Libertate...
Libertate, pasãre ce zboarã
Peste munţi înalţi şi vãi adânci:
Drum deschis având odinioarã,
Dar, acum, lovindu-se de stânci...
Libertate - a pãcii scrisoare -
Scump şi sfânt cadou dumnezeiesc,
Pe care-l strivesc, cu nepãsare,
Cei care rãzboiul şi-l doresc!
Libertate scumpã! Râu de raze,
Strãlucind pe-al apelor întins:
Cel râvnind ale iubirii oaze,
Nu e, niciodatã, un învins!
《"LIBERTATE", nu înseamnã sã faci ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie.》 (Cristi Dobrei)
29.03.2022, pe Marea Adriatică
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Cristi Dobrei
Дата публикации: 18 июня 2022
Просмотры: 1164
Стихи из этой категории
-Eroul căzut-
Pământul doarme sub grămada de regrete
Și dorul iubirii curge rosu pe petale,
Amintiri eterne cad azi de pe perete
Separând pe veci destine inegale.
Urlă mâhnirea de neajunsul tinereții,
Eroic pe câmpul de bombe distrus
Salvarea o scriu cu lacrimi soldații
La ultimul ceas de îngeri dispus.
Dar ziua sfârșește cu ochii închiși
Și prețul a fost doar păcate,
De dragul puterii sălbatic uciși,
Se zbat zeci de inimi curate...
Degeaba se varsă în marea pieirii,
Căci premiul mereu a fost "moarte",
Voința de luptă rămâne acasă
Să plângă un doliu aparte.
Nu s a întors nimeni la bietul băiat
Doar scuza că "tata muncește",
Și viața întreagă rămâne marcat
Privind steaua ce strălucește.
Scrisoarea de adio la cap de mormânt,
Aduce o mulțime de șoapte
"Iertare", rostește un singur cuvânt,
Sub cerul pe care l străbate.
Trec anii pe lângă un suflet pierdut
Și întreabă: "cine a fost oare?",
Pe cruce e scris: eroul căzut...
...Din grija iubirilor tale.
Şi încă nu e îndeajuns ...
De parcă n-ar fi încă îndeajuns,
S-a hotărât de sus în mod oficial,
Că întrebării nu e necesar răspuns,
Nimic nemaifiind astăzi vital.
Ne îndopați cu știri ce vă convine vouă,
Spălați pe creier, stăm într-o vâltoare,
Iar toți acești din generația nouă,
Orbiți, pășesc înspre globalizare.
Ne este inutil ogorul semănat,
Căci totul din import e trufanda,
E interzis să pui și varză la murat,
Doar E-urile le putem mânca.
Ne grohăie râtanii plini de pestă,
De vaci, ne spun că s-au smintit,
Și nimenea pe nimeni nu contestă,
Dar ne jelim că ne-am îmbolnăvit.
Ne este mersul dirijat subtil,
De păpușari cu mare îndemânare,
Și nu-i nimic în lume mai umil,
Decât să stăm cu mintea-n hibernare.
Va trece o perioadă nu prea mare,
Când ce-au dorit, ei vor avea...
Nepoții vor privi documentare,
Cu omul liber, care și gândea.
Ce ne dorim?
Răul dacă nu ar fi,
Numai bine am trăi .
Și invidia e mare ..
Rea e pentru fiecare.
Cred că-i bine
Cum să spun ...
Cum să fi oare om bun.
Binele este iubire,
E noroc, e fericire...
Se întoarce înzecit,
Și te face fericit.
Sigur că noi ne dorim,
Bine mult și să iubim
Azi îmi număr anii!
Ce repede mai trece vremea,
Și cum se scurg anii în timp,
Simt cum îmi fură ei puterea,
Fără a-mi da nimic la schimb
Ieri eram elev pe banca școlii,
Cu ghiozdanul plin de cărți,
Învățam pe fân în podul șurii,
Geografia țării de pe hărți
N-aveam bogății în casă,
Și nici conturi sau averi,
Doar o pâine caldă pe masă,
Și în curte câțiva meri
Mai aveam ograda plină,
Rațe, gâște, curci, găini,
În coteț porc cu slănină,
Iar în grajd joiana ,,Mimi"
Tata se fălea cu calul,
Eu cu ai mei porumbei,
În casă stăpân motanul,
Iar pe lanț bătea grivei
Era atât de multă bucurie,
Când la masă ne puneam,
Mâncam tot ce-i pus în farfurie,
Și-n final prin rugă mulțumeam
Acum rar calc pragul casei,
Doar puțin de sărbători,
Peste tot vad chipul mamei,
Dar..la cimitir noi ducem flori
............................................
Mult m-am străduit în viața,
Să-nvăț carte să fiu om,
Să spun adevăru-n față,
Să-i trezesc pe cei ce dorm
.................................
Azi m-apropii de o vârstă,
Și cu grijă-mi număr anii,
Mândru sunt de noră, fiu, nevastă,
Și pe leacuri...cheltui banii!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Într-o altă dimensiune!
Chiar dacă în astă lume
E şi vreme de furtună,
Într-o altă dimensiune
Mereu este vreme bună!
Chiar dacă în astă lume,
Nori de ploaie trec şi vin,
Într-o altă dimensiune
Mereu este cer senin!
Chiar dacă în astă lume,
Ziua cu noaptea se-mbină,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar lumină!
Chiar dacă în astă lume,
Moartea rupe a vieţii aţă,
Într-o altă dimensiune
Mereu este numai viaţă!
Chiar dacă în astă lume
Este ură în neştire,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar iubire!
Tot ce pot spera de acum,
E că atunci când plec din lume,
S-ajung într-un loc mai bun...
Într-o altă dimensiune!
CARANTINĂ -lecție bună
Carantină, carantină…
ești ca spinul în grădină
te-aș tăia, dar nu știu cum
deci, te admirăm oricum
chiar dacă nu ai parfum.
Carantină floare rară,
tare aș mai vrea afară.
Că de când ai înflorit
pe-afară n-am mai ieșit
și-un pic și-am încărunțit.
Carantină sac de box
lasă că-ți găsesc detox
și-apoi vezi cum dau în tine
să simți cât este de bine
când stau cu masca pe mine.
Carantină cuib de cuc
lasă că-ți găsim haiduc
care să te pună în cui
colo-n vârful muntelui
să îngheți în bătaia vântului.
Carantină, Carantină,
te rog să nu fii haină
încă te mai rog ceva,
să pot din nou îmbrățișa
pe cei dragi din viața mea.
Carantină, aș vrea discret
să îți spun și un secret
pe toată prezența ta
am avut ce învăța
mai mult să iubesc
pe cei dragi să-i prețuiesc.
-Eroul căzut-
Pământul doarme sub grămada de regrete
Și dorul iubirii curge rosu pe petale,
Amintiri eterne cad azi de pe perete
Separând pe veci destine inegale.
Urlă mâhnirea de neajunsul tinereții,
Eroic pe câmpul de bombe distrus
Salvarea o scriu cu lacrimi soldații
La ultimul ceas de îngeri dispus.
Dar ziua sfârșește cu ochii închiși
Și prețul a fost doar păcate,
De dragul puterii sălbatic uciși,
Se zbat zeci de inimi curate...
Degeaba se varsă în marea pieirii,
Căci premiul mereu a fost "moarte",
Voința de luptă rămâne acasă
Să plângă un doliu aparte.
Nu s a întors nimeni la bietul băiat
Doar scuza că "tata muncește",
Și viața întreagă rămâne marcat
Privind steaua ce strălucește.
Scrisoarea de adio la cap de mormânt,
Aduce o mulțime de șoapte
"Iertare", rostește un singur cuvânt,
Sub cerul pe care l străbate.
Trec anii pe lângă un suflet pierdut
Și întreabă: "cine a fost oare?",
Pe cruce e scris: eroul căzut...
...Din grija iubirilor tale.
Şi încă nu e îndeajuns ...
De parcă n-ar fi încă îndeajuns,
S-a hotărât de sus în mod oficial,
Că întrebării nu e necesar răspuns,
Nimic nemaifiind astăzi vital.
Ne îndopați cu știri ce vă convine vouă,
Spălați pe creier, stăm într-o vâltoare,
Iar toți acești din generația nouă,
Orbiți, pășesc înspre globalizare.
Ne este inutil ogorul semănat,
Căci totul din import e trufanda,
E interzis să pui și varză la murat,
Doar E-urile le putem mânca.
Ne grohăie râtanii plini de pestă,
De vaci, ne spun că s-au smintit,
Și nimenea pe nimeni nu contestă,
Dar ne jelim că ne-am îmbolnăvit.
Ne este mersul dirijat subtil,
De păpușari cu mare îndemânare,
Și nu-i nimic în lume mai umil,
Decât să stăm cu mintea-n hibernare.
Va trece o perioadă nu prea mare,
Când ce-au dorit, ei vor avea...
Nepoții vor privi documentare,
Cu omul liber, care și gândea.
Ce ne dorim?
Răul dacă nu ar fi,
Numai bine am trăi .
Și invidia e mare ..
Rea e pentru fiecare.
Cred că-i bine
Cum să spun ...
Cum să fi oare om bun.
Binele este iubire,
E noroc, e fericire...
Se întoarce înzecit,
Și te face fericit.
Sigur că noi ne dorim,
Bine mult și să iubim
Azi îmi număr anii!
Ce repede mai trece vremea,
Și cum se scurg anii în timp,
Simt cum îmi fură ei puterea,
Fără a-mi da nimic la schimb
Ieri eram elev pe banca școlii,
Cu ghiozdanul plin de cărți,
Învățam pe fân în podul șurii,
Geografia țării de pe hărți
N-aveam bogății în casă,
Și nici conturi sau averi,
Doar o pâine caldă pe masă,
Și în curte câțiva meri
Mai aveam ograda plină,
Rațe, gâște, curci, găini,
În coteț porc cu slănină,
Iar în grajd joiana ,,Mimi"
Tata se fălea cu calul,
Eu cu ai mei porumbei,
În casă stăpân motanul,
Iar pe lanț bătea grivei
Era atât de multă bucurie,
Când la masă ne puneam,
Mâncam tot ce-i pus în farfurie,
Și-n final prin rugă mulțumeam
Acum rar calc pragul casei,
Doar puțin de sărbători,
Peste tot vad chipul mamei,
Dar..la cimitir noi ducem flori
............................................
Mult m-am străduit în viața,
Să-nvăț carte să fiu om,
Să spun adevăru-n față,
Să-i trezesc pe cei ce dorm
.................................
Azi m-apropii de o vârstă,
Și cu grijă-mi număr anii,
Mândru sunt de noră, fiu, nevastă,
Și pe leacuri...cheltui banii!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Într-o altă dimensiune!
Chiar dacă în astă lume
E şi vreme de furtună,
Într-o altă dimensiune
Mereu este vreme bună!
Chiar dacă în astă lume,
Nori de ploaie trec şi vin,
Într-o altă dimensiune
Mereu este cer senin!
Chiar dacă în astă lume,
Ziua cu noaptea se-mbină,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar lumină!
Chiar dacă în astă lume,
Moartea rupe a vieţii aţă,
Într-o altă dimensiune
Mereu este numai viaţă!
Chiar dacă în astă lume
Este ură în neştire,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar iubire!
Tot ce pot spera de acum,
E că atunci când plec din lume,
S-ajung într-un loc mai bun...
Într-o altă dimensiune!
CARANTINĂ -lecție bună
Carantină, carantină…
ești ca spinul în grădină
te-aș tăia, dar nu știu cum
deci, te admirăm oricum
chiar dacă nu ai parfum.
Carantină floare rară,
tare aș mai vrea afară.
Că de când ai înflorit
pe-afară n-am mai ieșit
și-un pic și-am încărunțit.
Carantină sac de box
lasă că-ți găsesc detox
și-apoi vezi cum dau în tine
să simți cât este de bine
când stau cu masca pe mine.
Carantină cuib de cuc
lasă că-ți găsim haiduc
care să te pună în cui
colo-n vârful muntelui
să îngheți în bătaia vântului.
Carantină, Carantină,
te rog să nu fii haină
încă te mai rog ceva,
să pot din nou îmbrățișa
pe cei dragi din viața mea.
Carantină, aș vrea discret
să îți spun și un secret
pe toată prezența ta
am avut ce învăța
mai mult să iubesc
pe cei dragi să-i prețuiesc.
Другие стихотворения автора
Bucluc
Într-o bunã dup-amiazã,
- Lucrãtura lui doi-lei -
Sã vã zic în trei cuvinte
Ce pãţi eu, dragii mei!
Tam-nesam, în faptul serii
Ce îmi vine, mãi nepoate:
Sã pornesc într-o plimbare,
Cãţãrat pe douã roate.
Sfânta Vineri? Nana Veta?
Ce pãrere aveţi voi?
Nu ştiu cine mã împinse
Sã mã duc cu motoreta
Pân-la Recea şi-napoi.
Sã vedeţi voi poznã mare
- Lucrãtura lui doi-bani -
Sã dea drumul pe cãrare,
Om la patruzeci de ani!
Dup-aceea mi-am dat seama,
Când mã întorsei în sat:
De mergeam cu bicicleta,
Eram mult mai câştigat!
Ce sã vã mai zic eu, vouã?...
Pe la pod la Dobârleşti,
Îmi fãcui o pozã, douã:
"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"
Plec la drum...nevoie mare!
Neoprind, huh, decât, doar
Pentru-o scurtã rãsuflare
Lângã cruce, la Stejar.
De tras, trage. N-am ce zice.
Nici nu cred în ghinion,
Cã-i mergea rablei motorul
De credeai cã-i avion!
Stai aşa...sã dãm o turã
Şi, ca sã mã rãcoresc,
Pânã sus, în fundãturã
Nici gând n-am sã mã opresc!
N-am mers trei sute de metri
Şi, aşa cum intuiţi,
Îmi blocã Ocolul, drumul:
Ãştia-s primii nesimţiţi!
Sã nu lase peregrinul
Sã ia aer de pãdure,
Sã-i opreascã-n drum motorul
Şi plãcerea sã i-o fure!...
Nu-i nimic! Lasã cã mergem
Pân-la Recea, de-astã datã!
Sper sã n-aibã-n gând şi aia
Sã ne-aştepte încuiatã!
Şi, pornirãm împreunã...
Toate bune şi frumoase,
Prin pustia de pãdure,
Fãrã câini şi fãrã case.
Cel puţin cu prima roatã,
Nu ştiu cum am nimerit
Cã m-am pomenit deodatã,
Peste-un şarpe-ncolãcit.
Când vãzui cum scoase limba
Şi striga: "Ia stai, niţel!"
Mã-ntorsei, cu amândouã,
Înc-o datã, peste el.
Şi îl ajutai sã moarã:
De-aia mã-ntorsei grãbit.
Cã voiam, de bunãoarã,
Sã fiu sigur c-a murit.
Mã opri în drum, la Romcea
Şi-i fãcui câteva poze
Mobrei, care, uite, nene,
Merge-un ceas, cu douã doze!
Iacã Recea şi cabana,
Uite capãtul de drum!
Dar, pânã la capãt iacã
Ce noroi!... Acum, e-acum!
Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,
Îmi fac vânt...ce credeţi voi?
Ce-i a trece cu motorul
Drept prin groapa cu noroi?
Urc pe şauã, bãrbãteşte,
Îi dau gaz şi mai apoi
Intrai, cât ai zice "peşte",
Pân-la osie-n noroi!
Apoi, ce sã mai vezi, frate?
Un tractor trage acum
Douã trunchiuri, rãsturnate
De o drujbã, peste drum.
Lemnele de-a curmezişul,
Tu, urcat pe douã roţi,
Drumul tãu înspre Fintoaga
Mai continuã-l, de poţi.
Nu ştiu dacã mã veţi crede
Ce vã spun eu vouã-acum:
Mobra ajungea-n Fintoaga,
De nu se strica pe drum.
Înc-un amãnunt uitasem,
Fraţilor, şi voi, surori,
Scumpul lanţ, pânã la Recea
Mi-a sãrit de şapte ori!
Când vãzui eu cum stã treaba,
Zisei: "Hai, cã plec-napoi!
Şi, zicând, trecui cu groazã
Înc-o datã, prin noroi.
Şi, atunci când n-ai ce face
Şi când nu ai ce lucra,
Te mai duci şi pân-la Bulza
Cu motorul... numa-aşa!
Şi aşa cum apucasem
Sã vã povestesc eu vouã,
Pe la panta de la Moarã
Mi se rupse lanţu-n douã.
Uuuiii...ce mai chinezãrie!
S-o-ncãlzit de... sã ia foc!
Şi întins, şi-o zalã ruptã,
Ce sã-l pot pune la loc?!
Şi, cãznindu-mã cu lanţul,
Cum eram murdar pe mâini
Aş fi dat anunţ în presã:
"Dau motorul pe doi câini!"
Întunericul se lasã
Se aud paşi prin frunziş...
Trebuia sã fiu acasã,
Nu cu mobra pe Peştiş!
Scot degrabã telefonul,
Cat un numãr, cat...şi cat...
Vreun viteaz din Cãprioara,
Sã mã tragã pânã-n sat.
De-aş avea eu cum o duce
Pân-la podul de beton...
Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,
Nici semnal la telefon!
Scuturai cumplita rablã,
Chit cã nu era a mea,
Şi-i dãdui douã picioare,
Cã nu mã putui rãbda!
Cât clipeşti, veni iar gândul:
"Cine mã pusese, oare,
Ca sã mã complic degeaba,
Sã car rable? N-am picioare?
De am poftã de plimbare?"
Ştiu ce zici: despre Yamaha
Cum poţi sã vorbeşti aşa?
Dar tu o lãsai acolo
De erai în pielea mea!
Mã porni eu la plimbare
Şi, cu gândul la zãvoi,
Nu mi-am luat nici de mâncare,
Cã...vin repede-napoi!
Şi aşa, pe nemâncate,
Motoreta lui Dobrei,
N-a fost ea cãratã-n spate
Niciodatã-n viaţa ei...
Cum vã povesti, Yamaha
Îmi veni mie de hac!
Da-i spusei şi eu, cumetrii:
"Hârburi nu mai vreau în veac!"
Mã trezi cã îmi intrarã
Nişte pietre în papuc;
Şi-n curând se fãcu searã:
L-aşa om, aşa bucluc!
~Peisagistică și grai bănățean ~
Pretențiile minciunii
Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:
Ca adevãrul sã i se supunã!
Sã strige însuşi el, la lumea toatã,
Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!
Sã-i facã propagandã: poate, poate,
Va fi crezutã în societate,
Va fi privitã ca o mamã bunã,
De toţi, nesocotita de minciunã.
Ea-şi bagã nasu-n orişice domeniu,
În timp ce poartã-un aer grav, de geniu;
Ne prinde-n laţ şi ne nenoroceşte
Şi-n groapã ne împinge-apoi, fireşte!
Îi cere celui fãrã judecatã
Ce n-o sã poatã da el, niciodatã:
A-l aborda pe cel cu mintea-ntreagã
Şi sã-i vorbeascã-aşa, sã înţeleagã.
Mai face multe afirmaţii grave,
Sucind, în speţã, minţile firave;
Şi se pricepe, iatã, de minune,
S-argumenteze ceea ce le spune.
☆
Auzi ce îndrãzneşte sã ne spunã
Cu gura ei, nãtânga de minciunã:
Cã vorba ei chiar meritã crezare
Şi cã rãmâne veşnic în picioare!
Minciuna chiar cunoaşte orice limbã,
Prin toatã lumea paşii ei se plimbã!
Ea nu se ruşineazã niciodatã,
Şi vorba ei nu meritã-ascultatã!
Darul Timpului
Preţuieşte fiecare clipã,
Datã ţie-n dar, spre-a o trãi!
Nu face din clipe o risipã;
Fã ce poţi sã faci, dar nu în pripã,
Cât eşti încã viu, printre cei vii!
Fiecare clipã, datã ţie,
Trasã de pe-al timpului mosor,
E-un condei ce zi şi noapte scrie,
Este şi arvunã, şi simbrie,
Pentru care eşti rãspunzãtor!
Clipã peste clipã, se adunã
Ca ghirlande dese şi subţiri;
Şi-aşezate astfel, împreunã,
Strâng şi împletesc într-o cununã
Triste sau duioase amintiri...
Meditație asupra sorții
Încerc sã vãd, prin ceaţã, tãcuta zi de mâine
- Referitor la care nu pot decât sã sper -
Pe care-o deranjeazã lãtratul unui câine,
Ce-i deranjat, la rându-i, de-un cãlãtor stingher.
Îmi spune orologiul, prelunga sa bãtaie,
Cât e de scurtã viaţa, cât este de târziu...
Scânteie care zboarã, un abur cald, aşa e!
O umbrã trecãtoare: atât e omul viu.
La fiecare dangãt, încerc o tresãrire.
Cât a trecut, se vede; nu ştiu cât a rãmas...
Din lunga-mi letargie, îmi vin deodatã-n fire:
A înghiţit TRECUTUL încã un sfert de ceas!
Doar sufletul se-nalţã spre lumile eterne,
Din neagra miazãnoapte, spre-un tainic rãsãrit;
Scãpat pe totdeauna din recile caverne,
Când va vedea tot cerul ce-am fost, cât am iubit!...
Dor de satul meu
Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.
Mi-e dor de lanul meu de grâu,
Mi-e dor de fânul moale,
Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,
Când el o ia la vale!...
Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou
Rãsadul meu şi ceapa
Şi sã aud acel ecou,
Când Bunu' bate sapa!
Mi-e dor nespus sã mã mai duc
La pândã, în Fundata,
Şi sã mã urc în vârf de nuc,
Ca sã mã vadã tata.
Mi-e dor de Cornu rãcoros,
Mi-e dor de Câmpu-Babii,
Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,
Cu Cipri şi cu Gabi!
Mi-e dor sã stau şi sã mã mir
Cum trec pe drum, flãcãii,
Ca sã se uite ore-n şir,
La peşti, la Gura-Vãii.
☆
Cumplite doruri te cuprind,
De mamã şi de tatã,
De dulcea linişte din Grind,
De satul de-altãdatã!
Te vezi aievea, peste vremi,
Plimbându-te-n grãdinã
Şi-n tine însuţi tu te temi
Cã nu au sã mai vinã...
Pretenții
Mai demult, strãmoşii noştri
Erau simpli şi modeşti:
Mâncau brânzã şi slãninã,
Purtau nume româneşti.
Dar veni modernizarea,
Ca un tãvãlug, din Vest:
Nu mai recunoşti românul
Nici în vorbã, nici în gest!
Nu mai ştie spune: "Bunã!"
Ci, "Hello!" şi "How are you?"
Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",
Cât şi "No!", în loc de "Nu!".
Bând un pumn de apã rece
- Fãrã sã fim provocaţi -
Ne prostim, pe zi ce trece
Precum "Geniul din Carpaţi".
Dacã vechea pãlãrie
O purta spre-obrazul stâng,
Astãzi poartã-n cap o creastã,
Cu "allurã" de nãtâng!
Nu mai pot lucra românii
Dacã nu primesc un "like";
Nici la stânã nu se urcã
Dacã n-au adidaşi "Nike"!
Cel ce-şi învelea piciorul
Cu obiele de viţel,
Poart-acum haine de firmã:
Numai DIESEL vezi pe el!
Sã ne vadã Cuza-Vodã
Ce figuri avem în cap! ...
Ne-ar şi înjuga îndatã
La un car fãrã proţap!
Bucluc
Într-o bunã dup-amiazã,
- Lucrãtura lui doi-lei -
Sã vã zic în trei cuvinte
Ce pãţi eu, dragii mei!
Tam-nesam, în faptul serii
Ce îmi vine, mãi nepoate:
Sã pornesc într-o plimbare,
Cãţãrat pe douã roate.
Sfânta Vineri? Nana Veta?
Ce pãrere aveţi voi?
Nu ştiu cine mã împinse
Sã mã duc cu motoreta
Pân-la Recea şi-napoi.
Sã vedeţi voi poznã mare
- Lucrãtura lui doi-bani -
Sã dea drumul pe cãrare,
Om la patruzeci de ani!
Dup-aceea mi-am dat seama,
Când mã întorsei în sat:
De mergeam cu bicicleta,
Eram mult mai câştigat!
Ce sã vã mai zic eu, vouã?...
Pe la pod la Dobârleşti,
Îmi fãcui o pozã, douã:
"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"
Plec la drum...nevoie mare!
Neoprind, huh, decât, doar
Pentru-o scurtã rãsuflare
Lângã cruce, la Stejar.
De tras, trage. N-am ce zice.
Nici nu cred în ghinion,
Cã-i mergea rablei motorul
De credeai cã-i avion!
Stai aşa...sã dãm o turã
Şi, ca sã mã rãcoresc,
Pânã sus, în fundãturã
Nici gând n-am sã mã opresc!
N-am mers trei sute de metri
Şi, aşa cum intuiţi,
Îmi blocã Ocolul, drumul:
Ãştia-s primii nesimţiţi!
Sã nu lase peregrinul
Sã ia aer de pãdure,
Sã-i opreascã-n drum motorul
Şi plãcerea sã i-o fure!...
Nu-i nimic! Lasã cã mergem
Pân-la Recea, de-astã datã!
Sper sã n-aibã-n gând şi aia
Sã ne-aştepte încuiatã!
Şi, pornirãm împreunã...
Toate bune şi frumoase,
Prin pustia de pãdure,
Fãrã câini şi fãrã case.
Cel puţin cu prima roatã,
Nu ştiu cum am nimerit
Cã m-am pomenit deodatã,
Peste-un şarpe-ncolãcit.
Când vãzui cum scoase limba
Şi striga: "Ia stai, niţel!"
Mã-ntorsei, cu amândouã,
Înc-o datã, peste el.
Şi îl ajutai sã moarã:
De-aia mã-ntorsei grãbit.
Cã voiam, de bunãoarã,
Sã fiu sigur c-a murit.
Mã opri în drum, la Romcea
Şi-i fãcui câteva poze
Mobrei, care, uite, nene,
Merge-un ceas, cu douã doze!
Iacã Recea şi cabana,
Uite capãtul de drum!
Dar, pânã la capãt iacã
Ce noroi!... Acum, e-acum!
Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,
Îmi fac vânt...ce credeţi voi?
Ce-i a trece cu motorul
Drept prin groapa cu noroi?
Urc pe şauã, bãrbãteşte,
Îi dau gaz şi mai apoi
Intrai, cât ai zice "peşte",
Pân-la osie-n noroi!
Apoi, ce sã mai vezi, frate?
Un tractor trage acum
Douã trunchiuri, rãsturnate
De o drujbã, peste drum.
Lemnele de-a curmezişul,
Tu, urcat pe douã roţi,
Drumul tãu înspre Fintoaga
Mai continuã-l, de poţi.
Nu ştiu dacã mã veţi crede
Ce vã spun eu vouã-acum:
Mobra ajungea-n Fintoaga,
De nu se strica pe drum.
Înc-un amãnunt uitasem,
Fraţilor, şi voi, surori,
Scumpul lanţ, pânã la Recea
Mi-a sãrit de şapte ori!
Când vãzui eu cum stã treaba,
Zisei: "Hai, cã plec-napoi!
Şi, zicând, trecui cu groazã
Înc-o datã, prin noroi.
Şi, atunci când n-ai ce face
Şi când nu ai ce lucra,
Te mai duci şi pân-la Bulza
Cu motorul... numa-aşa!
Şi aşa cum apucasem
Sã vã povestesc eu vouã,
Pe la panta de la Moarã
Mi se rupse lanţu-n douã.
Uuuiii...ce mai chinezãrie!
S-o-ncãlzit de... sã ia foc!
Şi întins, şi-o zalã ruptã,
Ce sã-l pot pune la loc?!
Şi, cãznindu-mã cu lanţul,
Cum eram murdar pe mâini
Aş fi dat anunţ în presã:
"Dau motorul pe doi câini!"
Întunericul se lasã
Se aud paşi prin frunziş...
Trebuia sã fiu acasã,
Nu cu mobra pe Peştiş!
Scot degrabã telefonul,
Cat un numãr, cat...şi cat...
Vreun viteaz din Cãprioara,
Sã mã tragã pânã-n sat.
De-aş avea eu cum o duce
Pân-la podul de beton...
Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,
Nici semnal la telefon!
Scuturai cumplita rablã,
Chit cã nu era a mea,
Şi-i dãdui douã picioare,
Cã nu mã putui rãbda!
Cât clipeşti, veni iar gândul:
"Cine mã pusese, oare,
Ca sã mã complic degeaba,
Sã car rable? N-am picioare?
De am poftã de plimbare?"
Ştiu ce zici: despre Yamaha
Cum poţi sã vorbeşti aşa?
Dar tu o lãsai acolo
De erai în pielea mea!
Mã porni eu la plimbare
Şi, cu gândul la zãvoi,
Nu mi-am luat nici de mâncare,
Cã...vin repede-napoi!
Şi aşa, pe nemâncate,
Motoreta lui Dobrei,
N-a fost ea cãratã-n spate
Niciodatã-n viaţa ei...
Cum vã povesti, Yamaha
Îmi veni mie de hac!
Da-i spusei şi eu, cumetrii:
"Hârburi nu mai vreau în veac!"
Mã trezi cã îmi intrarã
Nişte pietre în papuc;
Şi-n curând se fãcu searã:
L-aşa om, aşa bucluc!
~Peisagistică și grai bănățean ~
Pretențiile minciunii
Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:
Ca adevãrul sã i se supunã!
Sã strige însuşi el, la lumea toatã,
Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!
Sã-i facã propagandã: poate, poate,
Va fi crezutã în societate,
Va fi privitã ca o mamã bunã,
De toţi, nesocotita de minciunã.
Ea-şi bagã nasu-n orişice domeniu,
În timp ce poartã-un aer grav, de geniu;
Ne prinde-n laţ şi ne nenoroceşte
Şi-n groapã ne împinge-apoi, fireşte!
Îi cere celui fãrã judecatã
Ce n-o sã poatã da el, niciodatã:
A-l aborda pe cel cu mintea-ntreagã
Şi sã-i vorbeascã-aşa, sã înţeleagã.
Mai face multe afirmaţii grave,
Sucind, în speţã, minţile firave;
Şi se pricepe, iatã, de minune,
S-argumenteze ceea ce le spune.
☆
Auzi ce îndrãzneşte sã ne spunã
Cu gura ei, nãtânga de minciunã:
Cã vorba ei chiar meritã crezare
Şi cã rãmâne veşnic în picioare!
Minciuna chiar cunoaşte orice limbã,
Prin toatã lumea paşii ei se plimbã!
Ea nu se ruşineazã niciodatã,
Şi vorba ei nu meritã-ascultatã!
Darul Timpului
Preţuieşte fiecare clipã,
Datã ţie-n dar, spre-a o trãi!
Nu face din clipe o risipã;
Fã ce poţi sã faci, dar nu în pripã,
Cât eşti încã viu, printre cei vii!
Fiecare clipã, datã ţie,
Trasã de pe-al timpului mosor,
E-un condei ce zi şi noapte scrie,
Este şi arvunã, şi simbrie,
Pentru care eşti rãspunzãtor!
Clipã peste clipã, se adunã
Ca ghirlande dese şi subţiri;
Şi-aşezate astfel, împreunã,
Strâng şi împletesc într-o cununã
Triste sau duioase amintiri...
Meditație asupra sorții
Încerc sã vãd, prin ceaţã, tãcuta zi de mâine
- Referitor la care nu pot decât sã sper -
Pe care-o deranjeazã lãtratul unui câine,
Ce-i deranjat, la rându-i, de-un cãlãtor stingher.
Îmi spune orologiul, prelunga sa bãtaie,
Cât e de scurtã viaţa, cât este de târziu...
Scânteie care zboarã, un abur cald, aşa e!
O umbrã trecãtoare: atât e omul viu.
La fiecare dangãt, încerc o tresãrire.
Cât a trecut, se vede; nu ştiu cât a rãmas...
Din lunga-mi letargie, îmi vin deodatã-n fire:
A înghiţit TRECUTUL încã un sfert de ceas!
Doar sufletul se-nalţã spre lumile eterne,
Din neagra miazãnoapte, spre-un tainic rãsãrit;
Scãpat pe totdeauna din recile caverne,
Când va vedea tot cerul ce-am fost, cât am iubit!...
Dor de satul meu
Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.
Mi-e dor de lanul meu de grâu,
Mi-e dor de fânul moale,
Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,
Când el o ia la vale!...
Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou
Rãsadul meu şi ceapa
Şi sã aud acel ecou,
Când Bunu' bate sapa!
Mi-e dor nespus sã mã mai duc
La pândã, în Fundata,
Şi sã mã urc în vârf de nuc,
Ca sã mã vadã tata.
Mi-e dor de Cornu rãcoros,
Mi-e dor de Câmpu-Babii,
Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,
Cu Cipri şi cu Gabi!
Mi-e dor sã stau şi sã mã mir
Cum trec pe drum, flãcãii,
Ca sã se uite ore-n şir,
La peşti, la Gura-Vãii.
☆
Cumplite doruri te cuprind,
De mamã şi de tatã,
De dulcea linişte din Grind,
De satul de-altãdatã!
Te vezi aievea, peste vremi,
Plimbându-te-n grãdinã
Şi-n tine însuţi tu te temi
Cã nu au sã mai vinã...
Pretenții
Mai demult, strãmoşii noştri
Erau simpli şi modeşti:
Mâncau brânzã şi slãninã,
Purtau nume româneşti.
Dar veni modernizarea,
Ca un tãvãlug, din Vest:
Nu mai recunoşti românul
Nici în vorbã, nici în gest!
Nu mai ştie spune: "Bunã!"
Ci, "Hello!" şi "How are you?"
Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",
Cât şi "No!", în loc de "Nu!".
Bând un pumn de apã rece
- Fãrã sã fim provocaţi -
Ne prostim, pe zi ce trece
Precum "Geniul din Carpaţi".
Dacã vechea pãlãrie
O purta spre-obrazul stâng,
Astãzi poartã-n cap o creastã,
Cu "allurã" de nãtâng!
Nu mai pot lucra românii
Dacã nu primesc un "like";
Nici la stânã nu se urcã
Dacã n-au adidaşi "Nike"!
Cel ce-şi învelea piciorul
Cu obiele de viţel,
Poart-acum haine de firmã:
Numai DIESEL vezi pe el!
Sã ne vadã Cuza-Vodã
Ce figuri avem în cap! ...
Ne-ar şi înjuga îndatã
La un car fãrã proţap!