Va veni vremea...
Va veni vremea când pe umerii tăi,
Firesc va cădea a mea bătrânețe,
Va veni vremea când ai morții dulăi,
Vor lătra prin vecini și prin piețe.
Va veni vremea când mersul meu sacadat,
Nefiresc se va sprijini de brațele tale,
Când numele-mi va fi pe-o piatră sculptat,
Sub pomul vieții uscat și cu fructe amare.
Va veni vremea, of... va veni vremea,
Când ceara unei lumânări trist se va scurge,
Când de pe cer vei vedea cum cade o stea,
Iar lumina ei îți va pătrunde în sânge.
Va veni vremea, nu mai e mult până atunci,
Când îți vei purta și tu bătrânețea pe umeri,
Căutând nefiresc să nu strigi, să nu plângi,
Atunci când zilele rămase începi să le numeri.
Va veni vremea, nefiresc va veni vremea...
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 18 mai
Vizualizări: 253
Poezii din aceiaşi categorie
Trei prieteni!
Cum aș putea să îmi uit satul,
Când eu aicea m-am născut,
E locul unde am copilărit
Și multe năzbâtii am făcut
Eram un trio de băieți isteți,
Prieteni buni, foarte uniți,
Pe nume Radu, Cezar, Cristinel
Pe șotii mai mereu porniți
Dimineața toți la școală
Iar apoi cu vaca la păscut,
Seara ne jucam cu mingea,
Pân' ajungeam în așternut
Clasa întâia pân' a șaptea
Le-am făcut la noi în sat,
Iar când a venit a opta,
În alt sat am fost mutat
Cu-nvățatul am stat bine,
Mai împinși ci de la spate,
De părinți și de profesori,
Cu proverbul ,, carte, parte"
Doi am urmat multe școli,
Iar celălalt profesională,
Ne-am format în astă țară,
Unde se mai făcea școală
Viața ne-a purtat în multe zări,
Și cu greu mai ținem legătura,
Doar rar ne dăm câte-un mesaj,
Scris sec, făr' a ne pune semnătura
Tot ce-a rămas în mintea noastră,
E doar copilăria și-un mare dor,
Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,
Și amintiri să depănăm pe viitor,
Sub deal, unde mai curge..un izvor!
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Denunț
Sunt adierea prinsă în furtună,
O undă revărsată-n uragan,
Iar șoaptele-n cuvinte-mi tună,
Mustrând un chip de biet orfan.
Mi-e mângâierea smulgere de unghii,
Și dezmierdarea foc și pară,
În ștreang stau agățate mii de frânghii,
Pe eșafod îmi curge lacrima amară.
Mi-e viața la-ndemâna orișicui,
Chiar judele m-a aruncat afară,
Sortit să fiu un bont de cui,
Aflat între ciocan și nicovală.
Sunt Luna răzvrătită către lup,
Căci urletu-mi provoacă insomnie,
Și teamă mi-e că n-am să mai apuc,
Ca să inspir poeții, să scrie poezie.
Sunt gri născut din alb și negru,
Printat la ʺDispăruțiʺ, pe un anunț,
Colind în propriu-mi marș funebru,
Și-n fața morții, pe mine, mă denunț!
Apa despicată
Dumnezeu de la- nceput,
Multe sfaturi a avut,
Prin prooroci și învățați,
Multe sfaturi el a dat.
A vrut bunul Dumnezeu,
Să ne ferească de rău.
Când poporul sfânt al său,
Din spate fiind atacat,
Apa-n două a despicat.
A trecut poporul său,
Și ia apărat de rău.
Pe dușmani...ia înecat,
Credincioșii au scăpat.
Învățații ei știau...
Și pe Domnul îl rugau..
Să ajute nencetat,
Ei știau cu-adevarat,
De PUTEREA SFÂNTĂ care,
BUNUL DUMNEZEU O ARE.
Și eu fac rugi câteodată
Doamne Bunul meu Părinte
Tare mult mă mai iubești
Văd aceasta c-a Ta milă
De la mine n-o oprești
Èști Preabun și mă rabzi veșnic
De ce, nu știu ca nu fac
Fapte bune, rugi cu lacrimi
Cât ar fi bun să Te-mpac
Fac , când îmi aduc aminte
Fac când am vreo supărare
Și mai fac de frică Doamne
Că mă tem de-a Ta certare
Mai fac chear și de rușine
Când văd iat-a Ta iubire
Aș vrea și eu să pot zice
Că-Ți aduc vreo răsplătire
Mai fac, că mă simt datoare
După câte îmi mai dai
Mai fac când gândesc că iată
Și eu aș dori-al Tău rai
Mai fac c-ale mele lacrimi
Nu pot ca să le opresc
Când văd mila-Ți infinită
Și-aș voi să-Ți mulțumesc
Mai fac dimineața seara
Peste zi câteodată
Că Preabun mai ești cu mine
Cât milă-mi arăți Bun Tată
Mai fac că văd ale Tale daruri
Cum îmi tot trimiți mereu
Fac când mă mai simt mâhnită
Că Te-am neglijat, știu eu
Și-Ți voi zice-n veci de veacuri
Slavă slavă Domnul meu
Nu voiesc a da uitării
Mila ce-Ți reverși mereu
Țăranii
Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,
Le este sângele arat cu plugul,
Pe câmpuri plânge al lor umblet,
Doar patul, seara, le știe beteșugul.
Le este asuprirea stil de viață,
Iar palmele muncite strigă către cer,
Și roada li-i batjocorită-n piață,
De hoți samsari și prețul lor mizer.
Le este calul numai os și piele,
Iar vaca muge din lipsă de imaș,
Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,
Că pentru azi nimic n-a mai rămas.
De sărbători se odihnesc și ei puțin,
Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,
Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,
Și numai moartea le poate aduce învierea.
Ne batem joc de ei și legea strămoșească,
Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,
Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,
Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.
Alte poezii ale autorului
Epigrame XXXV
Lui Simona Halep - găsită dopată
A servit ași cu duiumul,
Şi a fost mereu precisă,
Dar i s-a oprit brusc drumul,
C-a servit o interzisă.
Lui Simona Halep – exclusă din tenis
A încercat un lob în cross,
Peste zona de testare,
Însă i-a ieșit pe dos,
Și-a primit o expulzare.
Lui Ion Țiriac
Cum Samson își purta puterea-n păr,
Şi nimeni nu-i stătea în față,
La Țiriac, e diferit, într-adevăr...
Că el și-o poartă în mustață.
Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice
A fost un zece adevărat,
O stea-n amurg de noapte,
Dar după ce s-a operat,
Arată de un opt spre șapte.
Unora ce îl critică pe Hagi
Toată lumea-l dojenește,
Și-l critică pe jupân,
Că româna o stâlcește,
Dar uită că-i aromân.
Unei femei de moravuri ușoare
Viitura îi spune în sat,
E un nume cam ciudat,
Lumea așa o botezase,
C-a distrus vreo patru case.
Unui amic
Amicul meu e foarte rău,
Și are o față atât de dură,
Că latră câinii în jurul său,
Numai cu juma' de gură.
Femeiești
Nevasta-mea e atâta de bizară,
Că a creat invidie între ele,
La psiholog e-n fiecare seară,
Doar cu problemele mele.
Unui lunatic
Vede fluturi peste tot,
Coloraţi în fel şi fel,
Eu nu-i văd, şi-atunci socot,
Că zboară în cap la el.
Soției infidelă
Soţie curvă…se mai poate,
Sintagma nu-i bătută-n cuie,
Dar numai ţie dintre toate,
Amanţii ţi-au făcut statuie.
Zicală sau beție
Bând cu amândouă brațe,
Unul dintre-ai mei vecini,
A plecat să dea la rațe,
Deși avea numai găini.
Zicală sau hoție
Când din pepeni ei l-au scos,
S-a crezut că e nervos,
Însă s-a clarificat,
El era chiar la furat.
Defect profesional
Îngâmfat e…Mi s-a spus,
Însă bine eu îl știu,
El priveste numa în sus,
Fiindcă e macaragiu.
Unui sudor – întors a doua zi la serviciu
Cu ochi roșii a venit,
Și ne-a spus că-i de la flamă,
Însă am aflat subit,
Că dormise aseară-n cramă.
Epigrame XIV
Unui inginer agronom
Agronomul i se spune,
Şi-are o toană cam ciudată,
Seamănă intenţii bune,
Dar nu răsare niciodată.
Vecinei
Când l-ai luat de concubin,
Ştiai doar că e pocăit,
Dar după ce-aţi servit un vin,
Ai constatat că-i şi pocit.
Unui guraliv
turuie ca o muiere
La cum te porţi măi frăţioare,
Şi cum fierbe-n tine seva,
Eu fac acum cu toţi prinsoare,
Că tu te tragi numai din Eva.
Unuia cu nasul mare
Ce talent pe al meu frate,
A prezis tot într-un glas,
Şi nu prin divinitate,
Ci, prin fapt…că are nas.
Unui beţiv - bea numai vinuri demiseci
Bând doar vin de Murfatlar,
De nimic nu ai habar,
Şi-mi permit ca să disec,
Vinu-i demi, capu-i sec.
Unui guraliv
Că spui multe, o ştim toţi,
Şi-ai audienţă cultă,
Dar din toţi care-i socoţi,
Numai surzii te-ascultă.
Născut în Ianuarie
An de an doar neplăceri,
C-ale sale primăveri,
Cum nu e deloc firesc,
Doar în iarnă se-mplinesc.
Unui datornic
Cu milioane te-am împrumutat,
Dar simt că n-am să văd un ort,
Căci, ca să scapi ai declarat,
Că pentru tine, eu sunt mort.
Unora
Toţi mă fac zgârcit, avar
Că-s mereu cu punga spartă,
Dar apoi umili apar,
Şi cerşesc la mine-n poartă.
Unei jâmbate
Te-am pozat să-ţi ţin isonul,
Şi-ai ieşit aşa jâmbată,
Că mi s-a blocat I-phonul,
Şi-a sa husă… e voalată.
Pe celălalt mal al vieţii
Pe celălalt mal al vieţii,
Ca o vită bătută,
În zorii dimineţii,
Şade mama tăcută.
Gândul ei grijile cern,
Pasul ei caută alt drum,
Căci doar instinctul matern,
Ne mai salvează acum.
Vremurile sunt alterate,
Mucegaiul de pâine e trufanda,
Trăieşte cine mai poate,
Şi cine poate lupta.
Teroarea se respiră ca aer,
Somnul e doar aţipiri,
Cu boala în fiecare zi mă încaier,
Durerea o simt la mama-n priviri.
Pe celălalt mal al lumii,
Ca o vită flămândă,
O mamă îşi strigă străbunii,
Undeva în cer s-o ascundă.
Grijile ei se macină-n gând,
Drumul ei cere alt pas,
Fiindcă acum pe pământ,
Doar calea morţii a rămas.
Am scris...
Am scris despre viață și moarte,
Cu slove din carne și sânge,
Cu lacrimi și clipe deșarte,
Cu plânsuri ce ochiul își plânge.
Am scris despre tine și îngeri,
Cu nesomn și clipe amare,
Despre mine și marile frângeri,
Despre gândul ce nu vrea să mai zboare.
Am scris despre oameni și lume,
Despre abstract și divin,
Cu versuri ce-aveau să rezume,
Unde plecăm și de unde venim.
Am scris despre scris și înscrisuri,
Despre cosmos și ce-a mai rămas,
Dar lumea cu ale ei compromisuri,
În proteste de stradă le-a ars.
Apoi s-au strâns să mă-nfrunte,
Insultându-mi întruna versetul,
Și mi-au scris cu jăratec pe frunte:
Iată poetul...!
Apocalips
Într-o zi toţi cei care suferă în tăcere,
Şi care nu îndrăznesc să-şi verse amărăciunea,
Să urle fără limite, cu imensă putere,
Să scoată strigăte care să cutremure lumea.
Apele să curgă mai repede creând uriaşe estuare,
Munţii să se clatine zgomotos şi ameninţător,
Animalele să fugă speriate până la epuizare,
Iar păsările să cânte apocalipsa în cor.
Să fie declarat nul orice ideal visat;
Credinţele fleacuri iar filozofia o glumă,
Să se creeze o înălţare şi o prăbuşire totodat,
Iar toate iubirile să răspândească o ciumă.
Bucăţi de pământ în aer să se avânte,
Planetele să descrie arabescuri bizare,
Luna, dansul morţii cu putere să cânte,
Iar soarele eclipsat să radieze teroare.
Vârtejuri de focuri sălbatic să crească,
Tot ce e formă să devină inform ori nematerie,
Un zgomot barbar întreaga lume să cucerească,
Până şi cea mai mică insectă să tremure, să se sperie.
Să fie un zbucium nebun, o explozie imensă,
Apoi să nu mai rămână decât o eternă tăcere,
Uitarea definitivă să devină cât mai densă,
Să se simtă cum răul se mistuie şi piere.
Epigrame V
Răspuns la epigrama mea
El n-a uitat de a mea epigramă,
Primi-i chiar astăzi telegramă,
Îmi critica gelos soția și amanta,
Dar a uitat ca să mai scrie poanta.
Pețire de la socru
Îl tot îndemna cadâna,
Să vină să-i ceară mâna,
A făcut-o dimineață,
Și-a primit un pumn în față.
Unui inginer constructor
A constatat că podul palmei sale,
Necesită urgent înc-un pivot,
Și din convingeri pur profesionale,
Își mișcă mâna doar din cot.
Unei călcătoare
E aburită zilnic la serviciu,
Dar niciodată n-a cedat,
Și acceptă acest sacrificiu,
Turnând apă-n fierul de călcat.
Unui neînţeles
Mereu când îţi exprimi doleanţa,
Vorbeşti cu ton şi interes,
Vreo două ore nu-ţi mai tace clanţa,
Dar tot nimic n-am înţeles.
Ipohondra
E o minune medicală,
De cancere s-a lecuit,
Dar adevărata-i boală,
E un sindrom închipuit.
Uneia cu diabet,
Mănânci întruna fripturi și ciorbe fine,
Înfuleci prăjituri şi bei sucuri la PET,
Apoi te plângi că nu îţi este bine,
Şi c-o să mori subit de diabet.
Unui macho
Te dădeai cocoş la tine în grădină,
Dar ieri subit frumoasa-ţi concubină,
După un sex nereuşit şi un pahar de ţuică,
S-a hotărât să te numească Puică.
Unui cap pătrat
Ai fost scăpat în cap de mic,
Acuma eşti înalt, sprinţar, voinic
Total recuperat se spune că ai fost,
Dar mă-ndoiesc, căci pari cam prost.
Unui pamfletar
Pamflete ameninţi c-o să ne scrii,
Şi-o să-i înţepi pe toţi din plin,
Dar ai omis un lucru ce îl ştii,
Că doar soţia ţi-i plină de venin.