În praful timpului
Nu mă întreba de cărare
mereu îmi reneg picioarele,
pledează vulgaritate.
Nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă.
Poate conştiinţa?
La ce bun,
mă vizitează doar duminica,
în spatele bisericii.
Nu mă întreba încotro mă îndrept,
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
şi să murim mereu.
Dacă nu mă întrebi nimic,
obosit de aşteptare,
voi respira doar trecut.
Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi.
Ştii să înoţi?
Astăzi nu sunt acasă.
Poate mâine
vom juca şotronul copilăriei,
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară,
chiar în praful timpului.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Craciunas Silviu
Дата публикации: 27 марта 2024
Просмотры: 354
Стихи из этой категории
Другие стихотворения автора
#Интересно
Поэма: Destin
Поэма: Umbra omului
Un muzeu dedicat poetului Grigore Vieru va fi deschis în Capitală
Поэма: Copilul și norul
Поэма: CU FIGURI GROTEȘTI
Emilian Galaicu-Păun: „Românul s-a născut…” – poet sau proclet?!
Поэма: Mai dă-mi o clipă (A doua poezie din seria ,,În căutarea dragostei "
Поэма: Amintiri!
Poezia răsare la apus. Lansarea volumului de debut al Rominei Chetraru, o tânără poetă originară din Republica Moldova, stabilită în Italia