Alt film
e neplăcut să vezi în jurul tău alte chipuri
alți oameni
să te întrebi atunci unde sunt ceilalți
de ce-ai rămas doar tu pe in***cenzure*** aceasta
de singurătate
ca un nefericit Robinson Crusoe
printr palmieri și plante exotice
nu înțelegi cum s-a putut să rămâi în urma timpului
într-o lume a coioților nemiloși
pitiți prin tufișuri
altădată acești lupi de prerie se aruncau cu dinții în botul cerbului
fugăreau leii
apărea câte un vultur imens
și sfâșia prada
știai un lucru
acum nu mai știi
regizorul vieții a schimbat peste noapte scenariu
a amestecat oamenii cu lupii
într-o distribuție hororr
în care oamenii devin lupi singuratici și se mănâncă-ntre ei
iar cerbii trăiesc veșnic…
Стихи из этой категории
Gânduri
Alunec, alunec pe luciu de gânduri,
Din brațe vâslesc iar trupul mi-e pluta
Ce curge alene peste valuri și vânturi,
Iar sufletu-mi plânge, cum cântă lăuta.
Îmi umflu plămânii și suflu în pânze,
Oceanul de gânduri e azi pe sfârșite,
Din idei, în opaițe, se încarcă osânze,
Aprinzând peste mine lumini rătăcite.
Zboară în stoluri puzderii de gânduri,
Iar fața-mi mimează uimită expresii,
Migrează înapoi ordonate în rânduri,
Iar cele străine se transformă-n obsesii.
Alunec, alunec misterios prin amurg,
E beznă în minte și acolo-i sorgintea,
Negre himere prin trup mi se scurg,
Iar gânduri, gânduri îmi tulbură mintea.
De toate cuprins
De toate mă simt cuprins în nepacea mea
(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),
de întuneric, de umbre, dar și de lumină,
de tot ce lumea aceasta are;
un veșnic întreg în gândul meu suspină,
iar eu încerc în cuvinte să îl pun,
dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,
câte ale unui zmeu, ale vreunui duh
ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.
Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,
nimic din ce-oi mai fi văzut —
parcă mereu caut ceva necunoscut...
Maica Domnului
Maica Domnului
Nadejdea omului
Preaiubita Maica
Cand plang Tu imi stergi orice lacrima
Maica Domnului
Nadejdea omului
Izvorul binecuvantarii
Paraul vindecarii
Sufletu-mi e trist
Dar Tu,cu un cuvant bun mi l-ai inveselit
Maica Domnului
Nadejdea omului
Preaiubita Imparateasa
Si de Dumnezeu aleasa
Pe Tine te voi ferici
Pana cand moartea va veni
Roagte Fiului Tau Hristos
Sa ma ierte si pe mine,un pacatos...
Maica Domnului
Nadejdea omului
Cand totul este daramat
Sufletu mi-l-ai bucurat
Cand gandurile sunt negre
Tu mi le curatesti albe,fara pete
Maica Domnului
Nadejdea omului
Ce ne-am face fara tine?...
Totul ar fi vraiste,fara cuvinte...
Roaga-te Domnului
Sa se ierte pacatul omului
Camara intruparii lui Dumnezeu cuvantul!
Ajuta-ma sa nu mai duc departe cu gandul!
Maica Domnului
Nadejdea omului...
Da-mi putere sa fac voia Domnului
Pentru rugaciunile Tale
Sa-L vad pe Domnul,Salvarea omenirii cea mare!
Maica Domnului
Roaga-Te Domnului
Sa fiu curat
Slavindu-Va neincetat!...
Drum spre viața
Unde sunt, ce se întâmplă cu mine,
Mă salută, vino la mine,
Nu mai pot să trag,
Durerea mă ucide, ochii plini de sânge.
Drumul meu, găsește-mă, sunt în închisoare,
Cețea mă înconjoară, inima nu mai rezistă,
Ace în tot corpul meu,
Sângele curge, spre libertatea mea.
Floarea și-a oprit stelele în fața norocului,
Viața gri m-a ajuns,
Deschide-mi ochii, plâng,
Valea stejarului negru m-a găsit.
Fundătura din mine e închisă, găsește cheia,
Eliberează-mă de mine însămi, dă-mi libertatea simțurilor.
Cuțitele mă taie, prin venele ascuțite,
Am căzut, disperarea mă omoară,
Minciuni și ură mă înconjoară, unde e realitatea?
Când noaptea, când ziua, spune-mi,
Sunt eu în vis? Trezește-mă, nu mai pot,
Încercările cu săbiile dinăuntrul meu,
Trezirea, dă-mi viață din nou.
Te lupți, trebuie să lupți,
Împrează și sufletul va fi liber.
Copilăria ucisă în copil,
Capitolul nou al cărților îngăduite,
Mângâierea puterilor întunecate.
Mamă, trezește-mă, sunt în întuneric,
Drumul îmi arată calea,
Astralul a capturat cuvintele mele,
Ca soarele, razele nocturne,
Copilul plânge, plânge,
Durerea mamei, simțurile în întuneric,
Natura cuvintelor acestea,
Universul gândurilor mele,
Trezește-mi copilăria,
Copilul în brațele mamei,
Sunt aici, găsește-mă,
Prăpastia e plină de cuvinte și durere,
Ruptura, ieși la lumină,
Sunt aici, floarea albă a culorilor,
Partea nouă a vieții
Recurențe
a scrie în zilele noastre
este un fel de a-ți pierde timpul
nu mai citește nimeni decât clișeele de pe facebook
stereotipuri precum „bună ziua”
sau platitudini
un fel de filozofie ieftină despre nimic
într-o gramatică aproximativă
poezie albă
la propriu
cu poza personală aferentă
care ar trebui să acopere lipsa de idei
talentul
oricum acesta nu contează prea mult
criticii literari sunt pe cale dispariție
n-au mai rămas decât niște ipochimeni
jalnici
care scriu cronici pe bani mulți
și favoruri
ai zice că poezia a devenit apanajul femeilor
un mixaj siropos cu multe frustrări
și lacrimi
nimic nu mai este ce-a fost
anul 2000 a însemnat trecerea în mileniul 3
mileniul internetului egalizator
a telefonului mobil
a ieșirii din homo sapiens
și intrării în homo deus
non organic
ultima etapă a evoluției ființei umane
dar nu și cea din urmă...
Gânduri
Alunec, alunec pe luciu de gânduri,
Din brațe vâslesc iar trupul mi-e pluta
Ce curge alene peste valuri și vânturi,
Iar sufletu-mi plânge, cum cântă lăuta.
Îmi umflu plămânii și suflu în pânze,
Oceanul de gânduri e azi pe sfârșite,
Din idei, în opaițe, se încarcă osânze,
Aprinzând peste mine lumini rătăcite.
Zboară în stoluri puzderii de gânduri,
Iar fața-mi mimează uimită expresii,
Migrează înapoi ordonate în rânduri,
Iar cele străine se transformă-n obsesii.
Alunec, alunec misterios prin amurg,
E beznă în minte și acolo-i sorgintea,
Negre himere prin trup mi se scurg,
Iar gânduri, gânduri îmi tulbură mintea.
De toate cuprins
De toate mă simt cuprins în nepacea mea
(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),
de întuneric, de umbre, dar și de lumină,
de tot ce lumea aceasta are;
un veșnic întreg în gândul meu suspină,
iar eu încerc în cuvinte să îl pun,
dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,
câte ale unui zmeu, ale vreunui duh
ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.
Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,
nimic din ce-oi mai fi văzut —
parcă mereu caut ceva necunoscut...
Maica Domnului
Maica Domnului
Nadejdea omului
Preaiubita Maica
Cand plang Tu imi stergi orice lacrima
Maica Domnului
Nadejdea omului
Izvorul binecuvantarii
Paraul vindecarii
Sufletu-mi e trist
Dar Tu,cu un cuvant bun mi l-ai inveselit
Maica Domnului
Nadejdea omului
Preaiubita Imparateasa
Si de Dumnezeu aleasa
Pe Tine te voi ferici
Pana cand moartea va veni
Roagte Fiului Tau Hristos
Sa ma ierte si pe mine,un pacatos...
Maica Domnului
Nadejdea omului
Cand totul este daramat
Sufletu mi-l-ai bucurat
Cand gandurile sunt negre
Tu mi le curatesti albe,fara pete
Maica Domnului
Nadejdea omului
Ce ne-am face fara tine?...
Totul ar fi vraiste,fara cuvinte...
Roaga-te Domnului
Sa se ierte pacatul omului
Camara intruparii lui Dumnezeu cuvantul!
Ajuta-ma sa nu mai duc departe cu gandul!
Maica Domnului
Nadejdea omului...
Da-mi putere sa fac voia Domnului
Pentru rugaciunile Tale
Sa-L vad pe Domnul,Salvarea omenirii cea mare!
Maica Domnului
Roaga-Te Domnului
Sa fiu curat
Slavindu-Va neincetat!...
Drum spre viața
Unde sunt, ce se întâmplă cu mine,
Mă salută, vino la mine,
Nu mai pot să trag,
Durerea mă ucide, ochii plini de sânge.
Drumul meu, găsește-mă, sunt în închisoare,
Cețea mă înconjoară, inima nu mai rezistă,
Ace în tot corpul meu,
Sângele curge, spre libertatea mea.
Floarea și-a oprit stelele în fața norocului,
Viața gri m-a ajuns,
Deschide-mi ochii, plâng,
Valea stejarului negru m-a găsit.
Fundătura din mine e închisă, găsește cheia,
Eliberează-mă de mine însămi, dă-mi libertatea simțurilor.
Cuțitele mă taie, prin venele ascuțite,
Am căzut, disperarea mă omoară,
Minciuni și ură mă înconjoară, unde e realitatea?
Când noaptea, când ziua, spune-mi,
Sunt eu în vis? Trezește-mă, nu mai pot,
Încercările cu săbiile dinăuntrul meu,
Trezirea, dă-mi viață din nou.
Te lupți, trebuie să lupți,
Împrează și sufletul va fi liber.
Copilăria ucisă în copil,
Capitolul nou al cărților îngăduite,
Mângâierea puterilor întunecate.
Mamă, trezește-mă, sunt în întuneric,
Drumul îmi arată calea,
Astralul a capturat cuvintele mele,
Ca soarele, razele nocturne,
Copilul plânge, plânge,
Durerea mamei, simțurile în întuneric,
Natura cuvintelor acestea,
Universul gândurilor mele,
Trezește-mi copilăria,
Copilul în brațele mamei,
Sunt aici, găsește-mă,
Prăpastia e plină de cuvinte și durere,
Ruptura, ieși la lumină,
Sunt aici, floarea albă a culorilor,
Partea nouă a vieții
Recurențe
a scrie în zilele noastre
este un fel de a-ți pierde timpul
nu mai citește nimeni decât clișeele de pe facebook
stereotipuri precum „bună ziua”
sau platitudini
un fel de filozofie ieftină despre nimic
într-o gramatică aproximativă
poezie albă
la propriu
cu poza personală aferentă
care ar trebui să acopere lipsa de idei
talentul
oricum acesta nu contează prea mult
criticii literari sunt pe cale dispariție
n-au mai rămas decât niște ipochimeni
jalnici
care scriu cronici pe bani mulți
și favoruri
ai zice că poezia a devenit apanajul femeilor
un mixaj siropos cu multe frustrări
și lacrimi
nimic nu mai este ce-a fost
anul 2000 a însemnat trecerea în mileniul 3
mileniul internetului egalizator
a telefonului mobil
a ieșirii din homo sapiens
și intrării în homo deus
non organic
ultima etapă a evoluției ființei umane
dar nu și cea din urmă...
Другие стихотворения автора
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!
Saturație
am încercat să gândesc cât mai puțin
despre ce mi se întâmplă în fiecare zi
când deschid ochii
și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții
în inimă
fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale
începând cu sufletul
izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii
amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei
cu parfumul Mariei
care-mi face micul dejun
și tropăitul vieții pe scări
încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi
după modelul folosit cu amanta
în oglindă
acceptând motivații iraționale
precum vinovăția ancestrală a ființei
de a fi
fără s-o întrebe nimeni
în prealabil…
Prezumții
faptul de a exista
de a fi real
( de a crede că ești real! )
Om
nu înseamnă nimic
omul n-are decât o viață
prea puțin
pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă
rațiunea
această povară a minții
este ruptă de viață
lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri
despărțită de drumuri
punctul din care privim spre infinit
fără să-l cuprindem
suntem prea mici pentru asta
prea scunzi
în raport cu Calea Lactee
cu alte căi
cu Cosmosul
cu Dumnezeu
ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul
dintr-o aberație accidentală a materiei
și nu contenim să ne mirăm că suntem
(așa cum ne place să credem!)
fără să fim…
Reproșuri
n-ai de ce să te simți așa mândră
pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero
grade celsius
ți-acoperit fața
ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice
precum pietrele din Stonehenge
și ochii ți-au înghețat în orbite
ai zice că sunt două cuiburi de viespi părăsite
sub streșina zâmbetului
care nu mai înseamnă nimic
oricât ai încerca să reînvii pasărea moartă
a amintirii
e inutil
pasărea-i moartă
mai bine ai încerca să mă-njuri
să-mi arăți degetul mijlociu
deși n-ar avea sens
cum ai mai putea face asta acum
după ce ți-ai scrijelit zâmbetul pe inima mea
cu țurțuri de gheață
eu pot trăi și cu inima înotând în sânge
să știi
tu însă nu vei putea rămâne la infinit în starea aceasta frivolă
de grație
mâine va ninge cu îngeri triști peste banchizele arctice
ale sufletului tău
iar urșii polari îți vor sfâșia zâmbetul…
Riscuri
„ce zici, te bagi?”
mă întrebă insinuantă
femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)
adormisem cu chipul iubitei mele
pe retină scrisese
ea undeva despre o cupă cu dulceaţă
de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)
dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)
era balerină Mergeam în mâini,
răsturnat şi m-am băgat…
Quod erat demonstrandum
fie x egal cu necunoscuta zilei de mâine
în care azi = x - 365
(365 reprezentând numărul de zile dintr-un an)
prin urmare mâine = azi - restul de zile
care nu sunt congruente cu azi
nici cu mâine
putând fi denumite generic timp
cu toate troienele de zăpadă care se vor aduna
până în zori
când va trebui să determin neapărat viteza inițială a vântului
la un moment dat
altitudinea de cădere a fulgului
densitatea aerului
timpul parcurs de acesta
accelerația gravitațională terestră
impactul cu genele curbate și dese ale iubitei
ea îsăși o ecuație de gradul doi
în care timpul și banii reprezintă
condiția necesară și suficientă
de unde descoperim că femeia = timp + bani
știm însă că timpul înseamnă bani
și aflăm că banii sunt fața nevăzută a mulțimilor de iluzii
iraționale
rămâne doar să extragem rădăcina pătrată
din relația femeie = bani la puterea x²
descoperind în final că femeia este cauza tuturor dezastrelor
sentimentale
iar banii efectul...
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!
Saturație
am încercat să gândesc cât mai puțin
despre ce mi se întâmplă în fiecare zi
când deschid ochii
și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții
în inimă
fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale
începând cu sufletul
izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii
amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei
cu parfumul Mariei
care-mi face micul dejun
și tropăitul vieții pe scări
încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi
după modelul folosit cu amanta
în oglindă
acceptând motivații iraționale
precum vinovăția ancestrală a ființei
de a fi
fără s-o întrebe nimeni
în prealabil…
Prezumții
faptul de a exista
de a fi real
( de a crede că ești real! )
Om
nu înseamnă nimic
omul n-are decât o viață
prea puțin
pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă
rațiunea
această povară a minții
este ruptă de viață
lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri
despărțită de drumuri
punctul din care privim spre infinit
fără să-l cuprindem
suntem prea mici pentru asta
prea scunzi
în raport cu Calea Lactee
cu alte căi
cu Cosmosul
cu Dumnezeu
ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul
dintr-o aberație accidentală a materiei
și nu contenim să ne mirăm că suntem
(așa cum ne place să credem!)
fără să fim…
Reproșuri
n-ai de ce să te simți așa mândră
pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero
grade celsius
ți-acoperit fața
ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice
precum pietrele din Stonehenge
și ochii ți-au înghețat în orbite
ai zice că sunt două cuiburi de viespi părăsite
sub streșina zâmbetului
care nu mai înseamnă nimic
oricât ai încerca să reînvii pasărea moartă
a amintirii
e inutil
pasărea-i moartă
mai bine ai încerca să mă-njuri
să-mi arăți degetul mijlociu
deși n-ar avea sens
cum ai mai putea face asta acum
după ce ți-ai scrijelit zâmbetul pe inima mea
cu țurțuri de gheață
eu pot trăi și cu inima înotând în sânge
să știi
tu însă nu vei putea rămâne la infinit în starea aceasta frivolă
de grație
mâine va ninge cu îngeri triști peste banchizele arctice
ale sufletului tău
iar urșii polari îți vor sfâșia zâmbetul…
Riscuri
„ce zici, te bagi?”
mă întrebă insinuantă
femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)
adormisem cu chipul iubitei mele
pe retină scrisese
ea undeva despre o cupă cu dulceaţă
de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)
dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)
era balerină Mergeam în mâini,
răsturnat şi m-am băgat…
Quod erat demonstrandum
fie x egal cu necunoscuta zilei de mâine
în care azi = x - 365
(365 reprezentând numărul de zile dintr-un an)
prin urmare mâine = azi - restul de zile
care nu sunt congruente cu azi
nici cu mâine
putând fi denumite generic timp
cu toate troienele de zăpadă care se vor aduna
până în zori
când va trebui să determin neapărat viteza inițială a vântului
la un moment dat
altitudinea de cădere a fulgului
densitatea aerului
timpul parcurs de acesta
accelerația gravitațională terestră
impactul cu genele curbate și dese ale iubitei
ea îsăși o ecuație de gradul doi
în care timpul și banii reprezintă
condiția necesară și suficientă
de unde descoperim că femeia = timp + bani
știm însă că timpul înseamnă bani
și aflăm că banii sunt fața nevăzută a mulțimilor de iluzii
iraționale
rămâne doar să extragem rădăcina pătrată
din relația femeie = bani la puterea x²
descoperind în final că femeia este cauza tuturor dezastrelor
sentimentale
iar banii efectul...