A saptea coarda
Stiu ca nu-ti plac versurile mele,
Folosesc numele unor femei din carne si oase;
Imi pare rau ca muzele mele n-au aripi si nu se-nvart printre stele,
in cartuse tehnice pline cu acrobati. N-am urmat epitelele,
Sincer, mi se par niste gunoaie, in ambuscada,
Trebuie sa ai taria unui soldat. Nu-i vina mea,
Ca am gasit baricada in bratele unor fete de pe Matasari,
Cand noptile ma sagetau din toate partile, si niciuna
dintre ele nu mi-a inchis usa pentru ca nu stapaneam,
arta de a spune cuvinte frumoase. Am fost la rascruce -
N- am gasit a saptea coarda, dar, crede-ma ,
Daca as fi gasit-o, as fi pus-o la chitara, si as fi ras,
As fi ras de lume, deghizat in Diavol, as fi cantat,
Pana cand ultima catedrala a poeziei s-ar fi prabusit.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: OTEH
Дата публикации: 8 августа 2022
Комментарий: 1
Просмотры: 1207
Комментарий
Стихи из этой категории
Piatra funerară
La capatul pietrei funebre
Stă scris numele marilor poeți,scriitori
Cu litere ce mai respiră viață.
Mai lasă
Mai lasă frunzelor copacii
Mai lasă mării apa ei
Și cerului albastru norii
...mai lasă!
Mai lasă râurilor pești
Mai lasă păsărilor cuiburi
Ce-a cântecului glas îl ofileşti
...mai lasă!
Mai lasă sufletului taina
Mai dă copiilor răgaz
Și minții obosite tihna
...mai lasă!
Mai lasă roua ierbii verzi
Și muntelui mai lasă-i stânca
Mai dă pământului livezi
...mai lasă!
Mai lasă limba ce o ai
Mai las-o să grăiască
Dar nu în negru mucegai
...mai lasă!
Mai lasă orei timpul ei
Și zilei toată noaptea
Mai lasă pupăza în tei
...mai lasă!
Mai lasă cărții filele
Mai lasă ploii stropi
Mai stai puțin, oprește-te
...mai lasă!
Mai lasă toate câte-or fi
Și dă-le veșnicie
Mai lasă-te ca să mai fii
...mai lasă!
Marius Ene, Polonia, 11.12.2024
Două surori
Ea a străbătut palate,
A mai învățat și carte,
Dar ce folos?
Când ea nu știe,
Cine-i Împăratul bun?
Sora ei e mai prostuță,
Nu prea pleacă din oraș,
Dar ea știe cine-i Domnul,
Împărat de împărați!
Ce folos, că pe Pământ
Tu ești bun și-ți trăiești viața,
Dacă încă n-ai aflat,
Cine oare te-a creat?
În zadar în olandeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Tevergeefs
In de lente, terwijl de ziel trilt,
We wachten op geluk door te dromen,
En in de herfst, als de hoop sterft,
We hebben nog een wolk over,
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat nooit meer komt,
Slechts een vluchtige droom wiegen
's Nachts is de lucht altijd helder,
Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,
Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk dat we altijd willen,
De komt niet meer!
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk waar we zo naar verlangen
De komt niet meer!
Delirul
Sub pleoapele mele aseară a nins,
Iar ochii uitat-au privirea deschisă,
Geru-a pătruns și-n brațe m-a prins,
La fel ca pe-o toamnă devreme ucisă.
Bezna îmi bătea orbește în geam,
Tiptil, să deschid, fac pasul de tigru,
C-un ochi întredeschis parcă vedeam,
Cum casa își pierde încet echilibrul.
Costume de scânduri zăream pe cărare,
Într-o groapă adâncă plângea cimitirul,
Bezna vâslea într-o corabie, în care
Pe puntea de cruci cârmuia chiar Delirul.
Fluturi de noapte îmi zboară prin țeastă,
Sub pleoapele mele ninsoarea a stat,
Gerul mă-nțeapă cu-n țurțure-n coastă,
În toamna devreme ucisă, am fost internat.
Aș vrea!
Ca roua dimineții, aș vrea să fiu,
Să cad pe teaca ierbii și, să inviu,
Ce s-a uscat în timp, în lipsa ploii,
Să văd verdeața și, măreția florii
Aș vrea să fiu și, norul de pe Cer,
Și apă binecuvântată, să pot s-ofer,
La toți, la toate, fără deosebire,
Că vreau s-arăt, că Sus, este iubire
Și aș mai vrea, să luminez, eu drumul,
Pe care-l rătăcește-n viață, omul,
Și se abate, de la cararea dreaptă,
Călcând voit, pe partea-ntunecată
Să încălzesc, când frigul ne cuprinde,
Aș vrea să fiu, o flacără ce se aprinde,
Raceala dintre noi, s-o transformăm,
În dragoste, iubire, și-n pace să visăm
Pământ, cu multa roadă, mi-aș dori,
Și-un câmp întins și, colorat de flori,
Așa aș vrea, să fiu văzut de semeni,
Și binecuvântare.....printre oameni
Am scris de apă, lumină, foc, pământ,
Ele-nsemnând, darul divin și sfânt,
Dat nouă, celor ce murim, pe rănd,
De către Cel de Sus, Păstorul blând!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Piatra funerară
La capatul pietrei funebre
Stă scris numele marilor poeți,scriitori
Cu litere ce mai respiră viață.
Mai lasă
Mai lasă frunzelor copacii
Mai lasă mării apa ei
Și cerului albastru norii
...mai lasă!
Mai lasă râurilor pești
Mai lasă păsărilor cuiburi
Ce-a cântecului glas îl ofileşti
...mai lasă!
Mai lasă sufletului taina
Mai dă copiilor răgaz
Și minții obosite tihna
...mai lasă!
Mai lasă roua ierbii verzi
Și muntelui mai lasă-i stânca
Mai dă pământului livezi
...mai lasă!
Mai lasă limba ce o ai
Mai las-o să grăiască
Dar nu în negru mucegai
...mai lasă!
Mai lasă orei timpul ei
Și zilei toată noaptea
Mai lasă pupăza în tei
...mai lasă!
Mai lasă cărții filele
Mai lasă ploii stropi
Mai stai puțin, oprește-te
...mai lasă!
Mai lasă toate câte-or fi
Și dă-le veșnicie
Mai lasă-te ca să mai fii
...mai lasă!
Marius Ene, Polonia, 11.12.2024
Două surori
Ea a străbătut palate,
A mai învățat și carte,
Dar ce folos?
Când ea nu știe,
Cine-i Împăratul bun?
Sora ei e mai prostuță,
Nu prea pleacă din oraș,
Dar ea știe cine-i Domnul,
Împărat de împărați!
Ce folos, că pe Pământ
Tu ești bun și-ți trăiești viața,
Dacă încă n-ai aflat,
Cine oare te-a creat?
În zadar în olandeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Tevergeefs
In de lente, terwijl de ziel trilt,
We wachten op geluk door te dromen,
En in de herfst, als de hoop sterft,
We hebben nog een wolk over,
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat nooit meer komt,
Slechts een vluchtige droom wiegen
's Nachts is de lucht altijd helder,
Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,
Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk dat we altijd willen,
De komt niet meer!
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk waar we zo naar verlangen
De komt niet meer!
Delirul
Sub pleoapele mele aseară a nins,
Iar ochii uitat-au privirea deschisă,
Geru-a pătruns și-n brațe m-a prins,
La fel ca pe-o toamnă devreme ucisă.
Bezna îmi bătea orbește în geam,
Tiptil, să deschid, fac pasul de tigru,
C-un ochi întredeschis parcă vedeam,
Cum casa își pierde încet echilibrul.
Costume de scânduri zăream pe cărare,
Într-o groapă adâncă plângea cimitirul,
Bezna vâslea într-o corabie, în care
Pe puntea de cruci cârmuia chiar Delirul.
Fluturi de noapte îmi zboară prin țeastă,
Sub pleoapele mele ninsoarea a stat,
Gerul mă-nțeapă cu-n țurțure-n coastă,
În toamna devreme ucisă, am fost internat.
Aș vrea!
Ca roua dimineții, aș vrea să fiu,
Să cad pe teaca ierbii și, să inviu,
Ce s-a uscat în timp, în lipsa ploii,
Să văd verdeața și, măreția florii
Aș vrea să fiu și, norul de pe Cer,
Și apă binecuvântată, să pot s-ofer,
La toți, la toate, fără deosebire,
Că vreau s-arăt, că Sus, este iubire
Și aș mai vrea, să luminez, eu drumul,
Pe care-l rătăcește-n viață, omul,
Și se abate, de la cararea dreaptă,
Călcând voit, pe partea-ntunecată
Să încălzesc, când frigul ne cuprinde,
Aș vrea să fiu, o flacără ce se aprinde,
Raceala dintre noi, s-o transformăm,
În dragoste, iubire, și-n pace să visăm
Pământ, cu multa roadă, mi-aș dori,
Și-un câmp întins și, colorat de flori,
Așa aș vrea, să fiu văzut de semeni,
Și binecuvântare.....printre oameni
Am scris de apă, lumină, foc, pământ,
Ele-nsemnând, darul divin și sfânt,
Dat nouă, celor ce murim, pe rănd,
De către Cel de Sus, Păstorul blând!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Другие стихотворения автора
Capitulare
Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,
Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,
Sufletul meu, ca un tren ruinat, retras de pe șine,
Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.
Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,
Pulsează-n adânc, spre comori levantine,
Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,
Care taie catargul : „nu mai vrem pe aici” .
De rugină sunt prinse carabinele toate
Mapele-s șterse, iar busolele sparte.
Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,
Prea departe.
Autor : O.T.
Laudă zilei
Să lauzi această zi, oricum va fi!
Ceva din Frumusețe, cu frumusețea ta de acum va răsplăti.
Exită-n fiecare rid o tinerețe, e negreșit, în fiecare pas, un drum,
Ascuns în marmura vestită de tristețe, e răsăritul unui nou cătun.
Oricum ar fi, același glas împarți, cu cel ce cântă viața mai departe,
Și pentru bucuria zilei celorlalți, să lauzi ziua ce-ți aduce moarte.
O.T.
Același cântec vechi, pe care îl știți deja
Dar, prieteni, să mai cântăm un cântec,
Același cântec vechi, pe care-l știți deja:
Căci noi suntem străzile însingurate,
Și companionul ce ne însoțește pe drumul spre casă,
Și zâmbetul care vine, și prietenul care pleacă,
Noi suntem toate cântecele, și toate focurile de artificii,
Crengile copacilor aplecate de zăpadă, și râsetul copiilor,
Și așteptările care nu mai respiră în fragilul echilibru al unui sărut,
Și plajele albe ca heroina, și cerul care se cațără pe stânci chiar înainte de dezastru.
Noi suntem răcoarea dimineților, și ploaia care cade în rafale peste străzi,
Și roza vânturilor, echinocțiile, mareele, eclipsele și cutremurele,
Pinul, verdele îmbătător al pădurii, bradul, strigătul mut al cerbului,
Noi suntem piatra brăzdată de râuri înfometate și câmpia,
Roasă de rugina a unșpe mii de sori; Noi suntem sfiniții,
Și diavolii, care spintecă cu farurile mașinilor depărtarea,
Cu încăpățânarea unei noi promisiuni. Noi suntem Ariadna și Tezeu,
Paolo și Francesca, statuile îngândurate de pe podul Charles,
Apa din căușul palmei, și turmele, răstignite în geometria transalpinelor.
Noi suntem toată iubirea pe care am dat-o, și toată iubirea pe care am primit-o,
Și toată ura, tot plictisul, lenea, virtutea, curajul sau nebunia,
Noi suntem Alexandru cel Mare și Diogene, împărații și vagabonzii,
Pisicile care trec prin pereți și câinii care latră la lună,
Noi suntem Crăciunul și Învierea și Mortul, înălțimea prăpăstiilor,
Și pâinea, și parfumul liliacului, și timpul, și trecerea,
Și statornicia, și lutul, și praful din drum, și diamantul.
Dar, pe asta, prieteni, o știați deja.
Autor: O.T.
Unui tânăr poet ( pentru T M C)
Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;
Privind pe fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.
Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,
Că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,
Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.
Când mă plimb, uneori, pe câmpurile din spatele casei,
I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,
În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,
Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.
Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,
Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,
Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.
E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,
Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.
Autor: O.T.
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Cine a trait cu adevarat,
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Care a iubit cu adevarat,
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Daca noi am fost cu adevarat,
Ceea ce am fost,
Sau ceea ce am visat ca suntem.
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Urcăm tot mai sus - unui politician
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Capitulare
Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,
Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,
Sufletul meu, ca un tren ruinat, retras de pe șine,
Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.
Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,
Pulsează-n adânc, spre comori levantine,
Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,
Care taie catargul : „nu mai vrem pe aici” .
De rugină sunt prinse carabinele toate
Mapele-s șterse, iar busolele sparte.
Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,
Prea departe.
Autor : O.T.
Laudă zilei
Să lauzi această zi, oricum va fi!
Ceva din Frumusețe, cu frumusețea ta de acum va răsplăti.
Exită-n fiecare rid o tinerețe, e negreșit, în fiecare pas, un drum,
Ascuns în marmura vestită de tristețe, e răsăritul unui nou cătun.
Oricum ar fi, același glas împarți, cu cel ce cântă viața mai departe,
Și pentru bucuria zilei celorlalți, să lauzi ziua ce-ți aduce moarte.
O.T.
Același cântec vechi, pe care îl știți deja
Dar, prieteni, să mai cântăm un cântec,
Același cântec vechi, pe care-l știți deja:
Căci noi suntem străzile însingurate,
Și companionul ce ne însoțește pe drumul spre casă,
Și zâmbetul care vine, și prietenul care pleacă,
Noi suntem toate cântecele, și toate focurile de artificii,
Crengile copacilor aplecate de zăpadă, și râsetul copiilor,
Și așteptările care nu mai respiră în fragilul echilibru al unui sărut,
Și plajele albe ca heroina, și cerul care se cațără pe stânci chiar înainte de dezastru.
Noi suntem răcoarea dimineților, și ploaia care cade în rafale peste străzi,
Și roza vânturilor, echinocțiile, mareele, eclipsele și cutremurele,
Pinul, verdele îmbătător al pădurii, bradul, strigătul mut al cerbului,
Noi suntem piatra brăzdată de râuri înfometate și câmpia,
Roasă de rugina a unșpe mii de sori; Noi suntem sfiniții,
Și diavolii, care spintecă cu farurile mașinilor depărtarea,
Cu încăpățânarea unei noi promisiuni. Noi suntem Ariadna și Tezeu,
Paolo și Francesca, statuile îngândurate de pe podul Charles,
Apa din căușul palmei, și turmele, răstignite în geometria transalpinelor.
Noi suntem toată iubirea pe care am dat-o, și toată iubirea pe care am primit-o,
Și toată ura, tot plictisul, lenea, virtutea, curajul sau nebunia,
Noi suntem Alexandru cel Mare și Diogene, împărații și vagabonzii,
Pisicile care trec prin pereți și câinii care latră la lună,
Noi suntem Crăciunul și Învierea și Mortul, înălțimea prăpăstiilor,
Și pâinea, și parfumul liliacului, și timpul, și trecerea,
Și statornicia, și lutul, și praful din drum, și diamantul.
Dar, pe asta, prieteni, o știați deja.
Autor: O.T.
Unui tânăr poet ( pentru T M C)
Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;
Privind pe fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.
Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,
Că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,
Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.
Când mă plimb, uneori, pe câmpurile din spatele casei,
I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,
În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,
Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.
Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,
Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,
Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.
E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,
Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.
Autor: O.T.
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Cine a trait cu adevarat,
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Care a iubit cu adevarat,
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Sena nu va sti niciodata,
Daca noi am fost cu adevarat,
Ceea ce am fost,
Sau ceea ce am visat ca suntem.
Martha? Sau Raymond Radiguet?
Urcăm tot mai sus - unui politician
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Anișoara Iordache