Mirări

să vezi două pietre sărutându-se
îţi dă de gândit
cineva spunea că eternitatea
este o noţiune abstractă
Brâncuşi a surprins-o
într-un sărut
altcineva spunea la fel despre suflet
greşit
sărutul e chiar sufletul
răstignit
la Stonehenge pietrele
şi-au înghiţit sufletele
n-au mai rămas decât niște capete uriașe
fără inimi
sărutul lui Iuda nu mai stârnește patimi
nu mai surpinde
pare o îmbrățișare nefirească
dintre o piatră și o inimă

da
le spusese Isus
„unul din voi mă va vinde!”


Категория: Мысли

Все стихи автора: aurel_contu poezii.online Mirări

Дата публикации: 26 ноября 2018

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 2619

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Alogaritmi

Nu mai aveam o lacrimă să plâng

mi-erau ochii uscați precum  nisipul din deșertul Atacama

în timp ce gravitam pe-orbita sferică a unui gând

simțind cum mă pândește de pe margini teama

 

Treceau pe lângă mine quasari, comete, stele moarte,

spre cimitirul cosmosului, a-ntunecatei sale pegre,

în geometrii din cele mai abstracte

sau dispărând subit în găurile negre

 

Pierduses traiectoria inițială

și mă-ndreptam spre haos, fără un cuvânt

precum un Don Quijote de la Mancha, fără fală,

în lupta sa eternă cu morile de vânt.

 

din gândul meu, cu aripi de lăcustă,

 asemeni neutronului dintr-un atom

am revenit încet-încet în lumea asta-ngustă,

în ciurul lui Eratostene,  alogaritmul cel mai simplu pentru OM...

Еще ...

Exercițiu de imaginație

hai să încercăm un exercițiu de imaginație

 

și  să împărțim pâinea aceasta în continente

 

punem jumătate deoparte

pentru Asia

ca să fim siguri

altă jumătate pentru ce-a mai rămas

în ordine

Africa

America

Antarctica

Europa

îmi vei spune că n-am luat în calcul oceanele

iar eu îți voi răspunde că oceanele nu fac parte din ecuație

fiindcă Pământul arăta la început ca o pâine rotundă

mai târziu au apărut apele

munții

nu-ți mai explic cum

și de ce

mai bine hai să mâncăm pâinea aceasta fierbinte

într-un exercițiu ipotetic de supraviețuire în Cosmos

eu

concentrându-mă pe Asia

tu

pe bucățile mai mici

experimentând

de fapt

o variantă posibilă de masacrare a lumii…

Еще ...

Inconvenient

necazul cu fotografiile vechi

e că simți viața cum îți întoarce spatele

cum așează în locul viselor

pietre

pentru fiecare vis

câte o piatră

până când simți că te transformă într-un Sisif ambulant

și scoți ștecherul din priza cu vise

să faci loc dragostei

dar și dragostea îți întoarce spatele

așezând în locul inimii

o flacără

care te mistuie

nu știu dacă poți să înțelegi

ce-nseamnă să arzi ca o torță pe rugul durerii

și să nu-ți poți stinge cu nimic sufletul

să urli în pustiu

și să nu te audă nimeni

necazul cu fotografiile vechi

e că te-mping de fiecare dată când le privești

în aceleași prăpăstii ..

Еще ...

Bilanț existențial

pe-o coloană se trec iubirile

pe alta coloană

despărțirile

alături de ele trebuie să evidențiezi cheltuielile

investițiile neregăsite în încredere

în dragoste

provizioanele

diferența dintre primele și ultimile

reprezintă profitul

pierderea

cu ce rămâi sau pierzi

dacă tragi o linie

dacă nu

se poate și altfel

să reportezi totul

profitul să-l reinvestești în iluzii

pierderea s-o deduci pe parcurs

din adaos

Anul Nou este întodeauna un prilej de speranță

doar cei cu inimi de piatră nu înțeleg

această contabilitate a vieții

care te scoate dator

numai după ce îți scade toate eșecurile

materiale consumabile

mijloacele fixe

obiectele de inventar

din impozitul pe exercițiului fiscal

încheiat

și-ți reține doar sufletul...

Еще ...

Toamnă

 Pe șevaletul toamnei

un pictor nebun amestecă febril culorile calde ale merelor

cu cele reci ale strugurilor

galbenul auriu și pufos al gutuilor

cu indigoul distant  al prunelor

adună la un loc bătrânele vrăjitoare ale nopții

care fac farmece

stolurile flămânde  de grauri

cu ciocurile învinețite de albastrul vinețiu al cucuruzului

de cicoare

stolurile nehotărâte  de rândunele

rătăcite de cârd

șoarecii neliniștiți

care strâng spicele

aplică o tușă de galben bolnav peste  frunze

ascunzând ronțăitul enervant al iepurilor

urletul prelung al lupilor

zbaterile aripilor  prin aerul ruginit al zilelor

e dificil să îngrămădești toamna într-o singură pânză

să găsești toate nuanțele de roșu

de portocaliu

de galben aprins

maro sau auriu

 să le ferești din calea lacrămii ochiului

care subțiază  culorile

făcând  loc albului iernii

de la geamul meu privesc cum Marele Pictor

își strânge pensulele

cum își ia șevaletul în spate

și lasă în urmă acest dezmăț coloristic…

Еще ...

Reflexe

orgolioși

narcisiști

ipocriți

trăim duplicitar sub o imagine falsă

într-o zi ne-am privit întâmplător în oglinzile dinăuntru sufletelor noastre

și ne-am înspăimântat

nu mai eram cei care ne văzusem până atunci în banalele oglinzi de sticlă din holuri

vitrine

din alte locuri

cum era posibil să fim în același timp și unii și alții

ne-am întrebat între noi

dar n-am știut ce să ne răspundem

ba chiar am râs ascultându-ne

descoperindu-ne

dându-ne jos măștile

ăștia suntem

niște actori de mâna a doua

distribuiți aleatoriu într-o piesă de teatru absurd

după același scenariu

pe aceași scenă cu decoruri ieșite din uz

cu aceleași lumini și umbre jalnice

locuiți de aceleași vise uzate la maxim

trăind second hand

într-o viață stoarsă ca o lămâie

de alții…

Еще ...

Стихи из этой категории

Ultimul autobuz nu mai vine...

....stăm pe banca din stație ca două file deschise,ecranul tău luminează slab un colț de trotuar unde o sticlă de suc se rotește în vânt, orașul s-a golit de sens și de oameni.

.....dincolo de intersecție se sting reclamele mari,rămâne doar un bec stradal care pâlpâie des ,ca o inimă obosită de atâta trafic,ca un cont șters de pe o rețea de socializare.păstrăm distanța de un rucsac între noi,deși ne știm toate secretele din mesaje,aici, sub cerul de plumb de deasupra blocurilor,cuvintele par prea grele ca să treacă de buze.

....se aud doar pașii rari ai unui paznic de noapte și un câine care latră undeva spre periferie,suntem tineri, dar ne simțim uzați ca asfaltul ăsta peste care au trecut prea multe ierni și mașini.

.....ne ridicăm gulerul gecii și pornim pe jos,fiecare spre ecranul lui, în camere separate.

Еще ...

cad

cad în gol și mă prinde o pânză de păianjen

dacă a legănat atâția elefanți, nu mă poate legăna și pe mine?

mi-ar prinde bine puțină odihnă și să-mi simt inima mai ușoară

dar pânza a legănat elefanți, nu oameni cu inima grea

și se rupe.

 

Еще ...

Trupul Sfidator

Stau intins la mine-nungher,

si-ntrun coltisor visnad,

inchipuind iluzii despre-un inger,

ganduri despre ea dansand,

 

Si jongland cu-amea virtute,

fantezii unduitoare,

se asterne-n cateva minute,

si trupu-mi pofteste rasfatare,

 

Ma adresez situatiei, cu moralitate,

dar e dusa ca un nor de vant, in strainatete,

si-atunci trupu-mi sfidator,

eu vreau sa il dezmierd,

caci fusei cuprins de dor,

si a ma opune, pierd,

 

si-n dorintele-mi coplesitoare,

termin si las sa iasa-o rasuflare,

demnitatea-mi e vanduta,

spiritul meu flamanzeste,

inima-mi fu potilita,

iar euforia se trezeste.

Еще ...

Halal

În cer imagini de metal

Acorduri calde de coral

Un râs de vis diametral,

Cuprins în fiecare stal.

 

Viciu sau moral

E cert, în cer nu e scandal.

Acolo totu-i tropical,

Aici, zodiacal.

 

Doar omul este imoral

Speriat de tot ce e normal,

de orice lucru colosal,

el este doar banal.

 

Traieste in material

isi face haine din tantal

si zeii strigă clar Halal!

la' cest spectacol mondial!

 

 

Еще ...

Sictir*

Mi-e tot mai frică să ies din casă

și nici nu știu dacă mai merită...

vechea butadă nu mai e de actualitate,

e tot mai improbabil să-ți cadă în cap o cărămidă,

acum te trezești că te înjură vreunul de mamă,

din senin,

mitocanul frustrat,

(rătăcit prin cotloanele întunecate ale politicii!)

nu poate înțelege egalitatea ancestrală a omului

decât prin suprimarea fizică a acestuia,

întorcându-se la Darwin,

adevărul prin exhibarea minciunii,

adică pe dos,

în jos,

la nivelul său ontologic,

statul de drept e pe cale de disoluție,

nimeni nu se mai înțelege cu nimeni,

nimeni nu mai respectă pe nimeni,

trăim în direct coșmarul acesta,

exacerbat inutil,

onompatopeic,

doar pentru reting,

mai multă mizerie omenească,

cameleonism,

decât în Justiție

nu găsești nicăieri,

Memorialul Durerii vorbește despre fariseismul ei,

cimitirile sunt pline de martiri inocenți

iar voi vorbiți despre independența Justiției,

sictir!

 

*Dex -  SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj

Еще ...

Somn

Un miros de floare dulce ce m-adorme- n vreme bună
Ca o rază de pe ceruri, lunecând din mîndra lună,
Mă îmbie la mișcarea vremii poate înainte,
Dar tot stau în amorțire mai retrasă, mai cuminte.

Azi îs apa care curge liniștită în izvor,
Potolită-s ca aripa, ce s-a prins în al său zbor,
Sau ca valul, care spuma peste maluri o îndreaptă;
Să îmi razem amintirea de -al tău umăr ce așteaptă.

Să te cînt în cor de îngeri, ca și tine de frumoși,
Să potol arsura care mi-au dau ochii tai setoși
De amor și pasiune,de plăcerea nelumească
Care -n ale mele brațe nu mai pot să o găsească.

Dintr-o stea căzută-n stâncă și-mpărțită în scânteie,
Mi-a șoptit o sărutare c-am iubit să fiu femeie.
Ca o patimă bolnavă geana mea stă neclintită
Si mă tem acum mai tare, în zori, să nu fiu trezită...

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍