Să nu mă treziți...
Încă un adio mi-e teamă că nasc,
Se zbate în cord pe-o arteră,
Gândul cu mintea întruna mi-l pasc,
Doar carnea din mine mai speră.
Cu un ghimpe în ochi sunt silit să privesc,
Înot în obsesii și nervul mă roade,
Un cer fără îngeri mi-e dat să iubesc,
Și murmur întruna cuvinte schiloade.
Mă împiedic de mine la fiece pas,
Și iar mă ridic, și iar mă aștept,
Vreau ca să strig dar nu mai am glas,
Și-o frică de mine m-apasă în piept.
Caut pământ cât mai departe de lume,
Pădurea mi-o fac duhovnic și leac,
Copacii să strige în ecou al meu nume,
Galbenul toamnei pe veci să-l îmbrac.
Freamătul frunzei mi-e glasul de mamă,
În scorburi m-ascund cu ochi umeziți,
Mă mângâie umbre și somnul mă cheamă,
Adio, prieteni! Să nu mă treziți...
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 12 декабря 2024
Добавлено в избранное: 2
Просмотры: 248
Стихи из этой категории
La marginea iadului.
Ce rost mai au cuvintele rostite
Dacă de urechile ei nu sunt auzite,
De ce să te pierzi în vise interzise
Dacă obiectivele-ți rămân neatinse?
Am renunțat de mult să mai caut fericire,
Iubirea-mi este un blestem de nemurire
N-am cum să-l rup, nu mă pot ascunde,
Sentimentele curate nu pot fi corupte.
Aș putea să mă mint, dar de ce s-o fac
De ce să irosesc cuvinte când pot să tac,
De ce să-mi pese atât de mult de toate
Nu rămâne nimic lângă mine după moarte.
Îm minte am doar haos, nu-nțeleg nimic,
Nimic nu se legă, îmi vine mereu să strig,
Să strig de durere într-o profundă tăcere
Să m-audă doar îngeri cu aripi negre.
La marginea iadului am să scriu o pezie
Toate gândurile am să le las pe-o hârtie.
Iubirea ce ți-o port o să-mi fie cerneală
Scriu o eternitate să rămân cu mintea goală.
Arhitectură inovatoare
La pas prin centrul orașului,
Simți parcă bucuria urmașului,
Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri
De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,
Roade ale imaginației constructorilor,
Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,
Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,
Nu greșesc să spun sculptate,
Ca de razele soarelui să nu scape
Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,
Altele au pereții transparenți
Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,
Mai au și piscine,
La care se adună o mulțime
De vecini și prieteni,
Oameni sprinteni,
Ce mai joacă și un meci de volei,
Chiar și când la ultimele etaje este polei.
De pe balustradă
Avem vedere și la stradă,
Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,
Par oricum, numai nu antice,
Au forme de delfini sau parcări supraetajate,
Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,
Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,
Design interesant, aș îndrăzni să consider.
Libertate...
Libertate, pasãre ce zboarã
Peste munţi înalţi şi vãi adânci:
Drum deschis având odinioarã,
Dar, acum, lovindu-se de stânci...
Libertate - a pãcii scrisoare -
Scump şi sfânt cadou dumnezeiesc,
Pe care-l strivesc, cu nepãsare,
Cei care rãzboiul şi-l doresc!
Libertate scumpã! Râu de raze,
Strãlucind pe-al apelor întins:
Cel râvnind ale iubirii oaze,
Nu e, niciodatã, un învins!
《"LIBERTATE", nu înseamnã sã faci ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie.》 (Cristi Dobrei)
29.03.2022, pe Marea Adriatică
Trecere…
Îmi torn puțină noapte în cafea,
Și o răcesc c-un cub de lună,
Țin primăvara-n mâna mea,
Și înverzim pădurile împreună.
Mă spăl cu vara pe picioare,
Din sânul toamnei beau amurg,
Iar mintea-mi zboară migratoare,
Înspre locașul marelui Demiurg.
Pictez pe lacrimi milostenii,
Și altoiesc în scorburi trandafiri,
Fac stăvilare împotriva vremii,
Și-ofer comete pentru musafiri.
Vin îngerii la mine în fiecare seară,
Cu aripile să le curăț de păcate,
În mâna mea având pe primăvară,
I-am transformat în crini și în mușcate.
Îmi torn puțină ziuă-n ceai,
Și-l încălzesc c-un cub de soare,
Pe primăvară astăzi o chemai,
Dar vara o ascunse sub izvoare.
La marginea iadului.
Ce rost mai au cuvintele rostite
Dacă de urechile ei nu sunt auzite,
De ce să te pierzi în vise interzise
Dacă obiectivele-ți rămân neatinse?
Am renunțat de mult să mai caut fericire,
Iubirea-mi este un blestem de nemurire
N-am cum să-l rup, nu mă pot ascunde,
Sentimentele curate nu pot fi corupte.
Aș putea să mă mint, dar de ce s-o fac
De ce să irosesc cuvinte când pot să tac,
De ce să-mi pese atât de mult de toate
Nu rămâne nimic lângă mine după moarte.
Îm minte am doar haos, nu-nțeleg nimic,
Nimic nu se legă, îmi vine mereu să strig,
Să strig de durere într-o profundă tăcere
Să m-audă doar îngeri cu aripi negre.
La marginea iadului am să scriu o pezie
Toate gândurile am să le las pe-o hârtie.
Iubirea ce ți-o port o să-mi fie cerneală
Scriu o eternitate să rămân cu mintea goală.
Arhitectură inovatoare
La pas prin centrul orașului,
Simți parcă bucuria urmașului,
Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri
De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,
Roade ale imaginației constructorilor,
Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,
Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,
Nu greșesc să spun sculptate,
Ca de razele soarelui să nu scape
Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,
Altele au pereții transparenți
Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,
Mai au și piscine,
La care se adună o mulțime
De vecini și prieteni,
Oameni sprinteni,
Ce mai joacă și un meci de volei,
Chiar și când la ultimele etaje este polei.
De pe balustradă
Avem vedere și la stradă,
Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,
Par oricum, numai nu antice,
Au forme de delfini sau parcări supraetajate,
Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,
Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,
Design interesant, aș îndrăzni să consider.
Libertate...
Libertate, pasãre ce zboarã
Peste munţi înalţi şi vãi adânci:
Drum deschis având odinioarã,
Dar, acum, lovindu-se de stânci...
Libertate - a pãcii scrisoare -
Scump şi sfânt cadou dumnezeiesc,
Pe care-l strivesc, cu nepãsare,
Cei care rãzboiul şi-l doresc!
Libertate scumpã! Râu de raze,
Strãlucind pe-al apelor întins:
Cel râvnind ale iubirii oaze,
Nu e, niciodatã, un învins!
《"LIBERTATE", nu înseamnã sã faci ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie.》 (Cristi Dobrei)
29.03.2022, pe Marea Adriatică
Trecere…
Îmi torn puțină noapte în cafea,
Și o răcesc c-un cub de lună,
Țin primăvara-n mâna mea,
Și înverzim pădurile împreună.
Mă spăl cu vara pe picioare,
Din sânul toamnei beau amurg,
Iar mintea-mi zboară migratoare,
Înspre locașul marelui Demiurg.
Pictez pe lacrimi milostenii,
Și altoiesc în scorburi trandafiri,
Fac stăvilare împotriva vremii,
Și-ofer comete pentru musafiri.
Vin îngerii la mine în fiecare seară,
Cu aripile să le curăț de păcate,
În mâna mea având pe primăvară,
I-am transformat în crini și în mușcate.
Îmi torn puțină ziuă-n ceai,
Și-l încălzesc c-un cub de soare,
Pe primăvară astăzi o chemai,
Dar vara o ascunse sub izvoare.
Другие стихотворения автора
Despărțire
Nu ți-am spus niciodată că plec,
dar tăcerea mea s-a lăsat peste tot,
ca o pătură rece, în mijlocul verii,
fiindcă știam că doar frigul ne mai ține aproape.
Te uitai în gol, și în golul acela
eram eu — fără nume, fără trup,
doar o umbră care își cere iertare,
și un colț de liniște unde să doarmă.
Am plecat fără pași, fără drum,
risipindu-mă între marginile tale,
ca o frunză ce se îndoaie în ram,
și nu cade, dar nici nu mai trăiește.
Toamna ta, m-a cuprins deodată,
netrecând prin primăvară,
neînverzind,
neînflorind...
Un ultim dans...
E altă noapte sub aceeași lună,
Și stau la masă lângă geam,
Și-n persistența mea nebună,
În dosul lunii ascunsă te zăream.
Parfumul tău pe haine-l simt,
Și mă gândesc să-ți scriu scrisoare,
Dar te-ai mutat și așa presimt,
Că adresa ta e dincolo de soare.
Mă uit pe geam și tainic ninge,
Iar gândul viscolește-n mintea mea,
Și văd cum cineva te-mpinge,
Și cazi în neant din stea în stea.
Afară două umbre grațios dansează,
Îmbătrânesc privind acest spectacol,
Iar muzica îmi ține mintea trează,
Și simt c-o să se-ntâmple un miracol.
Dar brusc un crivăț cu miros de frică,
Privirea îmi îngheață în fereastră,
Și dansul umbrelor îl văd prin sticlă,
Iar lumea lor e ca și lumea noastră.
Atâta nostalgie îmbrăcată-n iarnă,
Un ultim dans pentr-un uitat holtei,
Și din tavan a început să cearnă,
Cu inimi suferinde de tinere femei.
Epigrame XXXI
Metamorfoză
Fusei la socri cu nevasta,
Și am rămas mirat de asta,
La dânșii soața mea e mută,
La mine acasă e limbută.
Abuz în serviciu
Nevastă-sa e bioloagă,
Iar casnicia lor e în declin,
C-a prins-o în zănoagă,
Cum studia un corp străin.
Unui ucenic
Cu ce profesor prost ai studiat,
De nu poţi să înfăptuieşti nimic?
Iar el răspunse entuziasmat,
Am fost autodidact de mic.
Dorinţă
Un chel spuse la soţioară,
După ce de aici m-oi duce,
Că n-am avut podoabă capilară,
Să-mi plantezi un păr în loc de cruce.
La o întrunire de partid
Cum se creează între ei conexiuni,
Le explica un lider de partid…
Dar am şi eu suspiciuni,
Că-n capul lor e numai vid.
Dilemă
Am fost la o bijuterie,
Şi-mi zice un vânzător mai tâmp,
Vreţi ceva pentru soţie,
Sau doriţi ceva mai scump?
Confuzie
Una cu fustă a atacat,
În miezul zilei pe maidan,
Iar la anchetă a declarat:
- Am crezut că-i scoţian.
Potrivire
Ce bine arătau ca miri,
Şi ce miros în jur plutea,
Ea - un buchet de trandafiri rozé,
El - un buchet de Aligoté.
Medicului epigramist
Încercând o epigramă,
Cu mintea-i filozofă,
Un medic mai de seamă,
A avortat o strofă.
S-a făcut reparații tot anul la CET,
directorul declara la TV:
Căldură va fi în orice casă,
Chiar de afară va fi ger...
Instant o abureală deasă,
A și ieșit de sub calorifer.
Împărțire pământ – cota doi acri
De la primărie,
A venit solie,
Şi-un tip cam acru,
Îmi măsură un acru.
Unui chel
Marcat pe veci de adevăr,
Și ca o răzbunare pe geneză,
Porni cu un buștean de păr,
La un tâmplar, să-l ia la freză.
Unui general retras la sat
Ne e bine un general,
Ca sa fie în general,
Prea comun,
Într-o comună.
În brațele tale...
Lunecă-n noapte
Luna ușor,
În brațele tale
Eu caut amor.
Zumzăie greieri
Plini de uimire,
În brațele tale
Eu caut iubire.
Scapără stele
Purtându-și făclia,
În brațele tale
Eu simt veșnicia.
Somnu-ți înalță
Vise regale,
Eu caut întruna
Brațele tale...
Frați
În fiecare drum ce ni se frânge,
rămâne umbra pașilor uitați,
ne-mpleticim prin mama ce ne strânge,
doi rătăciți, ce-am fost odată frați.
Ți-am desenat pe prispa casei amintiri,
dar timpu-a șters urmele blând,
mă uit spre tine și zăresc priviri,
ce se îndreaptă numai spre pământ.
Am fost și foc, și răni, și aceleași visuri,
un joc al umbrelor ce-și caută ecou,
dar când ne strângem, suntem două abisuri,
ori doi străini, legați de-același hău.
Ne sfâșiem tăcerile pe rând,
cuvintele rămân fără de glas,
și-mbătrânim, întruna murmurând,
de ce nu face celalt primul pas.
Dar într-un colț de suflet ruginim,
cu amintiri ce mușcă din lumină,
doi frați, ce încă ne privim,
dar nu găsim nici țărm, nici rădăcină.
Azi cu poftă mănânc
Azi cu poftă mănânc,
Un suspin mai adânc,
Și-am să beau însetat,
Râu de lacrimi secat.
La desert am să-nghit,
Trandafiri ce-am privit,
Ca aroma lor dulce,
Între spini să mă culce,
Să răsar ca o mană,
Să mă dau de pomană,
Unui suflet sărac,
Veșnicia să-mbrac.
Voi sorbi și lumină,
Umbre stinse să vină,
Sătul să mă culc,
Sub stele ce curg.
Totu-i fad și anost,
Și ce foame mi-a fost,
Și meniul sortit,
Cu tristețe-i plătit.
Despărțire
Nu ți-am spus niciodată că plec,
dar tăcerea mea s-a lăsat peste tot,
ca o pătură rece, în mijlocul verii,
fiindcă știam că doar frigul ne mai ține aproape.
Te uitai în gol, și în golul acela
eram eu — fără nume, fără trup,
doar o umbră care își cere iertare,
și un colț de liniște unde să doarmă.
Am plecat fără pași, fără drum,
risipindu-mă între marginile tale,
ca o frunză ce se îndoaie în ram,
și nu cade, dar nici nu mai trăiește.
Toamna ta, m-a cuprins deodată,
netrecând prin primăvară,
neînverzind,
neînflorind...
Un ultim dans...
E altă noapte sub aceeași lună,
Și stau la masă lângă geam,
Și-n persistența mea nebună,
În dosul lunii ascunsă te zăream.
Parfumul tău pe haine-l simt,
Și mă gândesc să-ți scriu scrisoare,
Dar te-ai mutat și așa presimt,
Că adresa ta e dincolo de soare.
Mă uit pe geam și tainic ninge,
Iar gândul viscolește-n mintea mea,
Și văd cum cineva te-mpinge,
Și cazi în neant din stea în stea.
Afară două umbre grațios dansează,
Îmbătrânesc privind acest spectacol,
Iar muzica îmi ține mintea trează,
Și simt c-o să se-ntâmple un miracol.
Dar brusc un crivăț cu miros de frică,
Privirea îmi îngheață în fereastră,
Și dansul umbrelor îl văd prin sticlă,
Iar lumea lor e ca și lumea noastră.
Atâta nostalgie îmbrăcată-n iarnă,
Un ultim dans pentr-un uitat holtei,
Și din tavan a început să cearnă,
Cu inimi suferinde de tinere femei.
Epigrame XXXI
Metamorfoză
Fusei la socri cu nevasta,
Și am rămas mirat de asta,
La dânșii soața mea e mută,
La mine acasă e limbută.
Abuz în serviciu
Nevastă-sa e bioloagă,
Iar casnicia lor e în declin,
C-a prins-o în zănoagă,
Cum studia un corp străin.
Unui ucenic
Cu ce profesor prost ai studiat,
De nu poţi să înfăptuieşti nimic?
Iar el răspunse entuziasmat,
Am fost autodidact de mic.
Dorinţă
Un chel spuse la soţioară,
După ce de aici m-oi duce,
Că n-am avut podoabă capilară,
Să-mi plantezi un păr în loc de cruce.
La o întrunire de partid
Cum se creează între ei conexiuni,
Le explica un lider de partid…
Dar am şi eu suspiciuni,
Că-n capul lor e numai vid.
Dilemă
Am fost la o bijuterie,
Şi-mi zice un vânzător mai tâmp,
Vreţi ceva pentru soţie,
Sau doriţi ceva mai scump?
Confuzie
Una cu fustă a atacat,
În miezul zilei pe maidan,
Iar la anchetă a declarat:
- Am crezut că-i scoţian.
Potrivire
Ce bine arătau ca miri,
Şi ce miros în jur plutea,
Ea - un buchet de trandafiri rozé,
El - un buchet de Aligoté.
Medicului epigramist
Încercând o epigramă,
Cu mintea-i filozofă,
Un medic mai de seamă,
A avortat o strofă.
S-a făcut reparații tot anul la CET,
directorul declara la TV:
Căldură va fi în orice casă,
Chiar de afară va fi ger...
Instant o abureală deasă,
A și ieșit de sub calorifer.
Împărțire pământ – cota doi acri
De la primărie,
A venit solie,
Şi-un tip cam acru,
Îmi măsură un acru.
Unui chel
Marcat pe veci de adevăr,
Și ca o răzbunare pe geneză,
Porni cu un buștean de păr,
La un tâmplar, să-l ia la freză.
Unui general retras la sat
Ne e bine un general,
Ca sa fie în general,
Prea comun,
Într-o comună.
În brațele tale...
Lunecă-n noapte
Luna ușor,
În brațele tale
Eu caut amor.
Zumzăie greieri
Plini de uimire,
În brațele tale
Eu caut iubire.
Scapără stele
Purtându-și făclia,
În brațele tale
Eu simt veșnicia.
Somnu-ți înalță
Vise regale,
Eu caut întruna
Brațele tale...
Frați
În fiecare drum ce ni se frânge,
rămâne umbra pașilor uitați,
ne-mpleticim prin mama ce ne strânge,
doi rătăciți, ce-am fost odată frați.
Ți-am desenat pe prispa casei amintiri,
dar timpu-a șters urmele blând,
mă uit spre tine și zăresc priviri,
ce se îndreaptă numai spre pământ.
Am fost și foc, și răni, și aceleași visuri,
un joc al umbrelor ce-și caută ecou,
dar când ne strângem, suntem două abisuri,
ori doi străini, legați de-același hău.
Ne sfâșiem tăcerile pe rând,
cuvintele rămân fără de glas,
și-mbătrânim, întruna murmurând,
de ce nu face celalt primul pas.
Dar într-un colț de suflet ruginim,
cu amintiri ce mușcă din lumină,
doi frați, ce încă ne privim,
dar nu găsim nici țărm, nici rădăcină.
Azi cu poftă mănânc
Azi cu poftă mănânc,
Un suspin mai adânc,
Și-am să beau însetat,
Râu de lacrimi secat.
La desert am să-nghit,
Trandafiri ce-am privit,
Ca aroma lor dulce,
Între spini să mă culce,
Să răsar ca o mană,
Să mă dau de pomană,
Unui suflet sărac,
Veșnicia să-mbrac.
Voi sorbi și lumină,
Umbre stinse să vină,
Sătul să mă culc,
Sub stele ce curg.
Totu-i fad și anost,
Și ce foame mi-a fost,
Și meniul sortit,
Cu tristețe-i plătit.