Concluzii

Încă mai simt umezeala londoneză în oase,

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a rămas undeva în urmă

cu miriapodele și coleoperele lui dizgrațioase

mișunând peste tot,                                

cu miliardele lui de melci mucilaginoși, păianjeni vampiri și larve,

încă mai cred că bătrânul Albion seamănă tot mai mult cu o mlaștină,

nicăieri n-am văzut mai multe cărămizi și blocuri de piatră

disimulate în biserici, case, pub-uri, ferme, garduri,

trase la indigo,

în castele medievale împrejmuite de ziduri înalte și apă

( din care doar crocodilii lipsesc!),

în megalitice catedrale, fără cruci sau icoane…

Prima senzație este de prăbușire în timp,

în Ev Mediu,

printre inși zgrunțuroși, încremeniți în tipare,

cei mai mulți ridică din umeri când îi întrebi de Shakespeare,

unii  scriu cu mâna stângă, de-a-ndărătelea,

alții beau wischy și-ți povestesc despre strămoși lor cuceritori,

(despre cum aceștia deveniseră  stăpâni  de sclavi în Indii!),

pe M1 se oprește circulația jumătate de zi să treacă o rață

urmată de douăsprezece rățuști crăcănate,

la naiba, aici totu-i pe dos, se trăiește mecanic, prin repetiție,

mașinile au volanul pe dreapta și circulă pe dreapta,

mâncarea are gust de pământ putred și pește

chiriile sunt mari

cuvântul cel mai des folosit este „abuz”,

cu  o mie de înțelesuri,

și desigur, my queen,

fără nicio logică….


Категория: Мысли

Все стихи автора: aurel_contu poezii.online Concluzii

Дата публикации: 2 января 2019

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 2356

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Așteptări

era o vreme când înotam ca un pește

 

în liniște

 

nu-mi mai amintesc

dacă eram om sau pește

dar sentimentul singurătății lucii

era același

liniștea se insinuase între noi ca o aripă nemișcată de lebădă

pluteam

simțeam cum îmi apar riduri în jurul ochilor

de-a lungul nopților lungi

zilele îmbrăcate în haine vărgate jucau zaruri pe prichiciul ferestrei

cu Alina

pisica mea albă

sub tălpile mele înecate-n nisip

trosneau cochiliile scoicilor fără scoici

și

mai ales

fără perle

pescărușii parcă își înghițseră limbile

desupra apelor învrăjbite de valuri

cineva așezase între mine și lume o coală transparentă de sticlă

în care se spărgeau ca niște fulgi opalescenți de zăpadă

toate sunetele…

Еще ...

Premise

nu cred că există diferențe ireductibile

 

între oameni  și lucruri

 

florile

ne spunea Nietzsche

au suflete ca și oamenii

în fapt

diferențele

apar din jocul de gleznă al minții

de care nu ne putem lipsi nici unii

nici alții

indiferent cum îi spunem

facem temple mai mari sau mai mici

după cât de mulți sau puțini sunt zeii

pe altarele cărora ne așezăm inimile

diminețile nu sunt mai frumoase decât nopțile

dacă excludem nuanțele

cuvintele cântăresc tot atât de mult sau puțin

cât trag la cântar vorbele

acum e aproape imposibil de spus

cine a precedat pe cine

nici nu mai interesează pe nimeni…

Еще ...

Alt film

e neplăcut să vezi în jurul tău alte chipuri

alți oameni

să te întrebi atunci unde sunt ceilalți

de ce-ai rămas doar tu pe in***cenzure*** aceasta

de singurătate

ca un nefericit Robinson Crusoe

printr palmieri și plante exotice

nu înțelegi cum s-a putut să rămâi în urma timpului

într-o lume a coioților nemiloși

pitiți prin tufișuri

altădată acești lupi de prerie se aruncau cu dinții în botul cerbului

fugăreau leii

apărea câte un vultur imens

și sfâșia prada

știai un lucru

acum nu mai știi

regizorul vieții a schimbat peste noapte scenariu

a amestecat oamenii cu lupii

într-o distribuție hororr

în care oamenii devin lupi singuratici și se mănâncă-ntre ei

iar cerbii trăiesc veșnic…

Еще ...

Strigăt

mușcătura lui Cerber e ca o semnătură pe gleznă

 

a morții

 

bătrânul Charon nu mai vede dincolo de maluri

și-mi  refuză bănuțul de aur

ca să trec Styxul

lăsându-mă zombi

nici om

nici înger

un fel de mort viu

strivit între două lumi închise ermetic

dac-aș putea mi-aș răcori nemurirea cu sângele tău

în semn de dragoste

dar nu pot

mușcătura otrăvită a lui Cerber mă arde cumplit

în flăcările nimicitoare ale disperării

zdrobește

iubito

porțile vieții ferecate în lanțuri

și vino s-alungi  vulturul care-mi sfâșie inima….

Еще ...

Uzurpări

de la o vreme începi să simți ferocitatea cuvintelor

 

pe o scară a durității Mohs de la unu la zece

 

cuvintele sunt pe locul unsprezece

ele pot zgâria deopotrivă diamantul

și  inima

pot face ravagii în creier sau în suflet

cu ani în urmă cineva îmi spusese să am grijă la tăișul cuvintelor

ascuțit de piatra abrazivă a urii

la faptul că unele sunt mai puțin penetrante decât altele

precum cuvintele de gips

care rănesc

mie-mi plac cuvintele înșelătoare

înveșmântate în roșu sângeriu al rubinului

care te omoară frumos

toată viața am cultivat Grădina Cuvântului

am udat fiecare cuvânt răsărit cu dragoste

așteptând dragoste

uneori în zadar

cuvintele ca și oamenii au memorie scurtă

adesea se întorc împotriva grădinarului cu veninul viperei

iar mușcătura lor devine letală

se amestecă aiuritor cu ipocrizia omului

cu indiferența criminală a lumii

deschizând  drumuri de neumblat

iluziei…

Еще ...

Instantanee

mă gândesc tot mai des la viața mea  simplă

mutând ulcioarele cu rouă neîncepută

dinspre ieri

înspre azi   

pe aceeași masă rotundă a zilei

unele dintre ele sunt ciobite

cu torțile rupte

au fisuri longitudinale sau transversale

lutul mai crapă

se știe doar că ulciorul

nu merge de multe ori în viața aceasta

la apă

mereu ți se întâmplă câte ceva

neprogramat

o pisică neagră îți taie calea

de exemplu

și-ți murdărește cu spaimă

toate geamurile

iubita îți cade pe scări

și-și rupe unghiile

cui să te plângi

pe o scară de la zero la un miliard a coincidențelor

susceptibile de a se produce într-o viață de om

acestea sunt pierderi infinitezimale

acceptabile

pornind de la un anumit număr de variabile

și aplicând calculul probabilităților la studiul mișcării browniene

tot acolo ajungi

.

mă gândesc tot mai des la viața mea simplă

acordată după corzile fermecate ale cerului

dincolo de cheile muzicale cunoscute

îți mai amintești când ai apăsat  prima clapă a clavirului

do

mi-ai apăsat de fapt pe inimă

sau când ai trecut cursiv cu degetul peste toate clapele

și ai râs

mi-ai deschis porțile ferecate în lumină

ale Nirvanei

și mi-ai dezlegat aripile visului

în care nici acum n-a murit zborul…

Еще ...

Стихи из этой категории

Fara nume, dar aproape

Poate ca n-am un nume pentru ce ne tine apropiati,
Dar stiu ca-n gandul meu apari, chiar si cand nu te-ai lasat.
Si ce se naste din taceri sau din cuvinte scrise rar,
E mai real decat ce spun multi cand jura in zadar.

Ma gasesc in miez de noapte vorbind cu tine-n gand,
Si toate fricile din mine se sting usor, pe rand.
Nu stiu de-i vis, miraj sau dor ce prinde contur clar,
Dar stiu ca-n tine-i liniste, si-n vocea ta, hotar.

Am vazut in ochii tai raspunsuri fara grai,
Si-n zambetul tau cald, ceva ce n-am gasit in rai.
E arta, e curaj, e foc ce nu vrea sa se stinga,
O soapta care spune: “Ramai”, dar nu te constrange.

Poate candva vom pune nume la tot ce am creat,
Dar pana-atunci, ramanem doi, un pic nelamurit si clar legat.
Caci uneori, iubirea nu striga, doar respira lin,
Si-n fiecare vers ce-ti scriu, iti las inima din plin.

Si daca tot ce-i scris dispare, si lumea-n soapte se prelinge,
Ramai tu dorul care arde, si-n liniste se-nvinge.
Cuvintele se sting, se duc, dar tu ramai mereu,
Ca strofa care n-are timp, ci doar un loc in pieptul meu.

Еще ...

Trei intrebari

În adâncul sufletului, un strigăt se-nalță,

Către ceruri, către stele, către noapte,

Trei întrebări, ca niște săgeți, mă străpung,

Și în gânduri, ecoul lor mereu se-mprăștie.

 

Există Dumnezeu, o forță creatoare,

Un plan divin, un sens ascuns al vieții?

Sau suntem doar niște atomi, într-o lume haotică,

Aruncați în cosmos, fără niciun temei?

 

După moarte, ce se întâmplă cu sufletul?

Se deschide o altă poartă, spre o lume necunoscută?

Sau totul se stinge, ca o lumânare în vânt,

Și ne pierdem în neant, ca o lacrimă în mare?

 

Suntem singuri în univers, pe-o planetă albastră,

Sau există alte ființe, cu vise și speranțe?

În imensitatea cosmosului, suntem doar un punct,

Sau facem parte dintr-un întreg, dintr-o mare familie?

 

Aceste întrebări, veșnice și neliniștitoare,

Mă urmăresc în fiecare zi, în fiecare noapte,

Și mă fac să caut răspunsuri, în cărți, în stele,

În adâncul inimii mele, în fiecare clipă.

 

Poate că adevărul nu-l vom afla niciodată,

Dar căutarea în sine ne dă un sens, o lumină,

Ne face să ne întrebăm, să visăm, să trăim,

Și să apreciem fiecare moment, ca pe-o minune

Еще ...

Tipuri de borcane

Un borcan mai mare,

 

 

Еще ...

poem

De ce îți dai bucățile frânte din tine pentru cei ce te folosesc?

S-au gândit oare că tu prin ei ai respirat cândva?

Ai grija de toți și uiți de tine deși… să nu uiți prin ei trăiești și TU!

Unii prin bunătate trăiesc,alții prin răul dobândit 

Rănile nu le uiți dar te duci cu ele prin lume să-ți vindeci inima.

 

Еще ...

Hai sa facem schimb de inimi

Hai sa facem schimb de inimi

Cu Cel ce pe cap I s-au pus spinii

De ce nu indraznesti?

Ti-e frica sa nu te lovesti ?

De biciul cu carlige

Si piroane de cate cinspe?

 

Hai sa facem schimb de inimi

Cu Cel ce pe cap I s-au pus spinii

El asa de mult te-a iubit 

Incat nu a vrut sa fi ranit

Frica de moarte Il coplesea

Dar,El tot la tine se gandea

Ca,ai sa fi salvat

Prin Al Sau sange curat

Si-n Imparatia Lui vei intra imaculat 

Spalat de pacat 

Si de intinaciune curatat

 

Hai sa facem schimb de inimi 

Cu Cel ce-a gustat marea asprimii 

De ce eziti?

Ti-e frica testul sa-l pici?

Hai sa facem schimb de inimi

In locul lui Isus,noi sa simtim ghimpii

Ghimpii ce capul I-au strapuns

Gandindu-se unde s-a ajuns

Fariseii Il batjocoreau

Soldatii,oare ce mai spuneau?...

Era om al durerii 

Parasit de toti prietenii...

Tradat de ucenicii Sai

 

Hai sa facem schimb de inimi

Cu Cel ce a baut paharul manii

Oare cum se simte?...

Cand Il hulim cu multe cuvinte...?

Hai sa facem schimb de inimi

Ti-e frica sa nu simti potirul cruzimii?

Ti-e frica sa vezi ce a simtit?

Cand tu l-ai batjocorit...

Oare cum simtea?

Cand sinele nostru Biblia isi ignorea?...

Ai mai vorbi la fel?..

Daca te-ar vedea El?...

 

Hai sa facem schimb de inimi

Isus sa dea uitarii

Tu sa continui cu cuvantul asupririi

Fiecare pacat facut

E un piron strapuns,in Al Sau suflet tacut

Ti-a zis ca te iubeste

Dar,tu ai ras de El orgoleste...

 

 

Еще ...

Am fost copil!

Am fost și eu copil cândva

Într-un sătuc pe mal de râu,

Cu oameni iuți și gospodari

Ce cultivau cartof, porumb și grâu

 

De mic am fost trimis cu vaca

Și-a trebuit să dau cu sapa,

Iar mama tot mereu mi-a spus

Doar cine-nvață poartă mapa

 

Abecedarul l-am citit cu mama

La flacăra plăpândă de la lampă,

Și niciodată nu treceam de nouă

Gazul fiind o sursă foarte scumpă

 

Abia când am ajuns în clasa-patra

Noi am avut curentul tras în casă,

Și învățam cu mama pân' la zece

Apoi ea la război mergea să țeasă

 

Așa am învățat eu a citi și scrie

Cu multe greutăți și neajunsuri,

Și-n minte am o mie de întrebări

La care din pacate..nu am răspunsuri!

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍