Darius și cățelul

Fiinta fragila ce pari a fi de piatra,

De ce te sfarmi la o adiere pala

Cand emani atata forta..

E totul de pomana?

De ce durerea te patrunde

Cand pare ca n-are pe unde

De ce-i lasi libera cale desi armele-ti sunt in garda

Cine.. cine-a lasat-o sa cada..

Pe sus pe cer se auzea

Un zgomot alb ce chiar plutea 

Plutea în astrele cerești 

Pe albul nor împărătesc 

Zurliu și ce  vesel ce era

Uita să cânte despre ea

Venind acum din depărtare

Un fluture alb de mișcare

Uitat de nor și de paradă 

Cu norul vesel laolaltă

Melancolie, acoperă-mi sufletul

Acoperă-mi cu frunze moarte

Acoperă-mi cu flori uscate

Dar nu uita

Să-mi învelești inima cu ceva

Ceva din aur sau metal

Metal topit sau chiar cristal

De un albastru selenar

Emoția a pierit ușor

Sufletul s-a înălțat

Spre un cer strălucitor

Din eter croit,  înfiorător

Și s-a dus în depărtare

În prăpastia cea mare

Și s-a stins ușor, ușor

A pierit fulgerător,

Ca o scânteie de chibrit

Ce iute s-a pitit

După multe câte am zis

Viața toată s-a risipit,

Iar  lumina ne-a acoperit

Din lumina am evadat

Întuneric am purtat

Și din moartea lui

Ne-am eliberat

Spre eternitatea

Dată în dar

Și așa trec zilele mele:

Uitat în zbor îmi este gândul,

Un gând răzleț ce-și pierde numele

Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul

La o viață

Monotonă,

Chinuită

Și absentă

Cu puterea unei vrăji

În al vieții ritm turbat

Îmi continui mersul lent

Reamintind

În gând

Cadența picăturilor de lacrimi,

Ce se prelingeau din inimile

Adânc străpunse de iubire

Patimă și durere,

Răcoare și ardoare,

Obsesie și lăsare.

Si mai ranit, am suferit

Mai ranit cu toata cruzimea ta

Sangele curgea de unde putea

Eu pe jos numai puteam respira

Dar ai mai dat inca un glonț

Glonțul a fost terminal

Ma-m terminat într-o clipă

Ma-m stins chiar la tine in ochi

Dar tu râdeai ca un nebun ce erai

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Fjärilar

Vita och röda fjärilar,

Och brokig, vacker,

Jag fångar dem i nätet,

När min mamma lämnar mig.

Jag fångar dem i flykten,

Men jag dödar dem inte;

Men jag tittar på dem,

Att de är små,

Och vackra, och jag gillar dem,

Men jag gör dem inte

Ingen skada, inte alls.

Och om jag spelar

Med några, jag vet

Trevligt att ha honom

Och alla, från nätet,

Jag hjälper dem

Och flyga

Enligt deras vilja.

Amurgul e mirajul din toate câte sunt,

în umbră ispitit de ape fără fund...

Când amurgul stă să ardă

în țărâna de pe drum,

soarele (să nu să piardă)

își deschise ochi subțire

printre norii arși de scrum.

Mult jăratec umblă-n valuri,

prinzând trestia și lacul,

prinzând florile pe maluri.

Aci, vântu-și face veacul.

S-a trezit și se porni

la un neam de păpădii.

Trecu stins prin somnul ierbii

ca un sfânt răpus în piatră,

și o luă apoi spre sat

să-și găsească loc în vatră.

Prispa este caldă încă,

o pisică leneveşte:

ziua întreagă a fost pe luncă...

cu stăpânu’ la cosit.

Dar cum noaptea tainic creşte,

vântul iar se risipeşte

și aleargă

printre nuci

pasărea de păpădie

care urcă-n lumea largă,

uneori printre uluci.

Doarme -n floarea fistichie,

doarme fluturu’ sprinţar,

legănat în șoapte blânde

de-o păpușă cu tichie.

Cum păpușa are har,

cască alături un bondar.

Timpul curge în risipă,

norii galbeni nu-l ajung.

Mai clipeşte pentr-o clipă

ochiul roşului amurg.

Greier mic cu paşii repezi

şi cu glasul ascuţit,

urcă-n grabă două lespezi;

Altu’ îşi cântă lung amorul

unei tufe de cucută:

oare cine îl ascultă ?…

Pe la streşini de cerdac,

într-un cuib de rămurele,

puisorii nu mai tac.

Se îndeamnă în culcuş

lângă alte rândunele.

Undeva în depărtare

se aude un lătrat;

câinelui i se năzare

o nălucă sau un hoţ

care vine noaptea -n sat,

când cocoşii s-au culcat.

Luna hoinăreşte -n cer,

pe la porţi de stele bate:

- Doar lumină eu vă cer

pentru fete deocheate -

bezne reci să ardă -n noapte;

să se limpezească toate

ca nisipurile-n ape.

Umblă ielele desculţe

La Stejaru’ cu Izvoare,

îndărăt pe drum de piatră

(scăpărând în felinare)

trece şirul de căruţe...

Şi cum satu-i cumpănit

cu poveşti de altădată,

din mătăsuri s-au ivit

stelele subțiri, stângace.

În adâncu’ lor se arată

flăcările altor vremuri:

Luna -n cer e cât o roată.

Întunericul se -nchide

(şovăielnic dar supus)

în luminile lichide.

Astru fraged, rubiniu,

pâlpâie în sânul nopţii

ca un înger timpuriu.

din cartea ilustrată pentru copii:  Copilul și Norul -

Ștefan Radu Mușat

ce ne facem noi in primăvara asta?

prea multă culoare...

prea multă mireasmă-mbietoare....

despre cântări angelice, nu mai vorbesc.....

ia, să deschidem degrabă

fereastra 

și să-i spunem

dragului nostru prieten,

o poezie!

Mulți părinți se duc în lume,

Oare pentru ce anume...?

Pentru bani? pentru avere?

Din necaz sau din plăcere...

Dar un lucru e păcat.. 

Foarte multi, chiar au uitat ..

De ce oare au plecat?

Nu le pasă oare lor 

Dacă sunt de ajutor ?!

adormit printre paginile unei cărți,

un șoarece ștrengar

savurează dulceața unei poezii.

o cinteză neinvitată,

ciugulește firimituri,

apoi

zboară

cântând pe la streșini.

Am niste pere,

sunt cam rebele.

o comunitate au format,

apoi le-am mancat.

Dupa ce le-am inghitit,

m-au intrebat de ce le-am mancat.

le-am zis ca am poftit.