Planeta...s-osalvăm!

Vorbesc cu un amic plecat afară

Și îl întreb cum e printre străini,

Cu glasul trist și plin de apăsare

Îmi zice, e greu să lucri la stăpâni.

Mirat de ce aud de la al meu prieten

Cu îndrăzneală o vorbă mai rostesc,

Și-i spun, de ce nu te întorci în țară?

Zâmbind îmi zice, e mult să povestesc.

Dar dacă totuși vrei să afli adevărul

Și că suntem tovarăși de mici copii,

Ție-ți voi spune că muncesc din greu

Să strâng cât pot să scap de datorii.

Mă uit la el și nu-mi vine a crede

Cum a ajuns să lucre pentru bani,

Când știu c-avea conturi în bancă

Să poți trăi făr'nicio grijă sute de ani.

Apoi a început să-mi povestească

Cum a pierdut la jocuri tot ce-a avut,

Și că soția s-a măritat cu un prieten

Pe care-n tinerețea ei l-a cunoscut.

Cu mult amar și cu regret în suflet

Mi-a spus că a greșit și că plătește,

Dar cel mai greu este de acceptat

Să vezi cum cel iubit, te părăsește.

Ne-am despărțit cu-n-brățișări

Și cu urări de sănătate și noroc,

El, grăbindu-se să prindă avionul

Eu, îngândurat...intrând în bloc!

Pe-un ram de frunză dezgolit

Erau la un taifas două cinteze,

Ce se plângeau cât li-i de greu

Că nu mai au unde să hiberneze.

Se-aude că va cădea zăpadă

Care se va așterne peste tot,

Și nu vom mai găsi mâncare

Nici măcar o iarbă de troscot.

Am auzit și eu dragă surată

Că gerul va fi unul năprasnic,

Și-atunci ce oare vom mânca

Că omul a uitat să fie darnic.

Acum găsim ușor ce ciuguli

Că toamna este așa bogată,

În cuib nu vom avea provizii

Că și creanga ne va fi tăiată.

De unde știi tu acest lucru

Că nici copacul n-are să fie?

Îți spun c-am auzit o vorbă

La cei ce lucră-n primărie.

Ziceau că-i multă murdărie

De la suratele noastre ciori,

Și doar când toți copaci-i taie

Acestea vor pleca în alte zări.

Atunci, hai să ne îmbrățișăm

Și-n grabă să ne luăm zborul,

Până nu va fi mult prea târziu

Când frigul va fi adus cu norul.

Așa tăifăsuiau săracele cinteze

Și grija mare pe cioc li se citea,

Că n-au nici cuib, nici ce mânca

Și doar voia Cerului...le rămânea!

Acum în preajma de Ajun

Încerc smerit eu să vă spun,

Despre un Om adevărat

Care pe cruce l-au urcat

Motive multe i-au adus

Celui ce este chiar Iisus,

Născut din fecioara Maria

Ce ne-a adus și bucuria

Prin îngeri s-a vestit minunea

Lui Ioachim și Anei soția,

Că vor avea-o pe Maria

Ce îl va naște pe Mesia,

O viață-ntreagă s-au rugat

Să aibă un urmaș lăsat,

Și chiar la bătrânețea lor

Maria s-a născut cu dor

Minune mare s-a-ntâmplat

Lui Ioachim, păstor adevărat,

Și Anei a lui soție stearpă

De lumea toată acuzată,

Că ea un prunc nu are-ncasă

Și e rușine pentru castă

Dar iată!!..Maria a venit

Cum îngerii au prevestit,

Și Ana cu Ioachim au mulțumit

Și daruri multe au împărțit

De bucurie au dus la templu

Drept jertfă Domnului,

Zece mioare/ doisprezece viței

Și zece capre pentru ei (popor)

Părinții ei au înțeles

Că ea va naște pe Ales,

Și numele Iisus va fi

Pe noi El ne va mântui

În ieslea rece s-a născut

Copil dorit și mult plăcut,

Iar magii smirnă i-au adus

Copilului numit Iisus

Și vestea imediat s-a dus

Către acei aflați mai ,,sus",

Și ca poporul să nu creadă

Pe dată au gândit să-l piardă

Atunci Iisus după Născare

De magi a fost pus în mișcare,

Ascuns de cei ce l-ar fi vrut ucis

Și niciodată, circumcis

Pecând El cu Maria prin pustie

În timp s-a săvârșit călătorie,

Și s-a întors în a lui țară

Crescând ca sfânt, dar cu ocară

 Și multe a avut a trage

De la cei mari fără de lege,

Care simțind puterea Lui

Au vrut să-l dea pământului

Iisus cu ucenicii săi

I-a pedepdit pe toți cei răi,

Și tuturor le-a arătat

Calea cea dreaptă de urmat

Minuni și fapte a făcut 

Cât pe pământ El a stătut,

Dar cei mișei au hotărât 

Să fie El chiar omorât

Pe cruce a fost răstignit

Și-n cuie groase pironit,

Să bea..nu apă..Lui i-au dat

Și doar oțet pe buze aplicat

Pe cap i-au pus ramuri de spin

Rănindu-L și trăind un mare chin,

Cuvinte de ocară i-au adus

Spunându-i...salvează-te Iisus

Poporul a fost întrebat

Pe cine vrea eliberat,

În cor atunci ei toți au spus

Barnaba..hoț..nu pe Iisus

La moarte fie condamnat

Și chiar așa s-a întâmplat,

Și-n peșteră înmormântat

Și-a treia zi a Înviat..ce minunat!

Și s-a-nălțat cu slavă mare

Pentru a noastră grea iertare,

La dreapta Tatălui El este

Și ne aduce nouă veste,

Să facem fapte pe pământ

Și legământ cu Domnul sfânt

Păcatele ne vor fi iertate

Dar fără să mai fie repetate

Acum la Nașterea cea sfântă

Așa cum îngerii cuvântă,

Să fim mai buni și cu iertare

Ca să primim cu toții..binecuvântare!

De la Cel ce-a pătimit

Domnul fie proslăvit

Cu toții Lui să ne-nchinăm,

Și rugăciuni să înălțam,

Să mulțumim neîncetat

Că El pe noi..nu ne-a uitat!

Îmi place mult să citesc poezii

Care prin versul lor ne zic ceva,

O întâmplare sau o povestioară

Trăită de scriitor sau altcineva.

Îmi place să-l ascult pe învățat

Care prin trudă, mult a cumulat,

Fără a cere laudă sau vreun onor

Și doar pedeapsă pentru plagiat.

Îmi place să călătoresc prin țară

Și frumuseți s-adun de peste tot,

Pe care-apoi să le trimit în lume

Scriind pe poze..român..un patriot.

Îmi place să vorbesc și de copilărie

Și de sătucu-n care m-am născut,

De vorba dulce a omului moldav

Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.

Nu-mi place ce aud de România

Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,

Și care niciodată nu ne-au vizitat

Dar spun minciuni pe niște foi.

Am scris că foarte mult îmi place

Să dăinuiesc pe aste meleaguri,

Și despre care cu drag voi povesti

Mereu, prin ale mele

...modeste versuri!

O adiere îmi aduce-n dimineață

Parfumul florilor ce vor să plece,

E toamnă, plouă și-i frig pe-afară

Și trist mă simt, că vremea trece. 

Mă uit și-mi văd copacul tinereții

De care multe amintiri mă leagă,

De-atunci, de ieri și azi, că ducem

Eu boli și el un putregai în creangă. 

Îmi duc la gură ceașca de cafea

Și cu placere-mi sorb licoarea,

În timp ce ziarul zilei, răsfoiesc

Aflând că se apropie...ninsoarea. 

Aud cum scumpa mea soție zice

Că mă așteaptă...cu micul dejun,

Las florile și amintirile, deoparte

Și-n grabă...rugăciunea-mi spun. 

Gustăm din cele puse, în farfurii

Și plan ne facem...de cumpărături,

Vom merge-n piață și la...market

S-avem în beci la iarnă...murături. 

Îmi sun feciorul și-a noastră noră

Că sigur vor și ei, ceva...de pleșcă,

Zâmbesc Mariei, care îmi amintește

Ei banii pun de casă, n-au să plătească. 

Uit anii, vârsta și chiar că-mbătrânesc

Și-s mulțumit cu ce-am făcut în viață,

Copaci eu am sădit, să ne umbrească

Când bătrânei vom fi și eu și a mea soață!

De multe ori mă-ntreb pe mine

Oare astăzi am făcut vreun bine?

Și repede și cu retorică răspund

Din păcate, alții îl fac pentru tine!

De multe ori aș vrea să înțeleg

De ce eu oare nu le știu pe toate?

Și-n fiecare clipă învăț câte ceva

Chiar de am studii și multă carte!

De multe ori nu pot să înțeleg

De ce-ntre oameni e atâta ură?

Când Domnul ne-a făcut și spus

Iubiți-vă unii pe alții fără măsură!

De multe ori cad în minciună

Dorind un adevăr s-ascund,

Și mult mai țin să nu se afle

Cobor cu el până-n mormânt!

De multe ori mă simt un visător

Și cred că lumea pot să o îndrept,

Dar când din somn eu mă trezesc

Accept, că doar în vis sunt înțelept!

Și de puține ori simt bunătate

Prietenie, dragoste la oameni,

Mult mi-aș dori să dăruim iubire

Iar fericirea..nicicând pe..galbeni!

Legat de un apus de soare,

Într-un colț de armonie,

Plutind, parcă încă visez,

La micile flori de cireș,

Ce pașnic ele îmi vestesc,

Un început de primăvară.

Totul e cald și învăluit,

De o dulce mireasmă,

Iar vântul adie ușor,

Peste câmpul vesel de lavandă,

Ce incântător e prezentat,

Prin dansul veșnicilor fluturi.

Euforicul cântec al mării,

E auzit din depărtare,

De pescărușii ce se îndreaptă,

Spre drumul sigur cu speranțe,

Fiind ocrotiți de raze calde.

Acum doar un gând colorat,

Știut de chipuri blânde,

Trăiește, înflorind treptat,

Intr-o pace din suflet,

Cât timp florile de cires,

Nu sunt încă pierdute.

Mirat și fascinat mă uit la ea

Cât de albastră poate să fie,

Deloc n-o văd că ar fi neagră

Cum s-a-nvățat la geografie

Privesc cum valul bate stânca

Și-n mii de stropi el se desface,

Din larg nisip, alge  și scoici aduce

Plaja dezbracă haina și se reface

Soarele-mi trimite violeta

Și-mi bronzează pielea albă,

Când mă ard fug sub umbrelă

Și mă răcoresc cu bere-n halbă

Desigur în fața mea e apa mării

Și mult îmi place s-ascult valul,

Simt cum ne spune o poveste

Ce n-o-nțeleg nici eu, nici malul!

Ieri la cozonaci și pască

Și la umbră sub un pom,

Astăzi s-a întors norocul

Și sunt primul agronom. 

Cleștele l-am pus pe vie

Și-am tăiat si-apoi legat,

Struguri să adun la toamnă

Când pământul...e brumat. 

Dar cum vinul nu prea merge

Fără-o fleică lâng-o garnitură,

M-am gândit că-s buni cartofii

Ce i-am pus adânc...în arătură. 

Singur, n-aveam niciun spor

Așa c-am tocmit echipă bună,

Cu nepoata, mama și cumnata

Până soarele-'ncepea...s-apună.

Când cu munca-m isprăvit

M-am retras lângă un nuc,

Iar drept scaun mi-am făcut

Un mic tron...dintr-un butuc. 

Seara toți ne-am pus la masă

Obosiți, dar...plini de speranță,

Că la iarnă vom servi cartoful..pai

Și-apoi un pahar de vin...cu gheață!

Sub cerul negru, strălucind ca mătase,

Luna plutește-ntr-un dans de seară,

Stelele palide, sclipiri nesfârșite,

Împodobesc tăcerea, o vrajă rară.

Vântul adie șoptit printre frunze,

Cântând o poveste, o taină uitată,

Umbre se-ntind, se contopesc cu gândul,

Natura se odihnește, visând ne-ncetată.

Freamătul nopții, o liniște caldă,

Cu miros de iasomie și ploaie ușoară,

În miezul întunericului, totul se-nvârte,

Într-un vals de lumină, o magie rară.

Frumusețea nopții e adânc înfiptă,

În inima celor ce visează mereu,

Cu ochii deschiși, sub bolta de stele,

Găsind în întuneric lumina lui Dumnezeu.

refăcut puzzle-ul:

 luna din nou printre pini-

dispărând ușor

dincolo de poartă

Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,

Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor

spre a-mi răpi natura,

care este prinsă în ura iernii,

natura legată cu lanțuri grele,

ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,

nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.

În moarte e scufundată natura, care se va trezi,

Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''

Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.