Striații
degetele noduroase ale cântărețului orb abia atingeau clapele
destul cât să înroșească cerul dimineții cu păsări flamingo
terminasem ultimul tangou în brațele străvezii ale nopții
tu erai palidă ca un înger de pe icoană
trandafirii de pe margini picurau sânge
între noi se insinuase Soarele
dunele cenușii cu mlădieri de viperă
inegalabilul Gobi
ne iubeam printre șopârle reci și scorpioni ucigași
respiram și credeam că trăiesc
îmi auzeam sângele curgând
căzând cu vuiet în cascadele trupului
văzusem undeva o moară de apă
și-mi imaginam că eram o moară de apă
la capătul unei roți
măcinându-mi singur zilele
zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase
ale timpului
mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase
cernându-le
îndepărtând tărâțele existenței
de bosonii lui Higgs
(pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii!!)
asfixiindu-mă ca o pasăre albă în vid
dezintegrându-mă
Doamne
îmi țin respirația
ca să nu-ți scutur roua dimineților de pe suflet
ai buzele umede și acum
ești ca un val care inundă țărmul uscat
și se resoarbe
nu te opri
te-aud șoptind printre îngeri cu fețe
de marmoră
printre palmieri și arbori Ginkgo Biloba
trăiește-mă…
Poems in the same category
metamorfozele unui gând/11
pași spre nicăieri,
cetatea adormită
nu simte cum iedera-ntunericului
urcă pe ziduri.
aripi fără zbor,
zbor fără elan,
elan fără un țel determinat.
roșu-i ucigător,
albastru-i apatic,
albul orbește.
suflare de noiembrie
prin cuibul de cuci,
nimeni aproape.
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenice Gheorghe purtătorul de biruință
În var ai fost tu aruncat
Mucenicie -ai îndurat
Pe roată tu ai fost târât,
De idolatrii ocărât,
Ai săvârșit multe minuni,
Deși ei credeau că sunt minciuni,
Atât de mult ai îndrăznit,
Cunună tu ai dobândit .
Iar trupul tău nestricăcios,
În raclă așezat,
Celor ce cred în Hristos,
Spre-nchinare le-a fost dat ,
Și din mormânt tu vindecare,
Ne-aduci la tot necazul mare.
Sfinte Mare Mucenice Gheorghe te rugăm,
Ajută -ne pe noi credința dreaptă s-o păstrăm. Amin !
- Rada Maria 6D -
Destin
Ușor, îmi vine dorul, ce dus, el a apus
Hai să trecem peste asta
Suntem complet imperfecți,
Imprevizibili și defecți,
Călcăm strâmb, Impulsiv
Fără un real Motiv.
Suntem atât de fragili
Și de multe ori labili.
Ne pierdem în amănunte,
Complicăm lucruri mărunte..
Ne-agătăm de -un rost în lume,
S -avem parte de -un renume
Și chiar tindem tot mai sus
Spre idealul presupus.
Competitivi suntem din fire,
Ne jertfim cu dăruire.
Mănați de -un resentiment,
Iscăm cate-un incident..
Apoi regretăm amarnic,
Lamentăndu-ne slugarnic.
Hai să trecem peste asta,
Să ne iertăm și basta;
Supărarea bat-o vină
Ne umbrește doar rutina.
Contraste
O clipă ai crede ca e grea
Și cruntă și amară viața
Dar poate dacă acum ai sta
Să cântărești atent balanța
Într-o o clipă ai vedea,
Ca nu-i așa de grea povața.
Azi m-am trezit, sunt fericit!
Chiar dacă nu-s în pat de stele,
Căci sunt oameni ce nu apucă
Să-și ia măcar la revedere …
Și masa mea, acum e plină
Nu-i tot ce vreau ..
Dar mi-e de ajuns .
Pentru că stiu că alte case,
Pe mese, n-au nimic de pus…
In ale mele ghete noi,
Parcă mai greu se face rece.
Când mă gândesc că sunt persoane ,
La care gerul nu mai trece ...
La mine-n casă-i cald și bine,
Dar nu observ că-n exterior,
Sunt copilași ce se-ncălzesc
Cu aburii din gura lor…
Gânduri din noapte
Râzi nebună viață,
Râzi de fericire.
Râzi nebună viață,
Râzi de clocotire.
Este-al vieții dar
Plin de desfătare.
Este-al vieții har
Plin de căutare.
Să dai mâna cu viața
Îți dăruiește în mosor ața.
La fel ca și-o cadână
Dorești ca să rămână.
De nu te ții de viață,
Totul devine ghiață.
Te lasă, te-abandonează
Și-n cale totul îți frânează.
Așa sfârșește individul
Cu sfânta, dulce viață,
Pământul înghițindu-l,
Rupând-ui-se firul de firavă ață.
metamorfozele unui gând/11
pași spre nicăieri,
cetatea adormită
nu simte cum iedera-ntunericului
urcă pe ziduri.
aripi fără zbor,
zbor fără elan,
elan fără un țel determinat.
roșu-i ucigător,
albastru-i apatic,
albul orbește.
suflare de noiembrie
prin cuibul de cuci,
nimeni aproape.
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenice Gheorghe purtătorul de biruință
În var ai fost tu aruncat
Mucenicie -ai îndurat
Pe roată tu ai fost târât,
De idolatrii ocărât,
Ai săvârșit multe minuni,
Deși ei credeau că sunt minciuni,
Atât de mult ai îndrăznit,
Cunună tu ai dobândit .
Iar trupul tău nestricăcios,
În raclă așezat,
Celor ce cred în Hristos,
Spre-nchinare le-a fost dat ,
Și din mormânt tu vindecare,
Ne-aduci la tot necazul mare.
Sfinte Mare Mucenice Gheorghe te rugăm,
Ajută -ne pe noi credința dreaptă s-o păstrăm. Amin !
- Rada Maria 6D -
Destin
Ușor, îmi vine dorul, ce dus, el a apus
Hai să trecem peste asta
Suntem complet imperfecți,
Imprevizibili și defecți,
Călcăm strâmb, Impulsiv
Fără un real Motiv.
Suntem atât de fragili
Și de multe ori labili.
Ne pierdem în amănunte,
Complicăm lucruri mărunte..
Ne-agătăm de -un rost în lume,
S -avem parte de -un renume
Și chiar tindem tot mai sus
Spre idealul presupus.
Competitivi suntem din fire,
Ne jertfim cu dăruire.
Mănați de -un resentiment,
Iscăm cate-un incident..
Apoi regretăm amarnic,
Lamentăndu-ne slugarnic.
Hai să trecem peste asta,
Să ne iertăm și basta;
Supărarea bat-o vină
Ne umbrește doar rutina.
Contraste
O clipă ai crede ca e grea
Și cruntă și amară viața
Dar poate dacă acum ai sta
Să cântărești atent balanța
Într-o o clipă ai vedea,
Ca nu-i așa de grea povața.
Azi m-am trezit, sunt fericit!
Chiar dacă nu-s în pat de stele,
Căci sunt oameni ce nu apucă
Să-și ia măcar la revedere …
Și masa mea, acum e plină
Nu-i tot ce vreau ..
Dar mi-e de ajuns .
Pentru că stiu că alte case,
Pe mese, n-au nimic de pus…
In ale mele ghete noi,
Parcă mai greu se face rece.
Când mă gândesc că sunt persoane ,
La care gerul nu mai trece ...
La mine-n casă-i cald și bine,
Dar nu observ că-n exterior,
Sunt copilași ce se-ncălzesc
Cu aburii din gura lor…
Gânduri din noapte
Râzi nebună viață,
Râzi de fericire.
Râzi nebună viață,
Râzi de clocotire.
Este-al vieții dar
Plin de desfătare.
Este-al vieții har
Plin de căutare.
Să dai mâna cu viața
Îți dăruiește în mosor ața.
La fel ca și-o cadână
Dorești ca să rămână.
De nu te ții de viață,
Totul devine ghiață.
Te lasă, te-abandonează
Și-n cale totul îți frânează.
Așa sfârșește individul
Cu sfânta, dulce viață,
Pământul înghițindu-l,
Rupând-ui-se firul de firavă ață.
Other poems by the author
Soc matinal
din robinetul meu de la baie picură timpul
pic-pic-pic
cineva a oprit apa rece de ieri
îmi amintesc
ciudat e că și-n cadă curge tot timp,
la fel în chiuveta din bucătărie,
nu-mi vine să cred,
cum aș putea admite așa ceva
mă-ntreb
nu m-ar crede nimeni
cum mi-ar sta să mă spăl pe mâini cu chestia asta,
domnule Kafka,
să fac duș,
să-mi prepar micul dejun,
cafeaua
și să nu-mi pierd mințile?
Si-a zis că-l cheamă Brâncuși
mă întorsesem atunci la mijloc de Martie
Babele își scuturau cojoacele de zăpadă
tu înălbeai cerul cu cearșafuri
bunica
mai încolo
învârtea într-o cratiță norii
cineva tăiase mărul din dreptul ferestrei
furase și cele câteva mere de aur
rămăsese doar un ciot în mijlocul curții
(precum un scaun stigher la o masa înmărmurită a tăcerii!)
de care mă-mpedic
„de ce ați tăiat mărul?” întreb
și-mi aud propriu glas ca un glonț rătăcit
cum mi se înfige în creier
tu îți zdrobești ultima lacrimă
de ascuțișul taios al liniștii
(bunica nu mai are lacrimi de mult!)
„nu știi? mă întrebi la rându-ți
din lemn de cireș se cioplesc scaune ale tăcerii
și păsări măiestre?
și-a zis că-l cheamă Brâncuși”…
Status-quo
nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri
ca și când n-ar fi
nu cred că îmi aparține această alegere
toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie
nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă
fără să-ți trezești sufletul adormit
nu te poți lipsi de lucrurile mici
prozaice
pe care le faci zilnic
cum ar fi sărutul matinal
pe inimă
cafeaua
micul dejun
răsucirea cheii în contactul mașinii
oprirea la semafor
reflexe distorsionate ale ochiului
coșmarul oricărei alegerii
e ca atunci când arunci cu o piatră în mijlocul bălții
și apar valuri…
Priveghi
veghezi la capul timpului mort
inutil
golit de gânduri
cuprins de friguri
de atacuri de panică
nimeni nu-ți mai răspunde la 112
și e explicabil
cum să-ți răspundă cineva dacă timpul e mort
dacă viața a rămas fără busolă
împotmolită în trafic
în lumea aceasta totul depinde de timp
de la amibă la sateliții geostrategici
și ceasuri biologice
timpul ne ține în parametri convenabili
fără timp ne-am putea întoarce aproape sigur
în Cretacicul timpuriu
la frați noștri mai mari
dinozaurii…
Pre - judecăți
îmbătrânim încet-încet
dar sigur
simțim pământul cum se insinuează în oase
în măduvă
cu fiecare pas înspre grădinile suspendate
ale cerului
mai adăgăm câte un pumn de țărână
la temelia năruită a speranței
lăsăm umbrele
aceste creaturi jalnice
tot mai mici
înaintea corpurilor
în Cartea lui Iov scrie că atunci când îți vezi umbra
cu ochii
încep să-ți bată clopotele
simți tămâia sfârâind în cădelniță
chemarea inconfundabilă a pământului
risipit în oameni
palmele bătucite ale lui Dumnezeu
modelând din lutul primordial omul cavernelor
Homo Australopithecus
ceva de genul acesta
murim încet-încet
dar sigur
precum melcii
în carapacele lor închise ermetic
hermafrodiți
titulari de drept pe liberul nostru arbitru:
ultimul drum…
8 Martie
aștept să deschizi ochii spre ziuă în dimineața aceasta de opt
din luna lui Marte
dormi fără griji într-un vis ireal cu magnolii și grauri
doar zâmbetul ți se răsfrânge în afară
din gând
te-ai răsucit înspre mine
dezvelindu-ți genunchiul rotund ca opalul de pe inelul
pe care ți l-am dat încă de-aseară
între cerșafurile acestea învolburate
vai
mototolite acum în somnu-ți ușor ca o pană de pasăre purtată de vânt
mă gândesc
cum mi se întâmplă de fiecare dată
când te privesc noaptea
deși ești femeia mea până la moarte
mă înfioară gândul de a-ți atinge lobul urechii
prin somn
așa cum dormi îmi apari ca un înger dintr-o pânză a lui da Vinci
de afară mai aud doar pașii vântului călcând peste ultima zăpadă
a mieilor
în zori
când vei deschide ochii spre ziuă
iubito
îți voi dărui coroana iubirii
din flori de măslin
să-mi fii regină de-a pururi…
Soc matinal
din robinetul meu de la baie picură timpul
pic-pic-pic
cineva a oprit apa rece de ieri
îmi amintesc
ciudat e că și-n cadă curge tot timp,
la fel în chiuveta din bucătărie,
nu-mi vine să cred,
cum aș putea admite așa ceva
mă-ntreb
nu m-ar crede nimeni
cum mi-ar sta să mă spăl pe mâini cu chestia asta,
domnule Kafka,
să fac duș,
să-mi prepar micul dejun,
cafeaua
și să nu-mi pierd mințile?
Si-a zis că-l cheamă Brâncuși
mă întorsesem atunci la mijloc de Martie
Babele își scuturau cojoacele de zăpadă
tu înălbeai cerul cu cearșafuri
bunica
mai încolo
învârtea într-o cratiță norii
cineva tăiase mărul din dreptul ferestrei
furase și cele câteva mere de aur
rămăsese doar un ciot în mijlocul curții
(precum un scaun stigher la o masa înmărmurită a tăcerii!)
de care mă-mpedic
„de ce ați tăiat mărul?” întreb
și-mi aud propriu glas ca un glonț rătăcit
cum mi se înfige în creier
tu îți zdrobești ultima lacrimă
de ascuțișul taios al liniștii
(bunica nu mai are lacrimi de mult!)
„nu știi? mă întrebi la rându-ți
din lemn de cireș se cioplesc scaune ale tăcerii
și păsări măiestre?
și-a zis că-l cheamă Brâncuși”…
Status-quo
nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri
ca și când n-ar fi
nu cred că îmi aparține această alegere
toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie
nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă
fără să-ți trezești sufletul adormit
nu te poți lipsi de lucrurile mici
prozaice
pe care le faci zilnic
cum ar fi sărutul matinal
pe inimă
cafeaua
micul dejun
răsucirea cheii în contactul mașinii
oprirea la semafor
reflexe distorsionate ale ochiului
coșmarul oricărei alegerii
e ca atunci când arunci cu o piatră în mijlocul bălții
și apar valuri…
Priveghi
veghezi la capul timpului mort
inutil
golit de gânduri
cuprins de friguri
de atacuri de panică
nimeni nu-ți mai răspunde la 112
și e explicabil
cum să-ți răspundă cineva dacă timpul e mort
dacă viața a rămas fără busolă
împotmolită în trafic
în lumea aceasta totul depinde de timp
de la amibă la sateliții geostrategici
și ceasuri biologice
timpul ne ține în parametri convenabili
fără timp ne-am putea întoarce aproape sigur
în Cretacicul timpuriu
la frați noștri mai mari
dinozaurii…
Pre - judecăți
îmbătrânim încet-încet
dar sigur
simțim pământul cum se insinuează în oase
în măduvă
cu fiecare pas înspre grădinile suspendate
ale cerului
mai adăgăm câte un pumn de țărână
la temelia năruită a speranței
lăsăm umbrele
aceste creaturi jalnice
tot mai mici
înaintea corpurilor
în Cartea lui Iov scrie că atunci când îți vezi umbra
cu ochii
încep să-ți bată clopotele
simți tămâia sfârâind în cădelniță
chemarea inconfundabilă a pământului
risipit în oameni
palmele bătucite ale lui Dumnezeu
modelând din lutul primordial omul cavernelor
Homo Australopithecus
ceva de genul acesta
murim încet-încet
dar sigur
precum melcii
în carapacele lor închise ermetic
hermafrodiți
titulari de drept pe liberul nostru arbitru:
ultimul drum…
8 Martie
aștept să deschizi ochii spre ziuă în dimineața aceasta de opt
din luna lui Marte
dormi fără griji într-un vis ireal cu magnolii și grauri
doar zâmbetul ți se răsfrânge în afară
din gând
te-ai răsucit înspre mine
dezvelindu-ți genunchiul rotund ca opalul de pe inelul
pe care ți l-am dat încă de-aseară
între cerșafurile acestea învolburate
vai
mototolite acum în somnu-ți ușor ca o pană de pasăre purtată de vânt
mă gândesc
cum mi se întâmplă de fiecare dată
când te privesc noaptea
deși ești femeia mea până la moarte
mă înfioară gândul de a-ți atinge lobul urechii
prin somn
așa cum dormi îmi apari ca un înger dintr-o pânză a lui da Vinci
de afară mai aud doar pașii vântului călcând peste ultima zăpadă
a mieilor
în zori
când vei deschide ochii spre ziuă
iubito
îți voi dărui coroana iubirii
din flori de măslin
să-mi fii regină de-a pururi…