Că doar iubirea...

Eu chiar am fost convins până să-ţi văd privirea,

Că stelele pot arde mai aprig ca iubirea,

Însă când m-am uitat la ele şi la tine,

Tu străluceai mai tare în nopţile senine.

O clipă m-am gândit că poate mi se pare

Şi am privit şi luna, la fel strălucitoare,

Dar ca şi mai-nainte, când m-am uitat la stele,

Pe lângă a ta sclipire pălise ca şi ele.

Atunci mi-am zis că, totuşi, pe cerul fără nor,

Există constelaţii, ce prin grandoarea lor,

Pot ca să eclipseze fragila strălucire,

Ce delicat îmbracă sensibila iubire.

Ba chiar mi-am spus, pe lângă atâtea galaxii,

Iubirea este o glumă, o joacă de copii,

E doar o luminiţă care abia se vede

Printre atâtea Căi Lactee şi Andromede.

Dar când mi-ai dat şi gura cu dulcile ei buze

Şi am pătruns şi taina plăcerilor ascunse,

Trezit ca dintr-un somn adânc, am înţeles,

Nu arde ca iubirea nimic în Univers!

Să ştii, noi doi iubito

Suntem frânturi de cer,

Date prin ciocolată

Şi lutul efemer.

Suntem făcute-n casă

De către aceeaşi mână,

Pudrate cu mult zahăr

Şi prafuri de ţărână.

Două prăjiturele

Cu aromă de pământ,

Ce vor sfârşi în gura

Aceluiaşi mormânt.

Dar făr' a lor dulceaţă

Ce va urca la cer,

Să fie judecată

De Dreptul Patiser. 

Nu vreau să fiu o pană,

Să zbor preţ de o clipă,

Eu vreau să zbor tot timpul,

Eu vreau să fiu aripă.

Să ard aşa cum sorii

Ard în Calea Lactee,

Eu vreau să ard o viaţă,

Nu vreau să fiu scânteie.

Şi nu vreau ca briceagul,

Doar să rănesc -când scriu-

Eu vreau să ajung la inimi,

Ca un pumnal să fiu.

Doamne Doamne, Doamne Doamne,

Câte primăveri şi toamne,

Câte flori şi câte poame,

Câte amorezate doamne,

Vor mai fi şi eu nu, Doamne,

Doamne Doamne!

Doamne Sfinte, Doamne Sfinte,

Câţi stejari şi câte ghinde,

Câte gâze efemeride,

Câte fete îndrăgostite,

Vor mai fi şi eu nu, Sfinte,

Doamne Sfinte!

Doamne Isuse, Doamne Isuse,

Câtă iarbă, câte frunze,

Câţi gândaci şi buburuze,

Câţi ochi verzi şi roşii buze,

Vor mai fi şi eu nu, Isuse,

Doamne Isuse!

Ce v-a făcut iubirea,

S-o răstigniţi şi-n burţi,

Din utere când scoateţi,

Albi îngeri nenăscuţi.

Cu ce-a greşit iubirea,

Ca să o urmăriţi

Şi-n pântece de mame

Şi să o prigoniţi.

Iubirea nu-i vreo marfă,

Iubirea n-are preţ,

Nu se negociază

În termeni de comerţ.

Iubirea nu-i păcatul

Cel dulce, oameni buni,

Iubirea zămisleşte,

Dă sens acestei lumi.

Iubirea înseamnă viaţă,

Iubirea e sărut,

Îmbrăţişarea tandră

Şi pruncul nou-născut.

Iubirea e speranţă

Şi este viitor,

E gânguritul vesel

De-al sânului fior.

Ce v-a făcut iubirea,

S-o pângăriţi şi-n burţi,

Din utere când scoateţi,

Albi îngeri nenăscuţi.

Cu ce-a greşit iubirea,

Toţi cei ce-o omorâţi,

Uitaţi că din iubire,

Şi voi sunteţi făcuţi!?

De-ai dat cândva o pâine

Celui înfometat,

N-ai dat-o la oricine,

Ci lui Hristos I-ai dat!

Şi dacă în picioare

Pe altu' ai încălţat,

N-ai dat la un oarecare,

Ci lui Hristos I-ai dat!

Şi haina-ţi de-ai lăsat-o

Pe cel înfrigurat,

Nu orişicui ai dat-o,

Ci lui Hristos I-ai dat!

Lui Dumnezeu, creştine

I-ai dat ce-ai dăruit...

Şi uite aşa cu o pâine

Trăieşti la nesfârşit!

O albină cât aleargă,

Nectarul să îl culeagă,

Să-l ducă în stupul ei,

Mierea sfântă e a ei.

O primim la cununie,

Să fim uniți pe vecie,

Să avem pace între noi,

Și să scăpăm de nevoi.

Dumnezeu el a lăsat,

Pe femeie și bărbat,

Fiind uniți ei pe vecie,

Să aibă o dragoste vie .

Preotul ne-a cuvântat,

Fie domnul lăudat.

Albina-i un lucru sfânt,

E ca omul pe pământ,

Adună întruna mereu.. 

Să-l slăvim pe Dumnezeu.

Nimic din ce omul are,

N-are dar că și Mirea,

Ea e dulce este bună...

Cu viața ar semăna.

Să iubim cu bucurie,

La Domnul să mulțumim,

Dragostea eternă fie,

Și în veci să dăruim.

Las porțile inimii,deschise

Muzeu am sufletul,întrare fără plată 

Se îmbulzesc emoții,vin toate deodată.

Un soare plăpând îmi scaldă bruma de pe vise. 

Cu vârf de lance,Tristețea mă împunge scurt,în piept

Deșucheată, despletită, murdară, făr' de rușine,

Frica,gheare agită,colți înfige în mine 

Pumn strâns,privire brici:Furia,mă vrea mânioasă;nu este înțelept.

Ce să vezi?Într-o clipire,toate aleargă spre ieșire 

Bombănind nemulțumite fiindcă nu le-am ospătat

Liniște și bunăstare de când ele au plecat 

Frunte descrețită, simțuri în amorțire.

Cu scârțâit, poarta groasă mișcă încet 

Și tiptil, în vârf de buze, intră Bucuria 

Vreau să o am oaspete, dar îi place vorbăria 

O fereastră deschide și se aruncă în gol,cu scâncet. 

Pe trotuar,în fața porții,dăinuie un ulm,din străbuni 

Printre crengi văd atârnate:Fericirea,Iubirea,Speranța 

Flutură mâini, zâmbesc, însă păstrează distanța 

Invitație așteaptă,vor să aduc plecăciuni.

Nici un mușchi nu clintesc

Trup inert,neutru observ

Pentru emoții,energie nu mai rezerv

Le vreți voi?Cu drag,doritorilor le dăruiesc.

De-ar fi sa fiu o cifra

Eu stiu cum m-ai numi,

Atat sunt pentru tine

Un nimeni zi de zi!

Pacat de asteptari

S-au dus usor in timp,

Cu tine de cand sunt

Am invatat a nu mai fi! 

Am pus nevoia ta

In fata la a mea,

Pe tine te-am ferit

Si mult te-am ocrotit! 

Acum cern pe hartie

Cuvinte sa se stie,

Ce simt cand te privesc

Nimic, si-nebunesc! 

Un gol imens in trup

Ramane sa-l astup

Insa nu am cu ce

Iubirea nu mai e! 

Oricat ti-as cauta

Pretexte, scuze multe

Nimic nu ar putea

Pe zero sa-l ascute(din 0 macar 1) 

Nicicand nu am simtit

Atentie, iubire, suflet

Singura am tot fost

Si asa o sa tot fie!

Toamna este doamna vopsită-n roșu care-ți zâmbește-n fugă!

Nu te cunoaște dar îți vorbește în timp ce-și lasă să-i cadă agale câte o frunză....

(Horia Stanicel 24oct 2019-Irepetabila iubire)

Probabil te-ai întrebat cine este în spatele vieții?

Sau dacă există cumva temuta moarte,

Despre care se vorbește cu teamă!?

Daca da,ei bine îți pierzi vremea!

Acum,există doar viața aceasta blestemată!

Frumoasă sau nu, viața se vrea trăită oricum!

Noi creștinii nu credem in moarte,

Chiar dacă viața doare,

Iar oamenii știu cu toții că tot ce naște dispare,

Că ziua face loc nopții,

Iar Nimicul,Efemerul apare să Fure tot ce poate, mișelul,

Te fură pe tine cu tot neamul,

Pe mine,pe orișicine chiar și pe Obraznicul care spune că el e Ateul ce știe misterul lumii prezente,

Bietul de el nevăzând că-și trăiește ultimele clipe bete...

Ca să dispară etern nemurind,

Martorul chinului veșnic fiind,

Ne spun cuminți și blânzi

Ai lui Hristos Sfinții Părinți!

(17 februarie-5martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Tristețea mă apasă 

În depărtări de casă,

Mă simt clandestină 

Smulsă de la rădăcină..

Molipsită de dor

Sub cerul incolor 

Bântui în noapte,

Lăcrimez în șoapte.

Timpul ce -a rămas 

În ticăit de ceas,

Îl culeg tacit 

Din simțul mocnit..

Îmi zâmbise La fereastră 

Ziua cea albastră;

Mă lepăd de străin 

Spre dulcele cămin...