Romanie
Printre lacrimi scurse-n suflet
Astazi am plecat "in lume" .
Cu suspine si picioare moi ,
Am pasit in avion...
Am lasat copii-n urma
Pentru-n trai mai bun ,
Pentru ziua lor de maine .
Draga mama ,draga tata
Cand vedeam batrani-n porti
Plangand de mana cu ai lor nepoti ,
Nu credeam vreodata
Ca vom ajunge straini, pentru copiii noşti' .
Nici sa fim argati in tari straine
Nici sa traim pe viu,durerea despartirii
Doar din cauza "Leului" , Romaniei!
-U.A-
Ps: Mai bine sluga-n alta tara
Decat in genunchi in tara ta!
Categoria: Casa Părintească
Toate poeziile autorului: Ursa Andreea
Data postării: 27 iulie 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 702
Poezii din aceiaşi categorie
Dor de satul meu
Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.
Mi-e dor de lanul meu de grâu,
Mi-e dor de fânul moale,
Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,
Când el o ia la vale!...
Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou
Rãsadul meu şi ceapa
Şi sã aud acel ecou,
Când Bunu' bate sapa!
Mi-e dor nespus sã mã mai duc
La pândã, în Fundata,
Şi sã mã urc în vârf de nuc,
Ca sã mã vadã tata.
Mi-e dor de Cornu rãcoros,
Mi-e dor de Câmpu-Babii,
Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,
Cu Cipri şi cu Gabi!
Mi-e dor sã stau şi sã mã mir
Cum trec pe drum, flãcãii,
Ca sã se uite ore-n şir,
La peşti, la Gura-Vãii.
☆
Cumplite doruri te cuprind,
De mamã şi de tatã,
De dulcea linişte din Grind,
De satul de-altãdatã!
Te vezi aievea, peste vremi,
Plimbându-te-n grãdinã
Şi-n tine însuţi tu te temi
Cã nu au sã mai vinã...
Βunicul
Bunicul era tot ce aveam mai drag
Era ca un far în întunericul vieții mele
Călăuzindu-mă prin orice furtună
În brațele lui mă simțeam ferit de rele
Și acum mi-amintesc chipul de altădată
Și vocea-i trenurândă, aducându-mi liniștea
Era singurul meu refugiu
Când valul greutăților, mă lovea
Era ca aerul de primăvară
În prezența lui simțeam cum inima îmi înflorește
Acum doar focul dorului mă arde
Căci bunicul mă veghează, de acolo de unde este
Și nădejdea-mi este numai sus la Dumnezeu
Să-i dăruiască veșnică odihnă
Să-i răsplătească dragostea ce ne-a dăruit
Însutit și înmiit
Baba Dochia !
Hohotește prin ferești
Răi balauri din povești
Prini grădini și prin livezi
Vin urgiile păgâne
Pe frumos să se răzbune .
Urlă ,șuieră,se zbate
Ziua la sfârșit de martie,
Albă trenă lasă în urmă ,
Albii mei se strâng în turmă.
Baba Dochia-i ursuză
Plâng copacii fără frunză ,
Doar gingașii ghiocei
Sub o plapomă de gheață ,
Se trezesc din nou la viață!...
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
ÎN UMBRA NOPȚII
S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,
De când curtea ,casa e pustie
La ferești perdelele-s lăsate
În poartă nimeni nu mai bate.
Pe cărări ,cu flori odată
Crește iarbă înaltă și uscată
Cântă un cuc cu jale-n glas
Casă dragă ce singură ai rămas.
Plouă-n creștet,într-un fir subțitr
Lacătul la ușă abia se mai ține.
Geamu-i spart și fără de mușcată
Floarea de cireș e scururată.
Cât de triste îmi par azi toate
Gardurile-s știrbe aproape jumătate,
Un umbrar e alunecat pe-o partw
Fructe neculese deși-s coapte,
Mă opresc în prag întrebătoare,
Priveliștea ce-0 văd mă doare...
S-au dus acele vremuri în risipă
Deși mai cred că le am găsit o clipă.
În chip smerit
În umbra serii, intru liniștit în casă,
o casă pustie, cu mult fungus în colțuri,
în față se vede portretul măicuței mele frumoase.
Un chip blând, smerit, de parcă-ar fi venit din cer,
Mângâind cu lumina sa orice colț de dor și fier,
Și-aducând alinare ca un vechi și sfânt mister.
Privirea ei pătrunsă de lumină,
Părea dintr-o poveste fără vină.
În lumea ei, e farmec pe-alese,
Oamenii-s blânzi, iar grijile-s șterse.
Fericirea zâmbește, mereu dăinuind,
Într-un colț de paradis strălucind.
Dor de satul meu
Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.
Mi-e dor de lanul meu de grâu,
Mi-e dor de fânul moale,
Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,
Când el o ia la vale!...
Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou
Rãsadul meu şi ceapa
Şi sã aud acel ecou,
Când Bunu' bate sapa!
Mi-e dor nespus sã mã mai duc
La pândã, în Fundata,
Şi sã mã urc în vârf de nuc,
Ca sã mã vadã tata.
Mi-e dor de Cornu rãcoros,
Mi-e dor de Câmpu-Babii,
Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,
Cu Cipri şi cu Gabi!
Mi-e dor sã stau şi sã mã mir
Cum trec pe drum, flãcãii,
Ca sã se uite ore-n şir,
La peşti, la Gura-Vãii.
☆
Cumplite doruri te cuprind,
De mamã şi de tatã,
De dulcea linişte din Grind,
De satul de-altãdatã!
Te vezi aievea, peste vremi,
Plimbându-te-n grãdinã
Şi-n tine însuţi tu te temi
Cã nu au sã mai vinã...
Βunicul
Bunicul era tot ce aveam mai drag
Era ca un far în întunericul vieții mele
Călăuzindu-mă prin orice furtună
În brațele lui mă simțeam ferit de rele
Și acum mi-amintesc chipul de altădată
Și vocea-i trenurândă, aducându-mi liniștea
Era singurul meu refugiu
Când valul greutăților, mă lovea
Era ca aerul de primăvară
În prezența lui simțeam cum inima îmi înflorește
Acum doar focul dorului mă arde
Căci bunicul mă veghează, de acolo de unde este
Și nădejdea-mi este numai sus la Dumnezeu
Să-i dăruiască veșnică odihnă
Să-i răsplătească dragostea ce ne-a dăruit
Însutit și înmiit
Baba Dochia !
Hohotește prin ferești
Răi balauri din povești
Prini grădini și prin livezi
Vin urgiile păgâne
Pe frumos să se răzbune .
Urlă ,șuieră,se zbate
Ziua la sfârșit de martie,
Albă trenă lasă în urmă ,
Albii mei se strâng în turmă.
Baba Dochia-i ursuză
Plâng copacii fără frunză ,
Doar gingașii ghiocei
Sub o plapomă de gheață ,
Se trezesc din nou la viață!...
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
ÎN UMBRA NOPȚII
S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,
De când curtea ,casa e pustie
La ferești perdelele-s lăsate
În poartă nimeni nu mai bate.
Pe cărări ,cu flori odată
Crește iarbă înaltă și uscată
Cântă un cuc cu jale-n glas
Casă dragă ce singură ai rămas.
Plouă-n creștet,într-un fir subțitr
Lacătul la ușă abia se mai ține.
Geamu-i spart și fără de mușcată
Floarea de cireș e scururată.
Cât de triste îmi par azi toate
Gardurile-s știrbe aproape jumătate,
Un umbrar e alunecat pe-o partw
Fructe neculese deși-s coapte,
Mă opresc în prag întrebătoare,
Priveliștea ce-0 văd mă doare...
S-au dus acele vremuri în risipă
Deși mai cred că le am găsit o clipă.
În chip smerit
În umbra serii, intru liniștit în casă,
o casă pustie, cu mult fungus în colțuri,
în față se vede portretul măicuței mele frumoase.
Un chip blând, smerit, de parcă-ar fi venit din cer,
Mângâind cu lumina sa orice colț de dor și fier,
Și-aducând alinare ca un vechi și sfânt mister.
Privirea ei pătrunsă de lumină,
Părea dintr-o poveste fără vină.
În lumea ei, e farmec pe-alese,
Oamenii-s blânzi, iar grijile-s șterse.
Fericirea zâmbește, mereu dăinuind,
Într-un colț de paradis strălucind.
Alte poezii ale autorului
Mos Nicolae
Bunule Mos Nicolae
Hai la mine in odaie
Tot anul am fost cuminte
Si astept cu nerabdare
Sa vezi ghetele,nu sunt murdare
Vreau sa pui in ele
Jucarii si caramele.
Orgoliul
Tu imi spui ca nu ai dat,
Eu iti spun ca am simtit.
O palma este inceputul ,
Doua palme sunt nemarginitul
La a treia palma,este sfarsitul.
Daca nu se vede
Inseamna ca nu ai dat?
Vorba din gura ta ,m-a sfasiat.
Ce fel de iubire
Atatia ani mi-ai purtat?
Cel fel de teatru ai jucat?
Sase ani,te-am respectat
In schimb, tu m-ai tradat!
Şi orgoliul te-a păstrat.
-U.A-
Mama
Doar o mamă poate ști
Cât îi sufletul de greu
Când îți lași casa și traiul,
Când amâni îmbrățișări
De la dragii copilași
Care nu au nici o vină,
Pentru-n astfel de necaz.
Din cauza unor lupi in piei de oi
Ne obligă-n fel și chip
Să fim slugi în țara noastră,
Să cerșim un trai mai bun.
Și când nu-ți rămâne
Nici o șansă de izbândă,
Pornești grăbit printre străini
Incercând să-ți stăpânești
Lacrimile împrăștiate
Intre granițele toate.
Câtă suferință-n lume
Pentru lăcomia unor lași !
Doar sufletul nostru știe
Mâhnirea și dorul,care nu se-alină.
-U.A-
Suferinta
Am plâns,am suferit
Am creat şi am stricat
Imi pare rău,că am pierdut ani
Imi pare rău,că am crezut deşart!
Aştept timpul să vorbească,
Aştept gândul să poruncească.
lar tu să vezi, ce ai pierdut
O femeie te-a iubit la infinit..
A ajuns să te urască!
Fără vorbe,să vorbească!
Sufletul ii plânge amarul
Și copii plâng iubirea, care i-a creat
lar acum i-a distantat.
-U.A-
Baiatul meu
Băiatul meu cel mare,
Fie viața cât de grea
Tot aici e mama ta!
Fie lumea cât de bună
Mama ,tot o să te-ndrume.
-U.A-
Sub o lespede
Sub o lespede de piatra
Aud voci ce ma-nconjoara ,cu suspin si-amaraciune
Dute lume,dute,dute,dute
Eu dorm aici ,aici raman
Intre 6 frati de seama
Ce-ncontinuu ma-nconjoara
Dute lume,dute,dute,dute
Dar sa nu ma uiti prea iute...
-U.A-
Mos Nicolae
Bunule Mos Nicolae
Hai la mine in odaie
Tot anul am fost cuminte
Si astept cu nerabdare
Sa vezi ghetele,nu sunt murdare
Vreau sa pui in ele
Jucarii si caramele.
Orgoliul
Tu imi spui ca nu ai dat,
Eu iti spun ca am simtit.
O palma este inceputul ,
Doua palme sunt nemarginitul
La a treia palma,este sfarsitul.
Daca nu se vede
Inseamna ca nu ai dat?
Vorba din gura ta ,m-a sfasiat.
Ce fel de iubire
Atatia ani mi-ai purtat?
Cel fel de teatru ai jucat?
Sase ani,te-am respectat
In schimb, tu m-ai tradat!
Şi orgoliul te-a păstrat.
-U.A-
Mama
Doar o mamă poate ști
Cât îi sufletul de greu
Când îți lași casa și traiul,
Când amâni îmbrățișări
De la dragii copilași
Care nu au nici o vină,
Pentru-n astfel de necaz.
Din cauza unor lupi in piei de oi
Ne obligă-n fel și chip
Să fim slugi în țara noastră,
Să cerșim un trai mai bun.
Și când nu-ți rămâne
Nici o șansă de izbândă,
Pornești grăbit printre străini
Incercând să-ți stăpânești
Lacrimile împrăștiate
Intre granițele toate.
Câtă suferință-n lume
Pentru lăcomia unor lași !
Doar sufletul nostru știe
Mâhnirea și dorul,care nu se-alină.
-U.A-
Suferinta
Am plâns,am suferit
Am creat şi am stricat
Imi pare rău,că am pierdut ani
Imi pare rău,că am crezut deşart!
Aştept timpul să vorbească,
Aştept gândul să poruncească.
lar tu să vezi, ce ai pierdut
O femeie te-a iubit la infinit..
A ajuns să te urască!
Fără vorbe,să vorbească!
Sufletul ii plânge amarul
Și copii plâng iubirea, care i-a creat
lar acum i-a distantat.
-U.A-
Baiatul meu
Băiatul meu cel mare,
Fie viața cât de grea
Tot aici e mama ta!
Fie lumea cât de bună
Mama ,tot o să te-ndrume.
-U.A-
Sub o lespede
Sub o lespede de piatra
Aud voci ce ma-nconjoara ,cu suspin si-amaraciune
Dute lume,dute,dute,dute
Eu dorm aici ,aici raman
Intre 6 frati de seama
Ce-ncontinuu ma-nconjoara
Dute lume,dute,dute,dute
Dar sa nu ma uiti prea iute...
-U.A-