A saptea coarda
Stiu ca nu-ti plac versurile mele,
Folosesc numele unor femei din carne si oase;
Imi pare rau ca muzele mele n-au aripi si nu se-nvart printre stele,
in cartuse tehnice pline cu acrobati. N-am urmat epitelele,
Sincer, mi se par niste gunoaie, in ambuscada,
Trebuie sa ai taria unui soldat. Nu-i vina mea,
Ca am gasit baricada in bratele unor fete de pe Matasari,
Cand noptile ma sagetau din toate partile, si niciuna
dintre ele nu mi-a inchis usa pentru ca nu stapaneam,
arta de a spune cuvinte frumoase. Am fost la rascruce -
N- am gasit a saptea coarda, dar, crede-ma ,
Daca as fi gasit-o, as fi pus-o la chitara, si as fi ras,
As fi ras de lume, deghizat in Diavol, as fi cantat,
Pana cand ultima catedrala a poeziei s-ar fi prabusit.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: OTEH
Дата публикации: 8 августа 2022
Комментарий: 1
Просмотры: 1191
Комментарий
Стихи из этой категории
Ce e să fii poetesă
O poetesă înseamnă să fii:
Un autor comic , aventurier,
În care se obțin scene amuzante,
Inspirații nu mai trebuie să cer,
Desigur e grozav mereu,
Să creez ceva doar eu,
Poeme,proze, poezii,
Uite ce înseamnă să fii.
Auzite din bătrâni
Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,
Având la ei o îndrãznealã-aparte.
Şi am avut prilejul sã ascult
Istoria nescrisã în vreo carte.
De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:
Cum ne lega o strânsã prietenie!
Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,
El tot mã respecta ca pe-un amic.
Spre deosebire de anii de şcoală,
- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -
El mã uimea cu-a sa înţelepciune
Şi cu a sa culturã generalã.
Îmi povestea de anii de rãzboi,
Cum au trecut şi ruşii şi germanii;
Sau cum au stat în lagãre, cu anii,
Şi cum trecuse frontul pe la noi.
Iar, mai târziu, guvernul instalat,
Cum îi batjocoreau, searã de searã,
Pe preot şi pe oamenii din sat,
Cu inepţii şi vorbe de ocarã.
Eram copil. Dar tot îmi amintesc
De câte suferinţi avurã parte:
De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,
Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".
Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz
Cum îi batjocoreau cei din afarã
Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,
Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.
Îmi zise-odatã unul din bãtrâni
Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:
"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,
Conacul sãu şi grajdurile sale,
Cu vitele şi turmele de oi
Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;
Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,
Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.
Ogorul sãu întins, gemea de roadã
Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.
Trãgând nãdejde cã le va da banii
De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;
Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...
Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;
Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii
O-avură sub ocârmuire, şvabii..."
Avea pãmânt la fel ca alţi baroni
Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:
- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,
De s-or uni vreo trei amfitrioni!"
"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...
Însã bunicul meu îmi povestise
Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua
Arând pãmântul, reparându-i piua,
Ducând turma de vite, la pãşune,
Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...
Pânã când, într-o zi, se prãpãdise
Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"
Acestea chiar s-au petrecut demult...
- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -
Grãite de cei mai bãtrâni din sat,
Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.
Dreptate-avu-nţeleptul Solomon
Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,
E într-o necurmatã frãmântare
Şi într-un ritm alert şi monoton!
Înţelepciunea veche spune-aşa:
"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,
Aşa piere din amintire, chipul
Oricãrui om care-a trãit cândva!..."
,,Nu te enerva" în turcă
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Sadece bir kelime
Rastgele söylendi
affetmez
Beni yere seriyor.
kalp inanır
Düşünce onu ölçer,
Sessizlik gitti
Sonsuza kadar.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyemi dinle.
Sadece bir kelime
Bu bana ağır düşünceler getiriyor
Ve sadece onlarla
Beni çevreliyor.
Bu kıskançlık
Bir yük olarak geliyor
Ve tarif edilemez bir kabus
Rüyadaki gece iner.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyelere kulak ver.
Ve bileceksin
Sana söylemek
Neyse,
herkes kim
Kızma!
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Kızma!
Globalizare
Sunt regii iarăși albi la față,
Căci duhurile rele cântă-n lume,
Iar soarele apune-n dimineață,
Și moartea încet răsare din genune.
S-a întors Adam cu spatele la Creator,
Iar Eva complotând ne-a stins Lumina,
Satan e încununat cu slavă și onor.
Şi-n loc de trâmbițe, se aud suspine-n Ucraina.
Mai marii lumii iar ciocnesc potirul,
Aruncă plebei în scârbă firimituri,
Le umple încontinuu acasă cimitirul,
Şi țipă Siria de sub dărâmături.
La hărți și frontiere au dat foc,
Se aud amenințări pe cer albastru,
Noi ăștelalți nu mai contăm deloc,
Şi plânge Africa aflată în dezastru.
Ne-au vaccinat, drept vite de pripas,
Și n-am știut dacă-i așa ori nu e...
În lume cântă demoni într-un glas,
Dansează kazacioc, America și UE.
Plouă…
Plouă întruna mărunt și e frig,
Cerul e negru și norii se lasă,
Sunt singur pe stradă și strig,
Ieși lume trândavă din casă.
Picură întruna din cerul pătat,
Iar ploii nu-i pasă de mine,
Singuratic mă plimb și uitat,
Pe străzile lungi și străine.
Plouă barbar din văzduh,
Iar străzii nu-i pasă de mine,
Singuratic mă plimb ca un duh,
Prin ploaia cu stropii ciorchine.
Plouă întruna cu picuri gemând,
E toamnă, o toamnă setoasă,
Singuratic mă plimb tremurând,
Iar lumii… de mine nu-i pasă.
E iarnă!
E iarnă în satul meu natal
Unde-am ajuns de-o oră,
Să-l văd pe tata că-i bolnav
Și-apoi să trec și pe la soră
E ger și câmpul totu-i alb
Acum la mijloc de ianuarie,
Mă uit în jur dar nu mai văd
Copii pe derdeluș la sanie
Mă uit deasupra peste case
Și număr unde iese fumul,
Puține mai au foc pe vatră
E semn ca ni se duce neamul
Din loc în loc scârție poarta
Și se-aude un lătrat de câine,
Câte un om merge la băcănie
Să-si cumpere salam și pâine
Privesc la tata și-l întreb?
Dacă și-a cumpărat rețeta?
Iar el răspunde cu tristețe
Că a plecat din sat și Veta
Mă fac că nu-nțeleg ce zice
Și-i spunem să se îmbrace,
Să-i facem o vizită lui Angelica
Și mai pe seară ne-om întoarce
Pe drum mă uit la casele pustii
Cu garduri rupte și porți căzute,
Și peste tot sunt multe bălării
Și nu s-arată picior de om în curte
Ne așezăm cu toții să mâncăm
Din bunele bucate pregătite,
Tata de mama ne amintește
Și printre noduri greu înghite
Într-un târziu ne despărțim
Că timpul trece ca nebunul,
Cu drag pe tata îl îmbrățișăm
Și singur îl lăsăm...cu Domnul!
Ce e să fii poetesă
O poetesă înseamnă să fii:
Un autor comic , aventurier,
În care se obțin scene amuzante,
Inspirații nu mai trebuie să cer,
Desigur e grozav mereu,
Să creez ceva doar eu,
Poeme,proze, poezii,
Uite ce înseamnă să fii.
Auzite din bătrâni
Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,
Având la ei o îndrãznealã-aparte.
Şi am avut prilejul sã ascult
Istoria nescrisã în vreo carte.
De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:
Cum ne lega o strânsã prietenie!
Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,
El tot mã respecta ca pe-un amic.
Spre deosebire de anii de şcoală,
- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -
El mã uimea cu-a sa înţelepciune
Şi cu a sa culturã generalã.
Îmi povestea de anii de rãzboi,
Cum au trecut şi ruşii şi germanii;
Sau cum au stat în lagãre, cu anii,
Şi cum trecuse frontul pe la noi.
Iar, mai târziu, guvernul instalat,
Cum îi batjocoreau, searã de searã,
Pe preot şi pe oamenii din sat,
Cu inepţii şi vorbe de ocarã.
Eram copil. Dar tot îmi amintesc
De câte suferinţi avurã parte:
De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,
Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".
Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz
Cum îi batjocoreau cei din afarã
Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,
Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.
Îmi zise-odatã unul din bãtrâni
Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:
"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,
Conacul sãu şi grajdurile sale,
Cu vitele şi turmele de oi
Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;
Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,
Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.
Ogorul sãu întins, gemea de roadã
Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.
Trãgând nãdejde cã le va da banii
De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;
Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...
Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;
Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii
O-avură sub ocârmuire, şvabii..."
Avea pãmânt la fel ca alţi baroni
Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:
- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,
De s-or uni vreo trei amfitrioni!"
"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...
Însã bunicul meu îmi povestise
Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua
Arând pãmântul, reparându-i piua,
Ducând turma de vite, la pãşune,
Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...
Pânã când, într-o zi, se prãpãdise
Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"
Acestea chiar s-au petrecut demult...
- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -
Grãite de cei mai bãtrâni din sat,
Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.
Dreptate-avu-nţeleptul Solomon
Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,
E într-o necurmatã frãmântare
Şi într-un ritm alert şi monoton!
Înţelepciunea veche spune-aşa:
"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,
Aşa piere din amintire, chipul
Oricãrui om care-a trãit cândva!..."
,,Nu te enerva" în turcă
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Sadece bir kelime
Rastgele söylendi
affetmez
Beni yere seriyor.
kalp inanır
Düşünce onu ölçer,
Sessizlik gitti
Sonsuza kadar.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyemi dinle.
Sadece bir kelime
Bu bana ağır düşünceler getiriyor
Ve sadece onlarla
Beni çevreliyor.
Bu kıskançlık
Bir yük olarak geliyor
Ve tarif edilemez bir kabus
Rüyadaki gece iner.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyelere kulak ver.
Ve bileceksin
Sana söylemek
Neyse,
herkes kim
Kızma!
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Kızma!
Globalizare
Sunt regii iarăși albi la față,
Căci duhurile rele cântă-n lume,
Iar soarele apune-n dimineață,
Și moartea încet răsare din genune.
S-a întors Adam cu spatele la Creator,
Iar Eva complotând ne-a stins Lumina,
Satan e încununat cu slavă și onor.
Şi-n loc de trâmbițe, se aud suspine-n Ucraina.
Mai marii lumii iar ciocnesc potirul,
Aruncă plebei în scârbă firimituri,
Le umple încontinuu acasă cimitirul,
Şi țipă Siria de sub dărâmături.
La hărți și frontiere au dat foc,
Se aud amenințări pe cer albastru,
Noi ăștelalți nu mai contăm deloc,
Şi plânge Africa aflată în dezastru.
Ne-au vaccinat, drept vite de pripas,
Și n-am știut dacă-i așa ori nu e...
În lume cântă demoni într-un glas,
Dansează kazacioc, America și UE.
Plouă…
Plouă întruna mărunt și e frig,
Cerul e negru și norii se lasă,
Sunt singur pe stradă și strig,
Ieși lume trândavă din casă.
Picură întruna din cerul pătat,
Iar ploii nu-i pasă de mine,
Singuratic mă plimb și uitat,
Pe străzile lungi și străine.
Plouă barbar din văzduh,
Iar străzii nu-i pasă de mine,
Singuratic mă plimb ca un duh,
Prin ploaia cu stropii ciorchine.
Plouă întruna cu picuri gemând,
E toamnă, o toamnă setoasă,
Singuratic mă plimb tremurând,
Iar lumii… de mine nu-i pasă.
E iarnă!
E iarnă în satul meu natal
Unde-am ajuns de-o oră,
Să-l văd pe tata că-i bolnav
Și-apoi să trec și pe la soră
E ger și câmpul totu-i alb
Acum la mijloc de ianuarie,
Mă uit în jur dar nu mai văd
Copii pe derdeluș la sanie
Mă uit deasupra peste case
Și număr unde iese fumul,
Puține mai au foc pe vatră
E semn ca ni se duce neamul
Din loc în loc scârție poarta
Și se-aude un lătrat de câine,
Câte un om merge la băcănie
Să-si cumpere salam și pâine
Privesc la tata și-l întreb?
Dacă și-a cumpărat rețeta?
Iar el răspunde cu tristețe
Că a plecat din sat și Veta
Mă fac că nu-nțeleg ce zice
Și-i spunem să se îmbrace,
Să-i facem o vizită lui Angelica
Și mai pe seară ne-om întoarce
Pe drum mă uit la casele pustii
Cu garduri rupte și porți căzute,
Și peste tot sunt multe bălării
Și nu s-arată picior de om în curte
Ne așezăm cu toții să mâncăm
Din bunele bucate pregătite,
Tata de mama ne amintește
Și printre noduri greu înghite
Într-un târziu ne despărțim
Că timpul trece ca nebunul,
Cu drag pe tata îl îmbrățișăm
Și singur îl lăsăm...cu Domnul!
Другие стихотворения автора
Laudă zilei
Să lauzi această zi, oricum va fi!
Ceva din Frumusețe, cu frumusețea ta de acum va răsplăti.
Exită-n fiecare rid o tinerețe, e negreșit, în fiecare pas, un drum,
Ascuns în marmura vestită de tristețe, e răsăritul unui nou cătun.
Oricum ar fi, același glas împarți, cu cel ce cântă viața mai departe,
Și pentru bucuria zilei celorlalți, să lauzi ziua ce-ți aduce moarte.
O.T.
N-am planuit nimic din toate acestea
Cred că am fost greșit înțeles.
Dreapta socotință și virtutea
Nu mi-au fost niciodată prietene.
Eu nu voiam altceva decât să vagabondez,
Printre vulcani extatici cu creste împietrite;
Întins pe capota unei rable, să fumez o pruncucigașă,
Ca tigrii bengali sau ca avalanșele,
Să trăiesc în pustiu, rănind cu picioarele mele,
Depărtările, până la carne.
Luna lui Lorca sau o femeie neagră,
Să fie cafeaua tare cu care adorm
În zațul zilei, când milioane de ochi
Mă privesc pentru totdeauna.
N-am plănuit nimic din toate acestea.
Urcăm tot mai sus - unui politician
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Capitulare
Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,
Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,
Sufletul meu, ca un tren ruinat, retras de pe șine,
Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.
Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,
Pulsează-n adânc, spre comori levantine,
Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,
Care taie catargul : „nu mai vrem pe aici” .
De rugină sunt prinse carabinele toate
Mapele-s șterse, iar busolele sparte.
Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,
Prea departe.
Autor : O.T.
Un versificator, nu un poet
Ești un versificator, nu un poet, așa zicea,
Fata din Haiti, cu ochi șevrolet, rontzâind dintr-o brioșă,
Roz-verzuie, la Starbucks (ea era pasionată de Annick de Souzenelle).
I-am dat să-mi citească de pe telefon,
direct în franceză Je est un autre.
Am știut dintotdeauna că nu sunt poet,
Mă gândeam, în timp ce limba ei împingea
prin aer un R, et je me suis reconnu poete,
-Ce teribilă e Poezia- !
În timp ce limba ei împingea prin aer un R,
Și doamna care se așezase lângă noi,
Mă privea dezaprobator pentru că aveam 44 de ani,
Și îmi beam cafeaua cu o puștoaică de culoare,
la Starbucks, într-o zi oarecare.
Scrisori catre Lucy Luu ( pentru Katy)
Mai ții minte zilele-n care,
Vânam răsărituri de stele polare?
Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,
Era călăuza picioarelor tale?
Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,
Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.
Noaptea se scade, lumina e goală,
Ca într-o transă chirurgicală –
Sunt umbra din umbră, caut în lună,
Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.
Laudă zilei
Să lauzi această zi, oricum va fi!
Ceva din Frumusețe, cu frumusețea ta de acum va răsplăti.
Exită-n fiecare rid o tinerețe, e negreșit, în fiecare pas, un drum,
Ascuns în marmura vestită de tristețe, e răsăritul unui nou cătun.
Oricum ar fi, același glas împarți, cu cel ce cântă viața mai departe,
Și pentru bucuria zilei celorlalți, să lauzi ziua ce-ți aduce moarte.
O.T.
N-am planuit nimic din toate acestea
Cred că am fost greșit înțeles.
Dreapta socotință și virtutea
Nu mi-au fost niciodată prietene.
Eu nu voiam altceva decât să vagabondez,
Printre vulcani extatici cu creste împietrite;
Întins pe capota unei rable, să fumez o pruncucigașă,
Ca tigrii bengali sau ca avalanșele,
Să trăiesc în pustiu, rănind cu picioarele mele,
Depărtările, până la carne.
Luna lui Lorca sau o femeie neagră,
Să fie cafeaua tare cu care adorm
În zațul zilei, când milioane de ochi
Mă privesc pentru totdeauna.
N-am plănuit nimic din toate acestea.
Urcăm tot mai sus - unui politician
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Capitulare
Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,
Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,
Sufletul meu, ca un tren ruinat, retras de pe șine,
Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.
Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,
Pulsează-n adânc, spre comori levantine,
Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,
Care taie catargul : „nu mai vrem pe aici” .
De rugină sunt prinse carabinele toate
Mapele-s șterse, iar busolele sparte.
Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,
Prea departe.
Autor : O.T.
Un versificator, nu un poet
Ești un versificator, nu un poet, așa zicea,
Fata din Haiti, cu ochi șevrolet, rontzâind dintr-o brioșă,
Roz-verzuie, la Starbucks (ea era pasionată de Annick de Souzenelle).
I-am dat să-mi citească de pe telefon,
direct în franceză Je est un autre.
Am știut dintotdeauna că nu sunt poet,
Mă gândeam, în timp ce limba ei împingea
prin aer un R, et je me suis reconnu poete,
-Ce teribilă e Poezia- !
În timp ce limba ei împingea prin aer un R,
Și doamna care se așezase lângă noi,
Mă privea dezaprobator pentru că aveam 44 de ani,
Și îmi beam cafeaua cu o puștoaică de culoare,
la Starbucks, într-o zi oarecare.
Scrisori catre Lucy Luu ( pentru Katy)
Mai ții minte zilele-n care,
Vânam răsărituri de stele polare?
Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,
Era călăuza picioarelor tale?
Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,
Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.
Noaptea se scade, lumina e goală,
Ca într-o transă chirurgicală –
Sunt umbra din umbră, caut în lună,
Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.
Anișoara Iordache