La joie de vieillir

Ai putea să scrii un roman.

Gândurile ar fi un Cal Troian.

Evenimentele expuse ar uimi

Impunând prezența unei agerimi.

Faptele s-ar schimba în bine,

Fără cei care vor să dezbine.

Ai etala abilitățile prin scris

Imagine reală dintr-un paradis.

Inimile-n piepturi, toate laolaltă,

S-ar deschide ca o floare învoltă.

Sentimentele n-ar mai fi de izolare

Și efectul n-ar mai fi de oscilare.

Nu am mai șovăi și nici ezita,

Și-n viața noastră n-am mai imita,

Metehne ce luptă împotriva calității

Și patimi, slăbiciuni contra virtuții.

Toutes les femmes sont aimées.

Leur amour sera toujours capricieux.

Meme quand elles sont plus âgées

Leur amour sera toujours délicieux.

Leurs beaux yeux et leurs lèvres,

Le sourire et le mouvement discret,

Ils seront comme le cours des rivières

Et presque toujours un grand secret.

On les compare comme des fleurs

Qui ne s'ouvre qu'à l'amour

Décrire un spectre de couleurs

Et le chant d'un troubadour.

Am urcat un vârf de munte

Și am atins cerul cu gândul.

Pe al lui abis să-l înfrunte

Omagiul cântându-i colindul.

De sus privind către vale

Imaginația mea dă roade.

La sunete clare de cavale

Oamenii-s subiect de balade.

La poalele muntelui bătrân

Apa lină și o pajiște se-ntind.

Acolo flora și fauna rămân

Frumusețea naturii amintind.

Cărarea ce duce spre culmi

Aceeași este și spre înapoi.

Păstrezi verticalitatea din ulmi

Și melodiosul sunet de cimpoi.

Lăsați momentele feerice să vină.

Eliberați din suflete dorința,

Să zburde în clipa divină,

Și magic să învăluie ființa.

Lăsați să vă atingă-n treacăt,

Zefirul cu parfum de tei,

Să simțiți primăvara-n suflet

Și-n trup, efectul nectarului lăsat de Zei.

Femeia are o dornică viață

Sperând la stropul de dulceață, 

Precum cea a unei firave flori

Ce natural înflorește în zori.

O admiri când este-n floare

Și totul în jur prinde culoare.

Parfumul lăsat în preajma ei

Stârnește admirația unui holtei.

De o întâlnești în calea ta,

Te-ntrebi cum ar exercita

Posibilul pe care nu-l credeai,

Viitorul în care pătrundeai.

Când patina timpului apare

Strălucirea lor oare dispare?

Gândurile că timpul petrecut

Duc spre un tărâm necunoscut?

If when noises hurt us

Like the hit of a big bus,

Whispers soothes the ear

And these seem to cheer.

If the whispers are true,

We'll always look for a clue.

Is every detail accepted?

Is the result as expected?

If the whispers are false,

It's like we're dancing a waltz,

Dizzy with quick sweet words

Hit the frail wing like birds.

If the noise were a whisper

Would sounds be clearer?

If whispers were a noise

Would we think we were in poise?

Judecătoria cea mare

pentru om.

Scoteți-l ca vinovat

spuneți că-i rău,

a greșit,a făcut multe păcate

și a blestemat prea mult.

dar cel ce e vinovat tace.

și ascultă tot răul ce e spus.

de frați,surori, părinți și rude.

și-și spune îl gândul său 

În judecătoria asta eu trebuie, 

            să ies câștigător.

Când veni rândul celui vinovat 

se gândiseră puțin și rosti

în voce tare,

să-l audă toată sala

Da e drept sunt păcătos,

și multe ori eu am greșit.

mi-a fost așa menit,

dar în genunchi îmi ceream

iertare de la Dumnezeu .

Dumnezeu să ne fie judecător,

el ne iartă păcatele 

orice și pe micul copil 

îl iartă că fereastra

vecinului,

a spart-o.

Autor Alina Zamurca 🤍 

19.07.2024 am scris poezia

După mâna mea și pază.

Nu las eu drept avere.

În morminte țărâna e neagră,

Iar sufletul  ți-e alb.

Sufletul e alb ca negru,

tot în proprii,sacre cuvinte.

Luminii galbene și tinere,

Albul îi încurcă.

Servesc tot drept avere:

Cântarea spre apus,

Și în mâna ta domnie! 

în stare și cuvinte.

Mi-e dor de sat, unde veşnicia e la ea acasă,

Mi-e dor de sat unde vinul stă limpede în ulcior,

Unde pâinea e tăiată în două şi e pusă frumos pe masă,

Unde mă aşteaptă un suflet sfâşiat de dor!

Mi-e dor de sat, unde primăvara pomii sunt în floare,

Mi-e dor de sat, unde miroase a pită coaptă!

Unde se-aude susur de izvoare,

Acolo veşnicia cu adevărat mă aşteaptă.

Şi ca ploaia şi ca vântul şi ca lacrimi care cad,
Eu respir un aer rece, din mic colţul meu de iad.
Vă alung. Fugiţi departe, de durerea-mi vă feriţi,
Dar în inima mea tristă - cât aş vrea să nu fugiţi...

Cât aş vrea pe timp de noapte, cât e chinul un voinic,
Să stea lângă mine mama, povestind despre nimic.
Eu s-ascult, ca-n vremea ceea când eram copil zglobiu
Şi când mă zbăteam, ca zmeul, dorind toate să le ştiu.

Cât aş vrea de dimineaţă, când e soarele amar,
Să mă scol de vocea tatei ce să cheme iar şi iar;
Dintre gene aţipite, să-i văd chipul cald şi blând.
Doamne, pentru-aşa trăire aş da toate pe pamânt.

Cât aş vrea în miezul zilei să aud că-n uşă bate
Şi-ntristată de vre-o ştire - să mă bucur de un frate.
Să deschid. Să stăm de vorba cum nicicând nu mai făcum,
Căci mai mult ca niciodată, de folos îmi e - acum.

Cât aş vrea din departare iar scrisorile să vie 
Şi pe drumul către casă să alerg cu bucurie,
Sa-mi găsesc în prag părinţii cum stăteau odinioară
Şi să sting în mine dorul care arde ca o pară.

Când dorul în suflet te cuprinde

Cu amintiri din anii copilăriei,

La poarta vieții fiorul te surprinde

Că bate ca gongul ștrengăriei.

Clipele, aripi pe care anii zboară

Se aud ticăind ca pendula timpului.

Primește-i în suflet ca pe o comoară,

Îmbrățișează-i cu bucuria spiritului.

Deschide larg ușa să intre veselia!

Armonia să dea buzna-n a ta viață,

Prin care să construiești temelia

Unui suflet liniștit și o ființă semeață!

Băiatul meu cel mare,

Fie viața cât de grea 

Tot aici e mama ta! 

Fie lumea cât de bună

Mama ,tot o să te-ndrume.

-U.A-