Mirări
să vezi două pietre sărutându-se
îţi dă de gândit
cineva spunea că eternitatea
este o noţiune abstractă
Brâncuşi a surprins-o
într-un sărut
altcineva spunea la fel despre suflet
greşit
sărutul e chiar sufletul
răstignit
la Stonehenge pietrele
şi-au înghiţit sufletele
n-au mai rămas decât niște capete uriașe
fără inimi
sărutul lui Iuda nu mai stârnește patimi
nu mai surpinde
pare o îmbrățișare nefirească
dintre o piatră și o inimă
da
le spusese Isus
„unul din voi mă va vinde!”
Poems in the same category
Reproșuri
Doamne
strig în pustiu
de ce mi-ai ascuns inima în spatele ochiului
să nu-mi văd propria durere zbătându-se
ca o cobră între colții mangustei
ce frumos ar fi fost să fi avut inimile la vedere
în culorile calde ale dragostei
sau în cele reci ale urii
să mergi pe stradă și să vezi inimile oamenilor
strălucind în toate culorile curcubeului
să-ți poți alege inima pereche după culoarea propriei inimi
și să îngropi îndoiala
Doamne
de ce-ai creat cuvântul înaintea minții
și l-ai legat pe dedesubt de arhipelagul inimii
unde ai îndesat și sufletul
de ce-ai făcut din om
cea mai neverosimilă formă de viață
într-o lume la fel de neverosimilă
și ne-ai mințit când ai spus că suntem făcuți
după chipul și asemănarea Ta
vai
cui prodest...
Viata adevărată
Of,Elif Elif
Toti tânjesc dupa tine
Dar niciunul nu iti stie de bine
Asa cum altii știu de tine
Toti te vor,dar putini te au
Dar ei nu stiu
Ca tu esti cea care a dat naștere clasei
Și-n versul meu ce va trăi
Sigur ma voi iubi
Pentru ca stiu
Ce va fi
(Viata adevărată, de însuși Pavel Eminescu)
Secolul XXI
Am in suflet... doar durere ce mā apasa neîncetat
În lumea asta nui tacere, toti striga....dar pentru ce? Toti au uitat....
În jur doar oameni falsi, vorbind de omenie....
Fãra sa-si dea seama ca-s plini de viclenie...
Toti sunt ideali si vor sa fie bine
Vind alcool tigari nu se gindesc la tineri
Asa e veata, asa a fost mereu
Suspine-n suflet, plinsete la greu....
Asa sunt oamenii, asa sunt si eu...
As vrea sa schimb, insa imi e greu
Merg la biserica, la Dumnezeu acasa
Pina si acolo treb"sa achiti o taxa
O, ce mai veata , in prezent traim
Oare in iad cind o sa venim
Va fi mai crud?!mai rau oare se poate?!
De cit sa omoare mama , copilul ce il poarta...
Februarie-n călduri
În Februarie, raze blânde dansează,
Căldura sărută, vara renunță-n grabă.
Vântul mângâie cu a sa alinare,
Primăvara pare să-și facă simțită prezența amară.
Zâmbetul soarelui îmbracă zăpezi timide,
Pământul trezește din somnul adânc,
Inima naturii bate în ritm frenetic,
Un vals de primăvară, în februarie întârziat.
Florile zâmbesc sub raze calde,
În păsări se trezește un cântec curat.
Iarba verde se înalță în dans suav,
Februarie, o metamorfoză sub semnul dragostei și căldurii verii.
Cuiburi de vise se țes în adierea vântului,
În februarie, lumea se transformă subtil.
Un strop de vară în simfonie de iarnă,
În suflete, bucuria se revarsă, fierbinte ca o seară de vară.
Status-quo
nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri
ca și când n-ar fi
nu cred că îmi aparține această alegere
toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie
nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă
fără să-ți trezești sufletul adormit
nu te poți lipsi de lucrurile mici
prozaice
pe care le faci zilnic
cum ar fi sărutul matinal
pe inimă
cafeaua
micul dejun
răsucirea cheii în contactul mașinii
oprirea la semafor
reflexe distorsionate ale ochiului
coșmarul oricărei alegerii
e ca atunci când arunci cu o piatră în mijlocul bălții
și apar valuri…
Singuratatea ce o simt
Cum sa exprim singuratatea ce o simt?
Am atatea persoane in jurul meu ,
Dar totusi nimeni nu ma asculta,
Toata lumea se cearta mereu,
Iar eu, raman trista si tacuta.
Nu ma plang , nu am motiv,
Prefer sa stau singura in coltul meu,
Astept sa fie liniste definitiv,
Si poate, atunci, imi voi spune of-ul meu.
Iar despre parinti ce as putea spune?
Sunt numai certuri cu vorbe grele,
Ce dureaza, parca o vesnicie,
Amandoi isi spun lucruri rele,
Ce vor ramane acum si in vecie.
Desigur ca ma afecteaza mult,
Dar niciunuia nu ii pasa,
As vrea muntii din loc sa ii mut ,
Decat sa mai stau cu ei in casa.
Am o sora si un frate,
Pe care ii iubesc nespus,
As vreau sa ii iau cu mine departe,
Unde? Intr-un loc ascuns.
Nu ma intelege-ti gresit ,
Si parintii mi-i iubesc,
Dar i-as alege negresit ,
Pe fratii mei cu care vreau sa traiesc!
Other poems by the author
Atingeri
în casa mea s-a mutat liniștea
nu știu cum mi-a furat cheia sufletului cu amprentă digitală
cum s-a insinuat printre atâția tranzistori și circuite integrate
printre atâția senzori
cert e că am găsit-o în casa mea austeră
mobilată cu temeri și griji
ștergând praful de pe capetele spaimelor
afară, privighetoarea roșcată, botezată de mine, Ioana, care își făcuse cuib pe prichiciul ferestrei și adusese pe lume doi pui
se ridica într-un tril de altistă până la cer
decupând o gaură albă
prin care fulgii de zăpadă somnoroși își începeau călătoria lor epică
spre Pământ
mi-a zâmbit din vârful ascuțit al buzelor
băgase toate grijile în debara lângă borcanele de magiun
îmi luase cu mâna toate spaimele dizgrațioase din ochi
temerile
frunzele ofilite de pe suflet
și mă redase nou nouț, ca din fabrică, mie însumi...
Ars poetica
Cineva comparase poezia inimii cu o femeie grațioasă
era de fapt o forțare a metaforei
prin sobrietatea solemnă și persusivă a cuvântului
pentru că nicio poezie nu pornește din inimă
și nu se aseamănă cu nimic cunoscut
o tornadă nu se formează niciodată într-un pahar cu apă
și nu are grad de comparație
nu
poezia, la fel, țâșnește din adâncurile misterioase ale minții
ca un vârtej de simțire pe o axă verticală a gândului
sau ca o ciocnire între fisurile continentale ale acestuia
cu degajare de făcări
lăsând în urmă toate cadavrele sfârtecate ale alter-ego-ului
undeva, printre norii întunecați ai inconștientului, strălucesc ochii de cristal ai femeii
care dau frâu liber metaforei:
o floare în păr, două picături de rouă în urechi
atât de râvnitul Triunghi de Aur al Bermudelor de pe țărmurile Atlantidei
( identic cu numele unei femei!)
unde dispar cele mai frumoase vise ale nopții
.
și așa, din cenușa lor, renaște mereu ... poezia.
Rezonanțe
în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine
cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă,
mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul
cu o seară-nainte,
Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui urs ,
Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul,
Ursele,
Pleiadele sau cele șapte surori nefericite,
bunicul nu auzise despre Hisperiade, despre Hyas, Zeus sau Dionysos,
el vedea doar o simplă cloșcă cu pui,
Hyadele în forma de V,care se văd în lunile ploiase de noiemmbrie
și mai, Ploioasele,
mai puține decât cloșca și puii bunicului,
Scaunul lui Dumneze , cinci stele în formă de W, pentru odihna celestă, însă nimeni nu aflase nimic despre lacrimile reginei Cassiopeea, care-și plânge frumoasa fiica, Andromeda, devenită consoarta lui Perseu,
aflată alături de dânsa pe cer, într-un pătrat strălucitor,
Vânătorul , adică Orion, plecat în căutarea Pleadelor, trei stele în linie, aliniate perfect cu piramidele din Gizeh și cele din Teotihuacan și având legătură cu Osiris, zeul Morții, înconjurat de Câinele Mare și Câinele Mic, care-l însoțesc pe vânător în lupta cu Taurul, cărora li se alătură și Iepurele,
Sfătuitoarea sau Triunghiul de vară – poarta stelară, care deapănă cele mai frumoase povești cosmice,
Soarta, celălalt triunghi, al iernii,
Pisices, Peștii, șapte stele în cerc,amintind despre Venus și Cupidon, care se transformaseră-n pești pentru a scăpa de monstru Typhon și anunțând echinocţiul de primăvară,
bunicul mai văzuse și altele constelații, pe care le văd toți oamenii, de altfel,
Porumbelul, Dulăul și Cățelul, Balena, Țapul, Arcașul și Scorpia,
Cântarul, Fecioara, Calul, Sarpele, Hora, Vizitiul sau Jgheabul Puțului,
dintre toate îi plăcuse Nebuloasa din Andromeda
unde mi s-a părut că-l văd astă noapte făcându-mi din mână
dintr-o caleaşcă trasă de îngeri…
Despovărări
zilnic dăm la o parte fapte de viață consumate
cel mai adesea prozaice
de la preparatul cafelei la nu știu ce întâlnire de afaceri
sau dragoste
într-o logică ancenstrală a supraviețuirii
înghițim totul
.
apoi aruncăm resturile
(întotdeauna rămân resturi și vase murdare!)
la coșul de gunoi al memoriei
.
douăzeci și patru de ore pe zi
.
dimineața o mașină a Salubrității ridică gunoaiele zilei
din containerele gândului
aranjate după un cod subliminal al culorilor
galbenul
de exemplu
sugerează locul în care trebuie să arunci gunoiul menajer al ideilor
verdele
pe cel al speranțelor în putrefacție
albastru
indică locul eșecurilor
iar roșul
(cel mai vizibil!)
pe cel al amintirilor
.
ptiu!
se strâmbă sufletul
dând ocol inimii
.
ce urâte mirosuri răzbat dinspre sinistrele crematorii ale mințiii…
Si dacă e moartă?
n-ai mai ieșit de miercuri din casă
privesc abătut spre ușa încremenită
și simt nevoia să fac o cruce
mi-e frică să nu fi luat tot flaconul acela
cu pastile alb-roșii
de inimă
merg printre oameni posaci
cu fețe căzute
ce le pasă lor de grijile noastre
homo homini lupus
mă rog în gând să nu fie ce cred eu
mintea mea face tot timpul scenarii science-fiction
pesemne scrii
în ultima vreme visezi mereu monștri
extratereștri minusculi
care-ți umblă prin creier
sau îți rumegi tristețea… pe ascuns
să nu te vadă nimeni
„ tu numești asta iubire?”
m-ai întrebat ultima oară
„iubirea nu înseamnă numai să faci dragoste
e mai mult”
acum înțeleg
dacă te-aș pierde cumva
s-ar prăbuși cerul
aș rămâne la fel de singur
precum Sirius în mijlocul Universului
m-aș stinge încetul cu încetul
mi s-ar albi sângele
„de ce nu spargi ușa
sau nu suni la Poliție?”
mă-ntreabă infanta
a doua mea prietenă
iar eu ridic năucit din umeri
și dacă e moartă?
Jocuri de noroc
Sunt clipe când crezi că viața ta nu are nicio valoare,
dacă ai scoate-o la vânzare pe internet
sau la o casă de licitații,
n-ar licita nimeni.
- Eu aș zice să încerci, mai degrabă, la pocher
sau la ruletă, își dă cu părerea un mucalit,
care asistase absent la monologul meu de pe margini,
dar nici acolo nu-i sigur!
Crupierul cu jachetă neagră din piele dă vânt roții ruletei ,
apoi lansează bila de fildeș în sensul invers rotirii acesteia,
mai toți pariaseră cu dolari și lire sterline pe 36, roșu,
doar eu pariasem, cu viața,
fiindcă nu mai aveam altceva, pe 13, negru.
Simt timpul în spate ca pe o placă uriașă de plumb
în timp ce roata se-nvârte-ntr-un descrescendo cleios,
aud huruitul sacadat și continuu al rulmenților
dinăuntru ruletei,
fosnetul cartilor de blackjack,
zgomotul bilei care se invarte
și care se-oprește deodată pe zero,
fâșâitul lopățelei crupierului, trăgând înspre dânsul
toate jetoanele,
mormanele de bani,
viața mea convertită într-o bucată albastră de plastic.
- Următorul joc are miză o viață de om! anunță crupierul,
împingând jetonul meu înainte.
- Pas! refuzară jucătorii de la masă în cor!
- Foarte bine, merg eu! spuse o roșcată în vârstă
care se așease alături de mine. Plus tot ce-au pierdut proștii ăștia!