Va veni vremea...
Va veni vremea când pe umerii tăi,
Firesc va cădea a mea bătrânețe,
Va veni vremea când ai morții dulăi,
Vor lătra prin vecini și prin piețe.
Va veni vremea când mersul meu sacadat,
Nefiresc se va sprijini de brațele tale,
Când numele-mi va fi pe-o piatră sculptat,
Sub pomul vieții uscat și cu fructe amare.
Va veni vremea, of... va veni vremea,
Când ceara unei lumânări trist se va scurge,
Când de pe cer vei vedea cum cade o stea,
Iar lumina ei îți va pătrunde în sânge.
Va veni vremea, nu mai e mult până atunci,
Când îți vei purta și tu bătrânețea pe umeri,
Căutând nefiresc să nu strigi, să nu plângi,
Atunci când zilele rămase începi să le numeri.
Va veni vremea, nefiresc va veni vremea...
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 18 мая 2024
Просмотры: 384
Стихи из этой категории
,,Nu te enerva" în germană
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Nur ein Wort
Sagte zufällig
Unversöhnlich
Es haut mich um.
das Herz glaubt
Der Gedanke misst es,
Die Stille ist verschwunden
Für immer.
Leider liegt das in meiner Natur,
Aber immer in Gedanken sage ich Folgendes:
"Werde nicht sauer!"
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Worte können täuschen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Dass keine Wut gut ist.
Vielleicht wird man manchmal unbeabsichtigt getroffen
Mit einem Wort, es ist nicht angemessen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Komm, lächle und höre auf meinen Rat.
Nur ein Wort
Es bringt mich zu schweren Gedanken
Und nur mit ihnen
Es umgibt mich.
Es ist Eifersucht
Es ist eine Belastung
Und ein unbeschreiblicher Albtraum
Die Nacht im Traum bricht herein.
Leider liegt das in meiner Natur,
Aber immer in Gedanken sage ich Folgendes:
"Werde nicht sauer!"
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Worte können täuschen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Dass keine Wut gut ist.
Vielleicht wird man manchmal unbeabsichtigt getroffen
Mit einem Wort, es ist nicht angemessen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Komm, lächle und höre dir den Rat an.
Und du wirst es wissen
Um Ihnen zu sagen
Trotzdem,
jeder, der
Werde nicht sauer!
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Worte können täuschen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Dass keine Wut gut ist.
Werde nicht sauer!
Haideți…
Haideți, să nu spunem ce ne doare,
Să suferim în noi spășiți,
Căci nimeni nu mai vine cu o floare,
Și nici nu mai suntem iubiți.
Haideți, să înghiţim subit cuvinte,
Să nu mai spunem păsul orișicui,
Căci nimeni nu mai vrea să ne alinte,
Și fiecare-și poartă suferința lui.
Haideți, în nimic să nu mai credem,
Să nu mai ridicăm privirile spre cer,
Căci nimeni nu mai știe ce suntem,
Când dintre noi, nevinovații suferă și pier.
Haideți, să pornim orbește spre abisuri,
Ori sus pe cruce de-a valma răstigniți,
Să plângă întruna îngerii în paradisuri,
Iar moartea să scrâșnească-ncet din dinți.
Testament
În strălucirea feeriei,
Sau în bezna deznădejdii,
Tu să rămâi loial onoarei
Pe tot parcursul vieții!
Și caută mereu să fii,
Abia apoi să ai;
Căci devenirea ta, să știi,
E un țel sfânt!Să nu îl dai!
Iar după a maselor cântare
Să nu dansezi vreodată!
Melosul tău e unic, oare
Vrei să se piardă-n gloată?
Mergi neclintit pe drumul greu
Al demnității neștirbite
Și fii un meșter ce mereu
Zidește versuri osebite.
De vrei tu înțelept să fii,
Ține-te strâns de adevăr!
Nu de mulțimi, nu de opinii;
Ci cercetează-ntr-adevăr!
Pe ceilalți să nu-i silești
Frați de povară să îți fie;
Durerea ta s-o deslușești,
Dar răspândește bucurie!
Cuvântul tău, cuvânt să fie!
Nu înșela vreun semăn, fiindcă
Omul de soi bun și-l ține
De la vlădică la opincă.
De moarte nu te-nspăimânta;
Dar să fii treaz!Fii pregătit!
Și lasă-n urmă un exemplu
Care să fie de dorit.
Crezul tău lege să-ți fie!
Chiar de se varsă sânge!Nu până la un punct!
Am scris aceste rânduri ție;
Cu drag, sinele tău defunct.
Blestem
Asta e ultima oară cand mă mai ascult
Am exagerat când am spus cât de bine sunt
Sute de lame se aruncă între suflet si trup
Vor să pună capăt definitiv acestui loop
Crezi că mi-a păsat prea mult ca să se vindece?
Vrăjești ce faci să pară că sunt farmece
Muzica în urechi a început să țiuie
Dacă o oprești tot o să mă chinuie
Căutam un semn, dar lumina m-a orbit
Războiul din mine e fără de sfârșit
E dureros din poet să devii poem
In viata celui care-l scrie ca pe un blestem
Zero barat
De-ar fi sa fiu o cifra
Eu stiu cum m-ai numi,
Atat sunt pentru tine
Un nimeni zi de zi!
Pacat de asteptari
S-au dus usor in timp,
Cu tine de cand sunt
Am invatat a nu mai fi!
Am pus nevoia ta
In fata la a mea,
Pe tine te-am ferit
Si mult te-am ocrotit!
Acum cern pe hartie
Cuvinte sa se stie,
Ce simt cand te privesc
Nimic, si-nebunesc!
Un gol imens in trup
Ramane sa-l astup
Insa nu am cu ce
Iubirea nu mai e!
Oricat ti-as cauta
Pretexte, scuze multe
Nimic nu ar putea
Pe zero sa-l ascute(din 0 macar 1)
Nicicand nu am simtit
Atentie, iubire, suflet
Singura am tot fost
Si asa o sa tot fie!
Dimineața
Dimineața a venit
Și soarele a răsărit,
Cu penița desenată
Iarba este-nrourată.
De gânduri m-am agățat
Privind cerul înnorat...
Păsările cântau,
Mereu se tentatu...
La ce sa mai gândesc
Cât norii urmăresc?
Timpul trece-n fulgerul
Ce-l oprește flangerul...
Dar, n-o face mereu,
O secundă-n clișeu,
Apoi pornit din nou rapid
Se pierde ca lumina-n vid...
...
25.07.2021
,,Nu te enerva" în germană
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Nur ein Wort
Sagte zufällig
Unversöhnlich
Es haut mich um.
das Herz glaubt
Der Gedanke misst es,
Die Stille ist verschwunden
Für immer.
Leider liegt das in meiner Natur,
Aber immer in Gedanken sage ich Folgendes:
"Werde nicht sauer!"
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Worte können täuschen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Dass keine Wut gut ist.
Vielleicht wird man manchmal unbeabsichtigt getroffen
Mit einem Wort, es ist nicht angemessen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Komm, lächle und höre auf meinen Rat.
Nur ein Wort
Es bringt mich zu schweren Gedanken
Und nur mit ihnen
Es umgibt mich.
Es ist Eifersucht
Es ist eine Belastung
Und ein unbeschreiblicher Albtraum
Die Nacht im Traum bricht herein.
Leider liegt das in meiner Natur,
Aber immer in Gedanken sage ich Folgendes:
"Werde nicht sauer!"
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Worte können täuschen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Dass keine Wut gut ist.
Vielleicht wird man manchmal unbeabsichtigt getroffen
Mit einem Wort, es ist nicht angemessen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Komm, lächle und höre dir den Rat an.
Und du wirst es wissen
Um Ihnen zu sagen
Trotzdem,
jeder, der
Werde nicht sauer!
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Worte können täuschen.
Sei nicht wütend, werde nicht wütend
Dass keine Wut gut ist.
Werde nicht sauer!
Haideți…
Haideți, să nu spunem ce ne doare,
Să suferim în noi spășiți,
Căci nimeni nu mai vine cu o floare,
Și nici nu mai suntem iubiți.
Haideți, să înghiţim subit cuvinte,
Să nu mai spunem păsul orișicui,
Căci nimeni nu mai vrea să ne alinte,
Și fiecare-și poartă suferința lui.
Haideți, în nimic să nu mai credem,
Să nu mai ridicăm privirile spre cer,
Căci nimeni nu mai știe ce suntem,
Când dintre noi, nevinovații suferă și pier.
Haideți, să pornim orbește spre abisuri,
Ori sus pe cruce de-a valma răstigniți,
Să plângă întruna îngerii în paradisuri,
Iar moartea să scrâșnească-ncet din dinți.
Testament
În strălucirea feeriei,
Sau în bezna deznădejdii,
Tu să rămâi loial onoarei
Pe tot parcursul vieții!
Și caută mereu să fii,
Abia apoi să ai;
Căci devenirea ta, să știi,
E un țel sfânt!Să nu îl dai!
Iar după a maselor cântare
Să nu dansezi vreodată!
Melosul tău e unic, oare
Vrei să se piardă-n gloată?
Mergi neclintit pe drumul greu
Al demnității neștirbite
Și fii un meșter ce mereu
Zidește versuri osebite.
De vrei tu înțelept să fii,
Ține-te strâns de adevăr!
Nu de mulțimi, nu de opinii;
Ci cercetează-ntr-adevăr!
Pe ceilalți să nu-i silești
Frați de povară să îți fie;
Durerea ta s-o deslușești,
Dar răspândește bucurie!
Cuvântul tău, cuvânt să fie!
Nu înșela vreun semăn, fiindcă
Omul de soi bun și-l ține
De la vlădică la opincă.
De moarte nu te-nspăimânta;
Dar să fii treaz!Fii pregătit!
Și lasă-n urmă un exemplu
Care să fie de dorit.
Crezul tău lege să-ți fie!
Chiar de se varsă sânge!Nu până la un punct!
Am scris aceste rânduri ție;
Cu drag, sinele tău defunct.
Blestem
Asta e ultima oară cand mă mai ascult
Am exagerat când am spus cât de bine sunt
Sute de lame se aruncă între suflet si trup
Vor să pună capăt definitiv acestui loop
Crezi că mi-a păsat prea mult ca să se vindece?
Vrăjești ce faci să pară că sunt farmece
Muzica în urechi a început să țiuie
Dacă o oprești tot o să mă chinuie
Căutam un semn, dar lumina m-a orbit
Războiul din mine e fără de sfârșit
E dureros din poet să devii poem
In viata celui care-l scrie ca pe un blestem
Zero barat
De-ar fi sa fiu o cifra
Eu stiu cum m-ai numi,
Atat sunt pentru tine
Un nimeni zi de zi!
Pacat de asteptari
S-au dus usor in timp,
Cu tine de cand sunt
Am invatat a nu mai fi!
Am pus nevoia ta
In fata la a mea,
Pe tine te-am ferit
Si mult te-am ocrotit!
Acum cern pe hartie
Cuvinte sa se stie,
Ce simt cand te privesc
Nimic, si-nebunesc!
Un gol imens in trup
Ramane sa-l astup
Insa nu am cu ce
Iubirea nu mai e!
Oricat ti-as cauta
Pretexte, scuze multe
Nimic nu ar putea
Pe zero sa-l ascute(din 0 macar 1)
Nicicand nu am simtit
Atentie, iubire, suflet
Singura am tot fost
Si asa o sa tot fie!
Dimineața
Dimineața a venit
Și soarele a răsărit,
Cu penița desenată
Iarba este-nrourată.
De gânduri m-am agățat
Privind cerul înnorat...
Păsările cântau,
Mereu se tentatu...
La ce sa mai gândesc
Cât norii urmăresc?
Timpul trece-n fulgerul
Ce-l oprește flangerul...
Dar, n-o face mereu,
O secundă-n clișeu,
Apoi pornit din nou rapid
Se pierde ca lumina-n vid...
...
25.07.2021
Другие стихотворения автора
S-a făcut așa târziu...
Nu mai suflă vântu-n pânze,
Ci vâslesc mereu din greu,
Toamna dorm pe pat de frunze,
Învelit în curcubeu.
Norul umbră nu-mi mai face,
În răcoare mă visez,
Stau ca puiul în găoace,
Și aștept să eclozez.
În văzduhuri uliul țipă,
Se rotește vreme lungă,
Viața mi-o adun în pripă,
Moartea trebuie s-ajungă.
Se bat cuiele-n sicriu,
Numai ploaia mă mai plânge,
S-a făcut așa târziu...
Vântul suflă iar în pânze.
Se scurge vremea-n noi…
Se scurge vremea-n noi ca-ntr-o fântână,
Lăsând pe fund bacterii și nisip,
Și-n ochii obosiți ce noaptea-i mână,
Trec umbre reci fără de chip.
Azi boli ciudate ne pătrund în oase,
Și-n pașii grei ce uită să mai calce,
Nebunul timp, secundă de secundă coase,
Din tot ce-a fost, nimic ne se întoarce.
Iar urmele ce viața tristă ni le scrie,
Le strângem în boccea și-o punem pe spinare,
Și dintr-un dor de ieri, ne comandăm sicrie,
Și așteptăm smeriți, dar nimeni nu mai moare.
Redestinare
Du-te pădure şi fă-te copac,
Aruncă-ţi crengile peste câmpie,
Şi lasă-mă-n pustie să zac,
În cântec surd de ciocârlie.
Du-te pârâu şi fă-te izvor,
Mistuie-ţi apele în deşertul arid,
Şi lasă-mă-n tihnă aicea să mor,
În albia secată sub un soare torid,
Purcede jăratec şi fă-te scânteie,
Împrăştie-ţi cenuşa peste oceane,
Şi adu lângă mine orice femeie,
Să-ngroape în abisuri ale mele ciolane.
Purcede măicuţă şi fă-te copil,
Supusă, acceptă jurământul cel cast,
Pe veci să trăieşti oriunde-n exil,
Iar eu nicicând să nu pot să mă nasc.
Du-te lumină şi fă-te atom,
Orbeşte Pământul pentr-o clipită,
Să rămân numai eu, ultimul om...
Şi să-L duc pe Dumnezeu în ispită.
Sub pleoapa-mi obosită…
În palmă astăzi îți port fericirea,
Dar mâna-mi tremură subit,
În ochii tăi îmi plânge nemurirea,
Iar în ai mei tu râzi necontenit.
Te scot din crâncene abisuri,
Și te resuscitez mereu,
Trăirile îți sunt neîmplinite visuri,
Iar inima îți bate-n pieptul meu.
Împodobești un pom cu tragedii,
Şi-l altoiești cu grijă an de an,
În fiecare noapte urlă-n el stihii,
Tu cânți sub el un cântec de orfan.
Îți cauți mama printre aștri,
Fugind pe ochii mei albaștri,
Și vrei ca ea să te îngroape,
Sub ale mele obosite pleoape.
Înalț slăviri înspre Demiurg,
Să nu-ți asculte ruga niciodată,
Dar ai plecat aproape de amurg,
Orbindu-mi ochii dintr-odată.
Mi-e somn pe perna-ți părăsită,
Iar lacrimile-mi curg potop,
Şi sap sub pleoapa-mi obosită,
Căci vreau acum să te dezgrop.
Ciobăniţa
Pe dealul din sat,
Sub pădure aşezat,
Un pâlc de mioare,
Paşte-n răzoare.
Oiţe ţurcane,
Cu iarbă în coarne,
Miei ne-nţărcaţi,
Şi-n piele pătaţi,
Straşnic vegheaţi,
De câinii grupaţi,
Sub fagul bătrân,
Lângă stăpân.
În a vântului şuier,
Se aude un fluier,
O doină de astru,
Cu sunet măiastru.
Pădurea străbate,
Iar păsări mirate,
Se-ntrec a cânta,
Şi-n zbor a dansa.
Mioarele pasc,
Sub doine de basm,
Încet le îngână,
Câinii din stână.
Întreci tu stăpână,
Şi cântul de zână,
Doineşti ciobăniţă,
Precum o crăiţă.
Cu părul de soare,
Dă turmei ocoale,
La miei le doineşte,
Cu triluri celeste.
A lor ciobăniţă,
Cu trup de zeiţă,
Cu chip îngeresc,
Şi mers nelumesc,
Cu pielea de lapte,
Cu buzele coapte,
Ochii safire,
Sclipind de iubire,
Îi poartă în braţe,
Le pune şi moaţe,
Roşii ca focul,
Să pască norocul.
Amurgul se-arată,
Câinii iar latră,
Ciobăniţa tresare,
În stâna apare.
Dinspre pădure,
Încep iarăşi să urle,
Lupii flămânzi,
Cu ochii bolânzi.
Din cingătoare,
Ia fluierul mare,
Şi începe uşor,
O doină de dor.
Lupii tot urlă,
Ciobăniţa din surlă,
Mai tare doineşte,
Pe lupi îmblânzeşte.
Se văd luminiţe,
În poieniţe,
Sunt ochii de lup,
Cum stau şi ascult.
Până în zori,
În câmp cu mohori,
Ciobăniţa doiniră,
Pe lupi îmblânziră.
A doua zi iar,
Un cântec bizar,
Doineşte cu foc,
Şi prinse în joc,
Oiţe cu lupi,
Miei cu căţei,
Lupi cu căţei,
Oiţe cu miei.
Ciobăniţa doineşte,
Pădurea huieşte,
Iarba mult creşte,
Stâna domneşte.
Renunţarea
M-aş retrage în cel mai groaznic deşert,
Aş renunţa la tot pentru singurătatea absolută,
Viaţa în lumea asta goală a devenit ceva incert,
Iar bucuria, fericirea este o trăire mută.
Pentru ce nu plesnesc ori nu mă risip în bucăţi?
De ce nu curg asemeni unui izvor de munte?
Să pot să zbor înspre infinităţi,
Şi-n haos trupu-mi să fie o punte.
Plăcerea mea este avântul ce mă prăbuşeşte,
Înălţările mele sunt căderi în abisuri,
Explozia mea este iubirea ce mă copleşeşte,
Iar zboru-mi spre neant este aterizarea în visuri.
Melodii izvorăsc din mine în nopţile fără somn,
Vrăjile se dezvoltă asemeni unui flux,
Cântând îngereşte mă îndeamnă să dorm,
Şi apoi liniştite se sting în reflux.
Eu sunt omul care va râde în clipa supremă,
În agonia finală şi-n clipa ultimei tristeţi,
Voi ridiculiza viaţa-mi tristă şi boemă,
Din suflet mi se vor naşte nopţi şi dimineţi.
Voi renunţa la tot în numele sângelui meu,
Voi declara nule toate trăirile avute,
Căci fiinţa mi s-a transformat într-un zeu,
Ce-a furat focul şi vraja din iubiri noi născute.
S-a făcut așa târziu...
Nu mai suflă vântu-n pânze,
Ci vâslesc mereu din greu,
Toamna dorm pe pat de frunze,
Învelit în curcubeu.
Norul umbră nu-mi mai face,
În răcoare mă visez,
Stau ca puiul în găoace,
Și aștept să eclozez.
În văzduhuri uliul țipă,
Se rotește vreme lungă,
Viața mi-o adun în pripă,
Moartea trebuie s-ajungă.
Se bat cuiele-n sicriu,
Numai ploaia mă mai plânge,
S-a făcut așa târziu...
Vântul suflă iar în pânze.
Se scurge vremea-n noi…
Se scurge vremea-n noi ca-ntr-o fântână,
Lăsând pe fund bacterii și nisip,
Și-n ochii obosiți ce noaptea-i mână,
Trec umbre reci fără de chip.
Azi boli ciudate ne pătrund în oase,
Și-n pașii grei ce uită să mai calce,
Nebunul timp, secundă de secundă coase,
Din tot ce-a fost, nimic ne se întoarce.
Iar urmele ce viața tristă ni le scrie,
Le strângem în boccea și-o punem pe spinare,
Și dintr-un dor de ieri, ne comandăm sicrie,
Și așteptăm smeriți, dar nimeni nu mai moare.
Redestinare
Du-te pădure şi fă-te copac,
Aruncă-ţi crengile peste câmpie,
Şi lasă-mă-n pustie să zac,
În cântec surd de ciocârlie.
Du-te pârâu şi fă-te izvor,
Mistuie-ţi apele în deşertul arid,
Şi lasă-mă-n tihnă aicea să mor,
În albia secată sub un soare torid,
Purcede jăratec şi fă-te scânteie,
Împrăştie-ţi cenuşa peste oceane,
Şi adu lângă mine orice femeie,
Să-ngroape în abisuri ale mele ciolane.
Purcede măicuţă şi fă-te copil,
Supusă, acceptă jurământul cel cast,
Pe veci să trăieşti oriunde-n exil,
Iar eu nicicând să nu pot să mă nasc.
Du-te lumină şi fă-te atom,
Orbeşte Pământul pentr-o clipită,
Să rămân numai eu, ultimul om...
Şi să-L duc pe Dumnezeu în ispită.
Sub pleoapa-mi obosită…
În palmă astăzi îți port fericirea,
Dar mâna-mi tremură subit,
În ochii tăi îmi plânge nemurirea,
Iar în ai mei tu râzi necontenit.
Te scot din crâncene abisuri,
Și te resuscitez mereu,
Trăirile îți sunt neîmplinite visuri,
Iar inima îți bate-n pieptul meu.
Împodobești un pom cu tragedii,
Şi-l altoiești cu grijă an de an,
În fiecare noapte urlă-n el stihii,
Tu cânți sub el un cântec de orfan.
Îți cauți mama printre aștri,
Fugind pe ochii mei albaștri,
Și vrei ca ea să te îngroape,
Sub ale mele obosite pleoape.
Înalț slăviri înspre Demiurg,
Să nu-ți asculte ruga niciodată,
Dar ai plecat aproape de amurg,
Orbindu-mi ochii dintr-odată.
Mi-e somn pe perna-ți părăsită,
Iar lacrimile-mi curg potop,
Şi sap sub pleoapa-mi obosită,
Căci vreau acum să te dezgrop.
Ciobăniţa
Pe dealul din sat,
Sub pădure aşezat,
Un pâlc de mioare,
Paşte-n răzoare.
Oiţe ţurcane,
Cu iarbă în coarne,
Miei ne-nţărcaţi,
Şi-n piele pătaţi,
Straşnic vegheaţi,
De câinii grupaţi,
Sub fagul bătrân,
Lângă stăpân.
În a vântului şuier,
Se aude un fluier,
O doină de astru,
Cu sunet măiastru.
Pădurea străbate,
Iar păsări mirate,
Se-ntrec a cânta,
Şi-n zbor a dansa.
Mioarele pasc,
Sub doine de basm,
Încet le îngână,
Câinii din stână.
Întreci tu stăpână,
Şi cântul de zână,
Doineşti ciobăniţă,
Precum o crăiţă.
Cu părul de soare,
Dă turmei ocoale,
La miei le doineşte,
Cu triluri celeste.
A lor ciobăniţă,
Cu trup de zeiţă,
Cu chip îngeresc,
Şi mers nelumesc,
Cu pielea de lapte,
Cu buzele coapte,
Ochii safire,
Sclipind de iubire,
Îi poartă în braţe,
Le pune şi moaţe,
Roşii ca focul,
Să pască norocul.
Amurgul se-arată,
Câinii iar latră,
Ciobăniţa tresare,
În stâna apare.
Dinspre pădure,
Încep iarăşi să urle,
Lupii flămânzi,
Cu ochii bolânzi.
Din cingătoare,
Ia fluierul mare,
Şi începe uşor,
O doină de dor.
Lupii tot urlă,
Ciobăniţa din surlă,
Mai tare doineşte,
Pe lupi îmblânzeşte.
Se văd luminiţe,
În poieniţe,
Sunt ochii de lup,
Cum stau şi ascult.
Până în zori,
În câmp cu mohori,
Ciobăniţa doiniră,
Pe lupi îmblânziră.
A doua zi iar,
Un cântec bizar,
Doineşte cu foc,
Şi prinse în joc,
Oiţe cu lupi,
Miei cu căţei,
Lupi cu căţei,
Oiţe cu miei.
Ciobăniţa doineşte,
Pădurea huieşte,
Iarba mult creşte,
Stâna domneşte.
Renunţarea
M-aş retrage în cel mai groaznic deşert,
Aş renunţa la tot pentru singurătatea absolută,
Viaţa în lumea asta goală a devenit ceva incert,
Iar bucuria, fericirea este o trăire mută.
Pentru ce nu plesnesc ori nu mă risip în bucăţi?
De ce nu curg asemeni unui izvor de munte?
Să pot să zbor înspre infinităţi,
Şi-n haos trupu-mi să fie o punte.
Plăcerea mea este avântul ce mă prăbuşeşte,
Înălţările mele sunt căderi în abisuri,
Explozia mea este iubirea ce mă copleşeşte,
Iar zboru-mi spre neant este aterizarea în visuri.
Melodii izvorăsc din mine în nopţile fără somn,
Vrăjile se dezvoltă asemeni unui flux,
Cântând îngereşte mă îndeamnă să dorm,
Şi apoi liniştite se sting în reflux.
Eu sunt omul care va râde în clipa supremă,
În agonia finală şi-n clipa ultimei tristeţi,
Voi ridiculiza viaţa-mi tristă şi boemă,
Din suflet mi se vor naşte nopţi şi dimineţi.
Voi renunţa la tot în numele sângelui meu,
Voi declara nule toate trăirile avute,
Căci fiinţa mi s-a transformat într-un zeu,
Ce-a furat focul şi vraja din iubiri noi născute.