Toate poeziile

Și dincolo de lume 

Eu aș rămâne,

Și dincolo de suflete oarbe 

Eu tot cu tine aș rămâne.

Și dincolo de zile triste 

Când nu mai simți sensul, 

Și dincolo de obstacole 

Eu tot cu tine aș rămâne.

Și dincolo de nori 

Unde soarele n-ar da să se arate

În nopți de toamnă înnorate 

Eu tot cu tine aș rămâne.

Și mai presus de ani ce trec 

Și dincolo de zile numărate, 

Când viața pare să nu aibă sens 

Eu te-aș ține de mână și tot cu tine aș rămâne pe veci.

Dezastrul meu vă ține în picioare, 

Căderea mea v-a ridicat, 

Căci ea v-a dat la fiecare, 

Tot ce cu chin am adunat. 

Voi v-ați hrănit din rană vie,

Din ce-am tăcut și n-am strigat,

Din rugă mută și pustie,

Din plânsul meu îngenuncheat.

Ați rupt din mine fără să se știe,

Că sângele-mi era cuvânt,

Și-ați îmbrăcat a mea robie,

Cu vorbe aruncate-n vânt.

Dar nu-i blestem în suferință,

Nici foc ce-n gol să fi murit,

E-un har să arzi cu umilință,

Și să renaști din ce-ai pierit.

Am fost trădat de soră și de frate,

De mâini ce le-am spălat cu dor,

Și-n ochii lor, plini de păcate,

Mi-am căutat al meu izvor.

Dar n-am murit, ci din cădere,

Am învățat să fiu întreg,

Să port în suflet cu tăcere,

Tot ce urăsc și nu-nțeleg.

Începe casa să respire greu,

Sub urma pașilor care lipsesc,

Dar hainele, rămân mereu,

Iar eu, în lacrimi le privesc.

Cămașa stă, de parcă ieri a fost lăsată,

Cu umerii căzuți până-n podea,

Și parcă așteaptă să fie îmbrăcată,

Dar nu mai este acela ce-o purta.

Pe masa mică, un pieptene de os,

Se uită-ntrebător înspre oglindă,

Dar nu apare chipul cel frumos,

Și palma caldă care să-l cuprindă.

Pe raft, o pălărie stă-nclinată,

De parc-ar ști că îi lipsește fruntea,

Mi-e dor de tine dragă tată,

Și nu găsesc spre tine puntea.

Nimic nu strigă, totul a-nvățat,

Să moară în tăcerea dinăuntru,

La fel și eu, în mine-s cufundat,

Căci puntea simt că e-nlăuntru.

Crezi că reala filozofie a vieții

Este să prinzi din zbor cuvinte?

Să le arunci în negura minții

Și să le folosești fără minte?

Crezi că pe oameni îi corupi

Cu vorbe goale fără-nsemnătate?

Voința lor prin fapte să o rupi

Având gânduri fără bunătate?

Nu poți feri un spirit de-adevăr

Prin jocuri necurate, artificiale.

O știre să o arunci ca un bulgăr

Rostogolit irațional în vorbe goale.

Lasă ca totul să decurgă firesc

Bazat pe fapte și un gând măreț,

Așa cum florile și pomii înfloresc

Sentiment de iubire, nu de dispreț.

azi am cules
durerea din mine
ca pe flori ofilite
într-un ceas fără secunde.

și-am scris.
atât.
nimic mai mult.
nimic mai puțin.
doar am scris.
Iar lumea a zis:
„E poezie.”

Dar poezia are în bagaj
dureri de cap
pe bandă rulantă
și un diagnostic greșit?

Mă arunc în gânduri în vise căzute

Îngeraș ce are aripile rupte

În mii de bucăți, brațele simt că mă dor

Cu pulbere de stele și durere mă înfășor

Inima e praf oricum , de ce s-o mai strâng

Doar petalele de trandafir ce mai plâng

În tăcere mă pierd, mă consum

Și poate totu-i doar o mreajă oricum

Și tot ce simt e un gol în gri

De suspine se făcură ochii negrii

Strâng disperarea sub piele-n tăcere

Otrava sufletului a mea plăcere

Căci cel ce-ți pune sărut pe frunte

Te va rănii cu adevăruri crunte

Lăsând să zacă-n tine doar furtuna

Ce-ți frânge dragostea totdeauna

Să nu-ți amintești nici un sărut

Nici iubirea și nici pe cel ce te-a durut

Azi de-ar fi doar un gol în piept

Căci de mâine n-am să te mai aștept

poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.

mi s-a spus că nu poți face nimic.
nu te poți opune.
ochii căprui
nu se scriu în poezii.
au spus că sunt
prea cuminți.
prea pământeni.
prea buni.

nu sunt văzuți demni de poezie.
nu sunt aleși, nu sunt lăudați.
dar poate un poet,
poate o poetă,
au ochii căprui.
nu e păcat?

dar nu am putut închide pleoapele
și eu am văzut
cum toată lumea
se strânge în ei
și tace.

și m-a durut
că nimeni n-a știut
să-i vadă
în timpul său

iris căprui.
m-am îndrăgostit.

Dincolo de-atâtea cuvinte, rămâne tăcerea...

Aceea care doare... fără glas,

Un pas pierdut ce-şi caută alinarea

În visul unei clipe de bun rămas.

Am scris cum am știut căci am simţit prea mult,

În zeci de rânduri fără nume,

Dar dorul nu se stinge când doar scriu

Ce-a fost odată viu, acum... pierdut în lume.

Și dacă într-o zi auzi că nu mai sunt,

Păstrează-mă în gând, fără regrete,

Căci tot ce n-am putut să-ți spun,

Ți-am lăsat scris în poezii...de dor, de sete.. 

Mi-e dorul azi o taină și-o chemare,

E prezența ta pe care n-o mai știu,

Un gând tăcut ce bate-n inimă cu soare,

Un pas spre tine.. pierdut în pustiu...

Te port în suflet ca pe o icoană 

Ești ca o ploaie, plină de amintiri,

Mi-e dor de tine în clipe fără nume,

În ceasuri mute, pline de priviri... 

Și dacă azi nu-mi ești decât în vise,

Îți scriu în vers ce n-am putut avea:

Mi-e dor de noi, de clipele nescrise,

Şi-aș da orice să te pot... îmbrățișa.

Știi cum soarele rămâne pe cer

Până ce luna ii i-a locul? 

Cam așa aș fi și eu 

La răscruce de drumuri.

Știi cum floarea-i dependentă 

De lumina soarelui? 

Cam așa sunt eu dependent 

De prezența ta acum.

Știi cum primăvara copacii înfloresc

Parcă respiră din nou aer ceresc

Cam așa îmi doresc eu 

Să fi primăvara mea din nou.

Știi cum un copil se joacă atât de frumos

Cu o jucărie primită cadou? 

Cam așa m-am îndrăgostit eu de glasul tău 

Și te vreau aici din nou.

Mi-e dor...la chitara îmi cânt dorinţa,

Acorduri dulci se pierd încet în seară,

Îmi răsună în suflet neputința,

Mi-e dor și dorul... mă doboară.

Fiecare coarda e o chemare,

Dorul greu în note îl presar,

Muzica vrea să-mi fie alinare,

Dar sufletul îmi plânge de nu am habar.

Ochii mei privesc apusul de soare,

Caut urma ta în trecutul pierdut,

Nostalgia stă să îmi umple paharul,

Și visul îmi tremură într-un gând.

Mi-aş dori să-mi dai mesaj în pragul serii,

Să te aud râzând sub cerul de lună plin

Dorul să-l inecam în pragul verii,

Povestea noastră să o cânt sublim.

Dar timpul trece și amintirea mă doare,

La chitara mea rămân cântând...

Port în mine aceeași dulce aşteptare,

Poate vii în vis măcar... cât de curând.