Cine ne ajută -sinistrații-

AUD  IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,

VIN  PARCĂ  DIN  NOAPTE,PE  FRUNZA  ÎN  DUNGĂ,

VÂNTUL  LE-ALUNGĂ,LE  MÂNĂ  ÎN  ZARE,

SPRE  SOARE  RĂSARE.

VIN  IAR  ȘOAPTE  DE  PRETUTINDENI ,SE  CER  CHEMATE

SE  CER  CHEMATE,VEȘNICE  ȘOAPTE...

LE  SIMT  LÂNGĂ  MINE  ,SUB BRAZDĂ-N  GRĂDINĂ

UNDE  SUNT  MOȘII  ȘI  STRĂMOȘII ACESTORI  MELEAGURI.

NE CHEAMĂ  LA  FAPTE , NE-NVAȚĂ  DE  BINE:

CLĂDIȚI  VIITOR  PESTE  RUINE,

NE  SPUN ,STAȚI  DE  STRAJĂ LA PORȚI  DE  CETATE,

AVEȚI  O VATRĂ  ȘI -O   CASĂ  , E ÎN  PUTEREA  VOASTRĂ

SĂ  FIE  FRUMOASĂ.  ALĂTURI , UMĂR  LA  UMĂR,

CÂND  VREMEA O CERE  ȘI  LA  BUCURIE  ȘI  LA  DURERE.

SĂ  FLUTURE  STINDARDUL ÎN  VÂNT  ;

ROMÂNIE, VATRĂ  STRĂBUNĂ  ,

TREI  FRUMUSEȚI  LEGATE  ÎN  CUNUNĂ!

             Ce reprezintă pentru mine stema R. S. R. ?

E cea mai frumoasă imagină. Nu știu cine, sau câte minți 

au contribuit la realizarea ei.

           Am văzut diverse steme, embleme, dar nici una 

care să-mi sugereze atâta frumusețe, bogăție, mărăție .

Nici trecutul și nici viitorul nu va ridica ROMÂNIA în 

culmea dezvoltării și respectului în lume, având un 

conducător cizmar cu patru clase.Cei de azi au studii 

înalte și unde am ajuns ?Pe cizmarul, după care azi plâng mulți 

îl va reabilita istoria, chiar și peste sute de ani. Poate, va 

trece multă vreme, să se mai nască un patriot ca el.

O lacrimă  se zbate pe genele grele,

Beau cupa amară până la fund  ,

Amară-i  dar îmi pare

Că are gustul de miere

Fiincă nu mai simt

Nici o durere!...

Te cântă poeții, care cum poate

Fiecare cântă pe alt fel de strună.

Știm toți câtă iubire îți poartă .

Zeci de generații și-au îngropat în tine ,

Credințe și speranțe ,

Durere și suspine .

Ești leagăn peste timp

Și loc de închinat .

Sunt Tarzan, așa mă cheamă,

Am rămas a nimănui

Stăpânii, s-au mutat, bag seamă

Ograda, grădina,casa sunt pustii.

Nu știu, cine mă mai scapă?

Doar o gaură în gard

Plec la baltă, să beau apă,

De mâncat, o să mai rabd.

Tristă viață, dar nu plâng,

De furat, n-am de la cine

Am ieșit din sat în crâng

Nu pot răbda de foame și mâne.

Trecea cineva pe drum 

Mă privea cu milă, ce om bun

Am plecat după el, sperând....

Vii cu mine ?mă întreabă zâmbind.

Și cânii au un Dumnezeu al lor,

Nu ași fi putut trăi, fără ajutor

Eu singur, el un sărman  ciung,

Facem o pereche, de drum lung.

             Capitolul -2-

Unii scot câte un termos cu cafea, alții câte o sticluță mică de buzunar cu licoare dubioasă.

Oricum se instalează o stare de bună dispoziție, dorința de socializare.Aflăm câte ceva unii 

despre alții. Primim sfaturi, de la cei care au mai fost, unde marfa are un preț bun, unde 

putem găsi marfa care ne trebuie.Sfaturi utile.Drumul până la Buc. a trecut neobservat. Am 

ajuns în gara de nord, mergem la un hotel din apropiere, unde suntem cazați.

     În holul hotelului suntem repartizați pe camere. Eu și Rodica primim cheia de la camera 

206, et. 2 . Ghidul Paul Nedelcu ne anunță programul serii. Ne instalăm în cameră, ne pregătim 

pentru cină, după care avem seară de muzică și dans.

     -Rodica, trebuie să ne îmbrăcăm cum trebuie, pentru seara asta, ai auzit muzică și dans, ce zici?

     -Eu zic că e bine, ne îmbrăcăm cu fustă și tricou.

     -Hai să ne pregătim, nu-mi place să mă las așteptată. Cina se servea într-o sală încăpătoare, de la 

etj. 3. De pe culuar se auzea acordurile line de pian și vioară, aici trebuie să fie, zic.Suntem printre primele,

dar curând se ocupă toate locurile.În stânga sălii erau pregătite zece mese la care încăpea tot grupul nostru 

de la Galați. Alt grup, ocupă mesele din dreapta.

      - D-stră de unde sunteți? e vocea avocatei Sabina, înaintând spre celălant grup .

      -Noi suntem din Ploiești, se aude o voce.

      -Atunci mă bucur de cunoștință, vecinilor spune ea și noi suntem din Galați. Pe mese sunt aduse farfurii 

cu mâncare și pahare cu pivior înalt în care erau 50 de gr. de coniac. În farfurii, șnițele, salată și o felie de 

icre de manciuria Icrele le-am mâncat de jenă dar nu mi-au plăcut -ce știe țăranul ce-i șofranul-are un sens.

Muzica e odihnitoare, o muzică de ascultare, dar d-na Sabina nu are astâmpăr, cere artiștilor o sărbă săltăreață.

Cele câteva grame de coniac a dispus asistența, încât ringul de dans a devenit neîncăpător. Dansatorii după ce 

mai pierd din energie, sunt invitați de Sabina la o periniță. Cu batista albă fluturând, în mijlocul ringului, alege un 

bărbat, ce trebuie să cadă în genunchi -conform tradiției- și să primească o sărutare- Dar regula se schimbă,

jucătorul îi sărută mâna și d-na trece la loc.Dansul durează până când toți cei prinși în horă, joacă batista.Muzica 

face o pauză scurtă, după care urmează un vals lent. Se aleg perechile, ce-și potrivesc pașii unul după celălant.

Muzica, continuă, atmosfera se încălzește, buna dispoziție crește și în final pot spune : a fost o seară frumoasă.

      Ne întoarcem în cameră Rodica e veselă și pusă pe glume.

     -Dansează bine d-l Nedelcu ?întreb eu.

     -Da, și mie mi-a plăcut, dar e cam timid.

     -De ce spui asta?

     -Păi căt am dansat, n-a scos un cuvânt, doar eu l-am întrebat câte ceva.

     -Și ce l-ai întrebat?

     -Dar câte n-ași vrea să știu,despre el...unde a mai fost ca ghid, dacă cunoaște și alte limbi,în ce țări a mai fost?

     -Noi românii, dacă avem voie doar în țările socialiste, e suficient să știi limba rusă. Hai să ne culcăm, mâine vom 

vom zbura cu avionul la Moscova. Auzi tu? ai teamâ, aî emoții?

     -Nu, deși am auzit de multe dezastre aviatice.

     -Nici mie nu-mi este teamă, dar sunt foarte curioasă, cum este acolo printre nori...dacă nu mergeam în această 

excursie, poate nu mai aveam altă ocazie să urc într-un avion. Sunt bucuroasă că  o pot face...am văzut avioane 

doar în înaltul cerului, încât parcă erau jucării mici și strigam -avion cu motor ia-mă și pe mine in zbor-iată că acum 

chiar mă ia și mă duce până la Moscova și chiar mai departe....e o performanță nu? Dacă totul va merge bine,

vom rămâne cu amintiri frumoase.

     Să vedem ce ne va aduce ziua de mâine. Noapte bună, Rodica.

Dimineață sună telefonul, e d-l Nedelcu ...buna dimineața ,zice el și ne învită la gustarea de dimineață, după care 

mergem direct la aeroportul Otopeni cu autocarul. Pe pistă ne așteaptă avionul,ce mare mi se pare...are un număr 

nesfârșit de geamuri. Interiorul m-a impresionat. Două rânduri lungi de bănci câte trei locuri pe stânga și trei pe 

dreapta  cu un culuar încăpător pe mijloc. Am ales locul de la geam, dornică să pot vedea decolarea. Avionul era

plin cu excursioniști  adunați din toată țara. Fă ceau excepții câțiva negri și câțiva mulatri  ce făceau escală la 

Moscova apoi plecau la Berlin.Se aude vocea stiuardezei.

      - Dragi călători,vom decola în câteva momente, vom survola orașele ;Galați, Iași, Kiev și vom ateriza pe 

aeroportul intrenațional din Moscova, vom zbura la înălțimea de 9000 m și vom parcurge distanța de 1940 de km. 

Acum vă rog să vă prindeți centura de siguranță, decolăm...Am simțit doar o ușoară alunecare și avionul s-a ridicat 

în aer. Curând suntem printre nori...pământul tot mai departe până piere.

                                                         va continua

Noaptea din nou apare
Ca o plapumă neagră peste pământ.
Apare ca o dulce alinare
Și-mi eliberează tot ce am în gând.

Apare Luna, regina nopții,
Iar pe obraz îmi curge lacrima,
Lăsând în urmă durerea morții
Ce mi-a întunecat inima.

Și mă uit din nou pe cer,
Văd stelele uitându-se la mine,
Care pe rând în ochii mei pier
Astre nemiloase, de durere pline.

Durerea o văd și-n lac,
O durere nesfârșită.
Și mă pun pe mal să zac.
Oare va pleca durerea asta cumplită?

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Nervi autunnali

È autunno, è fruscio, è sonno...

Gli alberi, sulla strada, sospirano;

Tossisce, piange, è vuoto...

E fa freddo e c'è nebbia.

Amanti, più malati, più tristi,

Per le strade fanno strani gesti -

E se ne va, dal sonno eterno,

Cadono pesanti, bagnati.

Resto, e vado, e torno,

E gli amanti mi rattristano profondamente -

Mi viene da ridere senza senso

E fa freddo e c'è nebbia.

În lumina oglindită-n ape
Din care ochii așteaptă să se adape,
Un spectacol stă să-nceapă —
Ziua, dându-și ultima suflare,
Pregătește magistrala reprezentare.

Ființe vestite-n ale dansului nonconformist,
Musculițe dănțuie dezinhibate de instinct,
Pe muzica vestitului vocalist, broscoiul,
Acompaniat de trupa de nechibzuiți, greierii,
Petrecăreți de seamă lecuiți de griji.

Iată cum natura nu discriminează:
Zburător, amfibian sau țopăitor —
Fiecare are-un rost, un dor,
Și-n ciuda ignoranței ce ne acompaniază,
Fără diversitate, reprezentația nu impresionează.

Dar încet, încet, cortina coboară,
Neînduplecată de mâhnirea generată
În rândurile privitorilor desfătați odinioară.
Și acum, ca farmecul hipnotizant dispare,
Tot ce ne rămâne este o întrebare:
Să fi fost asta… adevărata realitate?

Norii stau deasupra capului tău,

plumburi,

tăceau cand zburau,

la vederea ochilor îndrăgostiți,

Zborul norilor ți-a răpit inima ce bate

ca sunetul unui pendul de ceas,

zboară mai repede decat viteza secundelor tale.

Dovlecei 

𝚁𝚊̆𝚖𝚊𝚜̦𝚒 𝚐𝚘𝚒,

𝚙𝚊̆𝚛𝚊̆𝚜𝚒𝚝̦𝚒 𝚍𝚎 𝚏𝚛𝚞𝚗𝚣𝚎 𝚒̂𝚗 𝚖𝚒𝚓𝚕𝚘𝚌𝚞𝚕 𝚒𝚎𝚛𝚗𝚒,

𝚙𝚊𝚛 𝚗𝚒𝚜̦𝚝𝚎 𝚜𝚝𝚛𝚒𝚐𝚘𝚒

𝚌𝚞 𝚛𝚊𝚖𝚞𝚛𝚒 𝚍𝚎 𝚙𝚊̂𝚗𝚣𝚎.

𝙶𝚊̆𝚣𝚍𝚞𝚒𝚝̦𝚒 𝚜𝚞𝚋 𝚞𝚗 𝚌𝚎𝚛 𝚍𝚎 𝚙𝚘𝚟𝚎𝚜𝚝𝚎,

𝚊𝚜𝚝𝚊 𝚍𝚊 𝚌𝚘𝚖𝚘𝚊𝚛𝚊̆ 𝚎𝚜𝚝𝚎!