Noaptea
Sub cerul negru, strălucind ca mătase,
Luna plutește-ntr-un dans de seară,
Stelele palide, sclipiri nesfârșite,
Împodobesc tăcerea, o vrajă rară.
Vântul adie șoptit printre frunze,
Cântând o poveste, o taină uitată,
Umbre se-ntind, se contopesc cu gândul,
Natura se odihnește, visând ne-ncetată.
Freamătul nopții, o liniște caldă,
Cu miros de iasomie și ploaie ușoară,
În miezul întunericului, totul se-nvârte,
Într-un vals de lumină, o magie rară.
Frumusețea nopții e adânc înfiptă,
În inima celor ce visează mereu,
Cu ochii deschiși, sub bolta de stele,
Găsind în întuneric lumina lui Dumnezeu.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: George Baragan
Data postării: 25 august 2024
Vizualizări: 321
Poezii din aceiaşi categorie
Ploaie
Ploaia se revarsă
Pe obrajii mei de sticlă
Nu o să se oprească
În neant circulă
Stropii cad pe haine
Udă tot în jur
Lasă urme cristaline
Iarna ca un țurțur
Se anunță furtună
Din ochii mei de safir
Fulgeră și tună
Parcă sunt un vampir
Nori nu dispar
Mă urmăresc neîncetat
Nu știu de unde apar
Picături se varsă pe asfalt
Acestea sunt lacrimi
Exprimate în singurătate
O mie de inimi
Care sunt destrămate
VARA
Se așterne tăcerea in cărare
Și vâtul și boarea se ascund ...
E liniste în jur , pretutindeni ,
E căldura din amiaza cea mare .
Văpăi de foc se revarsă
Pe case , pe pomi si pe haturi ,
De sfârâie sudoarea în țărână...
Se usucă câmpia , de cădură e arsă .
Se uită omul în zare ,
După un petec de nor , îi e dor ,
Că norul de vine e ploaie
Și firul de iarbă nu moare .
T.A.D.
Octombrie de George Topârceanu în spaniolă
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Octubre
Octubre se fue en las colinas
Alfombras amarillas y rojas.
Nubes plateadas pasan en las olas.
Y cantarle amor al gallo.
Siempre miro el barómetro
Y me estremezco cuando baja un poco,
Porque el sol se hace más pequeño
en diámetro.
Pero bajo el cielo cálido como en mayo
Los días blancos pasan días,
Más voluble y más
Sutil…
Retraso inoportuno
Paseos de otoño por los jardines.
Con los pliegues de la clamida llenos.
De crisantemos.
Y como apenas flota en movimiento
Como una marquesa
Como todo el universo
Míralos con sorpresa:
Un murciélago confundido
Por su apariencia de doncella
Se puso amarillo, confundido.
Y la emoción floreció
La segunda vez…
Sunet al nopții
Sunet al nopții întunecate
Pe mine m ai învăluit,
De frica ta stau toți în case
Ca să nu te fi jignit.
Sunetul tău ma-nfioara
Adanc in suflet când aud,
Cântând o bufniță p-afara
Speriindu-mă de la început.
Oh,tu...noapte nesfârșită
Spune mi, de ce ai venit?
Să ne bagi pe toți în case
Să ne sperii la infinit?
Dunărea se scaldă
Sub clar de lună, Dunărea se scaldă,
Curgând încet prin codri verzi,
Sub cer senin, cu stele ce se-nalță,
Sclipind pe ape, în valuri largi, arginti.
Pădurile, ca niște umbre vii,
Își murmură în taină basmul lor,
Un verde infinit ce nu-l poți ști,
Decât atunci când îl iubești cu dor.
Un vânt ușor străbate malul nins,
Cu flori de tei și miresme de vară,
Și Dunărea, în sunet lin cuprins,
Își spune povestea clară și amară.
O stea căzând aduce-un strop de vis,
Se pierde-n zare, ca un gând pierdut,
Pe cerul clar, un tainic paradis,
Ce-n fiecare noapte-i renăscut.
Fila
De ce mă faci să plîng, să-mi amintesc mereu
De ce mă murdărești, tu ție-ți faci mai rău
Tu nu esti vesnic, te nasti si pieri
Pe cind eu secole ramin, si-n amintiri...
Si-n aminitiri pastrez eu , clipele frumoase
Si-n amintiri pastrez, acele zile false
Pe cit ma faci sa rid, imi scrii tu admiratii
Pe-atit ma faci sa pling, scriindu-mi aberatii
Imi place sa pastrez poeme, dedicatii
Caci eu sunt viitorul, puntea intre generatii
De na-si fi eu la sigur tu nai fi
Pentru ca fila alba nu poate povesti
Ploaie
Ploaia se revarsă
Pe obrajii mei de sticlă
Nu o să se oprească
În neant circulă
Stropii cad pe haine
Udă tot în jur
Lasă urme cristaline
Iarna ca un țurțur
Se anunță furtună
Din ochii mei de safir
Fulgeră și tună
Parcă sunt un vampir
Nori nu dispar
Mă urmăresc neîncetat
Nu știu de unde apar
Picături se varsă pe asfalt
Acestea sunt lacrimi
Exprimate în singurătate
O mie de inimi
Care sunt destrămate
VARA
Se așterne tăcerea in cărare
Și vâtul și boarea se ascund ...
E liniste în jur , pretutindeni ,
E căldura din amiaza cea mare .
Văpăi de foc se revarsă
Pe case , pe pomi si pe haturi ,
De sfârâie sudoarea în țărână...
Se usucă câmpia , de cădură e arsă .
Se uită omul în zare ,
După un petec de nor , îi e dor ,
Că norul de vine e ploaie
Și firul de iarbă nu moare .
T.A.D.
Octombrie de George Topârceanu în spaniolă
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Octubre
Octubre se fue en las colinas
Alfombras amarillas y rojas.
Nubes plateadas pasan en las olas.
Y cantarle amor al gallo.
Siempre miro el barómetro
Y me estremezco cuando baja un poco,
Porque el sol se hace más pequeño
en diámetro.
Pero bajo el cielo cálido como en mayo
Los días blancos pasan días,
Más voluble y más
Sutil…
Retraso inoportuno
Paseos de otoño por los jardines.
Con los pliegues de la clamida llenos.
De crisantemos.
Y como apenas flota en movimiento
Como una marquesa
Como todo el universo
Míralos con sorpresa:
Un murciélago confundido
Por su apariencia de doncella
Se puso amarillo, confundido.
Y la emoción floreció
La segunda vez…
Sunet al nopții
Sunet al nopții întunecate
Pe mine m ai învăluit,
De frica ta stau toți în case
Ca să nu te fi jignit.
Sunetul tău ma-nfioara
Adanc in suflet când aud,
Cântând o bufniță p-afara
Speriindu-mă de la început.
Oh,tu...noapte nesfârșită
Spune mi, de ce ai venit?
Să ne bagi pe toți în case
Să ne sperii la infinit?
Dunărea se scaldă
Sub clar de lună, Dunărea se scaldă,
Curgând încet prin codri verzi,
Sub cer senin, cu stele ce se-nalță,
Sclipind pe ape, în valuri largi, arginti.
Pădurile, ca niște umbre vii,
Își murmură în taină basmul lor,
Un verde infinit ce nu-l poți ști,
Decât atunci când îl iubești cu dor.
Un vânt ușor străbate malul nins,
Cu flori de tei și miresme de vară,
Și Dunărea, în sunet lin cuprins,
Își spune povestea clară și amară.
O stea căzând aduce-un strop de vis,
Se pierde-n zare, ca un gând pierdut,
Pe cerul clar, un tainic paradis,
Ce-n fiecare noapte-i renăscut.
Fila
De ce mă faci să plîng, să-mi amintesc mereu
De ce mă murdărești, tu ție-ți faci mai rău
Tu nu esti vesnic, te nasti si pieri
Pe cind eu secole ramin, si-n amintiri...
Si-n aminitiri pastrez eu , clipele frumoase
Si-n amintiri pastrez, acele zile false
Pe cit ma faci sa rid, imi scrii tu admiratii
Pe-atit ma faci sa pling, scriindu-mi aberatii
Imi place sa pastrez poeme, dedicatii
Caci eu sunt viitorul, puntea intre generatii
De na-si fi eu la sigur tu nai fi
Pentru ca fila alba nu poate povesti
Alte poezii ale autorului
Cine sunt ?
Oglindă-i lumea, chipul meu reflectă,
Dar în adânc, eu caut alt răspuns,
Pe căi ascunse, tainic mă întreabă
Un glas divin, de ceruri nepătruns.
Cine sunt eu? Întreb mereu, stingher,
Cu sufletul deschis, cu fruntea-n vânt,
Spre cer ridic privirea de mister,
Sperând că Domnul îmi va da cuvânt.
E-un dor aprins ce arde ne-ncetat,
Ca flacăra ce-n noapte nu apune,
Încerc să aflu cine m-a creat,
În șoapte vechi, ce urcă din genune.
Și Dumnezeu, în șoapte liniștite,
Răspunde blând, din nemurirea sa:
"Ești praf de stele și pământ fierbinte,
Ești vis și dor, ești taină-n lumea ta.
Ești ruga ce se-nalță-n infinit,
Ești gând ce în iubire se topește,
În tine, Eu, divin am sădit,
Lumina mea ce-n veci te ocrotește."
Și-atunci încep să simt adânc în mine,
Că sunt un fir de dor în veșnicie,
Un glas ce se înalță spre lumine,
Sunt om, dar port o sfântă poezie.
Un nou început
Moartea vine ca o umbră, lină și tăcută,
Purtând cu ea tăcerea nopții absolută.
În mângâierea-i rece, visele se curmă,
Iar viața se destramă-ntr-o ultimă furtună.
Ea nu cunoaște vreme, nu ține socoteală,
Vine neștiută, fără grabă sau sfială.
Culege suflete ca pe flori de câmp,
Lăsând în urma-i doar un gol și-un vânt.
Și totuși, moartea nu e un sfârșit,
Ci o poartă către-un tainic infinit.
Dincolo de ea, în tărâmuri neștiute,
Viața-și regăsește alte forme, alte lupte.
Așa că nu o teme, ci privește-o drept,
Căci în tăcerea ei, un adevăr ascuns e înțelept.
Moartea nu-i dușman, ci un drum necesar,
Spre un alt început, într-un alt hotar.
Recunoștință în Ghetele de Decembrie
În seara de Decembrie, în prag de sărbătoare,
Moș Nicolae ne-aduce bucurie și soare.
Ghetele noastre, în linie așezate,
Așteaptă cu dor cadouri și speranțe visate.
Nu doar copiii primesc magie în ghetuțe,
Ci și oameni mari, cu suflete copilaroase.
Cu inima caldă și ochii luminând,
Pun vise în ghetele lor, tremurând.
Azi, oameni maturi , cu inimă de copil,
Primesc cadouri și zâmbete, un miraj subtil.
Sufletele lor tânjesc după amintiri,
Mulțumindu-se pentru că există în iubire și firi.
Decembrie să le readucă ochii strălucitori,
Să atingă din nou fiorii trecutului, ușor,
Cu bucurii și zâmbete, să umple fiecare pas,
Să simți că Moș Nicolae niciodată nu te-a uitat.
Cine sunt ?
Oglindă-i lumea, chipul meu reflectă,
Dar în adânc, eu caut alt răspuns,
Pe căi ascunse, tainic mă întreabă
Un glas divin, de ceruri nepătruns.
Cine sunt eu? Întreb mereu, stingher,
Cu sufletul deschis, cu fruntea-n vânt,
Spre cer ridic privirea de mister,
Sperând că Domnul îmi va da cuvânt.
E-un dor aprins ce arde ne-ncetat,
Ca flacăra ce-n noapte nu apune,
Încerc să aflu cine m-a creat,
În șoapte vechi, ce urcă din genune.
Și Dumnezeu, în șoapte liniștite,
Răspunde blând, din nemurirea sa:
"Ești praf de stele și pământ fierbinte,
Ești vis și dor, ești taină-n lumea ta.
Ești ruga ce se-nalță-n infinit,
Ești gând ce în iubire se topește,
În tine, Eu, divin am sădit,
Lumina mea ce-n veci te ocrotește."
Și-atunci încep să simt adânc în mine,
Că sunt un fir de dor în veșnicie,
Un glas ce se înalță spre lumine,
Sunt om, dar port o sfântă poezie.
Un nou început
Moartea vine ca o umbră, lină și tăcută,
Purtând cu ea tăcerea nopții absolută.
În mângâierea-i rece, visele se curmă,
Iar viața se destramă-ntr-o ultimă furtună.
Ea nu cunoaște vreme, nu ține socoteală,
Vine neștiută, fără grabă sau sfială.
Culege suflete ca pe flori de câmp,
Lăsând în urma-i doar un gol și-un vânt.
Și totuși, moartea nu e un sfârșit,
Ci o poartă către-un tainic infinit.
Dincolo de ea, în tărâmuri neștiute,
Viața-și regăsește alte forme, alte lupte.
Așa că nu o teme, ci privește-o drept,
Căci în tăcerea ei, un adevăr ascuns e înțelept.
Moartea nu-i dușman, ci un drum necesar,
Spre un alt început, într-un alt hotar.
Recunoștință în Ghetele de Decembrie
În seara de Decembrie, în prag de sărbătoare,
Moș Nicolae ne-aduce bucurie și soare.
Ghetele noastre, în linie așezate,
Așteaptă cu dor cadouri și speranțe visate.
Nu doar copiii primesc magie în ghetuțe,
Ci și oameni mari, cu suflete copilaroase.
Cu inima caldă și ochii luminând,
Pun vise în ghetele lor, tremurând.
Azi, oameni maturi , cu inimă de copil,
Primesc cadouri și zâmbete, un miraj subtil.
Sufletele lor tânjesc după amintiri,
Mulțumindu-se pentru că există în iubire și firi.
Decembrie să le readucă ochii strălucitori,
Să atingă din nou fiorii trecutului, ușor,
Cu bucurii și zâmbete, să umple fiecare pas,
Să simți că Moș Nicolae niciodată nu te-a uitat.
Cine sunt ?
Oglindă-i lumea, chipul meu reflectă,
Dar în adânc, eu caut alt răspuns,
Pe căi ascunse, tainic mă întreabă
Un glas divin, de ceruri nepătruns.
Cine sunt eu? Întreb mereu, stingher,
Cu sufletul deschis, cu fruntea-n vânt,
Spre cer ridic privirea de mister,
Sperând că Domnul îmi va da cuvânt.
E-un dor aprins ce arde ne-ncetat,
Ca flacăra ce-n noapte nu apune,
Încerc să aflu cine m-a creat,
În șoapte vechi, ce urcă din genune.
Și Dumnezeu, în șoapte liniștite,
Răspunde blând, din nemurirea sa:
"Ești praf de stele și pământ fierbinte,
Ești vis și dor, ești taină-n lumea ta.
Ești ruga ce se-nalță-n infinit,
Ești gând ce în iubire se topește,
În tine, Eu, divin am sădit,
Lumina mea ce-n veci te ocrotește."
Și-atunci încep să simt adânc în mine,
Că sunt un fir de dor în veșnicie,
Un glas ce se înalță spre lumine,
Sunt om, dar port o sfântă poezie.
Un nou început
Moartea vine ca o umbră, lină și tăcută,
Purtând cu ea tăcerea nopții absolută.
În mângâierea-i rece, visele se curmă,
Iar viața se destramă-ntr-o ultimă furtună.
Ea nu cunoaște vreme, nu ține socoteală,
Vine neștiută, fără grabă sau sfială.
Culege suflete ca pe flori de câmp,
Lăsând în urma-i doar un gol și-un vânt.
Și totuși, moartea nu e un sfârșit,
Ci o poartă către-un tainic infinit.
Dincolo de ea, în tărâmuri neștiute,
Viața-și regăsește alte forme, alte lupte.
Așa că nu o teme, ci privește-o drept,
Căci în tăcerea ei, un adevăr ascuns e înțelept.
Moartea nu-i dușman, ci un drum necesar,
Spre un alt început, într-un alt hotar.
Recunoștință în Ghetele de Decembrie
În seara de Decembrie, în prag de sărbătoare,
Moș Nicolae ne-aduce bucurie și soare.
Ghetele noastre, în linie așezate,
Așteaptă cu dor cadouri și speranțe visate.
Nu doar copiii primesc magie în ghetuțe,
Ci și oameni mari, cu suflete copilaroase.
Cu inima caldă și ochii luminând,
Pun vise în ghetele lor, tremurând.
Azi, oameni maturi , cu inimă de copil,
Primesc cadouri și zâmbete, un miraj subtil.
Sufletele lor tânjesc după amintiri,
Mulțumindu-se pentru că există în iubire și firi.
Decembrie să le readucă ochii strălucitori,
Să atingă din nou fiorii trecutului, ușor,
Cu bucurii și zâmbete, să umple fiecare pas,
Să simți că Moș Nicolae niciodată nu te-a uitat.