Oricine ?

mi simt a mea respirație întretăiată,

Aud ale tale cuvinte tari,

Respiră, inspiră, strigă ceva înăuntru meu ,

Cred că leșin de atât rău.

Furtună de cuvinte , care mai de care ,

Mă dor mușchii, mai bine oasele,

Căci nu știu de-mi mai rămâne carne pe mine,

De frica ce o duc de tine,

Mă pot opri doar dacă pun capăt

Acestui proces întârziat.

Tu lume , chiar mă doare,

Încețoșând a mea ființă moale.

Prind ură și nervii îmi cedează,

Mereu cu ochii încinși de furie.

Două făclii aprinse ,

Nestinse pe veci de-acum.

Oprește-te , îmi spui tu lume ,

Dar nu vreau sa ascult un cuvânt,

Căci cu el mă rănești adânc,

Fac afaceri cu inima ,

Să mă consum , să mă sting ?

My bones are aching with my sadness.

It feels impossible to leave my bed.

My eyes are swollen shut

 from all the tears I shed.

I keep replaying our memories,

 over and over in my head.

My hands can no longer write,

From all the paragraphs I sent begging you.

My heart has sunk so deep,

Due what you put me through.

I wonder if you feel this type of agony.

At times I wish you did 

so that you could understand me.

But deep down I know it's not true, 

for you have already replace me 

with somebody new

În miez de noapte, 

Sper să te simt aproape măcar în vis.

Ochii mi se închid cu un ușor regret,

Mă întorc la tine , sunt pregătită oare ?

E o seară caldă de vară,

Ne privim , simt ceva real ,

Chiar dacă e o născocire a minții umane.

Simt a ta îmbrățișare strânsă

Și sper să-mi nu-mi dai drumul niciodată.

Îmi șoptești:

,, Știu că nu e nimic adevărat" 

Cu lacrimi usturătoare îți răspund:

,, Știi că asta îmi doresc"

Nu suntem prieteni ,

Acest cuvânt are alt sens pentru mine ,

Dar tu taci , înghiți în sec ,

Nu îți convine.

Nu suntem amici ,

Pentru că ce avem noi e mai intens ,

Mult mai aprig , destul de fin ,

Greu de înțeles .

Nu suntem ,,împreună",

N-am ajuns la acel nivel înalt ,

Încă plutim prin sentimente ,

Prea greu atrași.

Doi străini ce vorbesc ,

Două cunoștințe ce își zâmbesc ,

Persoane ce trăiesc ,

Oameni care se iubesc .

Și-n acel moment,

A mea respirație s-a oprit ,

A mea inimă s-a stins, 

Uitându mă și așteptând,

Al tău sărut rătăcit .

Rece și amar ..

Dar dureros de dorit,

A ta mână caldă pe-a mea față palidă,

Ai tăi ochi aprinși în ai mei albăstrui,

Al tău oxigen în ai mei plămâni.

Ești o pată albă în al meu suflet,

Dar nu vreau să te înnegresc...

Te rog să te uiți în urmă,

Să-mi vezi ale mele lacrimi lucii ,

Ai mei ochi purpurii,

Să simți cum se dărâmă,

A mea inimă, fărâmă.

Și dacă nu găsesc leac împotriva ta ?

Ce-ar trebui să fac , ce s-ar întâmpla?

Privesc cum pleci , dar unde ?

De ce mai lăsa ?

Răspunde-mi..

Dacă te întorci,

Ți-aș pune o întrebare.

Vei avea răspuns tu oare ?

De ce-ai plecat ?

Ai crezut că nu te merit , ai crezut

că te-am trădat?

Nu incerca sa rîzi

Cînd fericire nu mai este

Nu incerca sa plîngi

Cind lacrima nu izvorăste

Nu încerca să schimbi ceva

Cînd ai schimbat totul in tine

Nu încerca să te convingi,

Că de mîine va fi mai bine

Nu încerca să dormi

Dacă nu poţi ca să visezi

Nu încerca să mori, să pleci

Caci din viata, e greu sa evadezi

Nu încerca să zbori

Căci oricum tu ai să cazi

Nu trăi cu ziua de ieri sau mîine

Traieşte-aşa cum poîţ cu ziua de azi

Nu incerca sa fii mai bun

Căci cum eşti aşa vei fi mereu

Pune-ţi masca şi zimbeşte

Şi n-arata la nimeni că ţii greu.

Totu-i monoton și totul se repetă! 

Mă învârt zilnic în cerc după propria mea coadă.

Mă întorc de parcă-aș vrea

să-mi găsesc o amintire

în loc să îmi doresc să ardă.

Totu-i monoton și totul e stagnare!

Nimic nu este nou și totu-i repetare..., 

Căci toți am aflat că :,, nu-i nimic nou sub soare!"

Dar, nici că mai putem să ne schimbăm programul 

Că tot ce noi vedem este,, eu și orarul!" 

Ne trezim în zori cu o noua chemare,

O umbră eternă, o infinită plimbare

Către blocul încercuit din calendar,

Care ne promite o rutină cu gust amar. 

Perfecțiunea calculată nu doar că pierde autenticitatea, ci sufocă prin monotonie, obosește prin repetiție și estompează orice urmă de dinamism și umanitate! 

Marius Ene , Polonia, 2025

Timpul s-a stins în umbre adânci,
Lăsând amintiri ca frunze în vânt,
Pe poteci uitate, pașii-mi se-ntind,
Căutând visul, ce n-a fost împlinit.

Un ceas ce nu tace, mereu se rotește,
Îmi spune povești de ieri și de azi,
Dar mă pierd în tăcerea ce crește,
Găsind în trecut, mai mult decât azi.

Fiecare clipă are o umbră,
O vorbă pierdută, un zâmbet în vânt,
Timpul, ca un râu ce nu se oprește,
Mă poartă spre locuri de mine uitate.

Poate într-o zi mă voi întoarce,
Acolo unde timpul a tăcut,
Dar până atunci, în fiecare pas,
Voi căuta un drum ce nu s-a sfârșit.

trecerea timpului  îmi apare ca o exhibiție jalnică

ca o arătare a degetelor mijlocii de la ambele mâini

submultiplilor

secundelor frivole

(dansatoare de can-can burlesque

care-și ridică fustele la finalul spectacolului!)

minutelor grațioase în magicul lor

rond de jambe

orelor plictisite de ele însele

până la depresie

„ țineți aproape sau vă ia dracu!”

cum să nu alungi toți cucii insolenți din ceasuri

sau să nu smulgi limbile veninoase ale clopotelor

preafericitului Daniel

turnate în Austria

oare nu se poate trăi și altfel

în afara dictaturii timpului

boul acela cu redingotă și papion

care se-ntorce în fiecare seară pe șapte cărări

turează la maxim motorul bormașinii Bosch

made in Federal Republic of Germany

„ ca să știți și voi nenorociților!”

și-nfige c-o plăcere nebună burghiul în peretele nopții…

îmi iau viața la braț

fără prea multă tragere de inimă

mi-aș fi dorit în noaptea aceasta dintre ani să fiu singur

doar eu și sufletul meu

să ne putem plânge în voie pe umăr

undeva în afara instanțelor de apel ale timpului

aproape imposibil

cunoscând  toate  ifosele și pretențiile vieții

veșnic nemulțumită

de aceea îmi calc pe inimă și o accept

ca pe o fatalitate

cineva ar putea crede că ne iubim

văzându-ne braț la braț în mijlocul nopții

eu sobru

cu ochelari și cercel în ureche

ea îmbrăcată frivol

ca o femeie de moravuri ușoare

dar nu-i așa

între noi nu există dragoste

relația noastră se bazează pe interes

precum cea dintre doi frați siamezi

da

ne plimbăm și-n seara aceasta pe lângă  quasari și stelele fără soț

ireductibilili

Doamne

ce sentiment înălțător îți dă această pasăre împăiată a liniștii…