Statu-i mort.

Astăzi leul cel poznaș

Este puțin cam golaș

A sărit prin foc odată

Și-a pârlit blănița toată.

Maimuțica cu cercei

Sare acum cât alți trei

E haioasă și frumoasă

Eu o vreau la mine acasă.

Elefantul cel bătrân

Cântă parcă e nebun

Și mai louă niște apă

Și stropi lumea dintr-o dată.

O panteră supărată

Gura o deschise toată

Parc ar vrea că să inghită

Deodată lumea toată.

Iată vine și un cangur

Cu puiul în sacul lui

Se rostogoli și sare

Peste mingi și baloane

Zebra intră în arenă 

Defilă că pe o scenă

Merge țanțoș la șareta

Bucuros de lumea toată

Cine vine cine vine?

O girafă mândră tare

Intră dintre coridoare

Bucuros de lumea toată

Asta-i circul cel frumos

Animale peste tot

Se dau în spectacol azi

Pentru voi copii mei dragi 

Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian

O grădina ca Edenul

Așa-s ochii tăi acum

Fără sa-i mai pot vedea

Viața mea s-ar face scrum

Ca o floare ofilită

Te privesc și stau pe drum

Poate din greșeală-ți pică

O privire în album

Mii de poze dar niciuna

N-au putut promite-n veci

Ca odată fără tine

Inima mi-o frângi și pleci

Poate c-ai fi vrut o floare

Ți-am adus și un buchet

Și nu te-ai gândit ca doare

Să mă uiți încet… complet

Ochii ei ca două stele

Se uitau în fix în ai mei

Simțeam timpul cum s-oprește

Astăzi fără vreun temei

Nu sunt bani pierduți sau timpul

Doar îmbrățișări prea reci

Care fără să-mi dau seama

Mă faceau sa cred ca pleci

În final tot ai plecat

Fără sa ai vreun regret

Eu voi fii mereu aici

Cu iubire-n piept, discret

Și dacă ai citi

Ți ai da seama ce-aș simți

Dacă ai veni-napoi

Lângă mine, lângă noi

Am învățat să cresc din crăpături

așa cum lumina intră printr-un perete vechi

fără să ceară explicații.

Nu m-a învățat nimeni cum se face.

Viața m-a spart încet,

ca pe un vas prea plin de cer,

și am crezut o vreme

că fisurile sunt sfârșitul.

Dar prin ele

a început să respire Dumnezeu în mine.

Am simțit cum durerea nu distruge —

ci deschide.

Cum ceea ce doare

lărgește spațiul pentru iubire.

În locul unde m-am frânt

a crescut o blândețe nouă.

În locul unde am plâns

a răsărit liniștea —

nu liniștea aceea goală,

ci liniștea care știe

că totul are un sens tăcut.

Am învățat să nu-mi mai ascund rănile.

Ele sunt ferestrele mele.

Prin ele intră oamenii,

prin ele iese lumina,

prin ele se vede cât de mult

am iubit.

Nu m-am ridicat prin forță,

ci prin acceptare.

Nu m-am vindecat prin uitare,

ci prin îmbrățișare.

Am îmbrățișat tot:

și ce m-a frânt,

și ce m-a salvat,

și ce m-a lăsat singură

ca să învăț

să fiu întreagă fără sprijin.

Și astăzi cresc.

Nu perfect.

Nu fără teamă.

Dar cu o pace așezată în oase,

ca o apă liniștită

care știe că adâncul ei

nu poate fi tulburat de suprafață.

Am învățat să cresc din crăpături

pentru că iubirea nu locuiește în ziduri intacte —

ci în locurile unde inima

a avut curajul

să rămână deschisă.

Iar acum știu:

ceea ce părea rupt

era doar începutul

înfloririi mele.

Primite mi ca nu ajungem acolo

Promite-mi ca nu trebuie sa aleg

Nu pot sa gândesc varianta asta

Nu pot spune cuvintele astea

Nu pot să stau sa privesc și să nu fac nimic

Nu aș putea face asta

Nu vreau să o mai gândesc

People died…

Am stabilit asta deja

Dar când timpul trece asta devine o variantă

Viața s a rupt pe jumate

Nu trebuie și nu vreau să știu ca în mâinile mele va dispărea toată

Mai e timp, de ce îmi fac asta?

Nici eu nu știu și poate nici tu

Dar asta nu înseamnă ca ceva se schimbă

Vreau ca mintea să stea în loc

Să nu mai creeze scenarii la infinit

Să mă bucur de timp și să nu mai gândesc asa

Asta spun, dar tot gândesc

Gândire molipsitoare.

1.De cand te-am cunoscut pe tine,

Viata sa schimbat complet

Mereu visez mereu iubec.

2.Ce in trecut pierdusem tot

Acum am câstigat din nou,

Speranta dragostea iubirea 

Se intorc din nou in viata mea

3.Acum esti totul pentru mine 

Si vrau sa fie asa mereu

Tu mi-ai adus lumina-n suflet 

Din intuneric mai luat 

Mi-ai dat din nou acea speranta

Ca sa iubesc cu adevarat.

4.Si asfel flacara iubiri

Sa reaprins in viata mea 

Tu mi-ai adus doar bucurie 

Si fericire-n viata mea

6.Odata cu venirea ta 

Sa dus singuratatea mea

Tu mi-ai intins o mana calda

Sa fi a mea numai a mea 

Conpozitor                            ziua               ora                 data

Cosmin greurus                   vineri             6:57        10.01.2025

Mi ai zâmbit,

M am oprit,

N am sa uit,

Te am iubit.

Pe mulţi români din România,

Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .

De două ori, pe an acolo ei se duc,

La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.

Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,

Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.

Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,

Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.

Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,

Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.

Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,

Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.

Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,

Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.

Că în România, a fost o perioadă în care,

Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.

Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,

Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.

Pentru că în România, a venit o criză mare,

Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.

Încet, încet, românul tot a fost înfometat,

Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.

Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,

Să dea producţie ,mare pentru ţară.

Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,

El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.

Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,

La noi democraţia, trebuie să apară.

Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,

Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.

Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,

Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.

În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,

El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.

Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,

Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.

Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,

Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.

Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,

De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.

Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,

Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.

Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.

Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.

El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,

Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.

Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,

Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.

La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,

Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.

Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,

Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !

Şaptezeci şi şase ani s-au scurs,

De când bombele s-au pus.

În oraşul SEVERIN,

Ce a fost lovit din plin.

Era în Aprilie de Paşti,

Când severinenii dragi.

Învierea o aşteptau,

Ei nimic nu prevesteau.

Că în seara de cinşpe aprilie,

Răul atunci avea să vie.

Cerul tot să luminat,

Când oraşul e înştiinţat.

Că în curând o să urmeze,

Oraşul să îl bombardeze.

Biletele îs aruncate

Din avioane îs lansate.

Lumea le luau, le citeau,

Şi atunci ei nu credeau.

Severin oraş frumos,

Tu de PAŞTI vei fii tot jos.

Şi apoi în miez de noapte,

Avioanele vin toate.

Şi într-o oră jumătate,

Au lansat bombele toate.

Prima bombă în gară au pus-o,

Calea ferată au distrus-o.

Uzina de apă toată,

Ea a doua îi bombardată.

Nici Uzina de Vagoane,

N-a scăpat de avioane.

Bombardată ea a fost,

S-a aprins şi a luat foc.

Ca să distrugă curentul,

A lovit bombardamentul.

În Uzina aceia mare,

De curent producătoare.

Şi de odată în miez de noapte,

Străzile sunt luminate.

De focuri şi schije multe,

De la zonele distruse.

Tot oraşul au bombardat,

Multe case au dărâmat.

Oameni mulţi aveau să moară,

În acea noapte amară.

Centrul tot este distrus,

De bombele ce-au căzut.

Oraşul e ca un iad,

Peste tot casele ard.

Oameni morţi zăreşti pe stradă,

Totu îi ca într-un film de groază.

Multe case îs bombardate,

Altele sunt ruinate.

Lumea era bulversată,

Dar şi tare speriată.

Ei cu toţii aşteptau,

Atacuri că se reiau.

Dar la prânz a doua zi,

Nici n-ai vrea tu ca să şti.

Cum a fost el bombardat,

Severin al meu oraş.

Bombardat de avioane,

Ce sunt anglo - americane.

Cu bombe incendiare,

De care nu ai scăpare.

Şi istoria ne spune,

Că nu au mai fost zile bune.

Oraşul a fost bombardat,

Totul a fost ruinat.

Din istorie se ştie,

Că au fost de teroare zile.

De la Paşti şi până în Iunie,

În oraş nu îs zile bune.

Că istoria aşa s-a scris,

Se află într-un manuscris.

Severin oraş frumos,

În noaptea de Paşti e jos!

Primul bombardament pe timp de noapte a avut loc în Oraşul SEVERIN, în noaptea de PAŞTE la ora 23,00 la data de 15 Aprilie 1944. Oraşul a fost bombardat de escadrilă de avioane anglo - americană.

-ȚARĂ  de ce ești tristă?...
-Ograda - mi este mult prea goală
Peste hotare românii mi-au plecat
Din când în când primesc câte-o scrisoare
În grai străin,  cel de român ei l-au uitat.
Pentru  cei ramași povara lor e   grea…
La  mine,doar lăcrimând se mai gândesc.

…………………………………………………..

Zeii pământeni ce soarta mi-o decid,
Indiferenți,la greu m-au părăsit
Nori de corbi  la hotar, cu jind, mă privesc
Scurmă avizi  la rădăcini de falnici brazi
Scrutând cu - a lor privirii ucigătoare
Spre  munții mei, spre ape și-o istorie…
Portalul unui  neam greu încercat.

……………………………………………………..

-ȚARĂ, cuvânt de dor,  eu sunt SPERANȚA
Mulți români nici pe mine nu mă mai vor
Ești tristă, dar  eu  îți sunt aproape
Și frumusețea ta-i   diamant  strălucitor  
Printre  bogății  păstrate din străbuni,
Ea-ți  înconjoară cu drag toată harta,
Tricolorul, și al tău sfânt pământ.
Nu  fi tristă TARĂ  cu graiul  străbun
Pământul  din ogradă ta nicicând,
Nimic din el  nu va fi  strămutat.

.………………………………………………………….

Zâmbește ȚARĂ, tare ești frumoasă!
Românii așa te simt, te știu, te slăvesc
Oaspeți, buni prieteni te vizitează  
Te străbat, te  admiră și te iubesc.
Românii toți în dreapta lor conștiință
Nu te uită-n gând,  faptă și credință
Din drag de România, de al tău dor
Ești  catedrală sfântă-n sufletul  lor
Ei, mâinile își vor  îngemăna oricând
Pentru tine ȚARĂ, sfânt pământ.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Lätt rött vin är gott

Lätt rött vin är gott,

Skördas på senhösten,

Mer om frosten, mer om mannen,

Jag dricker mycket mer och blir inte full.

Jag svor att jag aldrig skulle dricka igen

Men jag kan inte hålla mig

Gott vin, gott jag gillar det,

Jag vet inte vad de kommer att göra med honom.

Sällsynt äppelvin

Han klättrar in i huvudet utan stege,

Vinesor av gröna boggier

Gör mannen osynlig.

Vinet är gott och gott,

När du dricker det med en snygg man.

Men om du dricker det med en ful man,

Vinet stannar i halsen.

În lumea asta doar de măști,

Atât poți să ai parte.

Nu poți să fii bun să ajuți,

Minciuna-i calitate.

Banii-s cei mai importanți,

Cinstea e pătată.

De parcă nu suntem toți frați,

Ce soartă blestemată.

In vreumrile noastre, tulburi,

Nici nu mai vezi om sa iubeasca.

Si orice om din jurul tău,

Incearca sa te păcălească.

De unde atâta nesimțire,

Cum poti sa miniti, sa-njuri un frate.

Ca-atunci când greul o sa vina,

Nu iti mai trebuie palate.

Traim doar pe moment, atât,

Sa faci un bine-i vesnicie.

Dar ne uitam cu toți urat,

Zici ca traim o maladie.

Poate nu-i ură, doar nepăsare,

Dar stau si ma gandesc de zor.

Atunci când un frate iti moare,

Cum poti sa fii nepăsător.

Suntem doar numere pe foi,

Cu lideri lasi, lacomi, hapsani.

La fel ca turmele de oi,

Urmam pe ai nostri stapani.

Câtă putere are un om,

Voi nici nu vă dați seama.

Treziți-vă acum din somn,

Să ne schimbăm mentalitatea.

Nu vă gândiți și voi puțin,

Ca aveți de-acum copii.

În loc să-i faceți oameni mari,

Îi îngropați în jucării.

Consuma, sau ești consumat,

Despre asta-i viața.

Nu vreau aplauze, lumini,

Vreau să-nțelegi povața.

📅 29-01-2023

A fost un voievod mult vestit,
Care în țară dușmanii nu i-a primit.
Ștefan cel Mare, lui îi se spunea,
Și numele acesta pe dușmani îi speria.

El a luptat până la moarte,
Ca să fie curate moșiile noastre.
Ar fi vrut să domnească mult,
Dar o rană mult ce i-a făcut.

Bunul nostru voievod
Nu și-a lăsat patria pe loc.
El nu a stat ca un împărat,
Dar a fost pe câmp și a luptat.

Și de asta a plecat,
Și de asta moldovenii s-au speriat.
Dar nu vă temeți, că a venit
Rândul lui Bogdan să fie vestit.

Bogdan pe dânsul îl chema,
Dar și „orb” îi se mai spunea,
Dar nu contează porecla dată,
Contează ce se transmite, fiu din tată.