de lumină promise,

Să sorb fericirea din propriul pahar.

Doamne la Gigi de-i dai,

El face din dar un har,

Pe multi el a ajutat,

Ce-a făcut e minunat.

Biserici a construit,

Case multe-a a dăruit,

Este bun și rugător,

Și iubit de-al său popor.

Doamne să-i dai sănătate,

Și iertare de păcate.

Gigi ție îți dorim,

Să ai multa bucurie,

Să-ți ajute Dumnezeu,

Să faci bine tot mereu.

   DOAMNE AJUTA.

       (Dedicata -GIGI BECALI)